În fiecare an, la 15 ianuarie, sărbătorim „ziua lui Eminescu” care, din anul 2010, a fost instituită „Ziua Culturii Naționale”. Dintre multiplele manifestări ale geniului lui Eminescu, în articolul de faţă doresc să prezint o parte din gândirea sa economică, din care politicienii, parlamentarii și guvernanţii noştri au multe de învăţat, dacă vor, și dacă au şi capacitatea.

În fiecare casă de rumâni, chipul lui Eminescu se cuvine să stea între două candele, ca o icoană sfântă. Fiecare bun român (iubitor de țară, de neam și de strămoși), ar trebui să vadă în Eminescu pe adevăratul Mesia al neamului românesc care, prin opera sa, a deschis calea auto-eliberării şi înălţării fiinţei naţionale. Urmând cuvintele pline de înțelepciune ale lui Eminescu, românii pot afla calea mântuirii din prăpastia în care am căzut.

În cele ce urmează se prezintă o parte din pildele care dau imbold, adevărate „energii ale cuvântului”, ale lui Eminescu, pe care tot poporul și, în special conducătorii săi ar trebui să și le însușească drept principii de viață.

Eminescu despre politică și politicieni

Gândirea politică a lui Eminescu a fost exprimată în zeci de articole, publicate în mai multe ziar și reviste.

Din scrierile cu caracter politic ale lui Eminescu rezultă:

1) exactitate, conştiinciozitate, corectitudine, patriotism și profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;

2) polemicile sale necruţătoare, riscante (unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul) făcute numai şi numai în slujba interesului naţional;

3) concepţia sa unitară despre economie și despre politică, privite ca factor esenţial al propăşirii şi al independenţei economice şi politice, concepţie a cărei actualitate este de netăgăduit;

4) că analizele sale politice sunt fundamentate pe o temeinică și o profundă cunoașterea vieții economice, sociale și politice din vremea sa.

Mihai Eminescu a fost şi va rămâne peste veacuri atât Poetul Nepereche, cât și un mare ziarist, cu analize economice și politice permanent de actuale (de când le-a publicat și până în prezent), din care politicienii și guvernanții ar avea multe de învățat.

Din numeroasele articole pe teme politice ale lui Mihai Eminescu am selectat câteva „esențe” care sunt perfect de actuale și pentru societatea noastră de azi.

Multe ar avea de învățat conducătorii noștri din învățămintele politice eminesciene.

Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul român, dacă le-ar citi, le-ar însuși și le-ar aplica în activitatea lor.

Numeroase sunt articolele și cărțile în care se iau citate/texte din Eminescu și se răstălmăcesc, se explică, se interpretează în mod eronat, atât din incompetență profesională, cât și în mod voit.

Eu am considerat că textele de mai jos sunt atât de clar exprimate de Eminescu și pe înțelesul și al omului de rând încât nu mai necesită alte explicații.

Am considerat inutil să mai explic textele de mai jos pe care, citindu-le și omul simplu, le înțelege corect și pe deplin și despre care spune „da, foarte adevărat, parcă sunt scrise pentru zilele noastre”.

Eminescu atacă, pe un ton amar, dar de un sarcasm incendiar, politicianismul din vremea sa, îi dezavua pe politicieni, considerându-i panglicari și negustori de vorbe. „Partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale.”

Ceea ce a scris Eminescu în publicistică despre politică și politicieni este de actualitate și în prezent, așa după cum se poate constata fie și numai din următoarele citate ale sale:

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 13 februarie 1882).

„Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 27 aprilie 1879).

„Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1880).

„Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi străruinţă. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune foarte periculoasă; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opţiuni avem rivalităţi de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 4 ianuarie 1881).

„Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pămînt pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 17 august 1882).

„S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.” (Mihai Eminescu)

„Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor statului”. (Mihai Eminescu)

„Justiţia, subordonată politicei, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”. (Mihai Eminescu)

„Un om de stat, precum şi o politică de stat stau pururi deasupra partidelor, încât idealul unui om de partid e opus acelui om de stat.”

„Un rău politic se poate vindeca pe timp cât puţini îl văd; când îl vede toată lumea, el nu mai e vindecat.”

„Orice zgârie-hârtie care nu avea idei a crezut că poate înlocui această lipsă prin vorbe nouă.”

„Funcţiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricaţi.”

„Viciul organic al lipsei unei administraţii instruite, echitabile şi binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor.”

Energia cuvântului:

„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Mihai Eminescu despre politică).

„Astăzi, ţara e condusă de ciocoi de toţi cîţi au devenit instrumente străine și au adus ţara în sapă de lemn.” (I.H. Rădulescu, Echilibru între antiteze)

„S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.” (Eminescu)

„Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot».” (Mihai Eminescu)

„Nu poate o nație să fie pururea condusă de neadevăr și de corupție.”

„Ierarhia socială n-ar trebuii să fie decât o ierarhie a muncii.”

„Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.”

„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor, decât priveliștea corupției și a nulității recompensate.” (Eminescu, în „Timpul”, 26 mai 1882)

„Egalitatea nu există decât în matematici.” (Mihai Eminescu)

„De oameni de caracter are nevoie statul, nu de deştepţi cu o morală îndoielnică, fiindcă ei propagă relaţii de vicleşug şi brutalitate.” (Eminescu)

„[…]cu cât se-nmulţeşte clasa celor ce consumă numai fără a produce cu atât clasa celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la boale mai numeroase, se va stinge chiar.[…] când organizarea socială favorizează înmulţirea claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor productive.” (Eminescu, în „Curierul de Iaşi”, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3.)

„[…]un mic sâmbure greşit în organizarea societăţii, în viaţa economică creşte și îngroapă o naţiune.” (Eminescu)

Guvernul a creat „Industria palavrelor și prăvăliile de minciuni.” (Eminescu, Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august 1881, pg. 1)

„Ferește-te de omul fățarnic, ca de cea mai hidoasă fiară, dar mai ales ferește-te să nu fii și tu ca el… Când te întâlnești cu el, îți strânge mâna între amândouă palmele sale. Îți zâmbește cu căldură și orice îi spui aprobă și te admiră. Vorbește de rău pe cei care crede că-ți sunt dușmani. Laudă pe cei pe care-i crede că-ți sunt prieteni și te proslăvește pe tine, pe deasupra tuturor.” (Mihai Eminescu)

„Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” (Mihai  Eminescu)

Multe ar avea de învățat politologii și politicienii noștri actuali, din publicistica eminesciană. Ne întrebăm, însă, dacă au și citit-o?

Eminescu despre muncă

„Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.” (Mihai Eminescu)

„Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.” (Mihai Eminescu)

„Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.” (Mihai Eminescu)

„Ţăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat din străinătate. O naţiune care produce grâu poate trăi foarte bine, dar niciodată nu va putea să-şi îngăduie luxul naţiunilor industriale înaintate. Şi ce e într-adevăr o naţiune agricolă pe lângă una industrială? Mocanul nu a deprins meşteşugul şi de acea câştigă într-un an„ cât câştigă meşterul din străinătate într-o zi”. (Eminescu).

O constantă a publicisticii lui Eminescu este preţuirea muncii, munca fiind „mijlocul care va ridica poporul nostru”:

„O singură buruiană de leac pentru acest scop: munca. Muncă nu comunalism, iată mijlocul care va ridica poporul nostru.” (Mihai Eminescu)

„Temeiul unui stat e munca şi nu legile – bogăţia unui popor nu stă în bani, ci iarăşi în muncă, iar materia vieţii de stat e munca, scopul muncii: bunul trai, averea, deci acestea sunt esenţiale.” (Mihai Eminescu)

„E mică țărișoara noastră, îi sunt strâmte hotarele, greu­tățile vremurilor au știrbit-o. Dar această țară mică și știrbită e țara noastră, e țara românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Într-însa găsim toate putințele dezvoltării, întocmai ca într-una oricât de întinsă. Athena era un petec de pământ și totuși numai din comorile ei și-a luat împărăția lui Alexandru podoabele măririi. S-o facem mare pe țărișoara noastră prin roadele muncii noastre și prin mărimea vredniciilor ­noastre.” (Timpul, IV, 1879).

Eminescu despre patriotism

„Măsura patriotismului nostru va fi dată de faptele pe care vom avea ocaziunea de-a le împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei pe care individul și le alege după plac.” (Mihai  Eminescu)

„Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţiune industrială, măcar pentru treburile noastre, dar vezi că omul trebuie să înveţe mai întâi carte şi apoi să calce a popă, trebuie mai întâi să fii naţie industrială şi după aceea abia legile şi instituţiile naţiilor industriale.” (Mihai Eminescu)

„Adevărații apostoli ai libertății erau, înainte de toate, români pătrunși de conștiința unității noastre naționale.” (Tradiții istorice, „Timpul”, noiembrie 1879)

„Independența, departe de a fi meritul actualei generații, e suma vieții noastre istorice.” (Geniul neîmbătrânit al istoriei românilor, „Timpul”, februarie 1880).

„Eminescu rămâne conștiința noastră cea mai înaltă. Nimeni n-a fost mai preocupat mai mult decât el, de soarta poporului român și de destinul lui în istorie. Ideea cea mai scumpă a lui Eminescu a fost aceea a unității naționale. Acestei idei sacre i-a consacrat întreaga viață.”

Venind în contact, cu uimire, cu mari comunități românești, răspândite în toată Peninsula Balcanică, Eminescu scrie apăsat: „NU există un stat în Europa orientală, NU există o țară de la Adriatica la Marea Neagră care să NU cuprindă bucăți din naționalitatea noastră.” (Românii Peninsulei Balcanice, „Timpul”, 1878).

În viziunea lui Eminescu, poporul român este „bun, blând, omenos”, îngăduitor, „cinstit, inimos, capabil de adevăr şi de patriotism”, tolerant, cu „o inteligenţă caldă şi deschisă adevărului”. „Ş-apoi ni se pare că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice dumnezeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut. Nu se va găsi o ţară în care să nu se fi încercat de a face prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă” (Curierul de Iaşi, noiembrie 1876).

„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi resbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece; iubesc acest popor, care nu serveşte decât de calici acelora ce se înalţă la putere – popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri” (Din manuscrise, Opere, vol. IX); „Căci e un popor viteaz, drept, foarte tolerant, ba poate c-a început a recâştiga chiar ­vechea şi admirabila lui calitate de a judeca toate lucrurile cu sânge rece şi de a nu da nimic pe vorbe goale. Dovezi istorice pentru acest bun-simţ, într-adevăr superior, sunt multe: evlavios fără a fi bigot (…) şi drept, fără fineţe juristice, el s-a judecat fără cod civil şi penal 500 de ani aproape. Reîntoarcerea la acele calităţi ale strămoşilor, la vitejie, dreptate şi cuminţie, va fi începutul unei epoce de adevărată regenerare.” (Timpul, 27 iunie 1879).

„Încolo foarte tolerant cu orice lege şi orice limbă din lume, neamestecându-se nicicând în certuri religioase şi respectând în mod egal credinţele şi convingerile orişicui, românul n-are de înregistrat în decursul unor lungi veacuri nici o răscoală religioasă, nici o persecuţie în contra vreunei naţionalităţi.” (Timpul, 16 decembrie 1879)

Atâta vreme cât vom reveni la Eminescu, ne vom putea recăpăta verticala şi vom găsi o cale pentru a ne izbăvi de amnezie şi de starea de dezbinare dintre noi şi de înstrăinare faţă de propria fiinţă, faţă de propria realitate şi identitate. Iubirea faţă de ţară şi legătura cu trecutul, pe care le găsim în mod desăvârşit exprimate şi manifestate de Eminescu, sunt condiţia esenţială pentru ca acest popor să aibă un viitor demn.

Vezi pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html.

Eminescu despre credință și religie

„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.” (Mihai Eminescu)

„Suferinţele de moarte ale dascălului şi modelului nostru (Isus Cristos n.n.) nu ni se cer decât în momente excepţionale, nu se cer decât de la eroi şi martiri. Dar, întrucât ne permite imperfecţiunea naturii omeneşti, fiecine trebuie să caute a compensa prin muncă şi prin sacrificiu bunurile de care se bucură.” (Mihai Eminescu)

„Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.” (Mihai Eminescu)

„Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.” (Mihai Eminescu)

„La început, pe când fiinţa nu era, nici nefiinţa,

Pe când totul era lipsa de viaţă şi voinţă,

Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns.

Când pătruns de sine însuşi, odihnea Cel nepătruns,

Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?

N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă.

Caci era un întuneric, ca o mare fără rază,

Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.”

(Eminescu, în Scrisoarea I-a)

Citate diverse de Eminescu

„Egalitatea nu există decât în matematici.” (Mihai Eminescu)

„Ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.” (Mihai Eminescu)

„Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” (Mihai Eminescu)

„Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere…” (Mihai Eminescu)

„Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicaţie falsă.” (Mihai Eminescu)

„Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are”. (Mihai Eminescu)

„Totul ia timp… și timpul ia tot.” (Mihai Eminescu)

„Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav.” (Mihai Eminescu)

„Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne!” (Mihai Eminescu)

„Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.” (Mihai Eminescu)

„Toate sunt mărginite, durerea nu…”. (Mihai Eminescu)

„Cauza proprie a relelor noastre e lipsa de cultură adevărată”, scria Eminescu, dovadă că își însușise teoria lui Titu Maiorescu, după care există o cultură adevărată și o pseudocultură sau o spoială de cultură.

„Presiunea înjoseşte, pasiunea înalţă.” (Mihai  Eminescu)

„Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.” (Mihai  Eminescu)

„Citeşte! Citind mereu, creierul tau va deveni un laborator de idei si imagini, din care vei intocmi intelesul si filosofia vieții.” (Mihai Eminescu)

„Vai de biet român săracul. Întărit tot dă ca racul…”. (Mihai Eminescu)

Mari personalități despre Eminescu

Nicolae Iorga aprecia că „Eminescu stăpânea cu desăvârșire cunoștința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală; nimeni din generația lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înțeles al istoriei.” O altă afirmație, foarte fermă, a aceluiași savant Nicolae Iorga, este aceea că opera lui Eminescu reprezintă „cea mai vastă sinteză făcută de un român vreodată.”

Călinescu îl definea pe Eminescu drept „poetul nepereche”, în egală măsură, „poetul național – poet universal.”

Filosoful Constantin Noica îl numea „Omul deplin al culturii românești”.

Petre Țuțea l-a botezat „românul absolut”, remodelând titlul celebrei cărți a italiencei Rosa del Conte: Eminescu sau despre Absolut, care, în traducere elementară, este echivalent cu Eminescu sau despre Dumnezeu.

Mircea Eliade: „Eminescu este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul şi din pământul nostru românesc.”

Constantin Noica: „Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometaţi”, căci „măsura noastră este Eminescu”, îndemnându-ne „a-l cunoaşte mai bine pe Eminescu noi înşine şi a-l face mai bine cunoscut întregii lumi.”

Nicolae Steinhardt: „A vorbi despre Eminescu înseamnă pentru un român a se cerceta pe sine.”

Constantin Noica: „Eminescu este conştiinţa noastră cea mai bună”, fiindcă el nu este doar cel mai mare poet al nostru, făuritor al limbii române literare şi ridicându-se, prin opera sa artistică neîntrecută, la anvergura de poet universal, ci şi o uriaşă conştiinţă, situându-se permanent în „adevărul naţiei româneşti” (Zoe ­Dumitrescu Bușulenga), căruia i s-a dedicat până la jertfa de sine.

Prin opera sa literară, poetul nostru naţional, „domnul cel de nemurirea noastră” (Grigore Vieru), a făcut ca „forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veș­mântului și cugetării românești”, după cum a intuit Titu Maio­rescu.

Ovidiu Ghidirmic punctează decisiv, în termeni deosebit de expresivi și vibranți: „Publicistica eminesciană este de o tulburătoare actualitate. Publicistica rămâne magma fierbinte a operei eminesciene, o rană deschisă, care doare. Pe noi ne interesează ce ne spune ea astăzi, ce învățăminte folositoare pentru națiunea noastră putem extrage din publicistica eminesciană.”

„Eminescu-i România tăinuită în cuvânt”, un documentar deosebit de valoros postat pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html.

Multe și interesante despre Eminescu se găsesc și pe https://ziarullumina.ro/tag/mihai-eminescu-9079.html.

„Cine are minte, să ia aminte!”.

„Cine are urechi de auzit să audă”.

(Biblia, Luca 8, 3).

Amin!!!

A consemnat pentru dumneavoastră Conf. Univ. Dr. Nicolae Grigorie Lăcrița.

Bibliografie:

1. 1. Alexandra Olivia Nedelcea, „Eminescu, economistul”, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2000.
   2. Eminescu și Teoria Relativității: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23601164-cine-descoperit-teoria-relativitatii-einstein-sau-eminescu.htm.
   3. Pentru „Pătura superpusă”, de Mihai Eminescu, articolul publicat fără titlu în Timpul (VI), 29 Iulie 1881, vezi https://ro.wikisource.org/wiki/P%C4%83tura_superpus%C4%83.
   4. Ioan Şoldu, „Actualitatea gândirii economice a lui Eminescu”, Editura Buna Vestire, Blaj, 2015.
   5. „Eminescu-i România tăinuită în cuvânt”, un documentar deosebit de valoros postat pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html.
   6. Multe și interesante despre Eminescu se găsesc și pe https://ziarullumina.ro/tag/mihai-eminescu-9079.html.
   7. „Eminescu gazetarul, un bijutier al limbii române. Şapte citate celebre din publicistica geniului de la Ipoteşti.”, Radu Borcea. https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/eminescu-gazetarul-un-bijutier-al-limbii-romane-2183329.html.