Nota redacției: Bună seara, bună ziua sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni, pentru că ne întoarcem la origini, așa cum v-am obișnuit!
RRC Podcast am avut ocazia deosebită de a lua un interviu doamnei Viorica Sarman despre Arta Firului de Mătase, un tip de pictură practicată și dezvoltată foarte frumos de către dânsa ca o vocație deosebită, și despre Geometria Sacră, simbolurile arhetipale pe care o inspiră pentru a-și crea tablourile, dar și despre artă în general. În cadrul interviului doamna Sarman ne face și o mică demonstrație cum crează dumneai unul dintre tablourile sale cele mai apreciate, „Univers”. Nu în ultimul rând discutăm despre admiterea dânsei ca membră în cadrul Asociației Artiștilor Plastici din București și despre expunerea tablourilor sale în galeriile online ale asociației.
RRC Podcast: Spuneți-ne un pic despre dumneavoastră, cine sunteți, cu ce vă ocupați, un mic istoric educațional și profesional, care este pasiunea dv.)?
V.S.: Sunt Viorica Sarman, inginer de profesie, acum pensionară. Cândva am fost o bună profesionistă în domeniul meu. Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul imaginației. Am trei inovații brevetate la OSIM, în domeniul ingineriei. Probabil îl moștenim pe tatăl nostru. Zic „îl” moștenim pentru că și fratele meu are o minte creativă. Tatăl nostru, deși avea doar 4 clase, a fost muncitor de înaltă calificare și a avut 38 de brevete de invenții și inovații. Acest dar al creativității, Dumnezeu mi l-a păstrat. Acum mă concentrez să creez tablouri cu fire delicate de mătase.
RRC Podcast: Cum ați ajuns la tehnica artei firului de mătase în pictură? Ce v-a inspirat? Care a fost momentul-cheie?
V.S.: Mă bucur că ați punctat cuvântul „pictură”. Deși majoritatea oamenilor înțelege prin pictură un tablou pe pânză sau carton cu cărbune, acuarele, vopsele etc., dacă ne uităm în DEX vedem că de fapt noțiunea de pictură înglobează o arie mult mai largă, (din DEX: „pictură” – Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană.)
Cum am ajuns? E o cale lungă, soldată cu foarte multe încercări, eșecuri, reușite mărunte, dar care în final m-au condus la o experiență bogată.
Îmi aduc aminte că în 1985, fratele meu care era pasionat de electronică, își făcuse rost de un calculator cu un ecran mic, ceva de genul 10 x 15 cm, pe care încerca să facă un program. Nu-i ieșea ce voia el. Singurul lucru care-i reușise era un punct luminos bleu care se lovea de marginile ecranului și ricoșa, precum o bilă de biliard. De fiecare dată lovea o margine a ecranului în alt punct și lăsa în urma sa o dâră care slăbea în intensitate după 5 – 7 rotiri, până la dispariție. M-a impresionat acea imagine atât de mult încât m-a făcut să doresc să creez și eu ceva frumos din linii drepte, delicate. Fratele meu era foarte necăjit, dar eu eram încântată de jocul de linii pe care-l vedeam. Vă rog să nu uitați că asta se întâmpla în 1985. În România era computerelor era abia la început. Astăzi este plin internetul de „screensaver-e”, dar atunci era pentru prima oară când vedeam așa ceva.
Așa de mult mi-a plăcut ceea ce vedeam încât mi-am dorit să creez și eu ceva așa de frumos, delicat, dar… din ațe. Nu mă pricep deloc la electronică. La ațe da! Mama noastră a fost croitoreasă de elită. A lucrat croitorie la case mari. De mică m-a învățat cum să țin în mână un ac. Restul „am furat”. Mămica noastră avea în centrul unei camere o masă foarte mare, acoperită cu pâslă (ca să nu fugă mătasea pe care o croia). Eram așa de mică de trebuia să mă înalț pe vârfuri ca să ajung cu năsucul deasupra blatului mesei să văd ce face mămica.
Printre multe altele, mămica avea niște fire de mătase vegetală, de mai multe culori. Cum le folosea rar, le cam plimba de colo colo, așa că acele fire se cam scămoșaseră. Am luat firele, am întins o bucată de catifea (un rest de la o rochie de catifea neagră) pe un carton, am înfipt niște ace cu gămălie în acel carton și am început să „plimb” fire de mătase printre ace. Am tot făcut fel de fel de încercări până când, spre sfârșitul anului 1985 am reușit să fac primul meu tablouaș cu dimensiunile 11 x 17 cm. Iată, acum are 37 de ani! Nu-i sub nicio formă o „capodoperă” dar este primul meu tablou, „de suflet”, pe care-l păstrez cu drag și de care sunt foarte mândră. Este începutul „artei firului de mătase” (silk thread art, se mai numește la nivel internațional – n. red.).
RRC Podcast: Cum și de unde vă procurați materialele (firele, acele etc.)?
V.S.: De-a lungul timpului am învățat foarte multe despre aceste materiale. Spre exemplu catifeaua poate fi din bumbac sau sintetică. Din toate punctele de vedere, pentru ceea ce realizez eu, este recomandată cea sintetică: se mulează frumos pe suportul de sub catifea, este mai ieftină, nu rămân urme dacă scoți un ac, nu se destramă.
Referitor la firele de mătase, trebuie să știți că firele de mătase sunt de trei feluri: cele naturale (create de viermele de mătase) – sunt cele mai bune în primul rând pentru că firul este continuu și rezistă (am citit) 100 de ani, dar sunt scumpe și greu de procurat; apoi cele vegetale, realizate din fibrele unor plante; dar se degradează după câțiva ani. Nu le recomand pentru crearea tablourilor. Acum eu lucrez numai cu fire de acetat (în engleză rayon) sau din fire de vâscoză. Sunt foarte rezistente în timp și, funcție de unde le procurați au prețuri diferite, dar mult mai mici decât firele de mătase naturală.
Firele și acele le găsiți la mercerii, iar catifeaua la magazinele de metraje.
Dar, dacă aveți posibilitatea să ajungeți în București, există, aproape de capătul tramvaiului 21 în Colentina, un cumul de magazinașe (cca 400) de mercerii, pasmanterii, metraje. Se numește SAM. Aveți de unde alege! În general sunt mărfuri aduse din China, Turcia și câteva țări arabe. Sunt ieftine, dar dacă știți să alegeți, multe dintre materiale sunt foarte bune. Eu îmi procur de acolo catifelele și ațele de mătase de broderie (din rayon).
În ceea ce privește acele, de doi ani încoace folosesc numai ace aduse din Germania: cu gămălia sferică din sticlă colorată (sunt 6 culori: alb, negru, roșu, galben albastru și verde), sau ace cu gămălie din argint, nu argintate, din argint.
Acelea sunt mai scumpe, dar sunt de calitate.
Dar toate aceste informații m-au costat ani de experiențe, bani…
RRC Podcast: Vă invit la o mica conversație despre geometria sacră în arta dumneavoastră, câteva lucruri despre simboluri. Ce ne puteți spune?
V.S.: M-am format ca inginer. Cum se împacă arta cu geometria? Pentru unii ceea ce fac eu nu se numește artă. Sigur, nu pot reda din fire de mătase tristețea unor ochi, sau zâmbetul unei persoane. Cele mai multe dintre lucrările mele au la bază foarte multe calcule matematice. De…, sunt inginer!
Spre exemplu șabloanele; acestea sunt bucăți de hârtie sau carton, care au forma finală a tabloului (cerc, pătrat, triunghi, oval, sau o combinație a acestora), iar în interior, conturul desenului propriu-zis al tabloului și punctele unde va trebui să înfig acele cu gămălie în suportul îmbrăcat în catifea. Șabloanele le fac, în general în Corel, dar și de mână, depinde de model. Implică multe calcule matematice. După ce am terminat de întins firele de mătase, îndepărtez șablonul.
Apoi tiparele. Acestea sunt de fapt niște tabele, făcute în Excel, care îmi indică ordinea în care trebuie să petrec firele de mătase printre ace. Spre exemplu de la acul nr. 5 la 17 apoi la 64 ș.a.m.d. Trebuie să știi să lucrezi în Excel cu funcția „formule”. Iarăși matematică, dar nu numai! În plus creativitate.
În ceea ce privește simbolurile, este cam mult spus. Am folosit doar la două dintre tablourile mele simbolul Chakrei Coroană (sau Sahasrara) și la alte două Yin & Yang. Asta la sugestia unei cunoștințe (De ce nu folosești Viorica dragă și simboluri?) M-am uitat pe internet, am citit, am creat.
RRC Podcast: Care este procesul dumneavoastră creativ? Cum începeți o lucrare și care sunt procesele care duc la finalizarea ei?
V.S.: Mai întâi decupez suportul, care acum (după ani de încercări cu fel de fel de materiale) este din polistiren extrudat, apoi îl finisez cu pila fină.
Desenez conturul catifelei și al materialului de pe spatele tabloului (croitorie!), decupez ambele materiale și fixez catifeaua pe suport. Cos cu acul materialul pe spatele tabloului și am suportul tabloului asamblat. Cum ar veni „background-ul” tabloului.
Fixez șablonul creat anterior pe suport și încep să înfig acele conform tiparului.
La final retușez (dacă este cazul), montez agățătoarea și gata tabloul!
Asta fac în linii mari.
Dacă cineva dorește cu adevărat să pătrundă tainele acestei arte & tehnici o/îl invit la cursul „ARTĂ CU FIR DE MĂTASE”. Am ținut în 2021 două ediții ale acestui curs pentru crearea tabloului Univers. Dar doritorii trebuie să-mi arate ce au cusut cu acul, ca să mă conving că au răbdare, migală, dorință de a lucra frumos, perseverență, pentru ca la final să le iasă un tablou Univers frumos.
RRC Podcast: Ați participat la galerii de artă? Cu ce lucrări și care au fost cele mai apreciate/vândute?
V.S.: Deși în ultima vreme intru foarte, foarte rar pe facebook, la începutul lunii februarie anul acesta (2022) am văzut un afiș pe facebook prin care eram invitați să vizităm o expoziție de pictură, organizată de AAPB (Asociația Artiștilor Plastici din București). Pe afiș era menționat că doar membri AAPB pot expune. Am sunat, am întrebat care sunt condițiile de a deveni membru AAPB. Mi s-a spus, am îndeplinit formalitățile preliminare, am trecut de examinarea a minim 5 lucrări proprii, examinare făcută de o comisie de critici de artă și iată-mă membră AAPB. Mai încercasem în urmă cu cca 2 ani la Uniunea Artiștilor Plastici, dar acolo am fost întâmpinată cu răceală; mai mult, mi s-a spus că nu am ce căuta printre membri UAP dacă nu am absolvit Artele Plastice….. asta este; legea castelor! Să fie sănătoși!
Din martie și până acum am participat la 3 expoziții:
- una de debut (condiție ca să poți expune la expozițiile organizate de AAPB); aceasta a fost on-line pe site-ul asociației (http://aapb-arte.ro/),
- la Cercul Militar București „Simfonia culorilor”, deschisă între 26 aprilie – 8 mai, unde am participat cu 2 lucrări: „Yin & Yang” pe alb negru și „Culorile trăirilor”;
- expoziția de la Teatrul Național București, sala Media, intitulată „Treziri”, din 15 mai, unde fiecare membru AAPB care s-a înscris putea participa doar cu o singură lucrare. A mea este „Cuib rotind de ape”. Titlul este un fragment din poezia „Călin (File de poveste)” de Mihai Eminescu. Pentru că tabloul sugerează o mișcare circulară, mi-am dorit ca și titlul să sugereze acest lucru. Fata noastră, care este profesoară de engleză, mi-a sugerat acest titlu, pentru care-i mulțumesc. L-am acceptat imediat.
Tabloul este făcut cu ace cu gămălie din argint. Îmi trebuiau ace cu gămălie mică pentru că în centrul tabloului acele sunt foarte apropiate și gămălia de aprox. 2,5 mm a acelor cu gămălie sferică din sticlă colorată era prea mare, am recurs la aceste ace. Dar, surpriză! Tabloul are, pe lângă funcția estetică, de încântare a sufletului și bucurie a ochilor, are și funcție septică, pentru că cele aproape 1000 de ace au darul de a purifica aerul încăperii în care este expus tabloul.
Am expus duminică pe 15 mai în Grădina Botanică, de la 11 până la 18; expoziția a fost organizată tot de AAPB.
RRC Podcast: Ați fost admisă în AAPB, cum a fost și ce reprezintă pentru dumneavoastră?
V.S.: O poartă de lansare.
RRC Podcast: Din interiorul lumii artei, cum o vedeți pe aceasta?
V.S.: Consider că arta, ca și educația temeinică, trebuie răspândită cât mai mult și cât mai des. Arta te face mai bun, mai înțelept, mai iubitor, mai iertător.
Dați-mi vă rog voie să vă povestesc o întâmplare din ianuarie 1991, trăită de mine. Eram la Paris, așteptam la o coadă de peste 1000 de persoane să intru să vizitez Luvrul. Mi se spusese să mă duc mai devreme de ora deschiderii (10.00) ca să intru cât mai repede, că va fi coadă. Sinceră să fiu, când am văzut că, deși ajunsesem la ora 9 și câteva minute, se adunaseră deja peste 1000 de persoane, am vrut să renunț. Eram sătulă de cozile interminabile din România, dar, tot conform unei gândiri deformate de regimul comunist, mi-am spus: dacă oamenii ăștia stau la o așa coadă, or ști ei de ce. Așa că am stat. Am intrat foarte puțin după ora deschiderii. Muzeul avea un sistem ingenios de a permite accesul. Aveau 3 trasee, care, fiecare din ele, trecea prin aceleași săli dar pe căi diferite. Introduceau simultan câte 3 grupuri de câte 30 – 40 de persoane, la intervale de câteva minute. Am început să vizitez. Am luat căști ca să ascult în ritmul meu despre exponatele prin fața cărora treceam. Așa am aflat despre lucrările mai importante, cine le-a creat, când, în ce context istoric și social, ce anume l-a inspirat pe artist, ce reprezintă opera, eventual cine a comandat-o, ce tehnică a folosit și câteva amănunte despre realizarea operei.
Am ieșit din muzeu mult după ce a sunat clopoțelul când o voce de la megafon ne-a invitat politicos să ne îndreptăm spre ieșire. Deși eram frântă de oboseală (fizic) îmi venea să alerg pe străzile puternic luminate ale Parisului, să iau pe toată lumea în brațe. Aveam sufletul plin de bucurie și doream să transmit mai departe și altora bucuria mea.
De fapt, ce face un artist? Din surplusul trăirilor lui crează o operă artistică pentru a o oferi și altora. Ce face primitorul actului artistic? Se umple și el de bucuria culorilor, a formelor, a mesajului transmis de opera artistică și, plin de această bucurie, oferă la rândul său bucurie celor care-l înconjoară (familie, colegi, prieteni).
DE ACEEA OPERELE ARTISTICE TREBUIE RĂSPÂNDITE CÂT MAI MULT ȘI CÂT MAI DES. Astfel omenirea poate deveni mai bună. În ceea ce mă privește, dacă lucrările mele plac, mi-ar face plăcere să fie răspândite cât mai des.
De fapt ce înseamnă a înțelege arta? După opinia mea nu înseamnă doar a privi un tablou, o sculptură, sau a asculta o compoziție muzicală sau a citi o poezie. Îți place, bine, nu-ți place, e…! chestie de gusturi. NU!
A înțelege profund o lucrare artistică înseamnă a înțelege trăirile artistului, ce anume l-a determinat să creeze acea lucrare, să știi câte ceva despre contextul istoric și social în care a trăit artistul, ce anume l-a influențat în crearea tabloului, sau a sculpturii. Cunoscând toate acestea, privești lucrarea cu alți ochi, intri „în pielea artistului”, îl înțelegi și implicit îi înțelegi și opera.
RRC Podcast: Ce proiecte aveți de viitor?
V.S.: Ce visez pentru viitor? Hm… Cred că orice om (de bun simț zic eu) dorește pace, libertate, sănătate și prosperitate pentru TOATĂ LUMEA. Să nu credeți că vorbesc aiurea când spun pentru toată lumea. În 1990 am avut ocazia să vorbesc cu patronul recentei înființate (pe atunci) firme Mobexpert. Dânsul îmi lăuda o firmă și ce înlesniri făcea și altor firme, păstrâdu-și o marjă foarte, foarte mică de profit. L-am întrebat de ce făcea acest lucru? Aparent o făcea în detrimentul său. Mi-a explicat pe îndelete că, în timp, cu cât alte firme o vor duce mai bine, cu atât o va duce și el mai bine. Vorbele lui m-au făcut să văd din altă perspectivă valoarea lui: „să o ducă toată lumea mai bine”. A avut dreptate. După 30 de ani firma lui a crescut, încet, dar constant! Astăzi este o firmă mare. De aceea doresc numai bine tuturor.
RRC Podcast: Câteva gânduri de final.
V.S.: Iubesc frumosul și din prea plinul trăirilor mele doresc să ofer și celor care îmi privesc lucrările sentimente frumoase, calde, de iubire, de libertate a gândului.
Lucrez cu mare plăcere și pun suflet în fiecare creație a mea. Modelele mi le concep singură. În ultima vreme, foarte rar, mă uit și pe Pinterest, dar n-am copiat niciodată nimic. Am tot modificat ceea ce am văzut până a ieșit cu totul altceva decât modelul inițial. Dar principala mea sursă de inspirație este propria imaginație.
Pensionară fiind, am mai mult timp să mă gândesc la modele noi, să creez șabloane și tipare, să lucrez. În 2021 am creat lucrarea „Sahasrara”, care îmi aduce zilnic bucurie, încântare. Nu pot să-l expun altundeva decât acasă la mine pentru că are 1,15 m în diametru și este foarte greu de transportat. Când îl lucram, parcă ardea ceva în mine. Am lucrat la acel tablou cam 2 luni, dar aș zice „pe nerăsuflate”. Doream cu ardoare să văd dacă ceea ce-mi imaginasem avea să devină realitate. Și a devenit…
Vă mulțumesc pentru timpul acordat.
Cu respect,
Viorica Sarman
