Potrivit unui articol publicat de Cluj24, Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad a solicitat autorităților clujene schimbarea denumirii străzii Radu Gyr și a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj Napoca, invocând prevederile discutabilei Legi nr. 241/2025, cunoscută drept Legea Vexler, care interzice promovarea persoanelor asociate cu regimuri totalitare sau implicate în crime împotriva umanității. Președintele asociației amenință că se va adresa instanțelor.
Potrivit articolul apărut pe 27 ianuarie, CJ Cluj a decis să consulte Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, pentru a evalua dacă activitatea lui Octavian Goga se încadrează în prevederile Legii Vexler.
Decizia Academiei Române și a instanțelor ar putea crea un precedent național.
De pildă, foarte multe orașe au străzi cu numele poetului iar școli sau colegii cu numele „Octavian Goga” sunt îndeosebi în Ardeal, în orașe precum Oradea, Cluj Napoca, Satu Mare, Sibiu, Huedin, Harghita, Marghita, Ciucea, Jibou, Rășinari, Baia Mare, Sighișoara etc.
Nota redacției: Să sperăm că nici un român nu va fi băgat la închisoare pentru încălcarea acestei nenorocite „legi” care este total anticonstituțională și încalcă drepturi și libertăți pe baza unor fantezii mizerabile ale inițiatorului ei, cum ar fi dreptul la exprimare și la cercetare istorică, așa cum nimeni nu a fost sancționat penal după urma încălcării celeilalte „legi” nenorocite 217/2015. Altfel, putem spune că suntem într-o nouă dictatură de-a dreptul bolșevică.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Editura Ratio et Revelatio, organizează evenimentul de lansare a cărții Șușmanii. Epopeea anticomunistă din Apuseni (1948-1958), autor Cornel Jurju. Acesta va avea loc joi, 5 februarie.
Instituția muzeală mai anunță următoarele, într-un comunicat de presă:
„Șușmanii. Epopeea anticomunistă din Apuseni (1948-1958) este un vast studiu monografic al celui mai puternic și longeviv grup de rezistență anticomunistă din Munții Apuseni, Grupul Șușman. Format din membrii aceleiași familii, între care și o femeie, Lucreția Jurj, ţărani de rit greco-catolic din satul Răchiţele, raionul Cluj, a rezistat vreme de 10 ani, din 1948 până în 1958, și a căzut prin trădare. Lucrarea este semnată de istoricul Cornel Jurju, cercetător afirmat al perioadei și fenomenului, și apare cu suportul științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, reprezentat în acest proiect de istoricul Florin-Răzvan Mihai, redactarea aparținându-i istoricului Flori Bălănescu.”
Evenimentul va fi moderat de către prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager Muzeul Țării Crișurilor Oradea. Alături de autor, vor lua cuvântul dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la secția Muzeul Orașului Oradea și dr. Raluca Lazarovici Vereș, coordonatorul colecției Historia, Editura Ratio et Revelatio.
În cadrul evenimentului, vor fi expuse și trei icoane recontituite de artista plastic Mirela Ungureanu după icoanele realizate de Teodor Șușman jr., respectiv alte trei planșe cu fotografiile realizate de Securitate unor icoane descoperite la perchezițiile din anul 1958.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/9776459FacebookAdWidePhotoCollage3.jpg6281200Cristian Horgoșhttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngCristian Horgoș2026-01-31 21:02:302026-01-31 21:08:41Lansare de carte – „Șușmanii. Epopeea anticomunistă din Apuseni (1948-1958)” la Muzeul Țării Crișurilor pe 5 februarie 2026
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/ChronaCast-Comunicat-Doar-Maine.jpg7071000Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-30 19:24:362026-01-30 19:24:36Inovație arădeană la Budapesta: ChronaCast, prezentat la „<19 Shape your world!” de doi liceeni din Arad
După un an cu prezenţe constante pe scene din ţară dar şi de peste hotare, tenorul Ştefan von Korch revine la Opera Naţională din Iaşi, în opereta „Văduva veselă 2.0”, în rolul Camille de Jolidon, personaj şarmant şi romantic pe care l-a interpretat şi în montarea din 2016 a îndrăgitei lucrări. Ambele montări poartă emblematica semnătură regizorală a maestrului Andrei Şerban, despre care tenorul Ştefan von Korch spune că „are harul de a scoate din fiecare ce are mai bun, de a face ca fiecare să se autodepăşească.”
Spectacolul „Văduva veselă 2.0” se situează la linia de demarcaţie dintre operetă şi musical. Varianta regizorală curentă este o fascinantă oglindă a vremurilor noastre prin dialoguri şi relaţia dintre personaje. Iar tema iubirii sincere rămâne elementul care creează puntea de legătură cu libretul original. Muzica lui Franz Lehár este pusă în valoare de momente coregrafice spectaculoase, scenografie captivantă şi schimburi de replici pe cât de actuale pe atât de amuzante.
În spectacolele programate pe 6 şi 7 februarie, alături de tenorul Ştefan von Korch, publicul îi va mai aplauda pe: Nicoleta Maier – soprană, Ana Cernicova – soprană, Diana Ionescu – soprană, Andrei Lazăr – tenor, Cosmin Marcovici – tenor, Andrei Yvan – bas şi alţii.
Tenorul Ştefan von Korch spune:
„Mă bucură oportunitatea de a fi din nou prezent în faţa publicului ieşean, pe care îl simt mereu îndrăgostit de arta lirică.”
Tenorul Ştefan von Korch este binecunoscut publicului din inima Moldovei, pe care l-a mai încântat pe scena Operei ieşene în „Rigoletto”, „Don Pasquale”, „Bărbierul din Sevilla” şi prima versiune a operetei „Văduva veselă”, semnată tot de maestrul Andrei Şerban în 2016.
Bilete pentru spectacolele Văduva veselă 2.0 programate la Opera Naţională din Iaşi se găsesc pe Operaiasi.ro.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/Stefan-von-Korch_Landscape-1_Vaduva-Vesela.jpg15002000Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-28 06:44:462026-01-27 08:51:56Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în „Văduva veselă 2.0” pe 6 şi 7 februarie 2026
Turneul pianistei Sînziana Mircea va continua în România și Austria, următorul concert având loc pe 5 mai 2026, la Sala Radio (biletele disponibile aici). Programul va reuni capodopere ale unor titani ai muzicii clasice și de film – Liszt, Schubert, Rachmaninov, Satie, Puccini, Hans Zimmer și Vangelis – dar și compoziții proprii ale solistei. Experiența sonoră va fi completată de efecte vizuale spectaculoase prin proiecții video și video mapping realizate de artistul vizual Adistu’, prezență constantă în seria concertelor „IMAGINE” încă din 2019.
Turneul „IMAGINE UNIVERSE”, susținut de pianista și compozitoarea Sînziana Mircea, a debutat la Milano pe 15 ianuarie, într‑un concert imersiv cu casa închisă, cu o sală arhiplină, într‑o atmosferă electrizantă. Alături de muziciana română, pe scenă s‑au aflat muzicienii italieni Pietro Dossena – muzică electronică și Marco Scazzetta – percuție. Cei trei muzicieni au cariere internaționale de mare anvergură, cu prezențe constante pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, având în același timp cariere academice solide, toți trei fiind profesori universitari în conservatoarele italiene din Sassari‑Sardegna și Pavia‑Lombardia.
Sînziana Mircea
Răsplătit la final de publicul milanez cu ovații în picioare, evenimentul a marcat astfel un început memorabil al Turneului Internațional „IMAGINE UNIVERSE”, parte a seriei de concerte „IMAGINE”, concepute și susținute de Sînziana Mircea, începând cu 2019. Pe parcursul concertului din seara zilei de 15 ianuarie, dedicat Zilei Culturii Române, au fost evocate personalitățile unor titani ai culturii române – Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuși și Maria Tănase. Cu această ocazie, publicul italian a ascultat poemul „La Steaua”, în lectura dnei Prof. Dr. Violeta Popescu – istoric, personalitate marcantă a diasporei române din peninsulă. Evenimentul s‑a desfășurat în spațiul Steinway & Sons Italy Milano, transformat de această dată într‑un univers vizual dedicat marilor repere culturale românești, proiectate într‑un cadru imersiv ce a însoțit întregul program muzical. Unul dintre momentele centrale ale serii l‑a constituit piesa „Carousel”, compusă de Sînziana Mircea și interpretată de aceasta simultan la două piane acustice Steinway, dintre care unul dotat cu tehnologia Steinway Spirio – cel mai avansat sistem de redare și înregistrare pentru piane acustice, creând astfel în premieră un dialog inedit între artistă și propriul ei instrument.
Pietro Dossena
Repertoriul serii a reunit lucrări de la I. Albéniz și E. Granados până la Vangelis, alături de creațiile originale ale artistei, prezentate în premieră la Milano. Astfel, în rafinatul spațiu milanez au răsunat piesele „Măiastra – Variațiuni pentru pian solo pe tema Ciuleandra”, dar și „Chariots of Fire” de Vangelis, într‑o alăturare sonoră și vizuală surprinzătoare și entuziasmantă. În plan sonor, contribuția artiștilor invitați a fost esențială: Pietro Dossena a realizat întreaga componentă de muzică electronică, iar Marco Scazzetta a adus o paletă amplă de culori ritmice, interpretând o varietate de percuții — de la handpan la glockenspiel.
Un moment de inovație aparte, cu un mesaj artistic complex, a fost reprezentat de lucrarea „FUTURE”, compusă de Sînziana Mircea.
„Atât prin titlul lucrării, cât și prin formula camerală – pian, handpan și sintetizator – mi‑am dorit să exprim sonor ideea că tradițiile poartă în sine germenii viitorului și ai lumii necunoscute de mâine. Am realizat astfel o construcție sonoră complexă, prin care am evocat sunete tibetane, teme populare românești, ecouri jamaicane, însoțite de sintetizator. Prin acest trio inexistent până acum, mi‑am dorit să exprim încă o dată ideea unității în diversitate a popoarelor lumii, sublimată prin muzică. Cred cu tărie faptul că în viitor, chiar și într‑o lume dominată de tehnologie, omenirea și spiritul său, în toată diversitatea sa, vor dăinui și vor călători către frontierele cunoașterii și ale Universului și prin vibrația muzicii”, a declarat Sînziana Mircea.
Marco Scazzetta
Astfel, turneul IMAGINE UNIVERSE continuă să aducă în fața publicului o experiență artistică multidimensională, reafirmând rolul Sînzianei Mircea ca una dintre cele mai inovatoare și vizionare artiste ale generației sale. Următoarele concerte vor avea loc pe 20 iunie 2026 la Wiener Konzerthaus din Viena – una dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume – și pe 10 iulie 2026 la Mozarteum Salzburg – instituție de renume mondial și spațiu emblematic al tradiției muzicale europene. Seria se va încheia pe 2 octombrie 2026 la Brăila, la Filarmonica „Lyra‑George Cavadia”. Flautista Mariia Velia este tânăra muziciană promovată în cadrul turneului.
Organizatori: Asociația Museart.
Parteneri: Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio, First Connect, Bergerat‑Monnoyeur, Crizantema SRL, ASTI International, Lanto Communication, True Wines, Epson.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/art-img1-3897451-poster_100_x_70cm.jpg540960Cristian Horgoșhttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngCristian Horgoș2026-01-27 13:29:162026-01-27 13:29:16Pianista Sînziana Mircea va concerta la București pe 5 mai 2026 la Sala Radio în cadrul turneului internațional Imagine Universe
Pe 13 februarie, tenorul Ştefan von Korch vă invită în inima Bucureştiului, pe Calea Victoriei – la Teatrul Tănase, să ascultaţi acorduri din inima Parisului, în concertul „Je T’aime”. Armoniile seducătoare ale operelor clasice şi acordurile nostalgice ale şansonetelor se vor îmbina într-un program muzical la fel de vibrant ca o zi în pe malurile Senei. Spectatorii vor călători prin „oraşul iubirii”, prin glasul eclatant al tenorului Ştefan von Korch – gazdă şi coordonator al stagiunii Musical Extravaganza, şi prin vocea cristalină a sopranei invitate Oana Maria Şerban.
Tenorul Ştefan von Korch, solist gazdă şi coordonator artistic Musical Extravaganza detaliază:
„Muzica este sufletul Parisului, dar şi esenţa iubirii. De la acordurile vibrante ale unui violonist pe Pont des Arts până la marile săli de concert, unde sunetele delicate ale muzicii clasice se împletesc cu ecourile operelor nemuritoare, fiecare colț parizian rezonează cu artă, dragoste și emoție. Iar aceasta este starea de graţie pe care o vom recrea muzical în concertul ‘Je T’Aime‘.”
Cei doi solişti vor arăta că oraşul iubirii nu este doar un loc pe hartă, ci o emoție, o promisiune a sentimentelor eterne, care cucereşte, farmecă, inspiră și rămâne pentru totdeauna în sufletul celor care l-au descoperit.
De la acorduri clasice seducătoare, ca o plimbare sub clar de lună pe cheiurile Senei, la arzătoare şansonete ce întregesc atmosfera boemă din cafenele pariziene, sau duete celebre ce s-au cântat pe grandioasa scenă a Operei din Paris, evenimentul va creea o stare sufletească inspirată de repertoriul liric francez rafinat şi pasional, dar şi de orizontul romantic şi colorat al şansonetelor.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/Je-taime-FB-feb.jpg4391000Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-27 06:59:562026-01-25 17:19:28„JE T’AIME” – incursiuni muzicale spre inima Parisului, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 februarie 2026 la Teatrul „Constantin Tănase”
Spectacolul „AMANTA” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, aniversează 300 de reprezentaţii într-un eveniment de gală pe 9 martie la TNB – Sala Ion Caramitru. Spectacolul festiv va fi urmat de un vernisaj de pictură, iar parte din sumele încasate din vânzarea biletelor şi din donaţiile colectate la vernisaj, vor fi direcţionate către categorii sociale defavorizate, prin grija regizorului şi curatorului proiectului, actorul Armand Calotă, care a fost prezent pe scenă în toate cele 300 de reprezentaţii.
Acesta declară:
„Ca în fiecare an, duc mai departe vocaţia mătuşii mele, actriţa Elvira Godeanu, o prezenţă culturală marcantă atât artistic cât şi la nivel de implicare social. Prin Fundaţia ce îi poartă numele, venim îns prijinul copiilor de la o şcoală specială din Bucureşti şi multumim încă de pe acum celor ce se vor implica alături de noi. Demersul poate fi sprijinit prin cumpărarea de bilete la spectacolul aniversar, sau pur şi simplu printr-o donaţie, la vernisajul expoziţiei de pictură,în seara evenimentului.”
Cu o vocaţie moştenită de la legendara Elvira Godeanu, actorul şi regizorul Armand Calotă transmite chemarea sa artistică şi generaţiilor viitoare: fiica sa cea mare se pregăteşte să devină studentă la actorie în vară, cea de a doua fiică se manifestă artistic în sfera artelor vizuale, iar a treia sa fiică este un copil special, care i-a deschis actorului suflet şi conştiință spre universul copiilor neurodivergenţi.
Comedia „Amanta” este un reper în peisajul cultural românesc, aniversând 300 de reprezentaţii şi peste 10 ani pe scenă. Piesa este o adaptare după „Încurcă lume” de A. D. Hertz ce aduce în faţa publicului nenumărate situaţii comice învăluite în atmosfera plină de farmec a secolului trecut şi puse în scenă de actori foarte îndrăgiţi: Armand Calota (Emil Strâmbuleanu), Magda Catone / Raluca Petra (Didina Strâmbuleanu), Eugenia Şerban / Ileana Olteanu (Olga), Vasile Filipescu / Ovidiu Cuncea (Traian Bungrăzescu), Gavril Pătru / Dorin Andone / Edi Carlan (Matei Pintenaru).
Bilete sunt disponibile pe Bilet.ro şi la casa de bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/Ups_Amanta.jpg16001127Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-27 06:11:222026-01-26 23:15:36Comedia „AMANTA” aniversează 300 de reprezentaţii într-un eveniment de gală pe 9 martie 2026 la TNB – Sala Ion Caramitru
Pe 30 ianuarie 2026, Sala Dalles din București găzduiește un eveniment aparte: soprana Cristina Fieraru dă glas pe scenă iubirii în toate formele ei, într-un concert extraordinar, intitulat sugestiv „Pe lângă plopii fără soț”. Acompaniată de carismaticul Maxim Belciug, cu chitara sa cât o orchestră, soprana va oferi publicului o seară de emoție și sensibilitate, de dor, de pasiune și de viață, prezentând un program rafinat, care îmbină tandrețea romanțelor cu bogăția expresivă a ariilor de operă și aerul solar al canțonetelor napolitane.
Între toate artele, muzica este privilegiată: în timp ce pictura, sculptura, literatura știu să exprime idei și fapte, muzica trăiește pe un singur tărâm: acela al sentimentelor. Iar pe acest tărâm, iubirea este sentimentul de căpătâi. Nu e de mirare, așadar, că dragostea este, poate, cea mai rodnică sursă de inspirație a muzicii. Așa se întâmplă și în concertul de vineri, 30 ianuarie, al cărui program toarnă iubirea în cânt, prinzând în țesătura sa irizantă pe Handel și Guilelm Șorban și împletind Vaga Luna cu ‘O sole mio, înainte de a se ostoi, cu alean, într-o plimbare pe lângă plopii fără soț.
Apariție fermecătoare și magnetică, soprana Cristina Fieraru este una dintre cele mai strălucitoare tinere stele de pe scena lirică de la noi. Prin timbrul său luminos, tehnica diamantină și expresivitatea scenică, soprana transformă fiecare apariție într-o experiență inefabilă, capabilă să surprindă și să emoționeze. Cristina Fieraru a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia Stilistică Interpretativă – Canto, unde a studiat cu soprana Iulia Isaev şi mezzosoprana Cristina Soreanu. Pe lângă studiile universitare, a avut șansa de a lucra cu personalităţi de renume internaţional precum Ruxandra Donose, Ramon Vargas, Leontina Văduva, Mariana Nicolesco, Florin Estefan, îmbogățindu-și tehnica interpretativă. Este o prezenţă constantă a scenei lirice, fiind invitată încă de la vârsta de 18 ani la Opera Naţională Bucureşti, unde a debutat, în 2018 în rolul Pamina, din opera Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart. Alte roluri interpretate: Erste Dame din aceeași Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart, Alice Ford din opera Falstaff de Giuseppe Verdi, Mimì şi Musetta din opera La Bohème de Giacomo Puccini, Contessa d’Almaviva din opera Le nozze di Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dido din opera Dido and Æneas de Henry Purcell și Ileana din opera La Şezătoare de Tiberiu Brediceanu. Colaborează frecvent cu Opera Comică pentru Copii, iar din 2021 este membră a Corului de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu. A participat ca solist invitat la numeroase concerte și festivaluri, la Opera Naţională Bucureşti, Ateneul Român, Catedrala Sf. Iosif, Filarmonicile din Brașov, Craiova, Arad, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Sibiu și nu numai.
Maxim Belciug este un nume binecunoscut. Artist clasic în formarea sa, este chitaristul Încântărilor, cel care se încăpăţânează să creadă că frumuseţea va mântui totuși lumea. De mai bine de 3 decenii, cântă neobosit, în țară și în străinătate, ca solist sau în diverse formule camerale, încercând mereu să împrietenească publicul cu chitara clasică și cu muzica ce poate fi împărtășită cu acest minunat instrument.
Cristina Fieraru și Maxim Belciug au debutat în duo în 2024, propunându-și să ofere publicului prilejul unor întâlniri cu frumusețea și diversitatea repertoriului liric într-o prezentare adaptată la o scenă de teatru, unde intimitatea dintre artiști și public permite o altfel de apropiere – mai directă, mai sinceră, mai vie – de această muzică nepieritoare. Recitalurile lor se bucură de un extraordinar succes la public, atât în București, cât și în țară, pe scenele filarmonicilor și ale festivalurilor unde sunt invitați. Prin tot ce fac, cei doi explorează posibilitățile expresive ale perechii voce – chitară în contextul diversității repertoriale, căutând mereu emoția, frumosul și muzica pură, dezbrăcată de regie, de constructe, de imagine, de artificii.
Adresat tuturor celor care încă mai cred în iubirea adevărată, concertul „Pe lângă plopii fără soț” din data de 30 ianuarie 2026 începe la ora 19:00 și are loc la Sala Dalles din București (Bd. Nicolae Bălcescu 18). Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro și iabilet.ro.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/cover_30ianuarie-1.jpg9001600Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-26 16:24:252026-01-26 16:24:25Pe lângă plopii fără soț. Soprana Cristina Fieraru concertează la Sala Dalles pe 30 ianuarie 2026
URBAN BLUES FEST, singurul festival dedicat bluesului din Bucureşti ajunge la a şaptea ediţie şi va avea loc la The Pub Universităţii între 27 şi 29 martie. Această ediţie va aduce pe scenă nume din Norvegia, Olanda.
Urban Blues Festival a depăşit cu brio a şasea ediţie şi a cucerit inimile fanilor de muzică bună din capitală. Este singurul festival dedicat bluesului din BUCUREŞTI! Sub generoasa umbrelă a muzicii de blues au fost aleşi în recitaluri, artişti tineri şi consacraţi, ce au excelat în blues şi alte stiluri muzicale derivate. În cele şase ediţii au fost prezenţi muzicieni din Satu-Mare, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Râşnov, Petroşani, Constanţa, Craiova, Bistriţa-Năsăud, Sfântu-Gheorghe şi Bucureşti. Din afara ţării, au fost aplaudaţi la scenă deschisă, muzicieni din: Italia, Austria, Bulgaria, Serbia, UK, Scoţia, Suedia, Elveţia, Germania şi Statele Unite. Pe 3 iulie 2025, festivalul nostru a fost nominalizat de excelenţa sa, Michael Dickerson – ambasadorul Statelor Unite, la recepţia prilejuită de a 249-a aniversare a Independenței Americane.
Headlinerul zilei de vineri, 27 martie 2026 este cvintetul MAASTRICHT JAZZ COLLECTIVE din Olanda. Maastricht Jazz Collective reunește profesori și studenți talentați ai Conservatorului din Maastricht alcătuit din: David Luca – pian (România), Selim Aydin (Turcia) – trombon (asistent universitar), Paul Saumets (Estonia) – saxofon, Alex Chavez (Statele Unite) – contrabas şi Mario Calzada Pena (Spania) – tobe (profesor în departamentul de Jazz, specializat în Critical Listening). Cvintetul olandez va încheia prima seară a festivalului cu un veritabil show, total inedit pentru iubitorii etno-jazz-ului românesc.
Marius Vernescu
Marius Vernescu este invitatul special al festivalului nostru şi va concerta în formulă de trio, pe data de 27 martie 2026. Marius Vernescu este un nume de faimă pentru România şi jazzul românesc, care combină exigenţa clasică cu spontaneitatea jazzului, pentru a încânta publicul din întreaga lume. El s-a afirmat ca pianist de jazz în extraordinare recitaluri alături de muzicieni români de calibru: Garbis Dedeian, Tudi Zaharescu, Anca Parghel, Cătălin Răsvan, Emil Soumah, Emil Bîzgă. Cariera sa timpurie a fost încununată cu un extraordinar succes în Elveţia, în 2002, fiind singurul jazzman român distins cu Marele Premiu al concursului „Solo Piano” din cadrul Festivalului Internațional de Jazz de la Montreux. Acest renume l-a propulsat pe scena internațională a jazzului și i-a adus premiul special pentru „Cea mai bună reprezentare a unui muzician român în străinătate” în România.
Marco Bartoccioni
Headlinerul zilei de sâmbătă, 28 martie 2026, este explozivul chitarist italian Marco Bartoccioni. El ajunge în premieră în România şi va fi însoţit de Aurora Di Rocco (tobe, voce & electronica) şi Marco Polizzi (chitară bas și sintetizatoare). Mai multe picante detalii găsiţi într-un interviu în exclusivitate aici: https://artasunetelor.ro/interviuri/991-interviu-cu-marco-bartoccioni.html.
Tot sâmbătă, 28 martie 2026, revin după doi ani la UBF, trioul româno-sârb AXiS, binecunoscut şi iubit de fanii bluesului şi rockului de la noi. Ei ne vor prezenta, în premieră pentru Bucureşti, câteva noi piese de pe viitorul lor album!
Green Onions Experience
Mircea „Joe” Rusi
Green Onions Experience deschide seara de sâmbătă! GOE este o trupă românească de blues-rock din Cluj-Napoca, a cărei primă apariție notabilă a început cu muzica de blues. Au evoluat la cele mai importante festivaluri și evenimente din România într-o perioadă surprinzător de scurtă, împărțind aceeași scenă cu nume mari precum Eric Gales, Beth Hart sau Walter Trout. În prezent, stilul lor se înclină mai mult spre blues rock, însă explorează în mod continuu diverse alte stiluri. Vor lansa, în premieră, al treilea album!
Headlinerul zilei de duminică, 29 martie 2026, este inimosul chitarist norvegian, originar din România, JOE RUSI. El va ajunge pentru prima dată la Urban Blues Festival, unde va lansa noul album. Rădăuţean din naştere, botoşănean prin adopţie, Mircea „Joe” Rusi are o poveste de blues-man autentic.
„Muzica, armonia, le-am învăţat de la Fani (Adumitroaie) şi Vali (Răcilă). Distracţia, fun-ul, le-am luat de la Nightlosers. Modul de a face afaceri în muzică de la A.G. (Weinberger). Acesta este bagajul cu care am plecat spre Norvegia, în 1999…” – declară Joe.
Bursier la Berklee College of Music în 2006 şi absolvent al unui Master în compoziţie şi ghitară în 2009, a constatat că valorile de bază sunt româneşti. Omul care a ajuns no.1 în topurile de blues norvegiene şi no. 4 în Global Blues Chart este extrem bucuros să (re)vină în ţară, după turnee şi festivaluri în toată Scandinavia, Nepal, America şi Canada.
ROCKABIL
A doua trupă care vine în premieră la Bucureşti este ROCKABIL din Timişoara! Ea a luat fiinţă în vara anului 2007, la iniţiativa lui Marian Draghia şi Alin Fărcăşescu, cărora li s-au alăturat Florin Topolovcici, Andrei Comșa şi Sorin Deac. După mai multe schimbări de componenţe se alătură trupei Valentin Ivănescu (ex-ŞAH-MAT), vocal şi chitară ritmică. Urmează o bogată activitate concertistică în cluburi locale şi festivaluri naţionale, şi apariţia primului album, numit Începuturi, cu zece compoziţii originale. Odată cu cooptarea chitaristului Grigore Bujor Hariga, la chitara solo, veteran al rockului timişorean, membru în Pro Musica, orientarea stilistică se îndreaptă din hard-rock spre blues-rock. În toamna lui 2015, grupul înregistrează un colind tradiţional din Ardeal, Bună sara lui Crăciunu, prelucrat de Valentin Ivănescu şi Grigore Bujor Hariga, ce va fi difuzat cu mult succes la posturile de radio. În vara anului 2017, trupa intră din nou în studioul de înregistrări, unde vor imprima alte nouă piese originale, lansând totodată cel de-al doilea album al formaţiei, Un cântec promis. Avea să fie ultimul înainte de pandemie, celelalte recitaluri programate la Bucureşti în PUBTrocadero Universităţii şi alte oraşe din Transilvania, dar şi la festivaluri, fiind anulate. În primăvara anului trecut, Marian Draghia şi Valentin Ivănescu reiau activitatea ROCKABIL, cooptând doi tineri talentaţi, Carina Meluţ la percuţie şi Sebastian Covaci la claviaturi, absolvent de Conservator secţia pian, master I. canto. În această componenţă a fost înregistrată o frumoasă baladă, La o margine de drum, având muzica compusă de Marian Draghia şi versurile fiind descoperite de Marian într-o lucrare despre opera lui Nicolae Labiş, poetul fiind cel care a cules-o în anul 1951 într-un sat din Moldova. În această componenţă, trupa ROCKABIL va concerta pentru prima oară în Bucureşti.
Give’N’Take
Trioul Give’N’Take deschide ultima seară a festivalui la ora 19. El este format din Alex Mateian la chitară bas, Vlad Buzoianu la baterie şi Ioan Teodor Johnny Tache la chitară şi vor reveni cu noi compoziţii şi aranjamente ale pieselor deja cunoscute şi apreciate. Este a treia lor prezenţă în festival şi vor susţine un captivant recital de 45 de minute. Urban Blues Festival a fost şi este întotdeauna prietenul şi promotorul tinerelor talente din blues, rock şi jazz.
Give’N’Take este o trupă de blues-rock instrumental, puternic inspirată de artiști şi trupe din elita bluesului şi rockului mondial, precum Jimi Hendrix, Philip Sayce, Ten Years After, Stevie Ray Vaughan, Led Zeppelin, Grand Funk Railroad şi Deep Purple.
Alte notabile prezenţe şi noi premii cucerite anul trecut:
Break-a-Leg Festival 2025 – Marele Premiu;
Finala în România pentru European Blues Challenge 2025;
Constelații Rock 2025: premiul 2 trupa Give’N’Take; Vlad Buzoianu cel mai bun toboșar; Johnny Tache cel mai bun chitarist!
Ionuț Ruscior este artist, compozitor și producător român, cu un sound electro-pop modern și o voce plină de emoție. Fost solist al formațiilor V.I.P și Cross, este în prezent fondatorul și liderul trupei Publika, cunoscută pentru atmosfera sa cinematică și energia pozitivă.
Începând cu luna februarie 2026 s-au pus în vânzare biletele pentru fiecare zi de festival! Nu uitaţi să sunaţi la PUB pentru a vă rezerva locurile!
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/Banner-UBF-7-ambilet-bun.jpg7091355Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-26 07:16:532026-01-25 16:51:05URBAN BLUES FEST 7 – la The Pub Universităţii între 27 şi 29 martie 2026
Tânăra solistă Cristiana Sofia Damian – vocea ce a cucerit trofeul Mamaia 2025 la secțiunea Creație, a lansat primul său single, însoţit de videoclip. Piesa „Vorbe Goale” poartă chiar semnătura talentatei artiste şi aduce în prim plan emoţia primei iubiri, trăire împărtăşită cu publicul într-o formă vibrantă şi memorabilă. Piesa subliniază importanța autenticității și responsabilității personale, într-un mesaj puternic despre prețuire și valorizare.
Motto-ul ei artistic „Muzica este felul în care sună viața” confirmă seriozitatea și maturitatea, relevate foarte frumos în plan creativ.
Despre acest moment unic din cariera sa, Cristiana Sofia Damian spune:
„Azi am lansat primul meu single, piesă compusă de mine, intitulată ‘VORBE GOALE’, disponibilă pe toate platformele. Mulțumesc tuturor pentru susținere!”
Piesa, realizată în colaborare cu Casa de producție SICVRIO este deja disponibilă pe toate platformele digitale:
Publicul sibian se va putea bucura de întâlnirea cu Cristiana Sofia Damian în concertului „Vivo per lei”, programat pe 22 februarie la Sala Thalia, în care tânăra artistă are statut de invitat special.
Despre Cristiana Sofia Damian
Cristiana Sofia Damian
Cu o voce caldă şi prezenţă rafinată, Cristiana Sofia Damian este o tânără artistă din Sibiu, cu un puternic crez artistic şi o maturitate aparte.
La doar 16 ani a intrat în inima publicului cucerind Trofeul Festivalului Național de Muzică Ușoară „MAMAIA” 2025 – Secțiunea Creație, cu piesa „Prima iubire ești tu” compusă de maestrul Adrian Daminescu special pentru ea. Între premiile de referință pe care Cristiana le-a câștigat, se remarcă şi Trofeul Festivalului-concurs de muzică ușoară românească „FLORENTIN DELMAR”, Ediția 50, 2025.
În prezent urmează cursuri de compoziție și tehnică vocală la Berklee College of Music din Boston, USA şi a cântat în afara granițelor țării, fiind invitată să susțină evenimente muzicale în Emiratele Arabe Unite – Dubai, Italia (la Milano), Canada (3 ani la rând), urmând și alte proiecte noi în 2026.
Repertoriul Cristianei este unul foarte bogat, interpretând piese din repertoriul internațional în limba engleză, franceză și italiană (inclusiv cu acompaniament la pian), dar și din repertoriul românesc. Abordează mai multe stiluri muzicale, cu predilecție pop, jazz, blues, soul, musical, având definit un stil soft de interpretare.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2026/01/Cristiana-Landscape.jpeg7021275Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2025/05/romania-culturala-logo-2.pngPatrick Matis2026-01-22 00:05:052026-01-22 00:06:22Cristiana Sofia Damian a lansat primul său videoclip pentru melodia „Vorbe goale”