Știri din cultura românească

auftakt

Trei noi concerte AUFTAKT vor aduce în prim-plan noii generații de compozitori și dirijori în cadrul Festivalului Meridian în noiembrie 2024

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță trei noi concerte din cadrul proiectului AUFTAKT, o inițiativă proaspătă în peisajul cultural românesc ce aduce în prim-plan studenți la secțiile de compoziție și dirijat ale universităților de muzică din țară, aleși în urma unui apel de selecție, realizat de Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Dan Dediu (Președinte Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – UCMR), Conf. Univ. Dr. Diana Rotaru (Universitatea Națională de Muzică București – UNMB) și Dr. Diana Gheorghiu (UCIMR).

Calendar

AUFTAKT continuă concertele, în care energia și creativitatea noii generații de compozitori și dirijori se vor împleti într-o atmosferă vibrantă, dedicată explorării unor viziuni muzicale îndrăznețe, în cadrul Festivalului Meridian la Universitatea Națională de Muzică București, Sala George Enescu, vineri, 8 noiembrie, orele 18:30, la Centrul Cultural Apollonia – Banca de Cultură din Brașov, sâmbătă, 9 noiembrie, orele 19:00, și în Sala Cinematografului Amza Pellea din Râșnov, duminică, 10 noiembrie, orele 10:00. Intrarea este liberă.

Program

Cu un program concertistic original, ce sintetizează emoția colaborării artistice, AUFTAKT reunește 9 tineri muzicieni, dintre care 6 compozitori și 3 dirijori, alături de interpreții profesioniști ai Ansamblului ICon Arts și Peter Ash, compozitor și dirijor, director artistic al Odyssey Festival Orchestra din Londra.

Interpretează Ansamblul ICon Arts, din care fac parte:

Romina Onișor – flaut,

Ciprian Dancu – clarinet,

Alexandru Marian – vioara I,

Alexandru Timilie – vioara a II-a,

Marius Ungureanu – violă,

Andreea Țimiraș – violoncel,

Mihai Murariu – pian,

compoziții semnate de:

Oana Vardianu – Universitatea Națională de Muzică București, lucrarea Lacrimi de zăpadă,

Bianca Diana Popa – Universitatea Națională de Muzică București, lucrarea PÂC PÎC PÂK,

Oana Oltean – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca, lucrarea Hummingbirds,

Roxana Beța – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca, lucrarea Crossroad,

Cristian Ciobanu – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – Iași, lucrarea The King’s Mountains,

Iuliana Teodorescu Ciocănea – Universitatea Națională de Muzică București, lucrarea HEXED,

dirijat de:

Antonel Temistocli – Universitatea Națională de Muzică București,

Ariadna Ene Iliescu – Universitatea Națională de Muzică București,

Dmitrii Chiricov – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca.

 

Antonel Temistocli

Antonel Temistocli

Antonel Temistocli este un tânăr dirijor, absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, unde și-a perfecționat abilitățile în dirijatul de orchestră și cor. În prezent, urmează studiile doctorale în cadrul aceleiași instituții. Activitatea sa profesională s-a concentrat pe coordonarea mai multor ansambluri instrumentale și vocale din viața artistică muzicală, reușind să obțină performanțe remarcabile. Cu un interes pronunțat pentru muzica contemporană, Antonel se implică activ în proiecte colaborative care promovează și facilitează dialogul dintre dirijori și compozitori, îndreptându-se către un deziderat promițător, și anume, conturarea viitorului muzicii culte.

Ariadna Ene Iliescu

Ariadna Ene Iliescu

Ariadna Ene Iliescu a studiat compoziție și dirijat de orchestră la Universitatea Națională de Muzică București. Cântă la pian, uneori la violă, vioară și la alte instrumente. Muzica i-a fost aproape de când se știe și reprezintă pentru ea atât un mod de exprimare, cât și un teren de căutări, experiment și joacă. Explorează improvizația singură sau în cadrul colectivelor „Al Ehtifal” și „The Mad Haterpillars”. Începând din 2022, desfășoară programul educațional „Laboratorul de teatru muzical”, în care elevi de gimnaziu sunt provocați să improvizeze și să creeze muzical și dramatic.

Dmitrii Chiricov

Dmitrii Chiricov

Dmitrii Chiricov este absolvent al specializării Clarinet la clasa Conf. univ. dr. Poptean Răzvan. Și-a continuat studiile de masterat la specializarea Dirijat sub îndrumarea maeștrilor Prof. univ. dr. Dumănescu Gheorghe Victor și conf. univ. dr. Crescenzi David. Cu o pasiune pentru muzica din diferite genuri și perioade stilistice, Chiricov Dmitrii se remarcă prin abordarea sa expresivă, prin atenția la detalii în interpretare și prin inovațiile aduse în arta  dirijorală. A concertat alături de orchestre formate din studenți ai Academiei în colaborare cu soliștii:  Artemii Tolocenco, Marin Moisei, Antoniu Nagy, Cristian Postoroncă, Alexandru Bolganschi, Georgiana Cibisescu-Duran, Ioana Radu, Sebastian Toșa și Ștefan Muț; aducând la viață interpretări remarcabile pentru lucrările compozitorilor clasici și până la cei ai secolului XX. A fost remarcat de mari maeștri ai dirijatului în cadrul masterclass-urilor la care a participat, precum Daniele Gatti, Konrad von Abel, Roland Börger, András Vass și Cristian Mandeal.

Despre AUFTAKT

Numele proiectului, ales simbolic, AUFTAKT (anacruză) face referire la gestul prin care dirijorul  indică intrarea orchestrei sau a corului în scenă.

Proiectul AUFTAKT a debutat cu o serie de întâlniri de lucru în luna mai 2024, în care tinerii compozitori și dirijori s-au reunit pentru a colabora sub îndrumarea mentorului lor, Peter Ash, alături de membrii Ansamblului ICon Arts. În cadrul acestor workshop-uri, tinerii au explorat ideile muzicale, au dezvoltat compoziții originale și au lucrat la direcția artistică, atât din perspectivă tehnică, cât și expresivă. Această perioadă de creație intensivă nu doar că a oferit participanților oportunitatea de a-și exprima creativitatea, dar a și contribuit și la formarea unei conexiuni strânse între tinerii artiști și ansamblul profesionist care le interpretează lucrările.

După ce procesul creativ a ajuns la maturitate, proiectul culminează cu o serie de 5 concerte, ce au loc în BucureștiSibiuBrașov și Râșnov oferind astfel publicului meloman ocazia de a experimenta și aprecia compoziții contemporane inedite prin formatul ansamblului și temelor muzicale abordate. În luna august, aceștia au concertat pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, în cadrul Festivalului ICon Arts Transilvania, ediția a XXII-a.

Proiectul AUFTAKT este realizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), Filarmonica de Stat SibiuCentrul Cultural Apollonia – Banca de Cultură din Brașov și Asociația Mioritics. Proiectul AUFTAKT este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Christmas Extravaganza, sala dalles, stefan von korch

Noi invitaţi se alătură tenorului ŞTEFAN von KORCH în concertul CHRISTMAS EXTRAVAGANZA pe 18 Decembrie 2024 la Sala Dalles

Cu exact o săptămână înaintea Crăciunului, solişti apreciaţi ai scenei lirice vor vesti sărbătorile, cu superbe piese de sezon, la Sala Dalles: nume de marcă se alătură tenorului Ştefan von Korch în concertul Christmas Extravaganza programat pe 18 Decembrie de la ora 18.00: baritonii Fang Shuang şi Lucian Petrean, tenorul Alin Stoica şi soprana Stephanie Radu sunt artiştii ce vor îmbogăţi programul serii, aducând în suflete bucuria Crăciunului, acompaniaţi de pianistul Alexandru Burcă.

Tenorul Ştefan von Korch, amfitrionul Musical Extravaganza spune: „Vă invităm în această perioadă atât de plină de semnificații, într-un ocol muzical al Pământului, cu piese de sezon binecunoscute, din ţară şi din jurul lumii. Se vor cânta colinde şi cântece de iarnă pe care cu toţii sunteţi invitaţi să le primiţi în suflet, sau să le fredonaţi împreună cu noi, în evenimentul în care celebrăm cea mai importantă sărbătoare a Creştinătăţii şi vă mulţumim pentru toate serile Musical Extravaganza în care am fost împreună în acest an.”

Concertul Christmas Extravaganza este evenimentul ce încununează poveştile pe portativ scrise de-a lungul anului 2024  la Sala Dalles, de tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii săi, în seri tematice ce crează o punte între universul  bogatul  al operei, cel spumos al operetei şi muzica contemporană.

Cine sunt invitații alături de Ștefan von Korch?

alin stoica tenor, alin stoica

Alin Stoica

Alin Stoica – tenor

Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în „La Traviata”, „Carmen” sau „La Boheme”.

Premiul „Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului „Vota la voce” ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.

Lucian Petrean

Lucian Petrean

Lucian Petrean – bariton

Lucian Petrean este cel mai titrat bariton verdian al României, elev al marilor exponenţi ai epocii de aur a Operei italiene, Bonaldo Giaiotti şi Giorgio Zancanaro.

Unul dintre puţinii baritoni din lume care a debutat în rolul titular din Rigoletto de Verdi, un rol ce nu este în mod uzual încredinţat soliştilor aflaţi la început de carieră. De la momentul debutului acesta a devenit de altfel şi rolul său de „semnătură”, fiind în permanenţă solicitat în ţară şi străinătate pentru această partitură. Doar pe parcursul anului 2023 a fost invitat în montări de Rigoletto la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, dar şi peste hotare în Italia, Spania şi Republica Moldova.

Alături de „Rigoletto” repertoriul său include şi alte bijuterii ale creaţiei verdiene: „La Traviata”, „Il trovatore”, „Falstaff”, „Nabucco”, „Bal mascat”, cărora li se adaugă lucrări ale altor compozitori: „Tosca” (Pucinni), „Paiaţe” (Leoncavallo) şi „Cavalleria rusticană” (Pietro Mascagni).

Este frecvent invitat al Operelor din Germania – Oper am Rhein Dusseldorf şi Duisburg, Karlsruhe, Kassel, Franţa – Opera din Nancy, Italia, Cehia – Opera Naţională din Praga, Croaţia – Teatrul croat din Zagreb, Israel – Tel Aviv.

Fang Shuang – bariton

Fang Shuang

Fang Shuang

Fang Shuang a devenit un adevărat „răsfăţat al publicului” după ce a fost finalist în concursul Românii au talent în 2017, unde a obținut Golden Buzz cu melodia „Copacul”, şi a încântat cu „De-ai fi tu salcie la mal” şi „Of, inimioară!”, dezvăluindu-şi pasiunea pentru muzica românească veche.

 

Cariera sa pe scena lirică a început însă cu mult mai devreme, încă din 2013, când a devenit solist al Operei Comice pentru Copii, unde a interpretat: Malatesta din „Don Pasquale”, Peter (Tata) din „Hansel & Gretel”, Directorul din „Mam’zelle Nitouche” (Hapciu în Re Major), Pappacoda din „O noapte la Veneția”, Papageno din „Die Zauberflote” (Flautul Fermecat), Hook din „Peter Pan” şi Pimpinone din „Pimpinone”.

Este absolvent al Universitaţii Naționala de Muzică din București, la clasa domnului Ionel Voineag și a doamnei Andreiana Geamănă-Roșca la acompaniament canto şi a unui master la secția canto clasic, însa marea sa  pasiune rămân romanţele.

Stephanie Radu – soprană

Stephanie Radu

Stephanie Radu

Soprana cu o apariţie fermecătoare şi voce ce face mângâie suflete, este absolventă de Pedagogie muzicală – dirijat cor academic, şi a dedicat 8 ani studiului baletului clasic şi contemporan. În anul 2024, s-a numărat printre finaliştii concursului de Crăciun de la Vatican cu compoziţia proprie „Regalo di Natale”, compusă în zece minute de inspiraţie şi a înregistrat peste un million de vizualizări la clipul piesei „Te uită, cocorii”.

De la rolul plin de culoare din „Flatul fermecat”, până la prezenţe în show-uri Disney, tânara soprană are apariţii ce nu trec neobservate. Palmaresul solistei include numeroase premii la concursurile de muzică ușoară, canto clasic, balet și pian, precum și diplome de excelență din partea ambasadelor Turciei și Ucrainei. A cântat în numeroase țări din care amintim: Slovenia, Ucraina, Germania, Spania, Bulgaria, Franța, Turcia etc.

Alexandru Burcă – pianist

Alexandru Burcă

Alexandru Burcă

Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul „Callas”, prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi pianist în multe alte spectacole ale instutuţiei, a încântă publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicaluri ca „Mamma Mia” şi „Shrek” şi a semnat muzica pentru producţia „Ileana cea vitează”.

A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’ Filarmonica din Bacau, Muzeului Național de Artă, Kazakstan, Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norvegia, Italia, Canada.

secretul insulei pin-up, gat films

Echipa Filmului „Secretul insulei Pin-Up” Vine La Tine în Oraș Pentru Vizionare și Sesiuni de întrebări și răspunsuri

După ce a impresionat deja publicul, câștigând premiul pentru „Best Production Design” la ediția a 49-a a Festivalului de Film Sci-Fi din Boston, SUA, și având premiera națională la TIFF România în iunie, filmul Secretul insulei Pin-Up este pregătit acum să capteze atenția publicului în cinematografele din toată țara, începând cu 22 noiembrie 2024.

Din 6 noiembrie actrița principală Rina Gri, regizorul Alecs Năstoiu, producătorul Ovidiu Vasu dar și actrițele din film și alți membrii ai echipei vor pleca într-un turneu de promovare prin țară, unde vor participa la proiecții în avanpremieră în multiple orașe și vor sta de vorbă cu publicul.

PROIECȚII SPECIALE ÎN PREZENȚA ECHIPEI SUNT PROGRAMATE ASTFEL:

⇒ BACĂU, CINEMA CITY, BACĂU ARENA MALL – 06 noiembrie, ora 18:30

⇒ BISTRIȚA, CINEMA DACIA – 07 noiembrie, ora 18:30

⇒ TÂRGU MUREȘ, CINEPLEXX TÂRGU MUREȘ – 08 noiembrie, ora 18:30

⇒ TÂRGU MUREȘ, CINEMA CITY, TÂRGU MUREȘ PLAZA M – 08 noiembrie, ora 20:00

⇒ SIBIU, CINEGOLD SIBIU, PROMENADA MALL – 09 noiembrie, ora 18:30

⇒ CLUJ, CINEMA CITY, CLUJ IULIUS – 10 noiembrie, ora 18:30

⇒ TIMIȘOARA, CINEMA CITY, TIMIȘOARA SHOPPING CITY – 13 noiembrie, ora 18:30

⇒ TIMIȘOARA, NEMESIS ART CLUB – 14 noiembrie, ora 19:00

⇒ CRAIOVA, INSPIRE CINEMA VIP ELECTROPUTERE – 15 noiembrie, ora 18:30

⇒ BUCUREȘTI, CINEMA CITY, AFI COTROCENI – 19 noiembrie, ora 19:30

⇒ CONSTANȚA, CINEMA CITY, CONSTANȚA VIVO! – 22 noiembrie, ora 18:30

⇒ BRAȘOV, CINEMA ONE LASERPLEX, CORESI SHOPPING RESORT – 24 noiembrie, ora 18:30

⇒ BUCUREȘTI, CINEMA ELVIRE POPESCO – 25 noiembrie, ora 18:00

⇒ CLUJ, CINEMA FLORIN PIERSIC – 30 noiembrie, ora 18:30

Bilete: https://thesecretofpinupisland.com/proiectii-in-prezenta-echipei/

Caravana „Secretul insulei Pin-Up” vă așteaptă cu multe surprize:

📒 Meet & Greet – socializare cu echipa filmului

📒 Sesiune foto cu:

👗 personaje Pin-Up Girls

🧳 costume și accesorii din film

📷 recuzită și amintiri de la filmări

📒 Q&A – rămâi după proiecție pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa filmului – descoperă povestea din spatele acestui proiect cinematografic!

📒 Degustare de vin (din Transilvania), oferit de partenerul evenimentului Villa Vinea

📒 Deschideți „Gentuța Misterioasă”, în care veți găsi Secretul insulei Pin-Up

📒 Și bineînțeles, vom viziona împreună filmul Secretul insulei Pin-Up

Sinopsis:
Secretul Insulei Pin-Up: o terapie revoluționară între realitate și fantezie.

O echipă de specialiști a creat folosind inteligența artificială o aplicație care generează un tratament revoluționar pentru depresia la femei. Pacienții sunt induși într-o stare de hipnoză, conectându-li-se subconștientul la această inteligență artificială, care creează scenarii personalizate în funcție de particularitățile psihologice ale fiecărui individ.

Subconștientului Alesiei, eroina principală a filmului „Secretul Insulei Pin-Up”, i se generează un astfel de scenariu, fiind transportată într-o lume virtuală și plasată într-o situație limită. Alesia trece prin momente și întâlniri aproape identice cu cele din viața reală, care i-au provocat în trecut depresia. În această lume virtuală, Alesia se confruntă cu propriile sale traume și încearcă să le depășească pentru a-și recâștiga echilibrul mintal.

Un basm psihologic care îți va schimba perspectiva asupra terapiei.

Mai multe informații despre film aici:

Website: https://thesecretofpinupisland.com/secretul-insulei-pin-up/

IMDB: https://www.imdb.com/title/tt21949976/?ref_=ext_shr

Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim acest moment special cu voi!

arlinda morava

Serata prieteniei Albanezo-Române cu soprana Arlinda Morava şi invitaţii săi pe 29 Noiembrie 2024 la Sala Dalles

Soprana albanează Arlinda Morava şi Arte Quintet vă invită la Serata prieteniei Albanezo-Române pe 29 Noiembrie la Sala Dalles, la un spectacol ce îmbină muzica celor două popoare cu emoţionante momente poetice. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Concertul va cuprinde un mix captivant de piese românești, care aduc în prim-plan frumusețea și profunzimea muzicii tradiționale autohtone, piese albaneze, reprezentative pentru moştenirea culturală a solistei şi, desigur, refrene fără vârstă din repertoriul internațional, care vor încânta publicul și vor menţine atmosfera caldă a unei seri de neuitat.

De la imnul Albaniei, a cărui muzică este scrisă de marele Ciprian Porumbescu, până la personalităţi de origine albaneză ce au îmbogăţit viaţa culturală românească – ca istoricul Nicolae Iorga sau dramaturgul Victor Eftimiu, între poporul român şi cel albanez sunt legături istorice şi de suflet”, explică soprana Arlinda Morava. „Concertul este o ocazie deosebită să celebrăm diversitatea și să ne bucurăm împreună de frumusețea muzicii într-un spirit de armonie și unitate.

Cu un destin captivant , soprana Arlinda Morava a venit în România în 1997, la 16 ani şi şi-a urmat visul de a studia muzica, la Liceul Dinu Lipati, apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București. A devenit o figură emblemă a seratelor muzicale din muzeele capitalei şi din alte spaţii dedicate artei şi culturii, dar şi o iniţiatoare şi prezenţă constantă în acțiuni de binefacere.

În anul 2019, Arlinda Morava a fost unul dintre cei 12 artiști internaționali  invitați de Papa Benedict al XVI lea la Priștina, la cel mai mare concert umanitar din lume, dedicat beatificării Maicii Tereza.

În paralel cu parcursul artistic, îmbrăţişează o carieră diplomatică, ca Ataşat Cultural al Ambasadei Republicii Albania la Bucureşti, promovând permanent uniunea culturală dintre România și Albania.

festivalul d'ale lui caragiale

SUCCES EXTRAORDINAR LA FESTIVALUL D’ALE LUI CARAGIALE – Ploieștenii, martorii revenirii virtuale ale marelui dramaturg

Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a revenit în mijlocul publicului ploieștean, printr-o prezență virtuală captivantă, într-un eveniment inovator care a adus la viață spiritul său inconfundabil timp de trei seri extraordinare. Festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE”, desfășurat între 1 și 3 noiembrie 2024 la Casa de Cultură a Sindicatelor, a transformat Ploieștiul într-o adevărată capitală a culturii, reînviind comediile lui Caragiale și reamintind publicului de actualitatea și farmecul acestor creații. Aproape 2000 de spectatori s-au bucurat de festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE” pe parcursul celor trei zile, iar aplauzele publicului au rezonat alături de „privirea atentă” a lui Caragiale, recreat virtual pentru a prezenta nu doar operele sale teatrale, ci și lucrările muzicale care îl inspirau și pe care le îndrăgea. De asemenea, 16.000 de spectatori s-au conectat online pentru a urmări în premieră transmisiunile live pe pagina Asociației pentru Promovarea Artei și Culturii (A.P.A.C.).

Detaliază Rebecca Diaconu, director festival: „Pentru noi, această ediție a festivalului «D’ALE LUI CARAGIALE» a fost mai mult decât un eveniment cultural. A fost un vis devenit realitate să reușim să aducem tradiția și inovația împreună, oferind atât de multor oameni ocazia de a-l redescoperi pe Caragiale, dar și de a înțelege ce înseamnă să păstrăm vie această moștenire.

Am trăit alături de public momente încărcate de emoție și bucurie, iar energia din sală a fost de neprețuit.  Fiecare seară ne-a reamintit cât de actual este Caragiale și cât de mult își păstrează farmecul în fața publicului modern. Mulțumim din inimă tuturor celor care au fost alături de noi: artiștilor dedicați, echipei tehnice implicată, și, mai ales, publicului nostru minunat, care a dat sens și viață fiecărei seri. Îmi doresc ca această experiență să rămână în amintirea fiecăruia și să ne revedem în anii ce vin, continuând să celebrăm împreună cultura și spiritul românesc.

Seara de vineri a deschis festivalul cu spectacolul „O Noapte Furtunoasă”, din repertoriul Teatrului Principal, o comedie clasică marcată de umorul și ironia specifice lui Caragiale. Sala de 600 de locuri a vibrat la fiecare replică savuroasă, iar aplauzele entuziaste ale publicului au confirmat că mesajele sale rămân relevante și astăzi.

Sâmbătă, 2 noiembrie, spectacolul „D’ale carnavalului”, produs de Compania de Teatru „Cristi Toma”, a adus o explozie de replici spumoase și o comedie de situație perfect construită, în care fiecare intrigă și moment de suspans au ținut publicul captivat. În sală, 600 de spectatori s-au bucurat de o atmosferă de carnaval, completată de prezența virtuală a lui Caragiale.

Duminică, ultima seară a festivalului, a încheiat parcursul artistic cu un concert special: „Playlist-ul lui Caragiale”, o călătorie muzicală inspirată din preferințele muzicale ale dramaturgului. Sub bagheta maestrului Alexandru Ilie, instrumentiștii orchestrei simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești a oferit publicului o experiență sonoră unică, ce a evocat atmosfera vremii și a adus la viață sonoritățile care l-au inspirat pe Caragiale.

Toate cele trei seri au fost marcate de un element inedit – o proiecție spectaculoasă a dramaturgului, realizată prin tehnologie de ultimă oră, care a permis publicului să simtă că însuși Caragiale a fost prezent în sală. Această tehnologie avansată a transformat festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE” într-o experiență memorabilă, îmbinând tradiția cu inovația și aducând spiritul mereu viu al marelui autor mai aproape de spectatori.

Festivalul „D’ALE LUI CARAGIALE” este un proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului (SGG) prin Serviciul Dezvoltare Comunitară și implementat de Asociația pentru Promovarea Artei și Culturii (A.P.A.C.), reușind să celebreze și să readucă în prim-plan o moștenire culturală de neprețuit.

compania de teatru concordia

Compania de Teatru Concordia – programul lunii noiembrie 2024

Compania de Teatru Concordia vă invită în luna noiembrie la reprezentaţii teatrale memorabile: din genul comediei bulevardiere propunerile includ „Eu te cred, da’ tu mă minţi”, ori „Divorţul anului”, din registrul dramaturgiei clasice, vă puteţi delecta cu „O noapte furtunoasă”, iar un moment cu totul deosebit în parcursul lunii va fi data de 18 Noiembrie, în care va avea loc concertul „Oameni”, al lui Aurelian Temişan, găzduit la Sala Ion Caramitru a Teatrului Naţional.

Săptămâna 1- 8 noiembrie asimilată perioadei Black Friday aduce şi bilete la preţuri speciale, disponibile pe Ticketstore.ro.

Eu te cred da tu ma minti, compania de teatru concordia„EU TE CRED, DA’… TU MĂ MINŢI”6 noiembrie 2024 – Bucureşti, Sala Dalles, ora 19.30 

O comedie romantică, regizată de Liviu Lucaci, în care se nasc diferite situaţii hilare. Băiatul este  îndrăgostit de o fată care… „ajustează” mereu adevărul cu minciuni nevinovate. În ce tăvălug de situaţii limită ajung personajele şi ce situatii comice apar puteţi afla doar venind la spectacolul în care joacă Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Alexandra Sălceanu, Cosmin Vîjeu, Letiţia Vlădescu.

aurelian temisan, oameni, marius teicu, tnb, teatrul national bucurestiConcertul „OAMENI” – susţinut de Aurelian Temişan pentru şi despre Marius Ţeicu – 18 noiembrie 2024 – Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti, sala „Ion Caramitru”, ora 19.30

Ca în fiecare toamnă, Aurelian Temișan oferă iubitorilor de muzică bună un concert de amploare. De această dată, Aurelian  dedică acest concert muzicianului Marius Ţeicu – creatorul a peste 300 de şlagăre pentru marii artişti ai ţării. Mulţi dintre aceştia vor fi prezenţi la spectacol şi se vor bucura de melodiile scrise de Marius Teicu, reorchestrate de Ionel Tudor, George Natsis şi Andrei Tudor – care va dirija Orchestra Simfonică Bucureşti şi Cardinal Show Orchestra. 

Prezenţa în sală a unor mari personalităţi din muzica românească oferă certitudinea unui concert de calitate. Va fi o seară pentru suflete care vibrează când ascultă muzică de calitate, pe care nu o veţi uita!

Biletele se pot procura de pe platformele bilet.ro, iabilet.ro şi de la casa de bilete a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Divortul Anului, compania de teatru concordia„DIVORŢUL ANULUI” – 4 noiembrie 2024 – Târgovişte, Teatrul „Tony Bulandra”, ora 19.00, 12 noiembrie 2024 – Brăila, Casa Tineretului, ora 19.00, 22 noiembrie 2024 – Constanţa, Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare, ora 19.30

„Divorţul anului” – o adaptare a marelui actor Ion Lucian după o idee a unui film celebru în perioada anilor ’70 şi readaptată regizoral de Ovidiu Cuncea – îi are în distribuţie pe artiştii Aurelian Temişan, Monica Davidescu şi Ovidiu Cuncea. Piesa tratează în mod comic şi ironic, cu accente dramatice, relaţia soţ-soţie a unor oameni ce se îndreaptă spre „a treia tinereţe” şi care se află prinşi în vârtejul „ipocriziei convenienţelor moderne”. Comedia cu… cântec aduce veselie spectatorilor, pentru că publicul este un personaj important în această piesă.

Biletele la reducere pot fi procurate pe platforma ticketstore.ro.

sistemul perfect, compania de teatru concordia„SISTEMUL PERFECT” – 5 noiembrie 2024 – Ploieşti, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.00, 29 noiembrie 2024 – Otopeni, Centrul Cultural, Ora 19.00

Piesa este o adaptare după „Sistemul Ribadier”, o savuroasă comedie de Georges Feydeau și Maurice Hennequin, care prezintă stratagema unui soț de a scăpa din casa conjugală, hipnotizându-și soția. Varianta regizorală a lui Toma Enache îi are în distribuţie pe Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea, Silviu Biriş, Cosmin Vîjeu/Vasile Revnic, Kira Hagi. Jucată la intensitate maximă de artişti talentaţi şi iubiţi de public, această comedie îi va transporta pe spectatori în lumea colorată şi veselă a personajelor.

Biletele la reducere pot fi procurate pe platforma ticketstore.ro.

o noapte furtunoasa, compania de teatru concordia„O NOAPTE FURTUNOASĂ” – 21 noiembrie 2024 – Bucureşti, Universitatea Politehnica Bucureşti – Aula Magna (Splaiul Independenței nr. 313), ora 19.30, 25 noiembrie 2024 – Ploieşti, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.30

Celebra creaţie a lui Caragiale are parte de o nouă răstălmăcire, deși dialogul rămâne fidel textului original. Acțiunea, însă, e transpusă într-un context modern și proaspăt, plin de tensiune și intrigă, după ideile regizorale ale lui Alexandru Nagy. Piesa este o reinterpretare îndrăzneață și inventivă, care invită spectatorii să redescopere umorul și profunzimea lui Caragiale printr-o perspectivă captivantă. Întâmplările prin care trec personajele binecunoscute sunt trăite la maximum, cu talent și dăruire, de Aurelian Temişan, Ovidiu Cuncea, Adrian Nartea, Monica Davidescu, Cosmin Vîjeu, Monica Odagiu şi Radu Ştefan Bănică.

Biletele  pentru spectacolul de la Universitatea Bucureşti pot fi procurate de pe platforma iabilet.ro, iar cele pentru reprezentaţia din Ploieşti – de pe platforma ticketstore.ro, la reducere.

teatrul national de opereta si musical ion dacian

Program Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – luna NOIEMBRIE 2024

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian începe luna noiembrie cu Festivalul Ion Dacian şi oferă publicului şi o încheie cu premiera spectacolului concert „Lăsaţi-mă să cânt.”

Programul complet este disponibil mai jos, dar şi pe www.opereta.ro şi Ticketstore.ro.

Voievodul Tiganilor, ion dacianVOIEVODUL ŢIGANILOR – 2 Noiembrie ora 18.00

„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

festival ion dacian, teatrul national de opereta si musical ion dacianFestivalul ION DACIAN 5 – 10 Noiembrie

– 5 Noiembrie ora 19:00 – Tur Ghidat al teatrului, o ocazie perfectă pentru a descoperi secretele din culise.

– 6 Noiembrie ora 19:00 – Tur Ghidat al teatrului, o ocazie perfectă pentru a descoperi secretele din culise.

– 7 Noiembrie ora 19:00 – Expoziția Retrospectivă a lui Teudoru-Teofil Doagă, unde fiecare piesă spune o poveste unică. Evenimentul va include și un scurt moment artistic, îmbinând vizualul cu performanța pentru o experiență și mai captivantă.

– 8 Noiembrie ora 19:00 – Ritmurile vibrante ale serii Tango Passion ne vor purta în lumea pasională a dansului, în cadrul intim al Operetei Lounge.

– 9 Noiembrie ora 14.00 – Lansare de carte Alexander Hausvater. Evenimentul va include și un moment artistic special, menit să adauge un strop de magie serii.

– 9  Noiembrie ora 18.00 – Musicalul Rebecca – Spectacol aflat în topul preferinţelor publicului.

– 10 Noiembrie ora 19:00 – Premieră Musical Evolution, un spectacol concert în premieră, o călătorie prin istoria evolutivă a musicalului, aducând pe scenă momente de neuitat din opere celebre.

mesterul manole, teatrul ion dacianMEŞTERUL MANOLE – OPERĂ ROCK (spectacol concert) 16 Noiembrie – ora 19.00

„Meșterul Manole – Operă Rock – spectacol concert”, pe muzica lui Josef Ioji Kappl se va juca din nou cu sala plină. Evenimentul este o experiență captivantă care aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești. Cu o interpretare modernă și puternică, acest spectacol-concert combină muzica rock vibrantă cu povestea tragică a lui Manole, construind un univers emoționant și captivant pentru public. Prin intermediul unei partituri muzicale puternice și a unei distribuții talentate, spectacolul își propune să treacă dincolo de limitele timpului și să aducă în prezent povestea universală a unui erou încercat de contradictoriile lumii sale. Cu scene dramatice, momente intense și o muzică care îmbină elemente contemporane cu influențe din folclorul românesc, „Meșterul Manole – Opera rock” surprinde esența trăirilor umane profunde și a luptei interioare a personajelor. Această producție reprezintă o călătorie emoțională și sonoră într-un univers mitic, în care sacrificiul și pasiunea pentru creație se întâlnesc într-un tablou fascinant.

teatrul national de opereta si musical ion dacian, my fair ladyMY FAIR LADY – 17 şi 24 Noiembrie, ora 18:30

Celebrul musical regizat de Ion Caramitru se va juca din nou cu casa închisă. „My Fair Lady” este povestea omului simplu care vrea să se depășească, să învețe carte și să se bucure de viață. În aceeași măsură este și povestea celui care are ambiția să-și folosească știința de carte pentru a șlefui un caracter uman și de a-l înzestra cu ceea ce omul trebuie să aibă mereu la îndemână: o vorbire aleasă și îngrijită, instrument infailibil de autocunoaștere.

Dacă Pygmalion în antichitate se îndrăgostește de statuia lui perfectă, Higgins de astăzi își vede opera vorbind, cântând, dansând și se prinde în jocul fără reguli ale dragostei.

Muzica pentru copii, ion dacianMUZICA PENTRU COPII ÎN FILMUL ROMÂNESC21 Noiembrie 2024 ora 19:00

Concert vocal-simfonic susținut de Corul de copii Symbol Jean-Lupu al Patriarhiei Române și Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Concertul va cuprinde muzică din îndrăgitele filme Veronica și Mama, ce au încântat de-a lungul timpului generații de copii și părinți.

Acest proiect reprezintă un act de promovare al artei muzicale cinematografice de factură românească, iar cei prezenți în sală vor avea parte de un program artistic unic prin concept şi extrem de atractiv prin orchestrațiile realizate special de maestrul Eugen Dan Drăgoi la partitura Mama şi maestrul Ioan Dobrinescu la partitura Veronica.

Ideea si conceptul îi aparțin dirijoarei Luminița Guțanu Stoian.

Rebecca, ion dacianREBECCA – 23 Noiembrie ora 18.30

Favorit absolut al publicului, musicalul „Rebecca”, una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay (muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette”. Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds”, și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.

Lasati-ma sa cant, ion dacianLĂSAŢI-MĂ SĂ CÂNT – Premieră – Spectacol-concert – 30 Noiembrie ora 18.00

„Lăsaţi-mă să cânt”, pornește de la celebra operetă românească compusă de Gherase Dendrino și aduce în prim-plan viața și opera lui Ciprian Porumbescu. Într-o adaptare a libretului triadei Delescu-Sever-Cosma, spectacolul devine un album de amintiri în care însuși Ciprian ne ghidează prin momentele marcante ale existenței sale: premiera operetei „Crai nou”, iubirea pentru Berta Gorgon, suferințele din perioada de încarcerare și lupta cu boala.

„Pornind de la celebra operetă românească compusă de Gherase Dendrino, am adaptat libretul triadei Delescu-Sever-Cosma într-un spectacol-concert-eveniment care onorează viața și opera lui Ciprian Porumbescu. Scena devine, astfel, un mare album de fotografii prin care Ciprian însuși ne ghidează, luându-ne martori la evenimentele ce au marcat profund existența marelui muzician român: premiera primei operete românești Crai nou, iubirea pentru Berta Gorgon, perioada de încarcerare și boală. Lăsați-mă să cânt celebrează talentul și spiritul acestui mare muzician și, în egală măsură, mare român, care ne-a lăsat o zestre culturală pe care avem datoria să nu o dăm uitării.”

Spectacolul-concert „Lăsați-mă să cânt” face parte din proiectul cultural „Lăsați-mă să cânt” în Era Modernă – Renașterea Operetei Românești , finanțat de Ministerul Culturii și implementat de Asociația Start Creativ, în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2023-2024 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/.

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr. 1.

North Sea String Quartet, splunge

North Sea String Quartet va veni la Stagiunea de Jazz pe 11 noiembrie 2024, la Sala Mică a Ateneului Român în cadrul turneului de lansare a albumului „Splunge” în România

Stagiunea de Jazz de la Ateneul Român continuă cu cel de-al doilea concert, al North Sea String Quartet anunță Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).  

Astfel, Cvartetul de coarde jazz al momentului din Olanda, North Sea String Quartet își lansează albumul de debut, „Splunge”, și concertează cu această ocazie în mai multe orașe din România. Publicul îi poate asculta luni, 11 noiembrie, de la orele 19:00, la Ateneul Român din București. În plus, marți, 12 noiembrie, orele 18:30, publicul îi poate audia la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

North Sea String Quartet este compus din George Dumitriu (vioară/violă), Pablo Rodríguez (vioară), Yanna Pelser (violă) și Thomas van Geelen (violoncel).

North Sea String Quartet, splunge

North Sea String Quartet

Instrumentiștii improvizatori aduc o lumină nouă asupra cvartetului de coarde tradițional prin improvizațiile lor expresive, stilurile inovatoare de interpretare și compozițiile idiosincratice, inspirate de jazzul modern, muzica mondială, muzica clasică modernă și EDM.  În acest fel, ei construiesc pe o tradiție tânără care a început cu grupul american Turtle Island Quartet în 1985. 

Cvartetul este activ la nivel internațional de mulți ani, în special în colaborări cu artiști precum Trio da Kali (ML), Roland Satterwhite (US), Lilian Vieira (BR), Javier Infante (ES) și Samora Pinderhughes (US), și a cântat la festivaluri importante precum North Sea Jazz, Salzburg Jazz & the City și Canarias Jazz & Más. 

Dorința de a se concentra pe dezvoltarea stilului unic al cvartetului rezultă în lansarea albumului lor de debut „Splunge”, plin de compoziții originale strălucitoare și improvizații vii. 

„[…Splunge…] este un caleidoscop uimitor de sunete și mișcări. Scene de film în sunet.” – Luister Magazine (NL) 

Accesul la concertul de la Ateneul Român se face pe bază de bilet, iar intrarea de la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu este libera pe bază de înscriere la e-mail: rezervari.ucimr@gmail.com.

North Sea String Quartet

North Sea String Quartet, fotografie de Federico Castelli

În cadrul evenimentului de la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi prezentată și cartea „Policromii” de Sebastian Crăciun. Având o prefață semnată de criticul de artă Marius Tița, cartea „Policromii”, apărută la Editura Babel din Bacău, cuprinde 30 de interviuri cu personalități din lumea artelor vizuale precum: academicienii Răzvan Theodorescu și Mircia Dumitrescu, pictorii: Gheorghe Coman, Valeriu Șușnea, Petru Lucaci, Gheorghe Dican, Felix Aftene, Tudor Zbârnea, sculptorii: Bata Marianov, Liviu Mocan, artistul sticlar Ioan Tămâian, vitralista Amalia Verzea, artistele vizuale Ana Lupaș și Cela Neamțu, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană – Călin Dan, criticul și istoricul de artă Pavel Șușară sau Laura Mesina – co-fondatoare a Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI). Apariția acestui volum sprijină campania „Viitorul artei”. Toate încasările rezultate se vor transforma în premii pentru tinerii artiști plastici, la Concursul „Martha Bibescu”, organizat de Asociația Pro Valores la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în luna mai 2025. La eveniment va fi prezent și artistul sticlar Ioan Tămâian – un simbol sibian al artelor vizuale. 

palatul bragadiru, teatrul godot

Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot – Program luna noiembrie – concerte de top şi piese teatru memorabile

Şi în luna noiembrie Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot este gazda unei serii captivante de evenimente artistice: Concerte electrizante cu Partizan, Luiza Zan, Taxi, Viţa de Vie sau Sarmalele reci sunt propunerile lunii pentru iubitorii de muzică. Iar la capitolul întâlniri teatrale memorabile, programul include spectacolul „De treci codrii”, singurul musical inspirat de mitologia românească, cu Maia Morgenstern sau Cabiria Morgenstern în prim-plan, dar şi piesa I.D.I.O.T, cea mai recentă premieră Arthis Theatre.

palatul bragadiru, teatrul godot, partizan, #livelapalatPartizan- Artan & Suedezu #LivelaPalat – Joi, pe 31 Octombrie, de la ora 20:00

Joi, pe 31 Octombrie, de la ora 20:00, trupa va aduce vibe-ul inconfundabil și hiturile care au marcat generații întregi, direct în Sala Godot – Palatul Bragadiru. ARTAN ȘI SUEDEZU înseamnă Adrian Pleșca – voce și Răzvan Moldovan – chitară și voce.

Născuți în aceeași zi, prieteni de-o viață, nu au făcut niciodată compromisuri cu pasiunea lor comună, muzica.

Au pornit din stația Timpuri Noi în 1982 și au ajuns în 2001 pe aeroportul Partizan, unde s-au întâlnit cu ofițerul Leontin, predându-i acestuia mesajele lor către civilizațiile extratereste, pentru a fi cunoscuți exact așa cum sunt ei. S-au întors în Titan, pe jos. În 2023, îi găsiți la Complex, mâncând amandine.

Cei care nu i-au ascultat niciodată trebuie să vină la concert pentru că nu știu ce se va întâmpla. Nici ei nu știu. Nici fanii.

palatul bragadiru, teatrul godot, luiza zanLuiza Zan | Mariano Castro | Muse Quartet A Classic Jazz Evening – Duminică, 3 noiembrie, ora 20:00

Multe sunt motivele pentru care jazz-ul clasic, de peste un secol, atinge inimile celor care îl întâlnesc. Versurile romantice și pline de farmec, alături de armoniile complexe și ritmurile născute într-o universalitate perpetuă, se împletesc într-o vibrație seducătoare și misterioasă!

Împletirea dintre vocea Luizei Zan, măiestria revărsată peste clape de Mariano Castro și atingerile divine pe coardele Muse Quartet vor aduce jazz-ul clasic pe scena Teatrului Godot, aranjamentele gândite de Mariano Castro alcătuind un repertoriu dedicat iubirii romantice, veșnice, poetice, cum vremurile noastre uită că există pe lume.

palatul bragadiru, teatrul godot, De treci codriiDe treci codrii de Elise Wilk | Regia: Eugen Gyemant – Miercuri, 6 noiembrie, ora 20:00

În inima codrului, un tărâm cufundat în mister și magie, se desfășoară o poveste veche de când timpul. Aici, locuri mitice și personaje din vechile legende coboară din paginile istoriei uitate, împletind trecutul și prezentul într-un musical fascinant.

În acest univers dual, binele și răul se confruntă în eterna luptă pentru supremație, iar eroii și creaturile mitice deopotrivă pășesc dincolo de granițele cunoscute pentru a-și croi propriile destine.

Având o distribuție ce îmbină 2 generații, în frunte cu Maia Morgenstern,dar și mai tinerii actori precum Cristina Juncu, Cabiria Morgenstern, dar și Filip Popescu, acestia vor oferi o experiență remarcabilă într-un musical ce pune în scenă legendarele basme populare românești, precum Făt Frumos și Mama Pădurii.

Muma Pădurii: Maia Morgenstern / Cabiria Morgenstern
Lighioanele: Cristina Juncu, Alma Boiangiu, Raluca Dumitrescu
Mama Zmeilor: Alina Petrică / Alexandra Murărus
Fiica zmeilor: Anastasia Florea
Fratele mijlociu: Filip Popescu
Împăratu: Sebastian Marina
Făt-Frumos: Ștefan Radu / Dragoș Ioniță
Calu: Ciprian Teodorescu

palatul bragadiru, teatrul godot, joia pacatosilorJoia Păcătoșilor | Alina Manole si Raul Kusak – joi, 7 noiembrie, ora 20:00

Un concept original și unic, doi artiști minunați, trei modalități de comunicare (voce, pian și poveste), 12 ani de scenarii diferite de la apariție la apariție. Acesta este spectacolul „Joia Păcătoșilor” semnat Alina Manole și Raul Kusak.

Denumit „teatru muzical” sau „terapie muzicală”, „Joia Păcătoșilor” are de ani de zile apariții speciale în săli de teatru sau de club care permit spectatorului să urmărească firul poveștii cu atenție și în liniște.Cântecele originale fac parte din firul narativ și dezvăluie către public, pe alocuri cu ironie, pe alocuri cu umor sau tandrețe fața reală a iubirii de cuplu.

Subiectul este destinat publicului inteligent, care știe sa treacă dincolo de cuvinte și muzică pentru a păși în propriul univers, unde adevărurile stau bine ascunse…

„Joia Păcătoșilor” aparține Alinei Manole și lui Raul Kusak, fiecare dintre ei fiind personaje în acest spectacol-concept, unic, sincer, adevărat.

Nu, nu e concert de jazz. E concert cu muzica Altfel. Intim, delicat, unic. Unic în România.

Conține efecte stroboscopice de scurtă durată – nerecomandat persoanelor cu sensibilitate sau epileptice.

palatul bragadiru, teatrul godot, I.D.I.O.TI.D.I.O.T. – O producție Arttis Theatre – vineri, 8 noiembrie, ora 20:00

Cu: Roxana Lupu și George Constantinescu
Regia – Mike Săvuica
Scenografie – Cilem Turkoz
Muzică – Eugen Dan Drăgoi

Cât de departe ai merge ca să-ți ștergi toate datoriile financiare?

Într-o după amiază plină de tensiune, Tony Green, un bărbat la limita disperării, ajunge față în față cu psiholoaga enigmatică Edel.

Doctorul îi oferă o soluție: promisiunea de a-i șterge toate datoriile, dar cu un preț pe care Tony nu-l poate anticipa. Într-un joc periculos, fiecare alegere îl poate aduce mai aproape de libertate sau de pierderea completă a controlului.

I.D.I.O.T. este un thriller psihologic intens, un spectacol care te prinde și nu te lasă să respiri. Pe măsură ce Tony și doctorița Edel își înfruntă proprii demoni, tu, spectatorul, vei fi parte din acest joc psihologic.

Ce vei alege tu să faci? 

Vino și trăiește o experiență unică!

Spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani.

Conține efecte stroboscopice de scurtă durată – nerecomandat persoanelor cu sensibilitate sau epileptice.

palatul bragadiru, teatrul godot, taxiTAXI | Concert #LaPalat – sâmbătă, 9 noiembrie, ora 20:00 acces de la 20:00

Trupa Taxi vine cu hituri care au bucurat generații, dar și cu piese noi, toate asezonate cu o doză de umor în stilul bine-cunoscut al lui Dan Teodorescu.
Una dintre cele mai iubite trupe pop rock din România, Taxi s-a reinventat permanent, oferind nu simple concerte, ci adevărate spectacole.

Prin cântecele pe care le creează, Dan Teodorescu își exprimă crezurile, emoțiile și varietatea preocupărilor: de la mesaje sociale („Criogenia salvează România”, „Aici sunt banii dumneavoastră”, „Oamenii politici”, „Ca ei”), până la balade cântate de generații întregi („Jumătatea mea”, „Mi-e dor şi doare”, „Stelele care cad”, „Cele două cuvinte”, „Supradoză de dor”, „Inima mea de 16 ani”), trecând prin zona inerentelor probleme de cuplu („Karma, zenu’ și feng shuiu’”, „O să-mi las burtă pentru tine”, „Non-stop”).

Un concert Taxi este o călătorie printre cântece mai noi sau mai vechi, printre povești și întrebări despre viață, iubire și alte lucruri care ne dor. Fie că e vorba despre viața socială și politică, fie că e vorba despre dragoste, abordarea Taxi este întotdeauna originală, umorul și ironia devenind marca trupei.

palatul bragadiru, teatrul godot, la fereastra cu pisicaLa fereastra cu pisică Daniela Nane | Octavian Ene | Alexandru Burcă – duminică, 10 noiembrie, ora 19:00

Trei artiști talentați vă propun să ne amintim de boema atmosferă interbelică printr-un concert de muzică veche și amuzante poeme de amor, intitulat „La fereastra cu pisică”.

Actrița Daniela Nane, tenorul Octavian Ene și pianistul Alexandru Burcă vor crea un spectacol în care timpul va sta în loc, delectând publicul cu refrene celebre precum „Zaraza”, „Mână, birjar”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „La fereastra unde doarme o pisică” și multe altele, dar și cu poeme ale unor poeți apreciați în epocă – Eminescu, Isanos, Coșbuc, Prevert, Rilke etc.

palatul bragadiru, teatrul godot, arya quintetArya Quintet | A Night in Tunisia – miercuri, 13 noiembrie, ora 20:00

Ana Maria Munteanu, o voce rafinată și pasionată a scenei muzicale, aduce un omagiu ritmurilor captivante din spațiul sud-american și latin jazz-ului, într-un concert special care îmbină exotismul acestui stil cu melodii cunoscute și îndrăgite de iubitorii de jazz și pop.

Repertoriul serii va cuprinde piese reprezentative din muzica latino-americană, dar și compoziții celebre care au cucerit deopotrivă publicul internațional și românesc.

În această călătorie muzicală plină de ritm și pasiune, Ana Maria va fi acompaniată de unii dintre cei mai apreciați muzicieni din țară și străinătate:

Bogdan Munteanu – pianist și compozitor recunoscut pe scenele de club și festival
Cătălin Milea – saxofonist remarcabil
Adrian Flautistu – basist de referință în lumea jazz-ului
Anthony Gutierrez – baterist cu o energie inconfundabilă

Vă invităm să vă bucurați de o seară specială, plină de sunete rafinate și armonii inedite, într-un spectacol care promite să vă poarte prin universul fascinant al jazz-ului!

palatul bragadiru, teatrul godot, Palace EscapePALACE ESCAPE aka Opturi Supranaturale | Un Spectacol de Andrea Gavriliu – duminică, 17 noiembrie, ora 20:00

Spectacolul ce poartă semnătura artistei Andrea Gavriliu, care împreună cu Corina Boboc, Mihai Dobre și 19 artiști ai UNATC ne va purta prin captivantul univers al cabaretului, al umorului și a sensibilității artistice.

Minunatul spațiu al Palatului Bragadiru a reprezentat sursa principală de inspirație pentru un astfel de spectacol, care se bazează pe muzică energică, mișcare spectaculoasă și jucăușă. „Palace Escape” este „pansamentul” ideal pentru orice individ, indiferent de vârstă, educație sau preferințe.

Așadar, doamnelor și domnilor, vă invităm la palat pentru a vă lăsa seduși de un spectacol de cabaret în „opturi supranaturale”!
Scenografia: Corina Boboc
Mulțumiri muzicale: Mihai Dobre
Cu: Alexandra Bob, Andrei Bouariu, Teodor Cauș, Iustin Danalache, Eva Danciu, Diana Dragu, Vlad Furtună, Tamara Găgeatu, Silviu Mititelu, Andrada Oltean, Robert Popa, Roxana Popa, Anastasia Preotu, Lăcrămioara Soare, Teodora Tudose, Teodora Velescu, Ciprian Chiujdea, Bianca Adelina Geantă, Elena Foris

palatul bragadiru, teatrul godot, Double FiestaDouble Fiesta – Un spectacol de teatru fizic de Andrea Gavriliu – joi, 28 noiembrie, ora 20:00

Așa cum titlul deja divulgă, este vorba despre o petrecere. Ocazia este irelevantă, fiecare spectator fiind liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”. Fascinantul spațiu al Palatului Bragadiru facilitează apropierea spectatorilor de petrecere, astfel încât ei nu vor rămâne la stadiul de voyeur care privește din întuneric, ci se vor putea conecta la energia celor 16 performeri.

„Double Fiesta” este un spectacol de teatru fizic bazat pe un material coregrafic foarte elaborat, care, preț de 59 de minute, este menit să exprime fina tranziție de la sobrietate/control/conștiință de sine la ebrietate/agresivitate/stare de transă.

„Am realizat spectacolul ‘Fiesta’ în anul 2022 la Teatrul Național din Sofia împreuna cu 8 actori. “Double Fiesta” reprezintă o recreere a aceleiași lucrări cu 16 studenți în anul III la actorie.” – Andrea Gavriliu

Double Fiesta – Un spectacol de teatru fizic de Andrea Gavriliu

Muzica originală: Mihai Dobre
Trompetist: Sebastian Burneci

Scenografie colectivă

Distribuția: Ioana Alexuc, Andrei Calu, Iustin Danalache, Patricia Flack, Ilinca Gheorghiu, Karina Jianu, Irini Katz, Valentina Kocsis, Diana Lanțoș, David Luncă, Teofil Memelis, Vlad Mogoș, Mario Monțescu, Costin Stăncioi, Rania Zane / Diana Pomparău, Cristian Popescu, Cristina Dănciulescu, Costinel Antone

palatul bragadiru, teatrul godot, Sarmalele ReciSarmalele Reci | Concert #LaPalat – vineri, 29 noiembrie, ora 20:00 acces de la 19:00

Sarmalele Reci va susține un concert special la Palatul Bragadiru, oferindu-vă o experiență muzicală unică, într-o formulă acustică rar întâlnită.
Acest spectacol promite să fie unul memorabil, în care sunetul pur al instrumentelor acustice și atmosfera elegantă a palatului se vor împleti armonios. Vița de Vie va reinterpreta piesele care au marcat generații, aducându-le un suflu nou, intim și plin de emoție.

palatul bragadiru, teatrul godot, vita de vieVita de Vie | Concert #LaPalat – vineri, 29 noiembrie, ora 21:30 acces de la 21:15

 Vița de Vie va susține un concert special la Palatul Bragadiru, oferindu-vă o experiență muzicală unică, într-o formulă acustică rar întâlnită.
Acest spectacol promite să fie unul memorabil, în care sunetul pur al instrumentelor acustice și atmosfera elegantă a palatului se vor împleti armonios. Vița de Vie va reinterpreta piesele care au marcat generații, aducându-le un suflu nou, intim și plin de emoție.

Vița de Vie este una dintre cele mai influente trupe de rock alternativ din România, având o carieră de peste două decenii în care a redefinit constant peisajul muzical autohton. Cu un stil muzical versatil, ce îmbină rock-ul cu elemente de funk, jazz, hip-hop și chiar muzică electronică, Vița de Vie a cucerit publicul prin autenticitatea și energia sa.

Experiențele acustice oferite de Vița de Vie dezvăluie o latură mai intimă și mai profundă a trupei, punând accent pe versuri și interpretare, într-un mod unic și captivant. Fiecare concert este o călătorie emoțională, care reușește să apropie și mai mult trupa de fani.

CARMINA BURANA cu tenorul ŞTEFAN von KORCH în Bistriţa-Năsăud şi Cluj-Napoca în curând

Tenorul Ştefan von Korch, a cărui identitate vocală este strâns legată de Carmina Burana, va delecta publicul din două oraşe cu interpretarea liniei specifice vocii sale din celebra lucrare vocal simfonică a lui Carl Orff: pe 17 Noiembrie tenorul va concerta la Bistriţa-Năsăud, urmând ca pe 17 ianuarie de interpretarea sa  să se bucure şi publicul din Cluj-Napoca.

Cu o voce considerată de mulţi specialişti de referinţă pentru partitura deosebit de înaltă şi  provocatoare, din Carmina Burana, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Festivalul Palermo Classica, cu o interpretare spectaculoasă, ce a fost apreciată deopotrivă de public şi presă. Apariţia din seara de deschidere a Festivalului Palermo Classica, derulată cu casa închisă, a fost apoi dubltă de un nou concert în regiunea istorică Valea Templelor, din Sicilia.  

Despre lucrarea ce forteză limitele mijloacelor tehnice şi artistice ale vocii masculine şi care i se potriveşte ca o mănuşă, Ştefan von Korch spune: „Carmina Burana este foarte impresionantă din toate punctele de vedere. Este o lucrare solicitantă, dar cu satisfacţii mari, cu linii solistice şi corale superbe şi aranjamente orchestrale copleşitor de bogate. O experienţă sonoră de mare intensitate, pe care nimeni nu o uită.

Pentru iubitorii genului vocal-simfonic, Carmina Buranal înseamnă bucuria de a audia cea mai cunoscută cantată din lume, îndelung aşteptată şi aclamată pretutindeni, adesea lucrare de deschidere sau închidere a stagiunilor filarmonicilor de pretudtindeni. Iar pentru publicul din Bistriţa-Năsaud şi Cluj-Napoca, concertele programate pe 17 Noiembrie şi respectiv 17 Ianuarie, aduc şansa unică de a-l asculta pe tenorul Ştefan von Korch, actualmente unul din cei mai solicitaţi solişti în plan intern şi internaţional, pentru  linia de tenor din Carmina Burana, pe care în România a interpretat-o deja de peste 35 de ori.