Cezar Manole – Nu reușim să ne percepem valoarea lăsată moștenire de înaintași

Cum ne tăiem noi craca de sub picioare nu ne-o taie nimeni, pentru că atât de mici am ajuns.

În poza atașată este statuia unui nobil dac flancat de două statui ale nobilimii romane. Ansamblul stă la loc de cinste în muzeul Vaticanului. Dacă urmărim proporțiile ansamblului vedem cum nobilul dac se impune mai ales prin mărime, comparativ cu cele doua doamne.

Ca să trecem la subiect, cred ca trebuie sa observăm următoarele.

– Dacii și nobilimea dacă sunt la loc de cinste în capitala învingătorului, noi îi ponegrim și oricine îndrăznește să zică ceva este tratat cu eticheta de „dacopat”. Ne cinstesc ăia istoria și moștenirea, noi o aruncăm la gunoiul „dacopatiei”.

– Ne place să ne renegăm trecutul, uitând că tocmai el ne oferă rădăcini și identitate. Asta să o înghită toți cei care bat monedă doar pe latinitatea noastră, dar le pute la nas moștenirea dacă. Dacă le stă în gât moștenirea dacă, eu zic să tragă un gât de Mister Muscolo gel, îi desfundă garantat.

– De ce avem un complex de inferioritate față de străini? Păi poate tocmai din cauza faptului că nu ne cunoaștem istoria și automat nu avem mândria trecutului nostru. Nu reușim să ne percepem valoarea lăsată moștenire de înaintași. Suntem fierți pe Halloween dar ne put la nas dacii cu varză, viezure, ițari, opinci sau alte moșteniri etno-lingvistice dacice.

Ca o încheiere. Dacă SUA aveau moștenirea noastră, filmele cu daci câștigau premii Oscar pe bandă rulantă, ale noastre sunt moștenire ceaușistă. Și cred ca asta zice destul.

A consemnat pentru dumneavoastră Cezar Manole.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!