Costinel Crețu – „21 de rubini” Apocaliptic! Trebuie interzis acum!

Sunt obligat să mărturisesc încă de la început că filmul regizat de Ciprian Mega, „21 de rubini”, pentru mine reprezintă devoalarea grotescului care a pus stăpânire pe ființa umană și pare să fi devenit un proces fiziologic, mă tem, ireversibil.

Primul semn al noii apocalipse pe care omul a creat-o și pe care Mega ne-a arătat-o în oglindă este că deși vorbim aceeași limbă nu ne mai putem înțelege. În acest film nu este vorba despre biserică, nici despre americani, nici despre ruși și nici măcar despre români, ci despre degradarea morală a ființei umane, indiferent de naționalitatea ori religia căreia îi aparține.

Pentru mine este șocant cum omul își creează propriile instrumente în vederea sinuciderii colective, crezând că doar celorlalți le sunt opozabile.

Și dacă nu am avea treabă cu nici o religie, darviniști fiind, e lesne de înțeles că violentând legile universului, deci ale firii, intrăm în conflict cu scopul, cu arhetipul speciei din care și eu fac parte.

Democrația se definește prin aceea că majoritatea conduce. Când se răstoarnă această normă fundamentală, ajungându-se ca minoritatea, fie ea și de gen, să impună regulile, democrația în mod natural suportă malformații maligne.

Deși filmul se desfășoară pe mai multe planuri în paralel, eu nu am avut capacitatea să văd partea artistică, simțindu-mă ultragiat succesiv odată cu fiecare cadru de mizeria care există în umanitate și la care am fost complice. 

„21 de rubini” mi-a arătat sinele din mine privit din exterior. Șocant!

De mai multe ori în viață am fost președinte, primar, american, rus, episcop în raport cu ceilalți. Desigur că am fost și iobag român. De toate am fost, mai puțin femeie, slavă Domnului.

Așa stând lucrurile, nu mă pot ascunde în spatele lui „Eu sunt un cetățean și nu prea am ce face”. Căci dacă așa ar fi gândit milioanele de oameni care au putrezit prin închisori și nu numai, apărând valorile care îl definesc pe om, astăzi nici filmul nu ar mai fi fost și nici eu nu aș mai fi fost.

Desigur că vinovații îi găsim mereu în ceilalți, este un reflex al speciei noastre.

„21 de rubini” – un film care nu poate aparține nici unui gen, este atipic, pare un documentar artistic dar este mai mult decât atât. Nu face analiza exhaustivă „a mărului stricat” ci mai degrabă a procesului fiziologic, a consecințelor pe care le produce respectiva stricăciune.

Încă nu mi-e clar dacă apariția acestui film mă bucură ori mă sperie, nu mi-e clar pentru că nu știu dacă mai vreau, dacă mai pot să aflu cine sunt. Din acest motiv și eu votez pentru interzicerea difuzării acestui film.

Ținând cont de faptul că mediul influențează comportamentul, profilul omului în proporție de 80% (epigeneză) devine clar că și cei care mai sunt buni se vor strica fără să conștientizeze acest proces. De ploaie te poți adăposti, de informații care virusează este foarte greu, spre imposibil.

Asta a făcut să schimbăm paradigme validate concomitent de știință și de religie. Nu mai avem capacitatea să vedem și să auzim ce vedeam și auzeam în urmă cu douăzeci de ani. Mai mult devenim agresivi la adresa celor care mai văd și mai aud, cum este cazul părintelui Ciprian Mega ori a celor care spun că noul concep de „tată 1” și „tată 2” este o crimă la adresa umanității. Cea mai mare crimă. Căci va produce o rătăcire organică a viitorului om.

S-a început, mai întâi, prin a-i lua religia „noi vrem spitale, vrem catedrale”, de parcă unele le-ar exclude pe celelalte. S-a continuat prin a-i lua identitatea națională, „cetățeni universali”, ca să se ajungă la secționarea legăturilor ombilicale dintre copiii și părinți.

Ce fel de ființă poate fi aceea care nu mai are religie, apartenență la o națiune, și nici părinți nu mai are.

În primii ani de viață copilul are atât cromozomi masculini (xy), cât și feminini. Pe măsură ce crește programul genetic face separarea, astfel că viitoarele femei vor avea doar cromozomi x. Însă atunci când programul genetic este perturbat de mediu, se produc modificări în procesul fiziologic al viitorului om.

Ce face Dumnezeu, natura și ce pare mort este viu. Vezi cazul unei frunze uscate.

Pe când, ce face omul împotriva legii firii și ce pare viu este deja mort.

Îmi este dor de omul care umbla desculț, în care guverna instituția ontologică denumită „bun simț”.

A consemnat pentru dumneavoastră Costinel Crețu via editie.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!