Cristian Horgoș – Balada „Miorița” are o tentă pre-creștină, o tentă dacică

Fără să arunce vreo ocheadă peste ce au scris Eliade, Iorga sau Constantin Brăiloiu despre poate cea mai profundă baladă pastorală a lumii, se găsesc conaționali pioși care se dedau la încercări fie înduioșătoare, fie stângace fie chiar grotești de creștinare cu tot dinadinsul a Mioriței.

Dacă vreți să vă apuce râsu’-plânsu’ ajunge să vă cruciți de pildă de o versiune încheiată apoteotic: „Uşor ca-ntr-un vis, Chiar spre Paradis, Sus la Tatăl meu, Sfântul Dumnezeu!”, după ce ciobănașul ia de mireasă „o oaie frumoasă” în pofida faptului că un „baci mai viclean a ademenit-o mai mult de-un an”…

Miorita – Resurse Creștine

Într-o altă scriere cam bipolară, mesajul elegiaco-transcendent din Miorița e îngemănat taman cu snoavele Cimitirului Vesel de la Săpânța:

Tara Mioritei si a Cimitirului Vesel

Într-un alt articol, „Miorița, o perspectivă euharistică” teologul Irimie Marga face o serie de analogii puțin spus interesante și ajunge să concluzioneze „Miorița vrea, astfel, să vestească tuturor că mântuirea vine prin asumarea lucrării Mirelui Hristos care, murind ucis de frații Lui, se cunună cu Biserica, dăruind viață veșnică. Scopul Mioriței este de a transpune lucrarea lui Hristos în viața pastorală a românilor”.

Vitalie Pastuh-Cubolteanu

O singură întrebare se ridică: de ce nu e pomenit nicăieri în baladă Hristos sau măcar vreun sfânt dacă asta ar fi vrut întradevăr să transmită autorul Mioriței?

Cel puțin în articolul intitulat sugestiv „Miorița dăunănează ortoxiei sau despre creștinismul posomorât”, autoarea își dă seamă că-i dă cu virgulă când încearcă să asocieze Miorița cu dogmele creștine. „Eseul nu li se adresează, desigur, liber cugetătorilor”, își selectează totuși, din start, cititorii, autoarea Luiza Bărcan.

Totuși se cuvine spus că există un etnolog care susține că Miorița ar aparține perioadei creștinismului. Astfel, găsim un citat despre folcloristul Adrian Fochi în articolul „Când a fost compusă Mioriţa? Ce răspunde cercetătorul care a studiat 900 de variante ale acesteia…”.

Când a fost compusă Mioriţa? Ce răspunde cercetătorul care a studiat 900 de variante ale acesteia… | Cunoaste lumea

„Geneza Mioriţei este una din preocupările majore ale lui Adrian Fochi, în monumentala sa monografie şi antologie din 1964. El îi condamnă în bloc pe toţi cei ce susţin datarea Mioriţei pe vremea dacilor şi, în diferite capitole, face datări dintre care, cele mai clare ar putea fi acestea: ‘Mioriţa oglindeşte un stadiu destul de vechi în dezvoltarea conştiinţei sociale a poporului nostru’ (pagina 420). ‘La baza Mioriţei stă un fapt real. Faptul s-a petrecut într-o epocă istorică relativ nouă’ (pagina 544).”

Într-un alt articol „Mioriţa – Baciul eticii populare românești”, Vitalie Pastuh-Cubolteanu alege calea de mijloc, considerând că în Miorița se întâlnesc atât pre-creștinismul cât și creștinismul.

„Vreau să atrag atenţia asupra unei foarte interesante îmbinări în Baladă a două spiritualităţi – a umanismului de înălţime spirituală dumnezeiască creştină cu spiritualitatea antică precreştină, ultima fiind manifestată în deosebita sensibilitate a perceperii naturii şi a contopirii omului cu natura, cu cosmicul”, scrie Pastuh-Cubolteanu.

Theodor D. Speranția

Vitalie Pastuh-Cubolteanu alege calea de mijloc, considerând că în Miorița se întâlnesc atât pre-creștinismul cât și creștinismul. „Vreau să atrag atenţia asupra unei foarte interesante îmbinări în Baladă a două spiritualităţi – a umanismului de înălţime spirituală dumnezeiască creştină cu spiritualitatea antică precreştină, ultima fiind manifestată în deosebita sensibilitate a perceperii naturii şi a contopirii omului cu natura, cu cosmicul”, scrie Pastuh-Cubolteanu.

Serie lungă de autori care datează Miorița pe vremea dacilor

Dar o serie lungă de autori consideră că Miorița vine din stră-vechimea oierilor daci, precum folcloriștii Theodor Speranția (1856 – 1929), Dumitru Caracostea (1879 – 1964), Ion Diaconu (1903 – 1984). Remarcabil că Theodor Speranția (membru al Academiei Române), deși fiu de preot ortodox, nu a pregetat să localizeze Miorița înainte de creștinarea dacilor.

Iar în zilele noastre există un adevărat curent de situare a Mioriței în perioada premergătoarei creștinării poporului român de către Sfântul Andrei.

Iată un citat frumos din articolul „Mioriţa şi o privire sinoptică”:

„Moartea ciobanului este alegoria ce reprezintă o etapă din ritul lui de iniţiere în tainele mitologiei precreştine: îndepărtarea de bunurile lumeşti, etapă prin care trec şi unii creştini. Nunta cosmică e alegoria despre ultima etapă de iniţiere a ciobanului, la nivelul cel mai înalt: unirea psihologică cu divinitatea. Mândra crăiasă din cer (o divinitate uranică) e înlocuită în multe variante cu o fată ce apare din senin pe munte, împodobită cu simboluri solare (divinitate chtonică), nicidecum o nimfomană, cum au crezut unii savanţi. Ambele sunt apariţia (hierofania) unor divinităţi din mitologia ciobanilor arhaici. Nunta cosmică a ciobanului este o hierogamie, adică unirea sufletului omului cu divinitatea în care crede, ceea ce îi dă o stare de fericire supremă, cu senzaţia de nemurire şi că timpul s‑a oprit în loc. Ciobanul a reuşit ceea ce nu au reuşit Gilgamesh, Dante Aligheri nici măcar ca personaj în propria sa operă, sau Faust al lui Goethe şi multe alte personaje din literatura universală. Am explicat aceste alegorii în patru capitole din Mioriţa – Izvorul nemuririi”, observă Victor Ravini. Același autor are un eseu mai pe larg despre Miorița la adresa:

În care arată că Miorița „poate corespunde unei mitologii precreştine şi poate să fie mai veche decât cunoştinţele țăranilor despre Biblie”.

Și în lucrarea „Spațiu și timp mitic în Miorița”, de pr. Tadeusz Rostworowski și Ecaterina Hanganu, găsim referiri la „originea precreştină atribuită Mioriţei” și la „mormântul mesagerului dac”.
De asemenea, Alex Mihai Stoenescu situează Miorița în perioada precreștină.

La fel, Mihail Neamțu afirmă: „Textul Miorița este neatins la nivelul ideii, mentalului, de concepția creștină și este anterior creștinării Daciei”.

În eseul MIORITA analiza literara de Vasile ALECSANDRI găsim un citat despre panteism, care e verișor îndepărtat cu ortodoxismul dar deloc frate dulce: „Atitudinea în fața morții se manifestă sub forma unui frumos panteism – dincolo de orice credințe religioase –, izvorât din adâncul firii omenești, de o mare forță de impresionare poetică”.

„Fatalismul” Mioriției – o perspectivă greșită

Zice Eliade: „Mesajul cel mai profund al baladei îl constituie voința păstorului de a schimba sensul destinului său, de a preface nefericirea lui într-un moment al liturghiei cosmice, transfigurându-și moartea în ‘nuntă mistică’, chemând pe lânga el soarele și luna și proiectându-se printre stele, ape și munți. (…) El a impus deci un sens absurdului însuși, răspunzând printr-o feerie nupțială nefericirii și morții.”

Am ales acest citat din articolul preluat la România Culturală „Ce înseamnă comportamentul mioritic” de Ion Coja.

Se schimbă total paradigma așa zisului fatalism al ciobănașului odată ce situăm Miorița în perioada dacă. „Dacii râdeau în momentul morții” amintește Dan Goglează în lucrarea „Miorița – mitul resemnării în fața destinului sau o conștiință de sine ‘altfel’?”.

[dflip id=”30003″][/dflip]

În cuvinte simple, ciobănașul are dor și curiozitate de transcendență, el nu refuză lumea pământeană – nu-i trece prin gând să-și curme viața, dar dacă soarta îi anunță momentul trecerii spre cealaltă lume o îmbrățișează cu încredere, calm și speranță. Recontopirea cu Universul e primordială iar tulburătoare e doar știința sa că iubirea maternă e, de la mama natură, mai puternică chiar decât nevoia sa de transcendentalitate.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!