Cristian Horgoș – Ciuma medievală, în arta creștină dar și în ritualuri rurale superstițioase

Cea mai cunoscută biserică din Europa ridicată din oasele oamenilor răpuși de ciuma neagră este Biserica cu Oase de lângă Kutná Hora din Cehia. Ciuma neagră din Evul Mediu s-a reflectat și în arta creștină românească. Iată câteva exemple: „Statuia Ciumei” din Cluj Napoca, picturi din Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea, icoana „Sfântul Haralambie pe tron, legând ciuma”, pictura cu ciuma călare din biserica maramureșeană din Orţaţa și lista poate continua.

„Statuia Ciumei” din Cluj Napoca

Primul monument public al orașului Cluj-Napoca, Statuia Sfintei Maria protectoarea, numită și „Statuia Ciumei”, a fost realizat în 1744, la inițiativa contelui Anton Kornis.

Monumentul, opera sculptorului austriac Anton Schuchbauer (1719-1789), din tipologia coloanelor ciumei, este caracteristic stilului baroc.

Acest tip de monument s-a răspândit la sfârșitul secolului al XVII-lea, fiind ridicat în semn de mulțumire divinității pentru eradicarea epidemiei de ciumă.

Palatul Episcopal din Oradea

În Capela Palatului Episcopal Roman-Catolic din Oradea se află picturi ale bavarezului Johann Nepomouk Schöph. Astfel, în pânza de deasupra altarului e pictat sfântul Carol Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciumă. Iar în Sala festivă a Palatului se află o pictură reprezentând Moartea adusă de ciumă.

Haralambie Caragea

Icoana „Sfântul Haralambie pe tron, legând ciuma”

Ciuma a lovit Moldova, Transilvania și Țara Românească, unde a fost cunoscută ca „Ciuma lui Caragea”. Speranța românilor se lega de Sfântul Haralambie, cunoscut în tradiție ca izbăvitorul epidemiei de ciumă, căruia i-au fost înălțate zi și noapte rugăciuni întru salvare. O icoană pe sticlă, realizată într-un atelier transilvănean la începutul secolului XIX, al cărei vizual, îl reprezintă pe Sf. Haralambie legând de grumaz reprezentarea ciumei cu un lanț greu de fier, pentru a nu mai face rău oamenilor. Icoana a ajuns în colecția familiei ieșene Sculy Logothe.

Ciuma călare din biserica din Orțața

De pe site-ul Muzeului din Baia Mare (https://www.muzeubaiamare.ro/camasa-ciumei/) aflăm că:

„În Maramureş, în biserica din Orţaţa cu hramul ‘Sfinţii Mihail şi Gavril’, pictorul a redat ciuma mergând călare, purtând pe umăr o greblă si o mătura,; în faţa ei se află moartea cu coasa, iar în spatele ei un personaj feminin ciudat, dezbrăcat, care toarce, acţiune care poate trimite la ritualul legat de realizarea cămăşii ciumei.”

De asemenea, din același articol găsim detalii despre cămașa ciumei.

„Mijloacele de apărare împotriva ciumei, de natură magică, au cunoscut numeroase forme de manifestare. Când exista pericolul izbucnirii epidemiei de ciumă, femeile bătrâne sau fetele tinere, în număr de 3, 9 sau 12, confecţionau din zdrenţe o păpuşă, apoi ţeseau şi coseau într-o singură noapte aşa-numita ‘cămaşă a ciumei’, lucrând în linişte deplină, cu părul despletit, în anumite cazuri dezbrăcate, după care îngropau păpuşa îmbrăcată cu ‘cămaşa ciumei’ lângă troiţa satului sau la o răspântie de drumuri, bocind-o ca pe un mort. Condiţia terminării într-o singură noapte are valenţe deosebite în credinţele poporului, deoarece orice act condensat în timp asigură obiectului o anumită singularitate, încărcându-l cu energii suplimentare de origine transcendentă. Numele de ‘cămaşa ciumei’ era utilizat în Transilvania şi Banat, iar în Oltenia şi Muntenia se folosea numele de ‘cămaşa de izbândă’.”

Aceeași cămașă a ciumei a ocazionat o expoziție la Muzeul Țăranului Român (https://muzeultaranuluiroman.ro/show-item/camasa-ciumei/).

Cum „alungau” sătenii ciuma

Un ritual ciudat pentru alungarea ciumei, din secolul XVII, era practicat de femei şi bărbaţi dezbrăcaţi:

„Bărbaţi foarte demni de credinţă povestiră că într-o noapte obscură 10 fete bătrâne (în vârstă), despueate, alergară de mai multe ori împrejurul satelor, gesticulând cu săltături şi jocuri cu cântece, cari aruncau din mână beţe aprinse; acestora le ieşeau înainte 10 flăcăi tot despueaţi, înarmaţi cu lănci sclipitoare, salutându-se în tăcere unii pe alţii”.

Explicaţia acestui obicei, conform autorului, era că de ruşine, ciuma nu îi va afecta pe oamenii dezbărcaţi:

„Făcând-o aceasta, Românii cred că Ciuma nu se va atinge de oamenii goi, ci va avea ruşine şi va cruţa pe acei de etate tânără. Şi nici era aceasta sfârşitul prostiilor, căci tot acei 10 goi într-o altă noapte traseră în acel loc un plug cu boi, brăzdând pământul în jurul satelor, pe cari flăcăi tot pe atât de multe fete îl precedau amestecându-şi cântecele cu râsul. Locuitorii înarmaţi cu ghioage stăteau cu faţa întoarsă înspre Transilvania, la brazdă, ca să se lupte în contra Ciumii”.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!