Cristian Horgoș – Libertate, egalitate, fraternitate, natalitate

Iată o anecdotă actuală cu aromă amăruie:

„Străbunicii mei au fost opt frați, bunicii au fost cinci frați, părinții au fost trei frați iar au am doar un băiat care la vârsta de 30 de ani are doar un motan castrat…”.

Iar adevărul e că în România de astăzi cultura natalității a luat-o rău la vale, apărând voci care semnalează chiar un „dezastru demografic”.

Ca să o spunem pe șleau, o natalitate pozitivă mai găsim doar la o anume minoritate etnică și la o anume minoritate religioasă.

De ce familia românească nu mai reușește să mențină media minimă de doi copii?

Dat fiind că nivelul de trai a crescut, chiar dacă poate nu spectaculos, nu se poate da vina pe sărăcie. Dimpotrivă, destule familii cu resurse materiale limitate au mai mult de doi copii.

Așa încât aș înclina să spun că răspândirea liber-cugetătorismului e una din cauzele principale, ca dealtfel și în alte țări dezvoltate ale lumii, mărețe democrații republicane. Însă cert e că principii sociale grandioase gen „Libertate, egalitate, fraternitate” pălesc estompându-se drastic în lipsa natalității.

Într-adevăr, la ultimul recensământ 85% din români s-au declarat ca aparținând de o religie, însă destui dintre ei mai mult pe considerente de filiație sau din inerție, nefiind însă credincioși din adâncul sufletului.

Iar ateismul merge mână în mână cu scăderea natalității fiindcă dispărând ideea că omul e creația lui Dumnezeu nu mai pare o misiune sfântă nici procreația.

Adică în momentul în care nu crezi în Dumnezeu îți poate scădea și apetitul de a lăsa mai mulți urmași într-o lume lipsită de divinitate.

Găsim, de pildă, un paragraf elocvent la pagina 286 a cărții Ipoteza Fericirii, de Jonathan Haidt, ediția Humanitas – anul 2020.

Iată ce mărturisește psihologul Jonathan Haidt:

„În anul anterior, scrisesem o analiză a piesei ‘Așteptându-l pe Godot’, meditația existențialistă a lui Samuel Beckett asupra absurdității vieții într-o lume fără Dumnezeu, și începusem să-mi pun întrebări. Eram deja ateu, iar în ultimul an de liceu devenisem obsedat de întrebarea: ‘Care este sensul vieții?’ Eseul pentru admiterea la facultate oglindea aceste frământări. Ultima iarnă de licean mi-am petrecut-o într-un fel de depresie filozofică – nu una clinică, ci doar o stare generalizată în care nimic nu părea să mai aibă niciun rost. Din perspectiva Universului, mă gândeam eu, nu conta dacă intru la facultate sau dacă pământul urma să fie distrus de un asteroid sau de un război nuclear. Disperarea mea era destul de stranie, deoarece, pentru prima dată de când aveam patru ani, viața mea era perfectă. Aveam o iubită minunată, prieteni buni și părinți foarte iubitori. Eram căpitanul echipei de atletism și, poate cel mai important pentru un băiat de 17 ani, aveam voie să conduc mașina tatălui meu, un Ford Thunderbird decapotabil din 1966. Și cu toate acestea, continuam să mă întreb ce rost au lucrurile, gândindu-mă, ca și autorul Ecleziastului, că ‘toate sunt deșertăciune și goană după vânt’ (Ecleziastul I:14)”.

P.S.: În piesa „Așteptându-l pe Godot”, personajele Vladimir și Estragon așteaptă necontenit și degeaba sosirea cuiva numit Godot. Absența lui Godot a dat naștere la diverse interpretări încă de la premiera piesei din 1953. Godot pare a fi cel mai probabil Dumnezeu, dar în același timp poate fi interpretat ca o eroare logică, o speranță deșartă, o salvare incertă sau chiar nimicul.

În eseul lui Dan Stanca din România Literară (https://romanialiterara.com/2023/10/asteptandu-l-pe-godot/), Godot poate fi și Antihristul dar și Hristos.

„Evident, pentru a ridica ștacheta cât mai sus, înțelegem că suprema așteptare (a lui Godot) o reprezintă a doua venire a lui Hristos, The second coming, cum se cheamă parcă un poem al lui W. B. Yeats. De două mii de ani omenirea creștină așteaptă cu sufletul la gură acest eveniment care tot se amână”, spune Dan Stanca în articolul său.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!