Cristian Horgoș – Nemurirea în viziunea lui Eliade are suport în spiralele culturilor neolitice (partea a II-a)

Pe baza analizei tuturor operelor lui Eliade, AI Overview, adică modelul de inteligență artificială de la Google, confirmă titlul de mai sus motivând astfel:

„Da, ideea că nemurirea în viziunea lui Mircea Eliade are suport în spiralele culturii neolitice Cucuteni este plauzibilă și corectă, deoarece simbolismul spiralat al ceramicii Cucuteni, considerat de Eliade un model arhetipal al eternei reînnoiri și al timpului ciclic, este un element central în concepția sa despre mit și experiența sacră, și, implicit, despre depășirea timpului istoric către nemurire.

În viziunea lui Eliade, omul savant și omul religios trăiesc în moduri diferite raportarea la timp. Omul religios, prin ritualuri și mituri, reușește să evadeze din timpul istoric, considerat stricat și deformat, și să intre în timpul mitic, un timp sacru, etern și neînceput. Spirala, prin natura sa ciclică, devine un simbol al acestei reîntoarceri la începuturi, la un timp nemuritor.

Eliade considera culturile neolitice, în special cea Cucuteniană, ca fiind surse de modele arhetipale care stau la baza gândirii religioase umane. Decorațiile spiralate ale ceramicii Cucuteni sunt interpretate de el ca manifestări ale acestui timp sacru și nemuritor, un timp în care omul putea accesa o realitate superioară, eternă.

Prin urmare, spiralele ceramicii Cucuteni devin pentru Eliade un suport concret, arhetipic, care ilustrează modul în care omul antic, prin intermediul simbolurilor și ritualurilor, putea ajunge la experiența nemuririi, evadând din ciclurile timpului istoric”.

Spiralele neolitice, conexiune între microcosmos și macrocosmos

Omul modern a pierdut, cu prea puține excepții, capacitățile omului preistoric de contemplare și conexiune cu adevărurile profunde, aflate dincolo de posibilitățile senzoriale obișnuite.

Nu doar cucutenienii sau membrii altor fost culturi neolitice de pe teritoriul actual al României (Foeni-Petreşti, Coțofeni, Turdaș–Vinča, Gumelnița, Starčevo-Criș, Hamangia) ci și, mai târziu, dacii kapnobatai, adică „cei ce pășeau pe nori”, aveau puteri spirituale care le-am numi azi paranomale.

O serie de psihologi, psihiatri, farmacologi și oameni de știință pluri-disciplinari au studiat și au observat însă, în ultimii ani, că psihedelice tradițional-ancestrale precum ayahuasca și peyotl – poate și Mătrăguna studiată mistico-folcloric de Eliade – ar putea compensa, într-o oarecare măsură, această inabilitate a omului modern. Adică ar fi ca o proteză pentru o „auto-mutilare” senzorială a omului contemporan.

Ernst Jünger

Și s-au remarcat trei direcții extra-senzoriale care completează experiența umană mundană prin ingerarea de psihedelice. E vorba de resimțirea unui sentiment profund de pace și iubire generală, apoi percepții mistice chiar și la „psihonauți” (termen definit de Ernst Jünger) non-religioși în viața cotidiană și, nu în ultimul rând, de pendulări între micro și macrocosmos.

Focusul acestui eseu e pe pendularea între micro și macrocosmos, ca indiciu al manifestării unui subconștient colectiv probabil transcendent spațio-temporal. Iar un astfel de sub-conștient colectiv fără granițe spre trecut și viitor ar susține ideea de nemurire promovată și de Eliade.

Interogat despre „spirale neolitice și conexiunea dintre micro-cosmos și macro-cosmos”, tot modelul lingvistic-computațional „AI Overview” de la Google spune:

„Spiralele neolitice au conectat probabil microcosmosul și macrocosmosul simbolizând procesele universale de naștere, moarte și renaștere (cum ar fi anotimpurile sau ciclurile vieții) și interconectarea tuturor lucrurilor din cosmosul spiritual și fizic, privite printr-o stare alterată de conștiință. Aceste simboluri, împreună cu altele, sugerează că popoarele antice percepeau o armonie și o simetrie între experiența umană (microcosmos) și universul mai mare (macrocosmos), influențându-le credințele spirituale și viziunea asupra lumii.”

Experiența șamanică a medicului și scriitorului Alin Fumurescu

Alin Fumurescu

Fiu de medic și de mamă profesoară de limba română, Alin Fumurescu (1967 – 11 mai 2025) a fost licențiat atât în medicină cât și filozofie la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, iar în ultimii săi ani a fost profesor de Filosofie politică la University of Houston și la Indiana University Bloomington.

Caracter impecabil dar curios, Fumurescu a călătorit în 2007 în Peru şi a experimentat, sub îndrumarea șamanilor, ayahuasca și Phyllomedusa bicolor, descriind trăirile pe blogul său din Cotidianul.

Spicuim din relatarea lui Fumurescu:

„(…) Pe urmă, conform avertizărilor, a «apărut» şi jungla. Buun. Merge şi asta. Până la un punct. Imaginile geometrice se transformă în ochi de jaguar, jaguarul în anaconda, anaconda în piranhas – cu asta pot trăi.

Dar ritmul devine din ce în ce mai rapid, viziunile din ce în ce mai intense (şi încă îmi dau seama că şamanul ştirb stabileşte ritmul, grăbindu‑şi incantaţiile), deja nu mai sunt animale văzute când mai de aproape, când mai de departe, deja e junglă, sunt plante şi gândaci şi viermi, liane, văzute când de foarte aproape, când de foarte departe. Văd Comejenes, Râul-termitelor pe care fusesem până unde omul alb nu mai pusese piciorul. Dar văd şi alte zone, nemaivăzute vreodată. Le văd cu claritate, le văd în detaliu, aş putea să le desenez la o adică. Cum le văd? Le văd, pur şi simplu, când mă «ridic» deasupra junglei, înainte de a replonja, până la nivelul termitei şi mai apoi, mai adânc, în măruntaiele ei. Din câte realizez e un soi de tiribombă, sau de pendul, care oscilează între infinitul mare şi cel mic. Pe la faza asta nu mai rezist şi vomit. […] În timpul ăsta, surprinzător, viziunile îşi văd de‑ale lor. Tiribomba îşi vede de‑ale ei. Ba încă începe să‑mi pară că‑şi intensifică amplitudinea. […] Acum, când mă «ridic», nu mă mai ridic deasupra junglei la înălţimea la care (îmi imaginez) ar survola‑o un elicopter, ci tot mai sus. Crampele din stomac devin insuportabile. Văd deja America de Sud de undeva, de sus. […] La următoarea înălţare văd deja Pământul, cum cred că l‑au văzut cosmonauţii. La următoarea coborâre intru, cred, până la nivel molecular. La faza asta încep să mă sperii. Când, la următoarea înălţare, încep să pierd Pământul, ca planetă, din vedere, ceva din mine urlă că, dacă nu mă mai întorc acum, nu mă mai întorc niciodată.

[…]

[Dacă Florin nu mi‑ar fi confirmat ulterior nu aş fi garantat că am pronunţat aceste cuvinte cu voce tare.] «Nu mă face tu pe mine! Io‑s oltean! Io‑s moţ! Nu mă face pe mine o buruiană sau un şaman! Eu am familie, eu am copii! Eu nu pot pleca aşa, când vrei tu!» Mergeam sus şi jos, în infinitul mare şi cel mic, mă simţeam ca un hopa mitică la scara universului”.

În blogul său, Fumurescu revine asupra episodului, cu o postare din 17 octombrie 2009:

„Nu pot merge în junglă așa, doar ca sa merg în junglă. Asta fac turiștii. Mie îmi trebuie un pretext. Ceva de care să mă agăț. Acum doi ani, cu Florin, am mers, chipurile, să studiem ayahuasca și să ajungem până unde omul alb n-a mai ajuns. Ne-a ieșit. (În fine, partea cu ‘studiul’ ayahuasca a fost doar un experiment, dar am mai experimentat și veninul de Phyllomedusa bicolor (o specie exotică de brotac care trăiește în Amazon, care mai este numit și broasca-maimuță-uriașă, care poate avea o lungime și de 11 cm), așa că tandea pe mandea a fost reușită. Dar, repet, nu ‘reușita’ mă interesează, ci pretextul”.

Subliniez și eu fraza lui Fumurescu:

„Mergeam sus şi jos, în infinitul mare şi cel mic, mă simţeam ca un hopa mitică la scara universului” întrucât pe România Culturală am publicat articolul „Coloana Infinitului (a lui Brâncuși), posibilă cheie spre Teoria Universală”.

Iar concluzia articolului bazat pe intuiția magistrală a lui Brâncuși e că:

„Dacă spiritul, câmpul nostru energetico-informațional sau conștiința noastră, oricum vreți să îi spunem, oglindește proprietățile materiei – după cum dealtfel e de așteptat –, atunci fiecare ‘atom’ de conștiință pulsează necontenit, aproape instantaneu, de la o dimensiune extrem de mică la una uriașă.”

The Expanding World Ayahuasca Diaspora: Appropriation, Integration and Legislation, de Bia Labate and Clancy Cavnar

Având o astfel de „aură” pulsatorie, conștiințele individuale ar avea atât posibilitatea să comunice cât și să perceapă universul mic și deopotrivă mare. Altfel, e imposibil ca un om, să zicem din Filipine, să fie în legătură subconștientă cu un om din Târgu-Jiu sau să „vadă” Amazonia-de-sus.

Și în studii precum „Vitalitatea Religiilor Indigene”

În studiul „Vitalitatea Religiilor Indigene – Integrarea și legislația privind însușirea fondurilor de către diaspora Ayahuasca în expansiune mondială”, autoarele Beatriz Caiuby Labate și Clancy Cavnar scriu, la pagina 144:

„O conexiune între nivelul micro al celulelor și nivelul macro al ordinii cosmice a fost demonstrată spectaculos în documentarul ‘DMT, Moleculă Spirituală’, regizat de Mitch Schultz în 2010 și inspirat de perspectiva și cercetarea psihiatrului și psihofarmacologului Rick Strassman. În cadrul unui interes mai larg pentru dialogul dintre știință și spiritualitate, Strassman propune o conexiune între viața celulelor și viața universului și, procedând astfel, tinde să ignore importanța straturilor intermediare în care apar istoria, societatea și cultura.”

Dealtfel, la minutul 10:56 din filmul citat „DMT the spirit molecule”, unul dintre intervievați relatează:

Urmăriți de la minutul 10:56

„Îmi amintesc că aproape aveam senzația că era ca un fel de ‘bungee jumping’ psihedelic, o săritură nesăbuită în acel mediu în rapidă schimbare. Acum ești într-un loc și bum! – Ești pe în alt locul doi, bum din nou! și iată-te din nou unde ai fost”.

Descrierea este destul e asemănătoare cu cea a scriitorului Alin Fumurescu, „bungee-jumping”-ul fiind un pendul de ridicare și coborâre alternativă.

AI Overview e mai rezervat în ce privește legătura din microcosmos și macrocosmos în filmul citat și sintetizează astfel:

„Declarația susține că documentarul ‘DMT: Molecula Spiritului’ demonstrează o legătură între celulele la nivel micro și ordinea cosmică la nivel macro, dar acesta nu este un fapt științific larg acceptat sau demonstrat. În schimb, filmul explorează efectele drogului psihedelic N,N-Dimetiltriptamină (DMT), concentrându-se pe experiențe anecdotice și interviuri cu utilizatori și cercetători despre stările alterate de conștiință. Deși filmul prezintă aceste idei, nu ‘demonstrează’ științific o legătură directă între structura celulară și ordinea cosmică.”

Totuși putem nota că Wikipedia acordă un întreg articol sub titlul „Microcosm–macrocosm analogy” cu referințe încă din antichitate, începând de la Platon.
Apoi se poate citi online și lucrarea „Relația dintre Microcosmos și Macrocosmos, așa cum este exprimată în Principalele Upanișade”, de Pauline Mary Milton Jones.

La fel, în lucrarea „În Tantra există o paralelă perfectă între microcosmos (om) și macrocosmos”, autorul Erik Langkjer observă:

Șarpele magic de la Göbekli Tepe și Caduceul

„În templele preistorice săpate de Klaus Schmidt la Göbekli Tepe, găsim șarpele urcând și coborând de-a lungul unei brazde în stâlpii antropomorfi de piatră și pe un cap de calcar găsit în apropiere de Nevali Cori, odihnindu-și capul deasupra craniului (jos stânga). Există în tantra o paralelă perfectă între microcosmos (om) și macrocosmos. Șarpele-piton mort este văzut încolăcit în jurul omfalosului pe o frescă pompeiană, cf. șarpele care se încolăcește în jurul oului de aur (cosmosul primordial). Când este ridicat și stă în picioare pe coadă, este un simbol al viziunii extatice” (vezi foto Snake_Erik_Langkjer).

Există și un articol care vizează cartea „În mintea Neolitică: conștiință, cosmos și tărâmul zeilor”.

Astfel, în articolul „Mintea, proprietățile macro ale liniilor psi și structura universului” autorul Jeffrey Keen afirmă:

„Microcosmosul și macrocosmosul sunt opuse, dar complementare și interdependente.”

În fine, readuc în atenție articolul publicat pe România Culturală „Predicții cosmice descifrabile în cheie Cucuteni”, cu fraza de încheiere:

„Iar, ca și concluzie, simbolurile Cucuteniului și Hilmei af Klint lansează posibilitatea ca sub-conștientul să poată reflecta nu doar micro-cosmosul, precum în cazul pictorului Jackson Pollock, cât și macro-cosmosul, adică Astronomia”.

Aceasta cu mențiunea că mistica Hilma af Klint a fost printre puținii oameni moderni capabili, doar prin meditație intensă, să atingă stări alterate de conștiință.

Interogat pe tema „Hilma af Klint, micro-cosmos, macro-cosmos”, AI Overview precizează:

„Arta Hilmei af Klint explorează conceptul de microcosmos și macrocosmos, sugerând că individul și universul sunt interconectate și non-dualiste. Influențată de spiritism, teosofie și descoperirile științifice ale timpului său (cum ar fi razele X), ea a creat un limbaj vizual simbolic pentru a reprezenta o realitate spirituală unificată, adesea androgină, care stă la baza atât a fizicului, cât și a spiritualului. Picturile ei, precum ‘The Ten Largest’, descriu această ordine cosmică complexă și căutarea eternă a plenitudinii, unde microscopul oglindește macroscopicul.”

„Suntem parte din ceva enorm, mult mai mare decât orice individ”

În cartea sa „Mitul Normalității – Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică” (Editura Herald), psihoterapeutul Gabor Maté – intervievat deseori de presa românească –, îl citează, în capitolul „Isus in Tipi. Psihedelice și vindecare” pe dr. Rick Doblin, fondator și președinte ale „Asociației Multidisciplinare pentru Studii Psihedelice” (MAPS). Iată cum e citat în carte președintele MAPS, dr. Doblin:

„Avem tendința să credem, cu egoul nostru, că suntem Centrul Universului. Substanțele psihedelice pun asta în mișcare și putem vedea că suntem parte din ceva enorm, mult mai mare decât orice individ, și că această unitate merge înapoi în timp și înainte în timp. Ne pot scoate din tiparele noastre obișnuite. Când încetezi să privești lucrurile din perspectiva lui, simți că se eliberează un nou potențial și un sentiment de conexiune.”

Dealtfel, apartenența la ceva mai măreț e o trăire comună a celor care au experimentat psihedelice.

Dar e de notat și un oponent, neurologul Andrew Newberg.

Andrew Newberg

Am mai citat în România Culturală cartea „Ipoteza Fericirii – armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune” (Editura Humanitas) grație faptului că autorul Jonathan Haidt l-a elogiat repetat pe Eliade. Dar acum citez de la pagina 314:

„Din perspectiva lui Wilson, experiența mistică este un buton de ‘dezactivare’ a sinelui, prin care oamenii devin o celulă într-un corp mai mare, o albină într-un stup. Nu e de mirare că efectele ulterioare ale experienței mistice sunt previzibile: oamenii devin mai devotați divinității sau ajutorării celorlalți, adesea prin aducerea lor mai aproape de Dumnezeu.

Andrew Newberg, specialist în neuroștiințe, a studiat creierul celor care au trăit experiențe mistice, de regulă în timpul meditației, și a descoperit astfel unde s-ar afla acel buton de dezactivare a sinelui. În zona posterioară a lobilor parietali (sub partea din spate a vârfului craniului) există două regiuni ale cortexului numite de Newberg ‘zone de asociere a orientării’. Regiunea din emisfera stângă pare să contribuie la senzația mentală a posedării unui corp mărginit și delimitat fizic, ținând astfel evidența limitelor noastre corporale. Zona echivalentă din partea dreaptă formează o hartă a spațiului din jurul nostru. Aceste două regiuni primesc impulsuri de la simțuri pentru a ne ajuta să menținem o reprezentare permanentă a configurației propriului corp și a spațiului în care ne aflăm. În clipa în care oamenii raportează că au atins stări mistice, aceste două zone par să fie complet deconectate. Numărul impulsurilor din alte părți ale creierului este redus, iar activitatea generală a acestor centri de orientare este redusă la rândul ei. Însă Newberg crede că regiunile respective încearcă în continuare să își facă treaba: cea din stânga se străduiește în zadar să stabilească limitele corpului, iar cea din dreapta caută tot în zadar să identifice poziția sinelui în spațiu. individul are experiența pierderii sinelui combinată cu o paradoxală expansiune a acestuia în spațiu, fără a avea însă parte de o localizare precisă în lumea obișnuită a celor trei dimensiuni. Persoana simte că este unită cu ceva mai vast, mai mare decât sine.”

Înclin să cred că dr. Newberg nu atinge complexitatea unor relatări precum cea a lui Alin Fumurescu.

Aceasta fiindcă dacă recitim vedem că nu e vorba doar de „defectări a GPS-ului personal” prin percepția unor dimensiuni diferite ci e vorba și de vizualizări detaliate a unor locuri diferite. În plus, diferențele de percepții ale dimensiunilor sunt colosale și poziția sinelui e identificabilă în spațiu.

P.S.: Nu consum nici măcar alcool. Am primit în 2007, la Ateneul Român, premiul național de mass-media al Agenției Naționale Antidrog așa încât se deduce ușor că nu sunt un promotor al drogurilor recreaționale. Dar cum meditațiile intense, de tip tibetan, nu sunt la îndemâna oricui, practic rămân la dispoziție, pentru atingerea stărilor vizionare, doar hipnoza regresivă și substanțele psihedelice, despre care se înmulțesc studiile clinice în ultima perioadă.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!