Cristian Horgoș – Ritualuri tradiționale care combat infertilitatea femeilor, de-a lungul istoriei și până azi

Ritualuri pentru a asigura fertilitatea femeii s-au răspândit pe toate continentele, de-a lungul vremii, sub forme mai mult sau mai puțin orgiastice, de pildă la vikingi, celți, cultul zeiței germanice Freya, sau chiar până la ofrande umane la azteci.

Pe teritoriul României singurele ritualuri în care tinerele femei își lepădau complet veșmintele au fost cele pentru alungarea ciumei. Dar ritualurile pentru fertilitate, chiar dacă deseori sugestive, n-au apelat la aspecte erotice cu excepția dansulului Ielelor goalse sau înveșmântate în haine străvezii.

Dar sa trecem în reviste principalele ritualuri, de la străvechiul ritual din Peștera Muierii până la Sânziene, Rusalii cu varianta Stropitului Nevestelor de la Hodac, pe Valea Gurghiului,  Împănatul sau Înstruțatul Boului, Călușarii, Dragobetele, „Lociolitul” sau Stropitul de Mărțișor.

Zâna binefăcătoare din Peștera Muierii

De Peștera Muierii, din comuna Baia de Fier, se leagă legenda unei zâne care ajuta femeile sterpe să rămână „grele”. O cercetare arheologică a descoperit, în urmă cu două decenii, într-o formă aflată la zeci de metri sub galeria vizitabilă, o încăpere subterană în care se afla o stalagmită sub forma unui falus. Cercetarea arheologică a pornit de la descoperirea unui text scris pe o bucată de argilă şi datat în anul 176. d. H., care era parte dintr-o ofrandă pe care soţia unui demnitar roman o aducea unui zeu al fertilităţii. În cei doi pereţi de lângă formaţiunea calcaroasă au fost cioplite de către oameni câte şapte scobituri în care se adăposteau femeile venite să se roage la zeul respectiv, în zona altarului fiind găsite podoabe şi cercei. Arheologii au ajuns la concluzia că ritualul consta în aducerea femeilor nemăritate sau sterpe de către taţii sau soţii lor până la peşteră, de unde erau preluate de preoţii zeului.

Noaptea de Sânziene

Sânzienele (23/24 iunie) sunt o sărbătoare românească bogată în tradiții și superstiții, o combinație de credințe străvechi și practici creștine.

Tradițiile asociate cu Noaptea de Sânziene pot varia în funcție de regiune, dar unele obiceiuri comune includ adunarea și legarea coroanelor de flori, în special de sânziene (flori galbene), dansuri în jurul focurilor de tabără, cântece și povestiri populare. Se spune că fetele și femeile care participă la aceste ritualuri pot avea parte de noroc în dragoste și căsătorie.

Această sărbătoare își are originile în tradițiile și credințele precreștine și este adesea asociată cu venerarea naturii și fertilitate.

Sânzienele sau Drăgaica, celebrate astăzi, reprezintă o sărbătoare a iubirii și fertilității, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor și belșug în gospodărie, dar și de practici ale fetelor pentru a-și afla sortitul și momentul în care se vor mărita. Sărbătoarea Sånzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeița Diana, numele de Sånziana, așa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din „Sfânta Diana”, în timp ce în Muntenia și Oltenia se sărbătorește Drăgaica. Sărbătoarea Sånzienelor se manifestă printr-o mulțime de ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor, fertilitatea femeilor măritate și măritișul pentru fetele care își pot vedea alesul în noaptea de Sånziene. La baza acestor ritualuri stau micile flori galbene, numite sånziene, ce cresc în poieni și care sunt culese de fete.

Tot de Noaptea de Sânziene se leagă și credințele legate de Iele.

Se consideră că Ielele, făpturile care se regăsesc în nenumărate superstiții românești, sunt făpturi feminine supranaturale. În popor se știe că ele sunt niște fecioare de o frumusețe greu de închipuit, cu mare forță de seducție și puteri magice.

Moștenirea bătrânilor arată că ele apar noaptea la lumina lunii, în hore, și că preferă locurile retrase precum iazuri, maluri de râuri, răscruci și poieni. Ielele dansează goale sau înfășurate în valuri transparente, cu clopoței la picioare.

Ielele nu sunt făpturi malefice și se răzbună doar dacă sunt ofensate sau văzute în timpul dansului.

Udatul Nevestelor de Rusalii

Un obicei specific Transilvaniei este „Udatul Nevestelor”. În a doua zi de Rusalii, femeile tinere sunt stropite cu apă de către bărbații din sat, un ritual menit să aducă fertilitate și prosperitate. Acest obicei, deși poate părea neobișnuit pentru vizitatori, este primit cu bucurie și voie bună de către localnici, fiind o ocazie de interacțiune socială și veselie.

Unul din locurile unde această tradiție este încă vie este localitatea Hodac de pe Valea Gurghiului. Acest obicei străvechi este considerat de specialiştii în etnografie ca fiind un rit de fertilitate şi intrarea oficială a tinerelor familii în rândul celor căsătoriţi. Pe lângă o serie de articole din mass-media un articol bine documentat se află pe site-ul Muzeului Etnografic „Anton Badea” Reghin https://www.muzeulreghin.ro/udatul-nevestelor-la-hodac-2/. Spicuim din el:

„Udatul nevestelor se mai poate găsi în cântece, descântece şi chiar în bocete, care ne-au rămas mărturie prin ani, acest obicei având rădăcini adânc înfipte în trecut. În descântecele folosite de fetele bătrâne găsim câteva secvenţe referitoare la acest obicei. Descântecul cules de la Farcaş Fironima spune: «În zori, când ziua se bate cu noaptea, fata nemăritată trebuia să fie pe malul lacului Gurghiu numai în catrinţă, despletită cu o mătură de mesteacăn în mână, cu o rujă (trandafir) din grădină, înflorită, în acea noapte şi nevăzută decât de ea, cu o cofă din lemn în care să nu se găsească bucată de fier. Fata îngenunchează pe malul apei cu faţa la răsărit, cu mătura în mâna stângă şi cu ruja în dreapta şi dând cu mătura pe luciul apei zice: (…) Să-mi vină feciori / Să-mi vină peţitori / Să fiu cea mai frumoasă / Cea mai drăgăstoasă»”.

Împănatul sau Înstruțatul Boului

Sanctuarul Neolitic de la Parța, vechi de șase milenii, este centrat pe figura taurului. De asemenea motivul capului de taur apare pe ceramica pictată a culturii neolitice Cucuteni și s-a păstrat și pe steagul Moldovei medievale ca simbol al forței masculine și potențialului de dătător de viață.

Datina „Înstruțatul Boului” are în centrul său animalul sacru și puternic. Se sărbătoreşte în ziua de Rusalii în câteva sate bistrițene precum: Tăure, Figa, Şieu-Cristur, Căianu Mare şi Căianu Mic.

La Figa ţine în duminica de Rusalii. Bătrânii satului spun că obiceiul le-a fost lăsat de moşii şi strămoşii lor, din generaţie în generaţie, de vreo 300-400 de ani, iar ei îl perpetuează cu sfinţenie an de an, lăsându-l moştenire fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor.

În duminica Rusaliilor, celui mai falnic patruped încornorat din sat i se pune cununa pe creştet, iar apoi este înhamat şi împodobit cu flori şi panglici colorate.

După încheierea liturghiei oficiate la Biserica Ortodoxă din localitate, taurul este purtat de feciori de-a lungul satului, de la Biserică până în vârful unui deal, fiind însoţit de fete de măritat îmbracate în straie populare şi de călăreţi costumaţi, de asemenea, în portul de sărbătoare. Când ajung la locul cu pricina, feciorii duc boul înstruţat pe deal, iar apoi pornesc la vale, însoţind animalul împanat. Cam pe la jumătatea drumului, boul este lăsat liber, pentru ca fetele care-l aşteaptă în vale să-l poată atinge. Tradiţia spune că fata care reuşeşte să prindă unul dintre coarnele boului se va mărita prima, în anul respectiv.

Un articol interesant despre ritualul de fertilitate „Împănatul Boului” în satul Țop, în care este citat des Mircea Eliade, se poate consulta la adresa:

https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Acta-Mvsei-Porolissensis/dl.asp?filename=14-15-Acta-Mvsei-Porolissensis-XIV-XV-1990-1991-Zalau_584.pdf

Mărțișorul purtat până la sosirea berzelor

Mărțișorul a fost înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității de către UNESCO încă din 6 decembrie 2017.

Mărțișorul este asociat cu fertilitatea, fiind o amuletă purtată pentru a aduce noroc, frumusețe și o nouă viață odată cu primăvara. Originile sale par a se lega de credințele dacice, care considerau aceste obiecte protectoare aducătoare de fertilitate, și de ritualurile romane legate de zeul Marte, zeul fertilității și al primăverii. Culorile mărțișorului, alb și roșu, simbolizează dualitatea vieții, albul însemnând puritatea și iarna care se încheie, iar roșul, energia, focul și ciclul renașterii naturii, inclusiv fertilitatea.

Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor.

„Lociolitul” sau Stropitul

De sute de ani, în a doua zi de Paște, românii practică o serie de obiceiuri pe care le-au moștenit de la înaintașii lor. Unul dintre ele este stropitul fetelor nemăritate sau „udatul”. Acest obicei este păstrat și astăzi în satele din Ardeal, dar și în Banat sau Bucovina. Potrivit tradiției, în a doua zi de paște băieții pleacă la udat, iar ținta sunt fetele nemăritate din vecini și din familie, care, la rândul lor, trebuie să îi cinstească cu băutură și cu daruri.

„Călușarii” și falusul simbolic

De pildă, în articolul „Rusaliile, zânele bătrâne din mitologia românească”, pe pe site-ul https://damboviteanul.com:

„Toate zânele sunt fecioare. Mutul din ceata Călușarilor rotește în timpul ritualului un simulacru de falus ca semn că lumea nouă este condusă de bărbați, cărora le revine un rol important în procreere și ca semn a ceea ce ele nu au cunoscut.”

„Celălalt moment îl are ca executant pe mut: cu un pilug de forma unui falus, acesta prepară într-un căuş din ouă sparte, din usturoi şi din apă un amestec pe care îl împrăştie apoi asupra asistenţei, mai ales feminine, marcând cu aceasta sfârşitul dansului.” Se arată și în articolul „Dansul Călușarilor sau Călușul” de pe site-ul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.

„Pentru rod al trupului, căluşarii poartă la brâu un falus şi trec peste femeia care are probleme”, spune Elena Stoica, etnograf, în articolul „Ritualul prin care se cheamă zeii, de Rusalii. Bărbaţii capătă puteri supranaturale şi pot invoca fertilitatea”.