Dan Dungaciu – Despre cauza profunda a emigratiei din Romania

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/9297313.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/9297313.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Imigratia apare cand devii exilat in propria tara” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1555314112658{margin-bottom: 0px !important;}”]Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale „Ion I. C. Bratianu” al Academiei Romane, vede criza identitara drept principalul motor al migratiei romanilor. El avertizeaza ca politicile publice, oricat de bune ar fi, nu vor putea rezolva problemele demografice daca nu se grefeaza pe o cultura a valorizarii identitare si a apartenentei comunitare. Cine va ridica stindardul unui discurs identitar constructiv? Cine are capacitatea si chemarea sa o faca?

Domnule profesor, statisticile afirma ca Romania are a doua migratie ca marime din lume, dupa Siria. Cati romani sunt in afara granitelor?

Sunt trei categorii: cei din teritoriile care au facut candva parte din Romania (Republica Moldova, Ucraina – Bugeac, Cer­nauti), cei care nu au facut niciodata parte din statul roman (Serbia si Bulgaria si aromanii raspanditi in Balcani) si diaspora propriu-zisa, cei care au plecat din vointa proprie. Un stat ca Romania ar fi trebuit sa-si dezvolte un institut care sa se ocupe de aceste trei categorii de romani. O greseala frecventa cand se estimeaza numarul lor este ca primele doua categorii sa fie incluse in ultima si atunci se spune ca Romania a produs cea mai mare diaspora dupa Siria, ceea ce este fals.

In Republica Moldova sunt aproximativ patru milioane de romani: unii se declara romani, altii „moldoveni”, echivaland „moldovean” cu „roman”, iar altii spun ca sunt „moldoveni”, dar nu sunt romani. Cei 600.000 de romani din Ucraina ar fi a treia minoritate din aceasta tara. Dar, oficial, acest stat recunoaste pe locul cinci „moldovenii” si pe locul opt romanii. Iar cele cateva sute de mii de romani din Timocul sarbesc se impart in romani, vlahi care se considera romani si vlahi care nu se considera romani. Astfel, in jurul tarii sunt cam sase milioane de romani.

Diaspora propriu-zisa este formata din cei care au plecat din tara: trei-patru milioane. (N.r. – la data cand a fost luat interviul, si anume pe 19 august 2018, acestea erau cifrele. Intre timp au mai crescut la aproximativ 5 milioane si inca mai cresc.)

Nu banii, ci demnitatea, statutul, le-a lipsit

Care sunt motivele plecarii acestor oameni?

Noi nu avem la nivelul institutiilor romanesti o preocupare de cercetare sistematica. Aceasta ar fi putut oferi un raspuns mai aplicat la intrebarea dumneavoastra. Desi pregatim in premiera la institut o enciclopedie a romanilor de pretutindeni, care va aparea in noiembrie 2018, ne confruntam cu o lipsa acuta de cercetare in domeniu.

Problemele economice sunt un motiv real. Dar mai este si statutul social. Oamenii care inainte de 1989 nu erau cei mai bogati aveau statut in comunitate si erau respectati ca atare (un profesor bun, un invatator bun). Astazi, un invatator bun aproape nu mai conteaza. Dupa 1989, lucrurile acestea s-au bulversat si am intrat intr-o societate de piata, in care veniturile iti confera un statut mult mai important decat cel dobandit prin profesie. E o chestiune de criza de identitate personala, care a determinat ceea ce as numi o „migratie de statut”, de devalorizare a statutului social. Categorii intregi deveneau inutile. Acestia nu au avut un proiect pozitiv, nu au emigrat ca sa castige mai mult, ci ca sa scape de o situatie pe care nu stiau cum sa o gestioneze.

Azi pare ca predomina partea economica. Dar sentimentul pe care-l am este ca si in acest caz s-a adaugat o dimensiune negativa, sau negativista: acum este vorba tot de o devalorizare, dar nu a individului, ci a intregii comunitati romanesti. Este unul dintre motoarele plecarii.

Este o problema reala. Problema noastra a comunitatii a fost ca, la nivelul discursului public, al intelectualului public, noi am trecut dintr-un exces in alt exces. Daca-mi permiteti o metafora din cultura pop, am trecut dintr-un exces al filmelor lui Sergiu Nicolaescu intr-un exces al filmelor anti-Sergiu Nicolaescu. Or, aceasta a pulverizat esenta, tesutul identitar al comunitatii.

O comunitate nu poate functiona spunandu-i permanent ca e neputincioasa. Nu are cum. Statele care au avut succes in regiune, oricat ar parea de paradoxal, sunt statele care au valorizat intr-un fel sau altul acest filon identitar. Eram in Polonia la un moment dat, cand au facut un film dupa Henryk Sienkiewicz, „Cavalerii Teutoni”. Nu este o povestire istorica, ci mai mult un mit romantic scris de un romancier care evoca figura cavalerului polonez. Filmul a fost facut cu o actrita care tocmai devenise faimoasa ca jucase intr-un film din seria James Bond. Filmul a fost proiectat in avanpremiera pentru presedinte si invitatii lui, pentru premier si invitatii lui, apoi a avut loc premiera oficiala si abia apoi a fost disponibil pentru public. A fost un eveniment national la care toti s-au prezentat in tinuta de gala. A fost ceva important pentru ethosul comunitar. La fel de important ca faptul ca americanii canta imnul si rostesc Juramantul de credinta la drapel la inceputul orelor la clasa. Sunt lucruri care fac o comunitate sa functioneze si sa se simta ca atare. In Romania, toate lucrurile acestea au disparut. Noi ne-am educat sa fim cetateni de nicaieri. Or, asta-ti creeaza un egoism, reiterand intr-un fel egoismul comunist.

Dupa 1989, am calatorit in fostul spatiu URSS. In Republica Moldova, scarile de bloc erau devastate, dar toate apartamentele erau de o curatenie impecabila si intrai descaltat. Era expresia tipica a omului sovietic, pentru care nu conta ce era in afara lui.

Conta doar interiorul acela controlabil de el, apartamentul impecabil de curat. Cand ieseai de acolo, restul era al nimanui si total devastat. Scarile de bloc erau vraiste. Acesta este sentimentul omului care nu are o apartenenta clar asumata.

Cand ai sentimentul ca faci parte dintr-o comunitate esti mai atent la ce se intampla in jur si ai un sentiment de responsabilitate. Fara un sentiment de responsabilitate, nu poti sa ai nici politicieni eficienti. Este o chestiune irationala. Ne impingem singuri catre migratie. Sentimentul ca nu se mai poate face nimic decurge firesc din cel ca nu ai pentru cine sa faci ceva. Chiar daca ramai in tara, daca nu ai sentimentul ca esti responsabil fata de ceva, te afli si intr-un fel de exil interior in raport cu politicul. Aceasta stare de lehamite fata de comunitate si fata de politic face ca in domeniul politic sa intre oricine, dar nu oameni de calitate.

„Ma astept ca oamenii sa nu mai plece”

Care sunt consecintele in plan economic, social, politic ale imigrarii romanilor?

Diaspora are o culoare politica si se incearca modificarea ei. Este o batalie mare, pentru ca este o cantitate mare de voturi. Ele influenteaza politica, iar aceasta se vede mai ales la alegerile prezidentiale. Fiecare vrea sa dea o lege prin care incearca fie sa favorizeze votul diasporei, fie sa il limiteze. Acestea sunt jocurile politice in care diaspora a intrat si va intra.

Consecintele economice sunt grave. Comunismul reusise sa produca o zona de tehnocratie – muncitori, ingineri, maistri – de care la un moment dat nu a mai fost nevoie. Noi am pierdut intregi categorii profesionale. Aceasta face ca Romania astazi sa nu mai poata nici macar sa repare si sa intretina ceea ce tot Romania construise inainte de 1989 in Orientul Mijlociu, de exemplu. Nu mai avem cu cine. Aceasta categorie masiva de tehnocratie comunista s-a salvat individual foarte usor. Erau oameni inteligenti si si-au gasit loc de munca in Occident.

S-ar putea intoarce romanii plecati? Ce ar putea face statul roman in acest scop?

Nu ma astept ca lumea sa se intoarca, dar ma astept ca oamenii sa nu mai plece. Paradoxal, s-ar putea ca nu eforturile noastre de a mari salariile, ci eforturile europenilor de a accentua dimensiunea nationala sa ii faca pe romani mai reticenti in a pleca din Romania. Este un element pe care teoriile nu l-au luat in calcul. Natiunile europene devin tot mai atente la propria identitate. In anii 1990 si 2000 nu ti se reamintea in perma­nenta ca vii din alta tara.

Oricat de multa europenitate proclamam noi politic, ea este irelevanta din punct de vedere sociologic. Am publicat recent o carte despre teoria natiunii si nationalism (Nihil obstat. Elemente pentru o teorie a natiunii si nationalismului, Libris Editorial, Brasov, 2018 – n. ed.). Europenii fac sondajele anuale de tip Eurobarometru, in care ii intreaba pe cetateni cum se identifica. Acestia au de ales din patru categorii: „Numai european”, „European si national”, „National si european”, „Numai national”. In ultimul sondaj, cel din 2017, la prima categorie s-au identificat doar 2%, in a doua 7%, in a trei 54%, iar in ultima 35%. Nationalii si national-europenii sunt 89%. In 1992 erau 86%! E ca si cum tot procesul de integrare europeana nici nu ar fi existat!

Cand vezi totul in negru…

Exista si consecinte demografice ale migratiei. Sa vorbim si despre „elefantul din sufragerie”, respectiv politicile pentru familie…

Toate statele care au reusit sa creasca demografic, dincolo de prosperitatea inerenta, au avut politici dedicate familiei, care sunt fundamentale. Aceasta inseamna toata infrastructura, de la mater­nitati si gradinite la ajutoare sociale. Eu as elimina ajutoarele sociale minimale de 300 de lei si as da multe ajutoare sociale pentru familii. Insa toate solutiile au nevoie de o atmosfera sociala pozitiva. Daca preiei doar politici publice din Tarile Nordice, nu vei reusi sa faci acelasi lucru. Pentru ca acolo este o mandrie comunitara. O mandrie a modelului suedez sau norvegian sau danez. Nu este stridenta, nu o auzi. Este ceea ce sociologii numesc „natio­na­lismul de fiecare zi”. E vorba de angajamentul fiecaruia in comunitate.

Asadar, degeaba faci mater­nitati impecabile, daca tu transmiti mesajul ca in Romania nu are rost sa-ti cresti copiii. Tehnocratii ignora ca politicile sociale au doua picioare: pe langa cel tehnic, si cel socio-politic. Trebuie construita o cultura societala care sa creeze o atmosfera favorabila. Aceasta este responsabilitatea intelectualului public, a politicianului. Poti sa pui bazele unui model de acest gen. Daca acest model devine prevalent si semnificativ, toti politicienii vor fi nevoiti sa se orienteze in functie de el. Si nu-si va mai permite nimeni sa spuna ceva impotriva lui. Abia de aici poti incepe sa gandesti mai profund [unele politici].

Romania nu arata atat de prost economic pe cat o vedem noi. Dar faptul ca noi o vedem asa arata ca e o mare problema cu ochii nostri, cu privirea noastra. Toti romanii nu se pot uita in acelasi timp la un singur lucru. Aceasta nu face decat sa scoata pe scena tot raul bataliei, tot negativul celuilalt. Or, cand scoti in fata negativul celuilalt, pe scena totul e negativ. Cand ai o spirala a violentei, pe scena e Violenta. Ca e de o parte sau de alta, ca esti sau nu de acord cu ea, nu mai conteaza. Si de aceea Romania arata prost. Faptul ca Violenta este pe scena face Romania ineficienta din punct de vedere politic.

Intre timp, in jurul nostru, asistam la revolutia majoritatilor care ies in strada. Pana acum, numai minoritatile protestau: de gen, de rasa. Aveau revendicari. Acum, polonezii si ungurii au iesit in strada ca majoritati. Polonezii au spus ca nu vor sa mai fie jignita majoritatea. Asa ceva nu se prea obisnuia. Inainte mino­ritatile se considerau jignite, nu majoritatile. Aceasta este o revo­lutie pe care inca nu o vedem foarte bine: revolutia majoritatilor revendicative.

Singurul element care va ramane dupa Centenar va fi Catedrala Mantuirii Neamului

Chiar nu mai gasim nimic de pus pe masa care sa ne uneasca si la care sa privim cu totii?

Centenarul ar fi fost un prilej. Apelul la trecut genereaza o discutie pe care noi o ratam. Nu punem pe masa Centenarul, pentru ca noi fugim de Centenar. Ar fi o oglinda foarte scrutatoare si, astfel fiind, nimeni nu are nevoie de ea. „Romania este neputincioasa si sa ne multumim cu ce avem.” Aceasta este naratiunea predominanta acum, din pacate.

Chestiunea identitara este marele absent de pe scena, ceea ce este si o greseala politica, pentru ca, daca ne uitam in Europa, vedem ca pe scena publica apar lideri din zona aceasta. Nu mai apar mari europeni, pentru ca nu mai exista aceasta asteptare. Dar in Romania tocmai aceasta tema este ignorata si de putere, si de opozitie.

In termenii discutiei despre Centenar, sa nu uitam ca nu este Centenarul Romaniei. Aceasta i-a permis premierului maghiar sa spuna ca Romania are 100 de ani. Sunt 100 de ani de la unirea romanilor, facuta in anumite conditii, cu anumiti oameni de stat. Din pacate, nu vad nici o statuie a lui Ion I.C. Bratianu, nici un bulevard care sa-i poarte numele in Bucuresti. Singurul element care va ramane dupa Centenar va fi Catedrala Mantuirii Neamului.

Pe acest discurs trebuie construit: ca am avut si noi niste oameni in numele carora mai poti spera ca vor aparea si altii. Romania rateaza extrem de multe oportunitati din cauza unei neasumari. Aceasta asumare trebuie sa o faca cineva. Sper ca Academia Romana sa fie institutia care sa poata articula ceva in zona aceasta.

Exista si alte institutii care ar putea contribui, dar sunt intimidate. Biserica Ortodoxa, spre exemplu, a fost sub un adevarat asediu. Si totusi, cand s-a schimbat legislatia privind ora de religie, dupa toata furtuna anticlericala din presa, 90% din parinti si-au inscris copiii la ora de religie. Aceasta arata o discrepanta majora intre discursul public si agenda cetateanului. Biserica nici n-a participat atunci la discutie. A fost reprezentata intr-o singura emisiune la Realitatea TV. Iar cetateanul a tacut, a tacut, a tacut, iar la final a actionat, transmitand un mesaj de tipul: „Nu ma intereseaza tot discursul vostru (anticlerical), voi oricum sunteti o minoritate, nu sunteti vocea poporului”. Asa este si cu identitatea nationala romaneasca.

Este nevoie sa se ridice cineva credibil, cu autoritate, care sa spuna lucrurile acestea. Problema este ca intelectualul public in Romania are un discurs al dezastrului si al negatiei. Dar pana si Cioran a facut negatie iubitor. A fost acuzat ca din nationalism este atat de negativist fata de Romania. Iar Caragiale a criticat tot cu dragoste, de aceea opera lui este mare. In ura nu creste nimic.

Cred ca Academia Romana va trebui sa articuleze un discurs identitar. Nu trebuie sa fie timorata, pentru ca aceasta este sarcina ei. In 1866, cand s-a instituit, Academia a avut reprezen­tanti din toate teritoriile roma­nesti: transilvaneni, basarabeni, aromani. Iar la 1918 s-a implinit proiectul care pana atunci fusese doar o unire in taram cultural. Asadar, ar fi sarcina „genetica” a Academiei. Si sper ca va fi capabila in Anul Centenar sa articuleze acest tip de discurs. Exista un public pentru el, chiar daca nu-l vedem. Sociologic, nu poti ignora realitatea. Oamenii nu pot trai asa. E suficient ca cineva sa ridice un steag. Si in jurul lui vor aparea tot felul de energii nebanuite.

Sursa: ziarullumina.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!