Daniel Siegfriedsohn – GROZAVĂ ESTE PUTEREA ÎNTUNERICULUI MOLDOVENESC DIN BASARABIA!

Chișinău sau țarcu r.m. (27 august 2025). Macron autorul loviturii de stat de la București împotriva suveraniștilor, a salutat plin de vervă mulțimea din Piața Marii Adunări Naționale cu „Bună seara, dragi prieteni moldoveni!”. A venit să-i serbeze independența și să-i garanteze statalitea fantomă antiromâncei globaliste Sandu care nu a scos niciun cuvânt despre Unirea cu România, deși cancelarul Merz în discursul său pomenise că Germania sărbătorea deja un an de la reunificare în anul 1991!

Iată ce a găvărit cu duioșie sovetică prezidenta țarcului dintre Prut și Nistru:

„Ne bucuram să vorbim despre istoria adevărată a poporului nostru [care popor?], că am purces la crearea unui stat democratic, astăzi suntem mândri de realizările noastre, am demonstrat că suntem curajoși, ne apărăm libertatea și suveranitatea în fiecare zi, am demonstrat că muncim onest acasă sau oriunde în lume [cu ce pașapoarte?], am demonstrat că suntem solidari [cu Ukraina, n.n] și de aceea Moldova este azi numită o țară mică cu inimă mare…, am reușit să punem Moldova pe calea integrării europene [nu a Unirii cu România!]… pentru că vrem să aducem Europa aici acasă. Știu că mai sunt și forțe [unioniste, n.n.] care vor să ne oprească din drum dar noi suntem puternici, suntem puternici pentru că avem prieteni extraordinari… E datoria noastră față de părinții și bunicii noștri care au recâștigat libertatea ca să construim o Moldovă europeană, o Moldovă liberă… Să avem grăjă de țara noastră, să o iubim în fiecare zi, să o păzim, să o protejăm în fiecare zi!”. Mii de tineri mankurtizați de guvernanții antiromâni scandau: „Moldova, Moldova!” Nu se auzea scandând „ROMÂNIA”!

În conștiința Europei locuitorii băștinași dintre Prut și Nistru au fost considerați dintotdeauna „români” și nu „maldavani” cum le place să se recomande azi în plin sec. XXI prin lume soroșistei antiunioniste Sandu și guvernanților mankurți ai țarcului r.m., împrăștiind aberațiile de „națiune” și statalism maldavinești în locul Unirii și încurajându-i în stil neostalinist pe locuitori să se considere astfel. Antiromânca Sandu a trimis pe teren la recentul recensământ, tinerei bine instruiți care îi treceau în catastife pe locuitori drept „maldavani” fără să îi mai întrebe ce se consideră sau chiar dacă se declarau români. În E.U. unde vor să intre guvernanții și majoritatea locuitorilor r.m., se află și trei țări – Germania, Italia și România care au fost singurele din Europa ale căror popoare trăiau fărâmițate în provincii și state diferite, singurele în care Revoluția europeană de la 1848 a avut un caracter Unionist. Nemții și italienii au fost conștienți să își facă o țară chiar dacă în provinciile și formațiunile lor statale limba la nivel de dialecte nu era atât de unitară ca româna pe care poporul o vorbește în provinciile noastre doar la nivel de graiuri! La fel și românii inclusiv cei basarabeni au avut înaintași cu demnitate și dragoste de țară precum revoluționarul Alecu Russo la 1848 care a scris „Cântarea României” (nu Moldovei!) și care au realizat mărețul Ideal Național de Unire în anul 1918! Desemnați chiar și de ruși ca „Волохи”/„Valahi” adică Români și nu „maldavani” ori pur și simplu „Români” în multe documente și hărți etnografice, ponderea românilor din jumătatea de răsărit a Moldovei răpite în anul 1812 era desigur atunci mult mai mare de 70% din populația sa, atât cât indică datele din graficul naționalităților de pe harta etnografică a Basarabiei realizată chiar de Marele Stat Major Rusesc de la sfârșitul sec. XIX. Locuitorii Basarabiei erau numiți deci până și de către ruși „Români”, înainte să le facă spălături pe creier tătuka stalina și tatuka hrușciova! Poate că măcar documentele vechi rusești îi vor convinge că sunt români și pe guvernanții mankurți ai r.m. în frunte cu statalista Sandu, care cu mult mai puțină conștiință națională decât africanii și papuașii, așteaptă să intre de mânuță în U.E cu haholii de la Kiev, iar pe români – doar o sursă de avantaje și ajutoare, îi sfidează la nesfârșit cu statalismul țarcului r.m. și cu diversiunea puturoasă de „națiune civică moldovenească”.

„– NERECUNOAȘTEREA CAMUFLĂRII BASARABIEI SUB ABERAȚIA DE REPUBLICA MOLDOVA!
– NERECUNOAȘTEREA NORDULUI BUCOVINEI ȘI A ȚINUTULUI HERȚEI SUB NUMELE DE ‘REGIUNEA CERNĂUȚI’!
– COMBATEREA LIPSEI DE BAZĂ JURIDICĂ A PRETINSELOR FRONTIERE ALE PRETINSEI REPUBLICI MOLDOVA
– COMBATEREA NOȚIUNII DE ‘LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ’ ÎN BASARABIA, ÎN NORDUL BUCOVINEI ȘI ÎN ȚINUTUL HERȚA
– LICHIDAREA CONSECINȚELOR PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV PRIN REVENIREA LA ȚARA MAMĂ A ACESTOR PĂMÂNTURI ROMÂNEȘTI RĂPITE DE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 1940 ȘI 1944
– DECLARAREA UCRAINEI CA ȚARĂ DE OCUPAȚIE ȘI OPRIMARE NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR BASARABENI, BUCOVINENI ȘI HERȚENI
– APĂRAREA ADEVĂRULUI ISTORIC ȘI A JUSTEȚEI FRONTIERELOR NAȚIONALE ROMÂNEȘTI DE PÂNĂ LA 1939
– NERECUNOAȘTEREA TRATATULUI DE BAZĂ ÎNTRE ROMÂNIA ȘI UCRAINA ATÂTA TIMP CÂT ACEASTA NU VA RETROCEDA NORDUL BUCOVINEI, SUDUL ȘI NORDUL BASARABIEI, ȚINUTUL HERȚA, INSULA ȘERPILOR ȘI BRAȚUL CHILIA
– AFIRMAREA ȘI OBȚINEREA DREPTULUI DE PROTECȚIE A ROMÂNILOR STRĂMUTAȚI DE LA 1940 ÎNCOACE PE TOT CUPRINSUL URSS
– PREZENTAREA DE PUNCTE DE VEDERE PARLAMENTULUI ROMÂN PENTRU VOTAREA DE AMENDAMENTE LA CONSTITUȚIA ROMÂNIEI CARE SĂ EXCLUDĂ ORICE INCITARE LA STATALITATE PENTRU VREUNA DIN CELE ZECE PROVINCII ROMÂNEȘTI SAU PENTRU VREO PARTE A LOR.”

(din statutul Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia și Bucovina”)

Nicolae Lupan

NICOLAE LUPAN marele patriot român din Basarabia (1921, Cepeleuți/Hotin, România – 2017, Paris/Franța) a fost liderul Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia și Bucovina” cu sediul la Bruxelles și Paris (1975-2008) și din anul 1990 președinte al Asociației, implicit al comitetului de coordonare român.

Nicolae Lupan a fost un jurnalist militant activ pentru eliberarea teritoriilor românești de sub ocupația sovietică și reunirea lor cu Patria Mamă România. Născut în Cepeleuți, Regatul României (azi în Republica Moldova), într-o familie de țărani români, Ion și Vera Lupan, el era ultimul din cei zece copii. Lupan a luptat de partea Armatei Române în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ajuns în Occident, conferenţiază pe teme legate de soarta Basarabiei la Bruxelles, Paris, Köln, München, Londra, Frankfurt, Los Angeles, Washington, Nürnberg, New York, San Francisco, Miami, Montreal, Toronto, Praga, Roma, iar după 1990, la Rădăuţi, Bucureşti, Făgăraş, Alba Iulia, Iaşi, Galaţi, Roman, Rm. Vâlcea, Tg. Neamţ, Chişinău. A publicat multe cărți: „Plânsul Basarabiei”, 1981, Carpații, Madrid/„Bessarabie, terre roumaine”, 1982/Pământuri românești: Schițe, studii și versuri, Bruxelles 1984/„Basarabia și Bucovina sunt Pământuri Românești”, Ed. Nistru, Bruxelles 1984/„Scrisoare fratelui meu”, Editura Nistru, Bruxelles, 1984, 156 pp. /„Imagini nistrene”, 2 volume, 1986, 1990/„Alexandru Cristescu, erou și martir”, 1987/„Pământul Basarabiei”. Bruxelles, 1989/„Însemnări de desțărat”, Bruxelles, 2001/„Din coapsa Daciei și a Romei”/„Străin la mine acasă”, 1996/„Gânduri de proscris”. În 1992, Nicolae Lupan i-a propus Convenției Democrate de la București, lui Corneliu Coposu să susțină candidatura lui Mircea Druc la președinția României ca unica posibilitate de reunificare. Ana Blandiana și Emil Constantinescu s-au opus.

Istoria exilului românesc postbelic reunește în paginile sale personalitatea celui care a fost Nicolae Lupan, care așa cum afirma academicianul Dan Berindei, „a fost un luptător pentru o cauză care pentru dânsul era însăși viaţa sa”. Astăzi, când putem privi cu obiectivitate istoria, merită să cunoaștem și să punem în lumina în cadrul tematicii „Identităţile Chișinăului” activitatea și cariera lui Nicolae Lupan la Chișinău, conflictul său cu regimul și ce semnificaţii a avut Chișinăul în scrierile și prezentările sale la „Radio Europa Liberă”. Nicolae Lupan s-a remarcat în exil, asemenea unor apreciaţi intelectuali și oameni de cultură români care au ales să reprezinte în Occident tradiţiile și valorile democraţiei române, militând pentru reîntregirea neamului românesc. A fost liderul Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia și Bucovina”, cu sediul la Bruxelles și Paris (1975-2008). Activitatea sa din exil și persoana sa au fost deseori atacate în diverse publicaţii din Uniunea Sovietică și la radiodifuziunile și televiziunile din Chișinău și Cernăuţi.

Nicolae Lupan s-a născut în satul Cepeleuţi din judeţul Hotin, în Basarabia românească, la 16 martie 1921 și s-a stins la 25 martie 2017 la Paris. În anul 1961 a absolvit Universitatea din Cernăuţi. Un timp a lucrat ca învăţător de matematică la școala din satul natal și la școala nr. 11 din Ţeţina-Cernăuţi, desfășurând simultan o activitate jurnalistică la ziarul regional „Bucovina sovietică” din Cernăuţi (1952-1956). Ulterior, a lucrat în calitate de redactor-șef la Televiziunea din Chișinău și la postul de radio „Luceafărul” până în 1970, când a fost concediat pentru instigare la „naţionalism românesc”. O altă preocupare a lui Nicolae Lupan a fost editarea unui manual de „literatură românească” pentru ultima clasă de școală medie. Manualul, deși s-a bucurat de succes, a fost exclus din programa de învăţământ în anul 1972.

Despre plecarea sa din Cernăuţi la Chișinău și experienţa acumulată aici ne vorbește însuși Nicolae Lupan în una dintre lucrările sale de memorii, „Străin la mine acasă”. Venirea sa, în august 1958, prin transfer la Chișinău pentru un post de redactor-șef la Televiziune nu a fost un lucru simplu: „…deci, eram primul redactor-șef la pilonul de 198 de metri de pe Dealul Schinoasei […]. Așadar, televiziunea era ceva nou pentru republică […] nu trecu nicio jumătate de an de redactoro-șefie și, în urma unor concluzii savante emise de Ion D. Ciobanu și Andrei T. Borșci, am fost tras de mânecă, spunându-mi-se că la televiziune, spre deosebire de radio, se scrie prea pe românește! […] Fără o mână și cu ochi iscoditori, Alexei Ivanovici Medvedev, șeful secţiei de agitaţie și propagandă, mă întrebă de unde sunt de loc. Spunându-i că sunt din nordul Basarabiei, de la Hotin, mă apostrofă că ce caut eu la Chișinău, când Hotinul meu face parte din Ucraina.” După acest episod, Nicolae Lupan a fost transferat la Radio, unde nu i-a fost ușor cu cei care aveau grijă să nu se vorbească prea românește sau prea multă istorie. Pentru a înţelege mai bine preocuparea ori dragostea lui Nicolae Lupan pentru Chișinău, pentru limba română și pentru cunoașterea istoriei adevărate, trebuie doar să ne aplecăm asupra rândurilor de la începutul cărţii sale de memorii, unde transmite într-o manieră emoţionantă că „există evenimente ce se imprimă pentru toată viaţa în mintea fiecărei fiinţe. Şi n-aș putea zice că în ceea ce mă privește aș fi o excepţie. Pentru că mi s-au cuibărit în suflet, cu o durere de nedescris, trei evenimente din istoria neamului nostru ce nu se vor șterge niciodată: cel de la 28 iunie 1940, cel de la 22 iunie 1941 și cel de la sfârșitul decadei a doua a lui august 1944”.

Revenind la activitatea sa la Radio, Nicolae Lupan a reușit stabilirea formulei de deschidere a emisiunilor radiofonice: „Vorbește Chișinău!”, precum și o bună conlucrare cu câţiva dintre colaboratori, în pofida cenzurii de zi cu zi. În cele din urmă, a fost obligat să plece din Chișinău la 5 martie 1974. În memoriile sale, Lupan povestește că a cunoscut exilul „cu mult timp înainte de a pleca în străinătate, din timpul când se afla la Chișinău”. După cum se știe, împreună cu soţia și cei trei copii, este expulzat din Chișinău, în martie 1974, „pentru naţionalism românesc și propagare a culturii occidentale la radio și televiziune”. La scurt timp după expulzarea scriitorului Alexandr Soljeniţîn, a urmat expulzarea din URSS a lui Nicolae Lupan împreună cu familia sa. Despre momentele de dinaintea plecării, Nicolae Lupan relatează într-un interviu, spunând că vameșii de la Odessa i-au zis că poate lua orice, dar era anunţat că „taxa de scoatere din ţară a așa-ziselor obiecte de import este egală cu preţul de cumpărare al acestor obiecte. În felul acesta, pentru pianul Marianei și acordeonul lui Victor trebuia să plătesc 1200 de ruble, rubla fiind cu 10 copeici mai scumpă decât dolarul. Pentru o garnitură de mobilă cehă – 1000 de ruble, pentru un covor chinezesc ce cântărea 46 de kilograme – 450 de ruble etc., ceea ce se ridica la 30 de salarii lunare. Plus 22 de salarii – costul a cinci pașapoarte pentru străinătate! Așa că am fost nevoiţi să le abandonăm pe preţuri de nimic de la rude și prieteni”.

După plecarea din Chișinău, Nicolae Lupan se stabilește în Belgia, la început, unde va lucra ca muncitor într-o uzină (1974-1975), profesor la Şcoala Superioară de Secretariat de Direcţie și la Şcoala „Belitz” din Bruxelles (1975-1986). Aici, Lupan își continuă studiile până când se mută la Paris. În capitala Franței, va reuși să scrie despre chestiunea provinciilor române Bucovina și Basarabia și nu numai. După ce este refuzat de posturile de radio BBC și Deutsche Welle (Köln), Nicolae Lupan întregistrează o colaborare timp de un deceniu cu postul de radio „Europa Liberă” în cadrul unei emisiuni săptămânale de zece minute, consacrată Basarabiei și Bucovinei. Pe lângă colaborările de la radio, scrie pentru ziarul „Cuvântul românesc”, la rubrica „Între Prut și Nistru”, încercând să sublinieze și să menţină sentimentul naţional ca „antipod al colonizării și asimilării rusești de la Chișinău”. Lupan a publicat în „Documentation sur l’Europe Centrale” (Louvain, Belgia) zeci de articole cu privire la Uniunea Sovietică și așa-zisa Republică Moldovenească și a scris pentru revista săptămânală pariziană „Le Figaro Magazine”.

În anul 1975, cu gândul la Chișinău și Basarabia, Nicolae Lupan a relansat Asociaţia Culturală „Pro Basarabia și Bucovina”, cu sediul la Bruxelles. Din primul Comitet de organizare al Asociaţiei au făcut parte: Nicolae Lupan, Tudor Bompa (Canada), Radu Câmpeanu (Franţa), Dinu Zamfirescu (Franţa), Ion Raţiu (Anglia), George Gregor (Australia), Petre Vălimăreanu (RFG). Activitatea celor care aderaseră la această Asociaţie era diversificată în: promovarea dorinţei basarabenilor și bucovinenilor de a reveni la patria lor de totdeauna – România; organizarea de comemorări anuale ale reunirii din 1918 a Basarabiei și Bucovinei cu Ţara; susţinerea activităţii editoriale a asociaţiei prin contribuţii bănești; culegerea și publicarea de documente privind apartenenţa românească a ţinuturilor ocupate de ruși; promovarea considerentelor de solidaritate românească cu ţinuturile ocupate de ruși; promovarea considerentelor de solidaritate românească în problema întregirii etc. Implicațiile lui Nicolae Lupan pentru imaginea Chișinăului și activitațile sale pro-Basarabia și pro Bucovina nu au rămas fără ecou în sfera autorităților sovietice, care au reacționat denigrându-l. În anii ’80 revista B.I.R.E. publică un articol despre Nicolae Lupan pe care îl preluase din Literatura și arta de la Chișinău: „În ultimii ani, mai marii de la ‘Radio Liberty’ și ‘Radio Europa Liberă’ au început să atragă pe scară mai largă antisovieticii de la o nouă fabricaţie: renegaţi expulzaţi din URSS ori plecaţi din propria iniţiativă în străinătate și deveniţi agenţi titulari ai serviciilor occidentale de spionaj. Cum arată acești recruţi? Ei nu sunt mai puţin mârșavi decât colegii lor mai cu vechime în ce privește antisovietismul și anticomunismul. Unul din ei este Nicolae Lupan. Nu există latură a vieţii republicii noastre pe care să nu o fi încercat să o denatureze […]. Trebuie să precizăm din capul locului că baza lor rămâne aceeași – vechiul arsenal al falsificării burgheze și emigranto-naţionaliste a istoriei și a realităţilor existente, stereotipurile elaborate ale instituţiilor sovietologice din SUA, care sunt un fel de fabrici de idei strâmbe. O mână de renegaţi jalnici. Şi nu există pe lume forţă în stare să oprească înaintarea fermă a popoarelor URSS”. În mare parte, toate aceste acuzații și denigrări au fost provocate de platforma-program a Asociaţiei coordonate de Nicolae Lupan, ce proclama: „…nerecunoașterea Basarabiei sub forma aberantei republici sovietice și a Nordului Bucovinei sub denumirea de Oblastea Cernivţi; denunţarea și combaterea noţiunii de limbă moldovenească; divulgarea Rusiei ca ţară de ocupaţie și a oprimării naţionale a românilor basarabeni, bucovineni și herţeni; apărarea adevărului istoric și a justeţei frontierelor naţionale românești de la 1601, de la 1918 și până la 1940 etc.”.

Nicolae Lupan preciza într-un interviu că Asociaţia nu a dispus de niciun fel de fonduri bănești: „Mai întâi trebuie spus că prin statut, membrii Asociaţiei au putut dispune de o independenţă totală din punct de vedere politic, cultural și religios. În schimb cererile de aderare cuprindeau menţiunea: o contribuţie de aderare este binevenită. Şi toţi, absolut toţi aderenţii, din considerente de solidarizare cu lupta de reîntregire dusă de asociaţie, odată cu cererea trimeteau în plic 5, 10 și uneori chiar 20 de dolari! În acest sens, n-ar fi corect din partea mea dacă nu i-aș menţiona măcar pe unii din acești generoși: Cezar Teodorescu (SUA), Dumitru Nimgeanu (Australia), Constantin Cernăianu (Germania), Tudor Bomba (Canada), Grigore Caraza (SUA), Claudia Filimon (Paris), Victor Brâncoveanu (SUA), Benedict Sergentu (Elveţia), Gheorghe Leporda (Germania), Nicolae Dima (SUA), Gheorghe Sergici (Londra), Titus Bărbulescu (Paris), Nicolae Timiraș (SUA), Duiliu Sfinţescu (Paris), Ovidiu Vuia (Germania), Leonid Mămăligă (Paris)”.

În calitate de coordonator al Asociaţiei, Nicolae Lupan a avut contacte cu diferite personalităţi. Una dintre vizitele care au avut o însemnătate aparte pentru Nicolae Lupan a fost intâlnirea cu Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea. În Occident el a întâlnit personalităţi marcante prin intermediul Asociaţiei Internaţionale „Democraţie și Independenţă”, al cărei președinte era Vladimir Bukovski. Formele de manifestare unionistă din cadrul Asociaţiei „Pro Basarabia și Bucovina” au fost dintre cele mai diverse, însă toate aveau substrat de reîntregire naţională: comemorări ale teritoriilor răpite, desfășurate în toate comunităţile din exil. Nicolae Lupan afirma că festivitatea cea mai interesantă din cadrul exilului a fost „70 de ani de la reunirea Basarabiei cu România”. Comemorarea, la care au participat 150 de invitaţi din peste 20 de ţări, s-a ţinut în ziua de 26 martie 1988, la Bruxelles, În cadrul ei a avut loc o emoţionantă slujbă religioasă săvârșită de preoţii Gheorghe Calciu din SUA, Dumitru Popa din Germania și Petre Gherman din Bruxelles, cu nenumărate luări de cuvânt și cu o masă comună, organizată de Asociaţie la restaurantul grecesc Pythagora. Au existat și alte manifestări dedicate spiritului unionist demarate de Nicolae Lupan, cum ar fi: sutele de intervenţii, memorii, audienţe la ONU, la Departamentul de Stat al Statelor Unite, la Uniunea Europeană, la Parlamentul European, la nenumărate alte instituţii și personalităţi occidentale, lui Brejnev personal. Toate au vizat problema teritoriilor românești răpite de Moscova și Kiev. La aceasta se adaugă și interpelările la cancelariile occidentale de resort în apărarea lui Ilie Ilașcu și a grupului său, cu un dosar de 600 de pagini, ce cuprindeau peste trei milioane de semnături de la românii din ţară și peste hotare.

În paralel, au fost organizate, la iniţiativa lui Nicolae Lupan, colocvii internaţionale privind reîntregirea României, cu peste 1200 de participanţi, au fost trimise scrisori de protest parlamentelor de la Chișinău și București în legătură cu totala lipsă de implicare privind întregirea neamului. Zeci de conferinţe publice au fost susținute în diverse orașe din Occidentul liber: Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Köln, Los Angeles, New York, Toronto, Praga, Geneva, Frankfurt, Montreal etc. La Montreal, după cum ne relatează Nicolae Lupan, au asistat la conferinţă peste 2200 de români. Colaborarea lui Nicolae Lupan cu ziarul „Cuvântul românesc” din Canada a început tot prin a scrie despre aceeași problemă: Chișinău-Basarabia. Primul articol publicat în acest ziar a fost în decembrie 1977 cu titlul „Aici Cernăuţi!”. În cadrul acestei publicații, Nicolae Lupan a susţinut cu articole pagina „Între Prut și Nistru”, devenită ulterior „Basarabia și Bucovina”, până în aprilie 2000, când a fost suprimată de directorul ziarului, George Bălașu. O altă dovadă care atestă implicarea lui Nicolae Lupan în a nu uita Chișinăul și Basarabia – la care a făcut referire în cele peste o mie de articole, reportaje, schiţe, povestiri, studii (în limba română, franceză, engleză și rusă), în numeroase publicații lunare, trimestriale, anuare occidentale, la care se mai adaugă circa 700 de emisiuni săptămânale la Europa Liberă, BBC, Vocea Americii, Radio France etc. – a fost fondarea și editarea revistei „Basarabia și Bucovina. Întregirea și Reîntregirea”.

După 1980 a editat cărți, înființând Editura „Nistru”, „Plânsul Basarabiei”, „Bessarabie – terre roumaine”; „Scrisoare fratelui meu”; „Pământuri românești”; „Scrisoare din închisoarea popoarelor” (în română, franceză, engleză, rusă); „Imagini nistrene” (2 volume); „Alexandru Cristescu – erou și martir”; „Mareșalul Ion Antonescu”; „Ivaniada”; „Instantanee fără retuș”; „Străin la mine acasă”; „Străin printre străini”; „Eminescu – Luceafărul românismului” (două ediţii); „La Roumanie – victime de l’expansionisme russe. 23 août 1939”; „Însemnări de desţărat”.

Informaţiile la care putea avea acces Nicolae Lupan în perioada exilului despre ceea ce se întâmpla în Basarabia erau dintre cele mai sumare, mai confuze și mai bizare sau de manipulare, și anume prin intermediul ziarelor din regiune: „Moldova socialistă”, „Comunistul Moldovei”, „Literatura și arta”, „Chișinăul de seară” și „Sovetskaia Moldavia”. Din cauza activităţii sale antisovietice din exil, Nicolae Lupan a fost atacat în mai multe publicaţii de la Chișinău: „Literatura și arta” lui Dabija, „Moldova socialistă”, „Sovetskaia Moldavia” și „Zorile Bucovinei”.

La televiziunile și radiourile din Chișinău și Cernăuţi era menţionat constant ca: „dușman al nordului moldovenesc”, „trădător în solda serviciilor occidentale de spionaj”, „renegat”, „expulzat”, „proscris”, „ahtiat încă din leagăn după bani necinstiţi”, „antisovietic înveterat”, „criminalul de drept comun”, „mincinos fabricat în SUA”. Aceste denigrări i-au adus un imens prejudiciu de imagine lui Nicolae Lupan și din nefericire, au rămas amprentate și astăzi în mentalul colectiv de la Chișinău, orașul pe care l-a îndrăgit și despre care a făcut de multe ori referiri în presa sau emisiunile radio din exil.

Un argument covârșitor în privința luptei sale pentru reîntregirea României îl reprezintă schimbul de scrisori dintre Nicolae Lupan, liderul Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia și Bucovina”, și conducătorii postului de radio „Europa Liberă”. Să nu uităm, de asemenea, încercările lui Lupan de a se introduce o emisiune săptămânală la Radio Europa Liberă sub genericul „Basarabia și Bucovina”. Scopul era de a „introduce sentimentul naţional ca antipod al colonizării și asimilării rusești de la Chișinău”. Spre exemplu, nota din 15 mai 1985 a lui Nicolae Lupan către Vlad Georgescu, directorul Departamentului românesc de la „Radio Europa Liberă”, înregistrează mâhnirea și indignarea faţă de modul cum se desfășoara emisiunea de zece minute de la „Actualitatea românească”. Lupan afirma existența unei „depersonalizări a emisiunilor, renunţarea la forma narativă și ancorarea în tot felul de mărunţișuri”. Într-o altă notă de protest semnată de către Nicolae Lupan se rețin aspectele unei convorbiri telefonice avute cu Nicolae C. Munteanu, redactorul programului „Actualitatea românească” al postului de radio „Europa Liberă”, care îi comunica renunțarea la cele zece minute din cadrul acelui program privind Basarabia, Bucovina și ţinutul Herţei.

La 22 noiembrie 1986, la Bruxelles, Nicolae Lupan publică o scrisoare deschisă relatând câteva dintre nemulţumirile sale faţă de postul de radio „Europa Liberă”, printre care și afirmația că se practica cenzura sau că unele dintre textele sale despre Basarabia și Bucovina erau catalogate drept „cam dure”, „prea personalizate”, „prea literare”, „vădit iredentiste” și „naţionaliste”. La acest rechizitoriu de acuzare, Nicolae Lupan conchidea următoarele: „Noi, românii, nu trebuie să punem mănușile atunci când vorbim cu rușii despre drepturile noastre de libertate și autodeterminare naţională, că fac emisiunile de la persoana întâi, pentru că sunt foarte cunoscut în Basarabia și Bucovina, încă de pe timpul când eram învinuit la Chișinău de naţionalism românesc și că forma de prezentare a emisiunilor mele nu e literară, ci publicistică”. În finalul scrisorii adăuga: „Mă întreb încă o dată dacă este liber Departamentul românesc al postului de radio ‘Europa Liberă’? […] Puţin probabil, din moment ce de la microfonul lui nu se poate afirma că România începe la Nistru, și nu la Prut”. Replica postului de radio „Europa Liberă” a sosit printr-o scrisoare adresată lui Nicolae Lupan, din 12 decembrie 1986. Se afirma printre altele: „…majoritatea programelor noastre corespund unor criterii […]. Mai mult, unele programe au început să promoveze activitatea unei organizaţii din exil (se făcea aluzie la Asociaţia Mondială prin corespondenţă ‘Pro Basarabia și Bucovina’), în timp ce în codul nostru intern se spune că ‘Radio Europa Liberă’ și ‘Radio Liberty’ nu au relaţii cu niciun partid politic sau cu vreo organizaţie din exil”.

La câţiva ani, după evenimentele din decembrie 1989, Nicolae Lupan a scris în numele Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia și Bucovina” un memoriu adresat guvernelor Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, Canadei, Australiei, Noii Zeelande, Indiei și României. În acel memoriu se cerea susţinerea cauzei reîntregirii naţionale a României prin aducerea pe cale pașnică la sânul patriei a Basarabiei, a Nordului Bucovinei, a ținutului Herţei și a Insulei Şerpilor, ocupate de Moscova în 1940 și 1944 și respectiv în 1947. Se mai menționa în memoriu despre români, care „sunt dintotdeauna un popor pașnic. Un popor care n-a atacat pe nimeni. Dar tot dintotdeauna a știut să apere ce-i aparţine de când lumea. E timpul să ni se redea ceea ce e al nostru din moși-strămoși!”. Memoriul lui Nicolae Lupan se încheie cu exprimarea speranței că „e timpul să fie reabilitate spusele ministrului american Wopicka din 21 octombrie 1918: «În numele Statelor Unite, […] vă zic: Să trăiască România Mare! România cea frumoasă, împreună cu Transilvania, Bucovina, Basarabia, pentru care vom lupta pe toate căile pentru a-i da posibilitatea la o nouă înflorire și cu idealul realizat…»”.

Lupta remarcabilă a lui Nicolae Lupan în exil despre reîntregirea României se completează cu evenimentele desfășurate la Chișinău: comemorarea a 71 de ani de la Unirea Basarabiei cu România în 1989, care a avut loc „într-un moment de incredibilă efervescenţă pe malurile Bâcului”, așa cum relatează George Ciorănescu în volumul său despre Basara bia. În acel moment, asemenea stării din anii 1917-1918, „fenomenul naţional românesc se manifesta cu tărie în Republica Moldovenească, trezind masele din hibernare și stârnind elitele să găsească noi formule de regenerare naţională, politică și socială. Atunci ca și acum, afirmarea naţională a moldovenilor are loc într-un context istoric favorabil ideii de recunoaștere a autonomiei locale pentru diferitele grupuri etnice din Imperiul ţarist de ieri și sovietic de astăzi”. Poziţia organelor centrale de la Moscova faţă de mișcarea naţională moldovenească era ambivalentă: „Pe de o parte, ziarul armatei sovietice, ‘Steaua roșie’, critică organizaţiile moldovene care încearcă ‘să asume controlul peste partid, stat și organele sovietice’, iar procuratura unională trimitea la Chișinău un grup de anchetatori penali spre a cerceta la faţa locului cele întâmplate. Pe de altă parte, un membru al Biroului Politic al Comitetului Central sovietic, Cebrikov, se întâlnea la 10 februarie cu reprezentanţii grupurilor democratice și le asculta păsurile”.

În 2007, Nicolae Lupan are ocazia în cadrul unei dezbateri la care participa academicianul Dan Berindei, să afirme despre lupta sa, care l-a călăuzit toată viața, de a menţine la suprafaţă una dintre problemele de căpătâi ale românilor – Reîntregirea Neamului. Academicianul Berindei, impresionat de activitatea și de afirmațiile ferme ale acestuia, a spus atunci: „Pe Nicolae Lupan îl cunosc de multă vreme ca un luptător pentru o cauză care pentru dânsul e însăși viaţa sa. Şi mi se pare un lucru foarte frumos astăzi, când trăim după o dominaţie a materialismului, când oamenii nu se mai dedică cauzelor, dânsul se dedică unei cauze și trebuie să-i mulţumim pentru acest lucru. În afară de aceasta, este evident că dânsul este un fiu al Basarabiei, este un fiu al acelor locuri. Noi cei mai mulţi suntem despărţiţi de acel pâmânt românesc de zeci de ani. Dragostea noastră este similară, dar înţelegerea, puterea de înţelegere este alta. De aceea numeroasele discuţii avute cu Nicolae Lupan sunt de tot interesul, pentru că ele reflectă tocmai puterea de a se exprima ca fiu al acestui pământ și care nu renunţă la caracterul românesc al acestui pământ”.

Nicolae Lupan, disidentul basarabean expulzat din URSS, se identifică drept un luptător pentru identitatea românească a Basarabiei și Bucovinei. A luptat – mai întâi la Chișinău, pe care îl evocă des în scrierile sale, și mai târziu, în Occident – pentru reîntregirea României, cu sprijinul Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia și Bucovina”, al cărei fondator și președinte era.

A consemnat pentru dumneavoastră Daniel Siegfriedsohn.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!