via, vinul si bucuria de a trai

Euro-concurs foto “Via, vinul și bucuria de a trăi”

Cultura viţei-de-vie a fost înfloritoare mai întâi la traci, apoi la greci şi romani. Filosoful grec Platon (427-347 î.Hr.) descria, în „Dialogurile” sale, un ritual în care „tracii beau vinul neamestecat deloc cu apă, atât femeile, cât şi bărbaţii, şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire”. Mai apoi, preotul Deceneu si regele Burebista și-au îndemnat poporul la abținere de la vin, deoarece cădeau în beții.

Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), Summit Agro România și Asociația pentru Civilizația și Cultura Vinului „Millesime” organizează Concursul Internațional de artă fotografică intitulat „Via, vinul și bucuria de a trăi”.

Concursul este organizat sub tutela Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), în cadrul „Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc”. Pot participa membri creatori ai AIEFA și ai celor 62 de organizații partenere ale acesteia din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu, precum și alți iubitori ai fotografiei cu un număr de 10 de imagini/ autor care se încadrează în genericul concursului. Organizatorii intenționează să editeze catalogul tipărit al Salonului Internațional. De asemenea, aceștia urmăresc promovarea unor lucrări orientate spre: imaginea senzorială a vinului (culoare, aromă, gust), expresia feței persoanelor când descoperă frumusețea vinului, peisaje cu viță-de-vie, struguri, culesul și prelucrarea strugurilor, legătura vinulului cu religia și arta, pivnițe, vinoteci și vinuri la învechit, prezența vinului la masă, în viața cotidiană. Participarea la concurs este gratuită.

culesul viei

Toate lucrările vor avea titlurile, înscrise și în borderou, în limbile română sau engleză. Borderoul va fi trimis completat corect şi complet, în format electronic, prin e-mail, pe adresa: eurofotoart@gmail.com, semnat de președintele fotoclubului. Semnătura va certifica, în acest fel, originalitatea imaginilor, precum și faptul că lucrările le aparţin autorilor, respectiv că ele au fost realizate în România.

Juriul va fi format din: dr. ing. Patricia Știrbu, preşedinte Summit Agro România, Bulgaria, Adria şi Republica Moldova, artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, preşedintele juriului, și dr. Dorin Popa, președintele Asociației „Millesime” Oradea. Premiile sunt 330 euro – premiul I, 220 euro, premiul II și 110 euro, premiul III – plus premiul de Excelență „Millesime”. Se vor acorda și medalia de aur, argint și bronz „Carol Pop de Szathmári”, respectiv 6 plachete „Carol Pop de Szathmári”.

Vernisajul şi înmânarea premiilor vor avea loc pe 4 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul Expozițional al Federației Internaționale de Artă Fotografică din cadrul Palatului Princiar al Cetății medievale Oradea, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc. Salonul Internațional va fi prezentat, ulterior, în mai multe oraşe din România precum și peste granițele țării.

Ultimul termen de primire a lucrărilor este 31 august, jurizarea va avea loc pe1 septembrie, rezultatele vor fi anunțate pe 9 septembrie. Alte Informații se pot obține la adresa de e-mail: eurofotoart@gmail.com sau la telefonul: 0741212111.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *