Faptele dacilor relatate de printesa Ana Comnena a Imperiului Bizantin, in Alexiada

In prima parte a secolului XIX a aparut Curentul Latinist, ce sustinea ca limba romana ar avea origini cu precadere latine. Unii reprezentanti radicali ai acestui curent sustineau, nici mai mult, nici mai putin, ca, dupa colonizarea Daciei de catre Imperiul Roman, dacii ar fi fost coplesiti numeric de catre colonistii adusi din toate partile imparatiei, renuntand la limba strabuna, adoptand latina vulgara si fiind, in cele din urma, asimilati. Teoria absurda a disparitiei dacilor a fost combatuta cu vigoare de catre spirite lucide precum Bogdan Petriceicu Hasdeu si Vasile Alecsandri.

Dacii nu doar ca nu au disparut, dar si-au pastrat mai departe stravechea lor limba, foarte asemanatoare cu latina numai datorita stransei inrudiri dintre stramosii nostri si populatiile Peninsulei Italice (urmare a obarsiilor comune, indo-europene). Asemanarea dintre limba romana si asa-zisele limbi neolatine provine din originile comune ale tuturor acestor limbi, insa ele s-au desprins din acelasi trunchi lingvistic cu milenii inainte de cuceririle pe care le-a efectuat Imperiul Roman.

Latina vulgara a fost numai o limba sora cu graiul geto-dacilor, iar daca franceza sau italiana se aseamana si astazi cu romana, asemanarile nu-si au originile in procesul de romanizare. O mare parte din teritoriul locuit de catre tracii de la nord de Dunare (dacii, costoboci, geti, carpi, apulii etc.) nu s-a aflat niciodata sub stapanire romana si totusi pe meleagurile respective (Moldova, Maramures, o parte din Muntenia) se vorbeste aceeasi limba romana precum in Oltenia sau in Banat.

Stramosii nostri au fost numiti daci in Antichitate, dar si in Evul mediu sau ulterior. Mihai Viteazul era numit „Malus Dacus”, iar adversarii lui Horea sustineau ca viteazul lider al Rascoalei de la 1784 s-ar fi (auto) intitulat „Rex Daciae”. Unii cronicari bizantini, precum Ana Comnena (1083 – 1153) si Laonikos Chalkokondyles (1430-1490), inca mai foloseau numele de „daci”, referindu-se la populatia romaneasca ce traia in vremea lor la nord si la sud de Dunare.

Fiica a imparatului bizantin Alexie I Comnenul (conducator intre 1081 si 1118), al carui neam provenea din Comne – un oras trac, printesa Ana Comnena ramane in istorie ca una dintre primele femei care si-au asumat anevoiosul rol de a reda istoria vremurilor pe care le-au trait.

Ca persoana de rang foarte inalt, Ana Comnena a beneficiat de cea mai aleasa educatie ce putea fi primita, de catre un tanar, la vremea sa. Ca fiica de imparat (si ulterior aspiranta la „functia” de conducatoare informala a statului), a avut acces la cele mai fidele surse de informare disponibile in Imperiul Bizantin – una dintre cele mai longevive si mai puternice imparatii din istorie (purtand, oficial, numele de… Romania). Ca persoana preocupata de istoria timpurilor sale, Ana Comnena a scris o lucrare remarcabila, intitulata Alexiada, ce abunda in informatii pretioase pentru istoria universala si contine detalii interesante pentru istoria poporului roman.

La fel ca si alti cronicari, printesa Ana Comnena se refera la stramosii nostri folosind numele de „daci”, la o vreme in care de la razboaiele in urma carora o parte din Tracia a fost ocupata de catre trupele romane se scursese mai mult de un mileniu.

Alexiada, scrierea printesei Ana, descrie evenimentele petrecute in perioada Primei Cruciade, precum si interactiunile dintre centrele de putere din estul si vestul Europei, la inceput de secol XII, evenimente in care au fost protagonisti si stramosii nostri, la care autoarea a preferat sa se refere folosindu-le numele din vechime.

Alexiada este o scriere structurata in 15 carti si un prolog, oferind informatii esentiale despre Prima Cruciada (1096 – 1099), dar si despre Marea Schisma (petrecuta in anul 1054) – in urma careia a survenit separarea intre crestinismul ortodox si cel catolic.

In prima sa mentiune din Alexiada legata de stramosii nostri, fiica imparatului Alexie I Comnenul se refera la un moment in care conducatorii dacilor au decis sa nu mai respecte tratatul (de pace) cu romanii (Imperiul Bizantin) si l-au rupt „in mod necrutator”.

In anul 1087, odata cu venirea primaverii, o armata amestecata, de 80.000 de luptatori, condusa de catre un anume Tzelgu a traversat Dunarea si a cucerit orasele din jurul Chariopolisului (asezare ce corespunde cu actualul oras Hayrabolu, din Turcia). Respectiva oaste era formata din cumani, pecenegi, dar cuprindea si un numar de luptatori daci (vlahi). Astfel de atacuri sau incursiuni erau deja o traditie multiseculara, pentru daci. Singuri sau in alianta cu alte popoare (sarmatii), geto-dacii atacau Imperiul Roman, la sud de Dunare, cu mult inainte de razboaiele daco-romane din 101-102 si 105-106.

Intr-un alt pasaj, Ana Comnena descrie oastea imensa, formidabila, a cruciatilor care au traversat pamanturile Traciei, indreptandu-se catre teritoriul Imperiului Roman de Rasarit. In aceasta Prima Cruciada, a fost atins, in cele din urma, obiectivul recastigarii controlului asupra Ierusalimului.

Ca dovada a continuitatii admirabile a popoarelor de neam trac in Peninsula Balcanica, Ana Comnena face referire, in Alexiada, si la neamurile care populau, la vremea sa, muntii Haemus (adica Balcanii). Pe ambii versanti ai acestor munti, spunea printesa Ana, locuiesc populatii foarte bogate: dacii si tracii pe versantul nordic, iar pe cel sudic, „mai multi traci si macedoneni”. Scrierea printesei bizantine cuprinde aspecte importante si pentru istoria aromanilor.

Surse: wikipedia.org, ziarullumina.ro, www.yorku.ca, emilia-corbu.blogspot.ro, sourcebooks.fordham.edu.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!