Gheorghe Andreica – Mărturii din iadul temnițelor comuniste

Deci, începutul „reeducării” a pornit cu şase inşi în fruntea cărora s-a găsit Țurcanu. Pe măsură ce creierele erau „spălate”, cu oamenii compromişi şi transformaţi în fiare, Țurcanu şi-a mărit echipa de roboţi. Aceştia executau orice ordin cu o fidelitate de neimaginat. Numărul roboţilor creştea cu fiecare tânăr care se prăbuşea.

În mod sigur, pe lângă cei şase care au efectuat primul atac au mai existat încă pe atâţia introduşi prin diferite camere ca delatori pentru „pregătirea terenului”.

Orice deconspirare a acestei acţiuni era pedepsită cu torturi mortale. Torturile se executau în faţa celorlalţi care asistau îngroziţi şi neputincioşi. În acea perioadă, mulţi au fost omorâţi în torturi.

Aşa se explică existenţa unui număr destul de mare de reeducaţi în atacul săvârşit de Țurcanu pe data de 6 decembrie 1949 (Sfântul Nicolae) într-o cameră mare de pe secţia „corecţie”.

Aşa se explică cel de al doilea atac — şi cel mai feroce executat la data de 25 decembrie 1949 în camera „4 spital” împotriva căpeteniilor studenţimii.

Cei agresaţi la acea dată au fost vreo 20 de inşi. Agresori — încă odată pe atâţia sau chiar de trei contra unu. Deci, aproximativ 40 sau 60. Majoritatea dintre aceştia au fost introduşi cu mult înainte în cameră pentru ca fiecare dintre ei să-şi repereze cu precizie victima pe care o va ataca.

Metoda aceasta a constituit „ARMA NOUĂ” pe care comunismul a introdus-o în luptă. Această „armă” a făcut ravagii. Procedeul a fost importat cu numele său propriu: „Metoda demascărilor”. (Şi a intrat în dotarea securităţii sub numele de „Ancheta perpetuă”).

Metoda a fost bine experimentată în Uniunea Sovietică — de unde a fost importată —, dar a fost aplicată la Piteşti cu mult mai multă ferocitate decât acolo.

În Uniunea Sovietică — se zice — a fost aplicată deţinuţilor de drept comun. Nu mă îndoiesc de aceasta. Dar, sunt cu atât mai mult convins că a fost aplicată şi deţinuţilor politici.

Zeci de milioane de robi constituiau deţinuţii politici. În Uniunea Sovietică, oameni bravi erau transformaţ în „mieluşei” în cel mult o noapte sau două de tortură. La Piteşti a fost nevoie de luni întregi de supliciu până când structurile spirituale au fost modificate cu 180 de grade. Explicatia e simplă: în Uniunea Sovietică n-a existat o „Legiune” disciplinată care să ştie ce vrea! N-au existat tineri creştini care să se fi pregătit anticipat pentru a rezista la prigoană. Vai nouă, românilor!

Ne-am imaginat toate supliciile posibile în frunte cu cel al morţii prin împuşcare, dar, supliciul reeducării n-a fost intuit de nimeni.