Gheorghe Piperea – Despre Bucureștiul nostru drag

Bucureștiul este cel mai mare pol de dezvoltare urbană din România și chiar din această zonă a Europei.

PIB-ul pe locuitor este mai mare decât cel din Berlin și chiar decât cel din Helsinki, având șanse să prindă din urmă PIB-ul pe locuitor din Viena.

Salariul mediu net este de 3800 de lei/luna (775 euro). Față de salariul mediu ale vienezului este cu mult în urmă, dar în raport de veniturile medii pe țară este dublu, iar în raport cu pensia medie este aproape triplu.

De aceea în București sunt și cele mai multe credite de retail, cele mai multe dezvoltări imobiliare, cele mai multe super și hipermarketuri sau mall-uri și toate acestea au profit. Ca să nu mai vorbim că în București există cel mai mare (și cel mai poluant) parc auto din țară – peste 5 milioane de automobile.

Rata șomajului este neglijabilă – sub 0,1%.

Foarte multă lume lucrează în comerț, servicii și activități independente. Șoferi pe taxi sau uber/bolt/yango, frizeri, coafeze, cărăuși de mâncare sau produse, antrenori de fitness sau de dans, experți, consultanți, hotelieri etc., cei mai mulți și mai pe picioarele lor din țară.

Zonele turistice ale țării există și supraviețuiesc doar pentru că bucureștenii merg în concediu.

Chiar și vecinii bulgari sau unguri o duc bine pentru că bucureștenii merg în concedii în Bulgaria și Ungaria. Turismul din Grecia și cel din Turcia fac bani frumoși din concediile bucureștenilor.
Toate aceste realizări economice incontestabile au început să se vadă în urmă cu 15 ani, dar au explodat în ultimii 4 ani.

Deși produce 24% din PIB-ul național (în masura în care România nu mai are economie – n. red.), Bucureștiul nu primește înapoi de la buget mai mult de 2,5% din PIB. Și nu se plânge de acest dezechilbru ciudat și injust decât rar, atunci când porțiunea din impozitele pe veniturile bucureștenilor care se cuvine administrației publice locale (principala încasare la bugetul capitalei) nu este în totalitate și la timp virată de la bugetul de stat, pentru ca politicieni ca Dragnea sau Orban/Cîțu au alte „priorități”.

În schimb, orașe ca Clujul, Timișoara, Aradul, Oradea sau Sibiul primesc mereu bani excedentari de la buget, deși se plâng permanent de „corupțea” de la București. Este clar că aceste orașe (pe care le iubim, căci nu contează politicienii care le gestionează temporar) primesc bani de la bucureșteni, în ciuda proiectelor (cel puțin interesante) de „aliante ale vestului” pe care le mojmondesc primarii lor de driapta, proiecte care vizează independența financiară de București (preferând, probabil, dependența financiară de Budapesta sau de Viena, adica statutul multisecular de vasal al suzeranului vestic).

Asta este o realitate a anului 2020, dar numai pana la „pandemie”.

În timpul pandemiei, principalul perdant este bucureșteanul, obișnuit să nu aștepte intervenția puterii centrale, politice, pentru a se descurca și dezvolta personal sau ca afacere.

Șomajul, înghețarea sau chiar încetarea activităților profesiilor liberale sau independente, falimentul, spectrul executării silite fiscale (final de octombrie) sau bancare (final de decembrie), blazarea, stresul constant generat de un sistem medical public închis aproape total (90% din capacitate nu lucrează, căci tot efortul este concentrat pe „lupta” cu covidul), costul ridicat și tensiunea maximă referitoare la școală și facultate etc., toate acestea vor șterge mare parte din realizările economice ale Bucureștiului și din veniturile bucureștenilor, cu consecința unei unde de șoc enorme în buget și în economia restului regiunilor țării (mai ales în turism).

O nouă stare de urgență – foarte probabilă, la cum arată cifrele și mutrele pământii ale statuilor pandemice – va pune bucureșteanul la pământ pentru mulți ani de acum încolo.

La această belea se adaugă si potențialul (nu foarte ridicat, din fericire) ca autoritățile publice locale – primar general, consiliu general, primari de sector, consilii locale – să fie populat cu prieteni ai interlopilor.

După „regulile” mafiei, interlopii cu nume de scenă de toate felurile (Câine, Capone, Duduianu) nu fac cadouri politicienilor, ci își cumpără privilegii. Donațiile, sponsorizările, voturile puse pe tavă în favoarea plicușor-danilor nu sunt daruri din inimioara lor, ci prețul plătit în avans pentru viitoare puz-uri, piețe agroalimentare, locuri de casă în parc, gropi de gunoi „ecologice”, parcări și alte „mizilicuri” de acest gen.

Cu acest gen de administrație locală nu doar că întreaga capitală va putea fi dusă în faliment și sub controlul interlopilor, dar noi toți vom ajunge in pragul sărăciei și vom fi nevoiți să ascultăm zilnic, pe stradă, la maxim maximorum, dedicații și manele pentru „fratele Câine” sau „barosanul Capone”.

Așa că vă întreb – asta vă doriți, stimați concitadini?

Surse: zf.ro, economica.net.