Ioan Kalinderu, un filantrop de tip vechi

Ioan Kalinderu s-a născut la București, în decembrie 1840, fiind fiul lui Lazăr Kalenderoglu. Probabil de origine turcă, familia sa a funcționat ca una dintre cele mai mari instituții bancare din Țara Românească. Lazăr a fost uneori considerat etnic turc, din cauza numelui său de familie, deși el s-a identificat drept greco-român și a fost chiar ctitor al unei biserici ortodoxe grecești în București.

Ioan și fratele său, Nicolae, au fost educați în limba greacă, făcând liceul în București. Nicolae a studiat medicina, iar Ioan a făcut studii juridice la Universitatea din Paris, apoi s-a întors acasă pentru a ocupa un post de judecător, devenind primul președinte al Tribunalului București și, mai târziu, consilier al Curții de Casație.

Ioan Kalinderu a început să avanseze pe scena publică în urma afacerii Strousberg, în timpul căreia România și-a cumpărat calea ferată de la investitorul prusac B. H. Strousberg care era în faliment. În aprilie 1880, domnitorul Carol I l-a numit în comisia principală pentru administrația căilor ferate, alături de Eugeniu Stătescu și Ștefan Fălcoianu.

Mai târziu Kalinderu a fost numit de către regele Carol I consilierul său în chestiuni juridice și agricole și a ocupat funcția de administrator al pădurilor și câmpiilor de stat, iar în iunie 1884, a devenit primul administrator al domeniilor coroanei care au inclus inițial douăsprezece moșii și doi munți din Carpații Meridionali: Clăbucetul Taurului și Caraiman.

În 1888, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind titular în martie 1893 și președinte al Academiei în perioada 1904-1907. Kalinderu a fost preocupat de construirea și refacerea clădirilor religioase ortodoxe de pe domeniul regelui, implicându-se personal în restaurarea și refacerea bisericii din Bălteni-Periș. A înființat o fabrică de produse lactate, precum și magazine pentru țesători, tâmplari și cioplitori și a prezentat produsele lor la Expoziția Universală de la Paris din 1900.

Dedicat muncii sale, s-a ocupat de reîmpăduriri și de dezvoltarea agriculturii forestiere și a fost preocupar să-i învețe pe țărani să-și diversifice hrana, oferindu-le rații zilnice de legume, carne și lapte.

Lucrătorii de pe domeniile coroanei au primit asigurări sociale, inclusiv asigurări de invaliditate, dar din angajamente erau excluși bețivii și cuplurile necăsătorite. Proiectul său din 1901 de construire a unor teatre rurale a fost parodiat de Ion Luca Caragiale în Moftul Român. De altfel, se spune că ordinul de a construi biblioteci pe domeniile coroanei a fost sabotat chiar de către curatorii locali, care nu le-ar fi permis țăranilor să le consulte sau chiar să pătrundă în clădiri.

Altă idee ambițioasă a lui Kalinderu a fost aceea de a construi o școală internat pentru fete la Măgurele, „Institutul Oteteleșanu”, pe care a lansat-o fără acordul Academiei. A fost, de asemenea, implicat în dezvoltarea stațiunii Bușteni, unde a construit o moară de hârtie și un liceu, a promovat schiul ca sport și s-a ocupat de comunitatea locală. Printre ultimele activități ale sale a fost implicarea sa în Crucea Roșie Română. Din octombrie 1912, a făcut parte din Consiliul General al Crucii Roșii Române.

Ioan Kalinderu a murit în decembrie 1913 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, lângă tatăl și fratele său. Filantropul intenționa să-și dezmoștenească rudele și să facă donații generoase instituțiilor regale și academice ale culturii, dar voința sa nu a fost scrisă în formă legală, astfel încât marea avere a lui Kalinderu a ajuns până la urmă la rudele sale.