Ionuț Țene – Garda Vlahă – Armata Neagră a lui Matei Corvin, regele Ungariei cu origini românești

Matei Corvin

Domnia lui Matei Corvin (1458–1490) reprezintă unul dintre cele mai strălucite episoade ale istoriei Europei Centrale din secolul al XV-lea, atât prin reformele sale politice și culturale, cât și prin performanțele militare excepționale ale celebrei Armate Negre (Fekete Sereg). Originile acestor succese sunt românești. Născut la Cluj în anul 1443, fiu al marelui voievod Iancu de Hunedoara, Matei provenea dintr-o familie de origine românească din zona Hațegului, fapt care a influențat decisiv relația sa cu nobilimea și elementul militar românesc din regat. Viitorul rege al Ungariei a fost botezat catolic la Cluj, în Biserica Sfântul Mihail din centrul cetății, la data de 24 februarie. Matia, care poartă numele sfântului apostol Matia, a fost numit de români Matei, după numele evanghelistului. Matei Corvin a fost închis în copilărie de partida „anti-românească” din Regatul Ungariei și a ajuns, de pe eșafodul suferinței, direct pe tronul regatului, sprijinit de nobilimea valahă rămasă fidelă marelui Iancu de Hunedoara. Format în spiritul Renașterii, Matia Corvin a fost un monarh cultivat și reformator. Sub domnia sa, orașe precum Buda, Esztergom, Székesfehérvár și Visegrád au cunoscut o dezvoltare remarcabilă, beneficiind de un sistem juridic modernizat, de inițiative de sănătate publică și de o educație inspirată de modelele italiene. Curtea regală a devenit un important centru cultural european, atrăgând artiști și cărturari din Italia și din Occident. Celebra Bibliotheca Corviniana, una dintre cele mai mari biblioteci ale Europei secolului al XV-lea, cuprindea peste 5.000 de manuscrise valoroase, fiecare evaluat la sume impresionante.

În acest context se înscrie și existența așa-numitei Gărzi Vlahe (Garda Neagră), formată din unități de elită românești aflate în slujba regelui. Matei Corvin a purtat numeroase bătălii cu turcii, de cinci ori intrând cu oaste pe teritoriile stăpânite de otomani.

„Ceea ce-l deosebeşte pe Matei de predecesorii şi contemporanii săi este numărul mare de campanii militare pe care le-a condus personal. Aceste fapte îi arată personalitatea: îi plăcea să fie direct răspunzător de tot şi era foarte dificil ca lucrurile importante – iar războiul era cel mai important dintre ele – să se desfăşoare fără a putea fi controlate de el”, scria Richard Horvath, în lucrarea „Matthias Corvin, the King”, editată în 2008, de Muzeul de Istorie din Budapesta.

Iancu Corvin de Hunedoara

Pe plan militar, Matei Corvin s-a remarcat prin organizarea Armatei Negre, una dintre primele armate permanente de mercenari din Europa Centrală, independentă de mobilizarea feudală a marilor magnați. La apogeul său, în jurul anului 1485, armata număra aproximativ 28.000 de soldați, dintre care 20.000 de călăreți și 8.000 de infanteriști. O trăsătură inovatoare era utilizarea pe scară largă a armelor de foc: circa un sfert dintre infanteriști erau înarmați cu archebuze, un procent neobișnuit de mare pentru epocă. În cadrul acestei forțe redutabile, vlahii (românii) au constituit o componentă esențială. Recrutați în special din Transilvania, Banat, Maramureș și din zonele de graniță ale regatului, aceștia erau apreciați pentru mobilitatea, rezistența și loialitatea lor. Românii serveau cu precădere în cavaleria ușoară, în trupele de frontieră și în garda personală a regelui, formând ceea ce cronicile și tradiția istorică numesc Garda Vlahă. Matei Corvin nu și-a ascuns niciodată originea, folosind uneori apelativul de „vlah” chiar ca replică la atacurile rivalilor politici, iar această legătură de sânge a facilitat integrarea nobilimii românești în structurile de comandă ale armatei. Armata Ungariei avea o componentă covârșitoare românească, fapt ce schimbă opțiunea istoriografică din perioada comunistă privind acest sinonimul care a fost fals: român egal iobag în Transilvania. Infanteria era formată din 8000 de războinici. Această armată era condusă de Ioan Haugwitz „Cel Negru”, de unde s-ar fi tras și numele companiei. Ioan Haugwitz era un mercenar neamț cu o experiență vastă, un veteran al războaielor din Boemia. Această forță considerabilă era creația lui Matia Corvin, bazată pe strategii inovatoare, cu mult înaintea timpului său. De la tatăl său, Matia Corvin a învățat importanța armelor de foc, dar și tactici husite.

Unitățile românești au participat la campanii militare majore împotriva Imperiului Otoman, dar și în războaiele purtate de Matei în Boemia și Austria. Un episod notabil este Bătălia de la Baia (1467), când regele Ungariei a intrat în conflict cu Ștefan cel Mare al Moldovei. Deși campania s-a soldat cu o înfrângere tactică, iar Matei a fost rănit la spate, garda sa de corp, formată în mare parte din luptători români, a reușit să-i asigure retragerea, demonstrând o loialitate și o capacitate de luptă remarcabile. Ulterior, cei doi conducători s-au reconciliat și au colaborat împotriva otomanilor, Matei oferindu-i lui Ștefan feude importante în Transilvania. Structura tactică a Armatei Negre reflecta un nivel ridicat de profesionalism. Cavaleria grea, echipată cu armuri complete de tip milanez sau german, reprezenta forța de șoc principală, în timp ce cavaleria ușoară, inclusiv unitățile de husari perfecționate sub Matei, era folosită pentru recunoaștere și hărțuire. Infanteria, adesea formată din vlahi, utiliza paveze – scuturi mari care formau un zid protector pentru arcași și archebuzieri, inspirat din tacticile husite.

Pavel Chinezu

Un rol important în consolidarea puterii regale l-au avut și nobilii români, ridicați la ranguri înalte ca răsplată pentru serviciile militare. Familii de cnezi și voievozi din Transilvania și Maramureș au devenit baroni ai regatului sau au primit funcții administrative și militare. Printre figurile emblematice se numără Pavel Chinezu (Paul Kinizsi), unul dintre cei mai temuți generali ai epocii, victorios în bătălia de la Câmpul Pâinii (1479), precum și familii precum Drăgoieștii, Nădăștia sau Mărgineanu, care au format un nucleu de loialiști ce contrabalansa influența marii aristocrații maghiare. Politica lui Matia Corvin față de nobilimea românească a fost una pragmatică. Deși mulți dintre acești nobili s-au maghiarizat sau au trecut la catolicism pentru a avansa în ierarhia statului, regiunile de frontieră – Hațegul, Banatul și Maramureșul – au rămas bastioane românești, păzite aproape exclusiv de români, constituind un adevărat cordon defensiv împotriva expansiunii otomane. Este interesant de remarcat faptul că vlahii erau recunoscuți drept luptători de excepție, păstrând peste timp tradiția de vitejie daco-romană din perioada Daciei și a Imperiului Roman. După moartea regelui Matei Corvin, în anul 1490, lipsa fondurilor a dus la dezintegrarea Armatei Negre. Mercenarii neplătiți au început să jefuiască teritoriile pe care ar fi trebuit să le apere, iar resturile acestei armate au fost în cele din urmă înfrânte chiar de fostul său comandant, Pavel Chinezu. Cu toate acestea, moștenirea militară și politică a lui Matei Corvin rămâne una excepțională. Simpatia sa față de valahi era peremptorie prin documentele emise pentru așezarea păstorilor valahi în Tatra.

bătălia de la Câmpul Pâinii (1479)

Garda Vlahă, ca parte integrantă a Armatei Negre, ilustrează rolul fundamental jucat de români în apărarea și consolidarea Regatului Ungariei în secolul al XV-lea. Ungaria Renașterii datorează enorm românilor, atât prin promovarea culturii umaniste de către regele de origine română Matei Corvin, cât și prin succesele militare obținute datorită gărzii vlahe. De reținut este faptul că Matei Corvin, care i-a apreciat profund pe români, a emis documente de cancelarie regală prin care vlahii au fost așezați în Moravia, Silezia și în Carpații Păduroși ai Poloniei. Astfel, prin loialitate, profesionalism și capacitate militară, acești luptători vlahi au contribuit decisiv la transformarea domniei lui Matia Corvin într-un reper al istoriei medievale central-europene. Ungaria a rămas datoare, din punct de vedere istoriografic, atât în ceea ce privește recunoașterea contribuției acestui mare rege de origine românească, cât și față de rolul militar esențial al vlahilor în victoriile strălucite ale regatului maghiar. Matei Corvin a înțeles că forța sa stătea în originea sa nobiliară românească, iar nu întâmplător Garda Vlahă a constituit garda sa pretoriană. În „românii săi” a avut cea mai mare încredere Matei în fața partidei etnico-nobiliare maghiare, care a reușit, după moartea marelui rege, să-l înlăture pe fiul său, Ioan Corvin, de la succesiunea tronului. Garda Valahă care era sinonimă etnic în parte cu Garda Neagră (negri erau numiți de turci vlahii din Dalmația, adică maurovlahii, nota red.) arată caracterul militar și războinic al mercenarilor valahi recrutați din întreg spațiu balcanic și cel transilvan.

A consemnat pentru dumneavoastră Ionuț Țene.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!