Istoria Bucureștiului – Vila „Nicolae Malaxa”, o bijuterie interbelică realizată după planurile arhitectului Petre Antonescu

Vila Nicolae Malaxa este amplasată pe un teren de colţ la intersecţia străzilor Aleea Alexandru şi Ermil Pangrati şi face parte din Lotizarea Filipescu, una dintre cele mai ample şi coerente ansambluri urbanistice şi arhitecturale ale oraşului.

În martie 1912, Alexandru I. Filipescu, proprietarul unui mare teren de pe Şoseaua Jianu nr. 18-20, astăzi bulevardul Aviatorilor, înainta spre aprobare comisiei tehnice a primăriei un plan de parcelare al terenului semnat de arhitectul belgian O. Van Rysselberghe. Planul este aprobat la 16 aprilie 1912.

Anul începerii construcţiei clădirii nu a putut fi încă stabilit, totuşi silueta vilei poate fi descoperită în fotografia aeriană a Lotizării Filipescu, realizată la începutul anilor ’20.

Clădirea de la numărul 38 a fost ridicată după planurile arhitectului Petre Antonescu pentru inginerul şi industriaşul Nicolae Malaxa. După instaurarea regimului comunist, vila va deveni proprietatea statului prin naţionalizare. În 1990, in imobil va funcţiona sediul Fundaţiei Culturale Române, iar din 2003 până în prezent, în urma reorganizării fundaţiei, se va înfiinţa şi îşi va desfăşura lucrările Institutul Cultural Român.

Prin volumetria propusă, Petre Antonescu valorifică poziţia de colţ a terenului: un turn monumental constituie capătul de perspectivă atât al Aleii Alexandru cât şi al străzilor Pangrati şi Rabat. Demersul arhitectului este acelaşi ca şi în cazul vilelor precedente: o volumetrie compusă din asamblarea mai multor pavilioane scoase în rezalit având diferite înălţimi şi gabarite, acoperişuri înalte cu streaşini late, arhitectul propunând şi diferenţe de jumătăţi de nivel între corpuri. Totuşi, simplificarea unor detalii de arhitectură, unele rezolvări funcţionale, relaţia spaţiul privat – spaţiul urban, sunt tratate mai modern, trădând realizarea mai târzie a clădirii. Rezolvarea intrării în casă, care se face direct din stradă, demonstrează atitudinea mai urbană a arhitectului, caracteristică anilor ’20.

Plastica faţadelor este mult mai epurată faţă de lucrările precedente: un soclu înalt până la nivelul glafurilor ferestrelor din parter, placat cu piatră de talie din cariera de la Albeşti (Câmpulung), un registru al ferestrelor din parter delimitat de un glaf din piatră în partea inferioară şi o profilatură rotunjită în partea superioară. Turnul de colţ, tratat auster, prezintă pe toate laturile, numai la partea superioară, imediat sub streaşină o înşiruire de ferestre rotunjite, a căror ancadramente din ciubuce sunt similare cu cele folosite de Petre Antonescu la ferestrele din registrul superior de la banca Marmorosch Blank 1915 – 1923, de pe strada Doamnei, o lucrare începută probabil înaintea celei de faţă.

Faţada dinspre curte nu prezintă profilaturi. Elementul principal îl constituie logia deschisă către grădină cu arcade în plin cintru susţinute de coloane robuste cu capiteluri stilizate şi bolţi în cruce despărţite de arce dublou, o preluare a logiilor de la palatele Cantacuzine şi Brâncoveneşti.

Planul vilei este special. Clădirea este astfel concepută încât toate camerele sunt grupate în jurul unei mari săli de expoziţie desfăşurată ca înălţime pe două nivele. Astfel, prin vestibulul şi galeria de la parter se poate fie urca la etaj pe o scară monumentală din lemn sau se poate intra printr-un hol în sala de expoziţie sau în biroul prelungit cu un spaţiu amenajat pentru bibliotecă. Din sala de expoziţie care avea şi funcţia de salon al vilei, se putea intra în sufragerie. Aceasta era legată printr-un oficiu de cămară şi de scara care ducea la demisol la bucătăria casei şi la alte spaţii de serviciu. Pe latura de nord-vest a casei, funcţiona un apartament format din două dormitoare, un budoar, dressing şi baie, prelungit printr-o logie către grădină. Apartamentul comunica şi cu sala de expoziţii. La etaj în lateralele sălii de expoziţie erau prevăzute încă două apartamente.

Sala de expoziţie gândită şi ca spaţiu pentru concerte având o mică scenă în capătul opus intrării, prezintă o arhitectură foarte eclectică. Pe de o parte peretele despărţitor între sală şi hol placat integral cu onyx de culoare ocru prezintă trei arcade în plin cintru tratate foarte modern fără ancadramente, pe de altă parte pereţii laterali ai sălii sunt ritmaţi de coloane adosate cu fusurile canelate şi capiteluri ionice, integral din bronz. Plafonul este conceput a fi un mare luminator de sticlă desfăşurat pe toată încăperea prevăzut cu un sistem de brise-soleil din plăcuţe subţiri de alamă, un design foarte modern pentru epoca respectivă. Holurile de la parter şi sala de expoziţie mai păstrează încă pardoseală originală din marmură de culoare bej cu venaturi roşietice. Un element cu totul special în parter probabil cerut de comanditar îl constituie uşa glisantă de intrare în birou, din bronz cu tăblii sculptate inspirată după Poarta Paradisului de la Baptisteriul din Florenţa. Casa scării ce adăposteşte scara din lemn formată din două rampe inegale este la etaj prevăzută pe cele trei laturi cu câte trei arcade semicirculare sprijinite de colonete subţiri din lemn sculptat cu capiteluri compozite şi fusuri canelate care susţin o calotă sferică, totul degajând o atmosferă orientală dar de o acurateţe remarcabilă.

Petre Antonescu

Vila Nicolae Malaxa este o creaţie mai târzie a arhitectului. Chiar dacă a fost concepută ca locuinţă, are monumentalitatea clădirilor publice realizate de Petre Antonescu şi poate fi considerată un exemplu de tranziţie în evoluţia stilului romănesc din perioada imediată după Primul Război Mondial. Modernitatea şi epurarea exteriorului contrastează cu discursul eclectic al compoziţiilor neoromâneşti din interior. Astfel folosirea cupolei pe pandantivi şi a stâlpilor din lemn sculptaţi pentru casa scării contrastează cu modernitatea limbajului arhitectural a unor pereţi placaţi integral cu piatră sau a arcadelor fără ancadramente, a capitelurilor stilizate a coloanelor de la etaj, din sala pentru expoziţii.

Sursa documentare:  https://www.icr.ro/roma/istoricul-cladirii.

Prezentare grafică și colaj foto: Arh. Cireșica Micu.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!