Iulia Gorneanu – IPOSTAZELE SACRE ALE BRADULUI: De la Arbore Totem, la Pom de Crăciun

În spiritualitatea noastră tradițională, bradul este elementul vegetal ce guvernează întreaga viaţă a țăranului. Bradul de naștere, de nuntă sau de înmormântare, Bradul dat de pomană sau Bradul „arbitru divin”, Bradul de „spovadă” sau Bradul cosmic ce face legătura între pământ și cer sunt doar câteva dintre ipostazele care îi atestă sacralitatea. Copac totem al protoromânilor, Bradul apare în legende, basme, povești, balade, colinde, proverbe, strigături, fiind un adevărat leit-motiv vegetal al fondului mitologic străvechi.

BRADUL DE NAȘTERE

Este bradul viu, ales din pădure și dăruit simbolic pruncului, este bradul la care moașa îl închină, punându-l sub semnul ocrotitor al arborului sacru.. „Rogu-mă Brad ție/ Să-l primești pe Ion/ Făt să-ți fie/ Făt iubit/ Rupt din tine/ Și cât trăiești/ Să-l ocrotești”. În vechime, bradului de naștere părinții îi aduceau ofrande la fiecare aniversare a copilului, apoi, când acesta creștea, îl îngrijea singur, între cei doi creându-se o legătură puternică și tainică. În satul românesc mai exista și obiceiul de a sădi un brad la naşterea pruncului, alter-ego al acestuia pe tot parcursul vieții, care în anumite contexte ceremoniale îl putea chiar înlocui. Totodată, se credea că atunci când se naște un copil, răsare un brad pe culmile munților.

BRADUL DE NUNTĂ

Substitut ritual al mirelui, împodobit, păzit și jucat, este prezent în aproape toate zonele țării, având funcție augurică și apotropaică. Există un „cântec al bradului”, o „horă a bradului”, precum și orații speciale: „La fata dumneavoastră mă-nchin/ Ca la o ramură de măslin/ Și vă aduc acest brad înalt/ De împăratu nostru-mbrăcat/ Să-l stăpânească voioasă/ Cu toată casa sănătoasă…”

BRADUL DE ÎNMORMÂNTARE

Este purtătorul unui complex de simboluri, dificil de decriptat, putând reprezenta un substitut al defunctului (în cazul celor morți departe de casă), pereche postumă (pentru cei nenuntiţi), călăuză a sufletului pe drumul marii treceri sau axa ce leagă lumea noastră de lumea nevăzută. Tulburătoarele Cântece ale bradului din ceremonialul funerar cuprind texte sacre de iniţiere a „dalbului de pribeag” în vederea drumului mitic ce-l are de parcurs pentru a ajunge în lumea de dincolo. „…Iar în groapa mărilor/ Unde-i bradul zânelor,/ Trecătoarea apelor,/ Sufletul stătea/ Și mi se ruga:/ – Brade, brade/ Să-mi fii frate./ Întinde-ți, întinde/ Eu să le pot prinde/ Vârfurile tele/ Să trec peste ele/ Marea în ce parte/ Ce lumea-mi desparte.”

BRADUL DE POMANĂ

Este întâlnit doar în Transilvania, în zilele de nedeie, martor al unui obicei pastoral străvechi, desfășurat cu ocazia marilor serbări solare. Împodobit cu fructe și dulciuri Bradul de Pomană este dăruit copiilor.

BRADUL DE JUDECATĂ

În ordalia pastorală, cel care era bănuit că ar fi săvârșit o fărădelege era dus în pădure, legat de un brad și lăsat acolo două, trei zile. Dacă acesta supraviețuia pedepsei, se considera că Bradul de Judecată i-a stabilit nevinovăția.

BRADUL DE SPOVADĂ ȘI BISERICA DE BRAZI

Tot în mediul pastoral de la noi întâlnim Bradul de Spovadă, la care se roagă ciobanul atunci când nu poate coborî în sat, precum şi „Biserica de brazi”, loc cu valenţe magico-religioase în care păstorii bătrâni oficiau logodnele sau căsătoriile ciobanilor, atunci când părinţii fetelor nu erau de acord cu nunta.

BRADUL ÎMPODOBIT DE CRĂCIUN

Este un împrumut occidental recent, care nu a existat în satele noastre până la mijlocul veacului trecut. „Eram copil și văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit, am stat și am căscat și eu gura acolo. Pasămite era pomul Crăciunului. Mi-era milă, vedeți dumneavoastră, de nenorocirea ce credeam eu că ar fi căzut peste casa aceea, tocmai la așa zile mari cum e Crăciunul, și vrând să știu tot, cum e copilul, mă încumăt și întreb pe om: – Cine a murit aici, nene, de i-a făcut un brad așa frumos?” (Narcisa Știucă – „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”).

În schimb, în colindele românești de sorginte precreștină, apare frecvent motivul bradului împodobit. Este arborele cosmic, axis-mundi al românilor, în jurul căruia s-a format lumea:

„Sus la munte ce-mi vedere?
(Leru-i Doamne)
Îmi vedere-ncetinat,
Brad cu stele încărcat,
Brad cu neguri îmbrăcat;
Și în vârfu-i ce-mi vedere?”

A consemnat pentru dumneavoastră Iulia Gorneanu.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!