Limba dacilor așa cum o vedeau cei din vechime

„Dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”.

(Horațiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele, I, 20 (afirmație făcută cu aproape un secol și jumătate înaintea cuceririi unei părți din Dacia).

„Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc”.

(W. Schiller, arheolog american)

„Limba lor (românilor) n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă”.

(Antonio Bonfini 1434-1503, umanist italian care a scris despre istoria Ungariei)

„Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi, s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi și dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai”.

(D`Hauterive, «Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei»)

„Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici”.

(Miron Costin, 1632-1691, «De neamul Moldovenilor»)

„De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinești, adecă acei corecte, totuși dacă vom avea a grăi, limba românească e muma limbrii cei latinești”.

(Petru Maior, «Istoria pentru începutul românilor în Dacia», p. 316, 1812)

„Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

(Schlözer, «Russische Annalen» – sec. XVIII)

„Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară așa de tot și luară a romanilor, aceasta nici să poate socoti, nici crede…”

(Constantin Cantacuzino, 1639-1716) – «Românii despre care am mai spus că sunt daci»)

Strabon, în «Geografia» (secolul I d.Hr.): „Dacii și geții vorbesc aceeași limbă”.

Strabon, în «Geografia»: „Și în vremea noastră Aelius Catus a strămutat în Tracia (zona balcanică – n.red.), din cealaltă parte a Istrului (de la nordul Dunării – n.red.), 50.000 de oameni de la geți, un neam de aceeași limbă cu dacii”.

 „Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră, precum într-un sanctuar reconstituim piatră cu piatră, tot ce-a fost înainte – nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea în genere și în amănunte, care a predominat la zidirea sanctuarului – astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească”.

(Mihai Eminescu)

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!