Lucian Ciuchiță – Exilul în lumina cuvintelor

Zilele trecute, cineva m-a întrebat, cu o curiozitate insistentă: „Ce mai scrii?”.

Tonul său sugera că articolele mele, răspândite pe paginile Facebook-ului sau pe Active News, nu intrau în adevărata judecată a scrisului, rămânând într-un con de uitare.

Întrebarea viza altceva, esențialul: dacă am început un nou roman sau măcar dacă port în mine intenția, scânteia acelei aventuri. Cu alte cuvinte: mai există în mine izvorul inspirației, sau a secat?

Am zâmbit. Niciodată nu am cunoscut ceea ce unii numesc „pană de idei”. Inspirația, pentru mine, nu este un accident, ci un fluviu nesfârșit care curge prin timp și gând. Îi pot schimba albia, pot ridica baraje sau deschide ecluze, dar valurile ei nu se opresc niciodată. Aici se află diferența ireductibilă dintre scriitor și scrib, dintre creator și veleitar: scriitorul autentic rămâne veșnic legat la oceanul creației, unde fiecare scânteie se poate naște și renaște fără sfârșit.

Astăzi am patru manuscrise deschise pe biroul meu, fiecare cu destinul său. Ceață la New York, un roman modern despre fracturile lumii contemporane. Ultimul Leu Alb, o nuvelă cutremurătoare, în care se aud ecourile dispariției omului alb. Ultimul Adam, o provocare filosofică, o întrebare despre limitele și reînceputurile omului. Și, poate, Comisarul Caron Redivivus, o confesiune autobiografică, un joc al memoriei cu destinul.

Dar ceea ce este deja sigur și palpabil, gata să se nască în această toamnă, este Exil în deșertul iluziilor. Un volum de eseuri ce adună articolele mele publicate până acum. Nu am simțit nevoia să-mi strâng articolele așa cum ar fi firesc pentru un jurnalist care vrea și el o carte. Însă cineva, cu o privire mai atentă, mi-a spus: „Acestea nu sunt simple articole de presă. Sunt fragmente de spiritualitate, sunt diamante care trebuie lăsate să lumineze, sunt scântei care pot aprinde suflete într-o lume acoperită de întuneric.”

Atunci am înțeles că trebuie să dau curs acestei chemări. În paginile acestui volum se va regăsi ADEVĂRUL, atât de rar și de necesar astăzi. Un adevăr incomod, căci el contrazice minciuna sistemului și zguduie ordinea manipulării.

În scurt timp mă voi afla din nou departe, pentru o lună. Până la clipa reîntâlnirii, las aceste cuvinte ca semn al călătoriei mele printre manuscrise – o călătorie fără sfârșit, purtată de neliniștea creației și de convingerea neclintită că lumina poate învinge întunericul cel mai dens.

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!