Lucian Ciuchiță – Olimpiada Minciunii și Aritmetica Foamei

Când Matematica de Olimpiadă, suavă și abstractă, coboară printre oameni și se izbește cu toată noblețea ei de nenorocita Aritmetică a vieții reale, apar dureri. Mari. Universale. De cap și de buzunar. Constanta? Nu ține de fizica lui Planck, nici de eleganța matematică a lui Euler. E Sărăcia, domnule. Sărăcia cu „S” mare, căci face parte din patrimoniul nostru național.

Tu, alegător visător cu mintea scurtă și privirea rătăcită spre orizonturi care nu vin niciodată, ai mânuit ștampila ca boul ce contemplă calendarul — uimit de forme, dar străin de sens. Te-ai lăsat fermecat de poleiala unei promisiuni olimpice, convins că miracolul matematicii de salon poate învinge logica de clasa întâi. Ți s-a șoptit că 2+2 ar putea deveni 10, dacă închizi ochii suficient de tare și crezi în basme cu miniștri geniali. Și tu, cuprins de emoția spectacolului, ai aplaudat. Ridicat în picioare. Ca la circ. Numai că aici, în arenă, clovnul ești tu. Dar iată că Aritmetica realității — neiertătoare, brutală, cu miros de bon fiscal și facturi neachitate — vine să-ți reamintească că 2+2=4. Iar corigentul sistemului nu va lua niciodată notă de trecere doar pentru că știe să zâmbească frumos pe Instagram. Acum te lovești cu capul de pereți. E în regulă. E gol. Va suna așa cum sună orice minte în care n-a locuit niciodată un gând: a butoi de tablă rămas în curtea unei uzine închise.

Dar partea cu adevărat proastă — tragică, chiar — e că noi, cei cinci milioane de „inculți”, așa cum ne-ai gratulat cu grația unui demiurg posesor de diplomă în analfabetism funcțional, vom plăti nota împreună cu tine. Pentru că atunci când n-ai cu ce să cumperi o pâine, nu mai contează cine știa să rezolve integrale definite. Contează cine-a înțeles, la timp, tabla înmulțirii cu realitatea.

Iar când vor mai fi alegeri — și după cum merg socotelile, s-ar putea să vină mai repede decât a estimat vreodată sistemul tău infailibil — fă-ți un bine: lovește-te întâi cu capul de zid. Dacă sună și atunci a gol, poate e semn că trebuie să stai acasă. Sau, măcar, să înveți să aduni.

Nu doar votul tău a fost greșit. Greșeala cea mare a fost că l-ai dat fără să știi că 2+2=4.

Așadar, înainte să-ți mai pui ștampila pe o iluzie, amintește-ți că nu e suficient să fii „sorbonist”; adevărata notă o dă viața. Și viața nu iartă niciun „olimpic” care ignoră aritmetica simplă a realității.

(Acesta este un pamflet)

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!