Mihaela Fășie Cudalbu – Un Român la Toronto – Daniel Jinga

Parafrazând un celebru titlu muzical, publicul torontez a avut șansa de a admira un eveniment sonor care a consituit o premieră absolută, prin apariția unui dirijor român pentru prima oară la pupitrul unei orchestre canadiene în seara de 29 iunie 2024 la Glen Gould Studio din Toronto. Maestrul Daniel Jinga a condus orchestra Kindred Spirits (KSO) din Toronto împreună cu excepționalul pianist canadian Daniel Vnukowski către o performanță care a stârnit aplauzele unei audiențe în bună parte loială orchestrei, dar total străină dirijorului român. Deloc întâmplătoare, prezența muzicianului nostru pe tărâm canadian urmează tradiția unei colaborări fructuoase între cele două instituții, în cadrul căreia  Maestrul  Kristian Alexander, dirijorul fondator și Directorul Artistic al KSO a fost invitat în luna februarie a lui 2024 la Opera Națională din București unde a dirijat Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart (un spectacol cu casa închisă). Aș aminti aici că apariția Maestrului Daniel Jinga la pupitrul orchestrei KSO urmează o mai veche tradiție a colaborării româno-canadiene. Membrii comunității române din Toronto încă își mai amintesc concertul de la împlinirea a 100 de ani de la nașterea României moderne și a Zilei noastre Naționale; sub bagheta lui Kristian Alexander,  muzicienii canadieni ne-au onorat aniversarea în concertul simfonic „Alegria” de pe data de 1 decembrie 2018.

„În convorbirile din pre-showul concertului cu Andreea Demirgian, co-prezentatoare, alături de Michael Berec, dirijorul Kristian Alexander a vorbit despre influența puternică pe care Sergiu Celibidache a avut-o asupra sa în anii tinereţii, pe când Maestrul Celibidache dirija Filarmonica din München, şi de la care a învățat arta dirijatului și importanța esențială a muzicii.” (din articolul publicat în revista Observatorul).

Reîntorcându-ne la concertul din 29 iunie, Daniel Jinga a făcut demonstrația unei măiestrii care este fără discuție rezultatul unei cariere artistice complexe, explorând o paletă extrem de diversă de genuri și stiluri (de la  muzica sacră sau prelucrările folclorice, la pop-rock simfonic, de la renașterea europeană la sonoritățile contemporane sau muzica de teatru și film).

„Muzica este pentru mine un fenomen sacru, afirma Daniel Jinga în decursul unui scurt interviu pe care mi l-a acordat înaintea concertului canadian; dirijorul oficează atunci când se află la pupitru, iar aceasta este ideea pe care am adoptat-o în urma studiilor la Seminarul Teologic (studii care au precedat cursurile Universității de Muzică din București). De aceea mă întorc ades la renaștere pentru a mă curăța din toate punctele de vedere, chiar și tehnic, prin acea simplitate atât de caracteristică epocii. Am abordat tot ceea mi-a plăcut, de aceea cred că e cam greu să fiu înregimentat într-o anumită stilistică. Dar realizez că nu sunt nemuritor, așa că mă îndrept către marea muzică simfonică și de operă; am învățat foarte multă muzică în ultimii ani dar e timpul să mă opresc deocamdată, pentru a digera ceea ce am acumulat  până acum” (27 iunie 2024).

Printre cei mai importanți mentori care au marcat evoluția-i muzicală, Daniel Jinga a menționat cu recunostință pe regretatul muzician Marin Constantin, dirijor și  fondator al celebrului cor Madrigal; numirea ca dirijor secund al acestei formații chiar de către  mentorul său a constituit treapta sa de lansare.

„Eu numesc acest fapt certificatul meu de naștere! Maestrul Constantin a luat două decizii atunci; una prin care mă numea dirijor secund și alta prin care-mi oferea poziția de director general adjunct, care e o funcție administrativă. Deci el m-a învățat atunci ce înseamnă leadership, ce este managementul cultural, care după mine nu pot fi separate; dacă managerul e și dirijor, el va face totul din vocație, și va pune totul în slujba culturii. Un manager care și profesează efectiv în domeniul muzicii va ști să recunoască valoarea și să o aducă în prim plan” (27 iunie 2024). De amintit că acea experiență este cea care i-a folosit mai târziu în viață; din 2021, Daniel Jinga este Directorul General al Operei Naționale din București.

Activitatea artistică a Maestrului Daniel Jinga pendulează între cor și orchestră, cochetând și cu lumea teatrului sau filmului. De la pupitrul secund al corului Madrigal, ori ca invitat la Song, Sound, la fondarea propriului cor de cameră, Accoustic, de la lucrul cu regizorii de film Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexander Hausvater,  Alexandru Dabija la pupitrul orchestrelor simfonice Muntenia, al Filarmonicii George Enescu din București, orchestrei Operei Nationale București, a Teatrului Național de Operetă București, Orchestra Filarmonicii Timișoara sau Orchestra Simfonică Concertissimo, toate aceste apariții au contribuit la șlefuirea sa ca muzician. Întrebat cum s-a realizat trecerea de la dirijatul de cor la cel de orchestră, Daniel Jinga a raspuns:

„Un moment important a fost anul 2009 când am început concertele în aer liber, apoi întânirea cu Maestrul Gheorghe Zamfir care m-a preferat ca dirijor. Totuși, eu nu consider că trecerea de la cor la orchestră este un upgrade! Nu se poate face o comparație între ele, aș spune chiar că dirijatul coral e din anumite puncte de vedere mai greu. De aceea continuu să le fac pe amândouă, ca și cum aș face două sporturi diferite pe care le iubesc în aceeași măsură. Un dirijor de cor trebuie să cunoască tehnica vocală, în timp ce cel de orchestră trebuie să cunoască orchestrație; structurile corale sunt și ele diferite de cele instrumentale, fiecare sonoritate are parfumul ei” (27 iunie 2024).

Programul concertului din seara de 29 iunie a fost în totalitate dedicat uneia dintre cele mai bogate epoci ale istoriei muzicii, cea a romantismului francez, pentru care – aveam să aflu în decursul aceluiași interviu – maestrul român are o predileție.  

„Prefer lucrările romantice pentru că au mai multă energie și complexitate, deși de multe ori am dirijat Mozart care, în glumă spun că se dirijează singur. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu înregimentat, ceea ce mă face să mă feresc de Beethoven sau orice alt compozitor care cere rigoare; temperamentul meu mă împinge să încalc reguli, de aceea înclinația specială către romantism.” (27 iunie 2024).

Coeziunea programului simfonic al serii a fost remarcabilă, prima parte introducând două piese compuse în același an, 1885, care, deși diferite ca sonoritate, prezintă similarități atât structurale cât și orchestrale; Variațiuni simfonice pentru pian și orchestră de Cesar Frank și Simfonia pe o temă de la munte de Vincent D’Indy. Ambele sunt construite în gen concertant, și totuși nici una nu este în realitate un concert în sensul clasic al genului. Creația lui Frank expune toate cuceririle componistice pe care criticii vremii sale nu le-au înțeles, fiind mai preocupați de a-l ridiculiza pentru numele său lung și regal; forma monopartită – în care totuși se pot identifica cele trei mișcări specifice tipului de concert într-un flux neîntrerupt – ciclicitatea tematică și înglobarea părții pianistice în scriitura orchestrală luxuriantă. Deși clar edificată în trei secțiuni, Simfonia lui D’Indy se aseamănă lucrării lui Frank (D’Indy a avut o mare admirație pentru mentorul său) prin tiparul similar – fantezie simfonică cu pian obligat care nu domină discursul muzical – și ciclicitatea melodiei populare care străbate piesa de la un capăt la altul.

Acestor lucrării le este comună scriitura pianistică de o virtuozitate briliantă, în același timp conferind acea emoție tipică romantismului francez, pe care solistul serii, Daniel Vnukowski a transmis-o audienței din plin. Pianist virtuoz, aclamat de New York Classical Review ori The Sunday Times, Daniel Vnukowski interpretează lucrările romantice cu profunzimea și măiestria demne de un descendent al țării lui Chopin; școlit la cele mai bune instituții din Londra, ori Italia (unde a studiat printre alții cu Dmitri Bashkirov),  aplaudat la Carneggie Hall din New York, Buenos Aires, Varșovia, Baltimore sau Toronto, Daniel Vnukowski își împarte timpul între concerte și seria de recitaluri-prelegeri despre muzica holocaustului, între edițiile zilnice ale Cutiei Muzicale pe Classical 96.3 fm și prezentările de concerte ale orchestrei KSO, cu grația și modestia unui artist desăvârșit.

Partea a doua a concertului a prezentat o versiune interpretativă plină de vivacitate și energie a Simfoniei în Do Major de George Bizet, Daniel Jinga conducând instrumentiștii KSO într-o adevărată cavalcadă sonoră. Compusă la vârsta de numai 17 ani (mai mult ca sigur ca lucrare de școală), uitată în sertarele istoriei, simfonia lui Bizet a fost redescoperită 70 de ani mai târziu și redată lumii de criticul Jean Chantavoine. Iar în seara de 29 iunie și-a regăsit strălucirea de bijuterie muzicală în viziunea dirijorală a Maestrului Daniel Jinga, într-un final fulminant care a ridicat audiența în picioare aplaudând și chemându-l la rampă de nenumărate ori. Întrebat ce ar dori să comunice publicului torontez (și în special comunității române), Daniel Jinga a afirmat: 

„Aș vrea să specific că nu doresc ca acest eveniment să fie considerat unul exclusiv românesc, trăim într-o lume în care trebuie să gândim universal, să tindem către un globalims în sensul frumos al cuvântului. Pe vremea când mergeam în turnee cu corul Madrigal, diferențele între puterea noastră financiară și a vestului erau uriașe. Dar acum, când discrepanțele s-au estompat masiv, aș dori ca toate concertele Operei Naționale în străinătate să se adreseze nu doar românilor de acolo, ci și tuturor locuitorilor acelui oraș sau zonă. Aș dori ca toți să admire cultura românească, valorile noastre, performanța noastră. Îmi place să constat că cel puțin din punct de vedere muzical nu stăm rău deloc; avem o școală foarte bună și să ne mândrim cu ea. Am totuși un mesaj către comunitatea română de la Toronto, care, am înțeles că este una veche și chiar numeroasă: vă mulțumesc pentru participarea la concertul meu și vreau de asemenea să vă anunț că voi face toate eforturile pentru a aduce toată echipa Operei Naționale din București (corul, orchestra și soliștii) la Toronto. Nu știu când se va putea face asta, dar se va îndeplini fără discuție, căci comunitatea română din Toronto o merită atât din partea instituției pe care o conduc, cât și din partea statului român.”

A consemnat pentru dumneavoastră de la Toronto,

Mihaela Cudalbu

Muzicolog și Profesor de Muzică

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!