Printre stelele muzicii clasice ale comunității  române din Toronto, o pianistă de excepție mi-a atras atenția nu doar prin vigurozitatea și forța interpretării artistice dar și iubirea de tot ceea ce este românesc – nesimulată, naturală și plină de grație – în ciuda unei foarte timpurii separări de țara natală: Antonia de Wolfe. Când am avut șansa de a o asculta interpretând Bourrée din Suita Nr. 2 de George Enescu la Ziua Eminescu pe 25 ianuarie 2024 (organizată de către Consulatul României și revista Observatorul la Toronto) am realizat că întâlnisem un muzician complex și (după cum aveam să aflu mai târziu) cu o carieră artistică extinsă în timp și spațiu.

Formată de la o vârstă fragedă la școala muzicală românească datorită unor profesoare recunoscute (Ada Ulubeanu și Ludmila Popișteanu),  Antonia de Wolfe și-a urmat familia la Moscova (unde obținuseră un contract la Institutul de Fizică) la numai 12 ani; o călătorie deloc ușoară, considerând schimbarea de cultură și mai ales de limbă. Admisă imediat la Școala Centrală care  aparținea de Conservatorul Piotr Ilici Ceaikoski, Antonia a parcurs 5 ani de studii muzicale, despre care își amintește cu plăcere și ușoară nostalgie: „Educația muzicală la Moscova era pe vremea aceea foarte tradițională. Se punea accentul pe studierea compozitorilor clasici ca Bach, Mozart, Beethoven și a marelui repertoriu romantic. Îmi amintesc că am fost obligată să învăț toate fugile de Bach în decursul primului an, ceea ce a ajutat enorm la  formarea mea ca pianist.” (din interviul pe care Antonia mi l-a acordat pe 21 Octombrie 2024)

O nouă mutare a familiei, de data aceasta la Roma, oferea pianistei șansa extraordinară de a fi admisă la Academia Națională Santa Cecilia din capitala Italiei – una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții muzicale europene, fondată în secolul XVI de către Vatican.

Antonia de Wolfe

„Academia Santa Cecilia avea pe atunci o tradiție; foarte rar intrau la studii persoanele feminine. Când am fost admisă am avut o concurență mare din toate colțurile lumii, Israel, America, majoritatea fiind artiști deja formați de 25 sau chiar 30 de ani. La numai 19 ani am fost singura fată admisă din cei 95 de concurenți pe cele 5 locuri existente la pian în acel an. Dincolo de impactul cu un alt tip de cultură și o altă limbă străină, studiile la Santa Cecilia au adăugat Antoniei de Wolfe o nouă paletă interpretativă care avea să o urmărească toată viața; Profesorul meu de pian de la Roma, Sergio Perticaroli m-a forțat practic să învăț sonata pentru pian numărul 3 de Prokofiev în doar o săptămână, un tur de forță care însă mi-a arătat că am o înclinație către muzica secolului XX. Iar acesta a fost doar începutul, de unde am dezvoltat o adevărată pasiune pentru creația acelei perioade; astfel am ajuns să includ în repertoriul meu permanent piese de Hindemith, Gorecki, Schnitke, Ravel, Debussy și nu în ultimul rând, Enescu. Aș dori de asemenea să amintesc aici cursurile Mozarteum Hochschule für Musik, Salzburg, Austria, unde am studiat cu același profesor italian.”

Și totuși „aventura” muzicală a pianistei române nu s-a oprit aici, cursul vieții ducând-o în decada anilor 90 în Canada unde, la scurt timp după emigrarea întregii familii, a urmat completarea studiilor la facultatea de muzică a Universității Toronto (UofT). Pe lângă cei doi ani de masterat, Antonia de Wolfe a trebuit să recupereze încă 2 doi ani pentru că – deși celebră în întreaga lume – Academia Națională Santa Cecilia nu avea încă statut de universitate la acea vreme. Studiile au urmat în paralel cu munca de pedagog muzical (fiind angajată ca profesor de pian imediat după sosirea în Canada) și corepetitor de operă, pianista amintindu-și cu mare dragoste de colaborările cu baritonul David Barjaved ori tenorul Michele Strano. În perioada studiilor a beneficiat de instrucțiunile unei profesoare renumite la UofT (Universitatea din Toronto),  pianista de origine română Marietta Orlov (1932-2020), recipient al Order of Canada din partea Guvernatorului, și în paralel membru al corpului de profesori ai celebrei școli muzicale Glenn Gould din Toronto. (Este de amintit aici că pianista a fugit din România în anii 70 împreună cu soțul ei, renumitul violoncelist Vladimir Orlov, realizând o carieră de excepție la Viena și mai apoi la Toronto).

„Marietta Orlov a fost una dintre celei mai consacrate personalități  muzicale pe care am avut șansa a le cunoaște în Canada. Flerul ei pedagogic și o intuiție remarcabilă i-a spus că muzica secolului XX este cea mai potrivită alegere, așa că mi-a destinat piesa Musica Ricercata de György Sándor Ligeti (compozitor maghiar născut în România); o piesă în stil contrapunctic minimalist, complicată și necesitând forță și virtuozitate. Am iubit-o necondiționat și am plâns-o la memorialul din 2022 unde toți studenții ei au participat.”