Mihai Eminescu – Cum trebuie făcută reforma agricolă

Toţi proprietarii mari din România ar fi în contra unei reforme care ar tinde a nimici chiar raporturile de absolută bună credinţă câte exista pân’acum; o ţară întreagă de plugari, de la vlădică pîn’ la opincă, ar fi în picioare în contra unor reforme nemistuite şi, cu toate acestea, cine s-ar grăbi s-o realizeze în ciuda şi în paguba ţării? D. C. A. Rosetti, care nu numai că nu are o palmă de arătură, dar n-o fi putând distinge meiul de ceapa-ciorii.

Ignoranţa „Românului” merge atât de departe încât compară stările de lucruri din Irlanda cu cele de la noi. Fără a cunoaşte originea proprietăţii din Irlanda, unde un popor cuceritor şi-au aprop[r]iat averea imobiliară a unui popor cucerit, fără a ţinea seamă de împrejurarea că irlandezul, în ţara sa proprie, nu poate deveni nicicând proprietar şi e supus acelui sistem de rentă pe care-a formulat-o cu toată cruzimea ei inerentă David Ricardo; fără a vedea că Irlanda e condamnată a fi săracă, fiind pusă de împrejurări în imposibilitatea de-a avea vrodată industrie şi manufactură, acest corelat necesar al unei dezvoltări agricole sănătoase, „Românul” citează acele raporturi vrăjmaşe ca şi când ele ar fi având a face câtuşi de puţin cu relele de la noi, a căror origine nu este nici cucerirea, nici deprinderile agricole, ci supraîncărcarea ţăranului cu dări ale statului, judeţene şi comunale, constrângerea prin dorobanţi de-a plăti acele dări, necesitatea lui de-a se împrumuta, vânzându-şi munca pe ani înainte […].

Aşadar: cestiunea nu poate fi dezlegată fără serioase studii premergătoare. Aceste raporturi, atârnând de natura brazdei, de deprinderi contractate în timp de sute de ani, altele la munte, altele la şes, într-un chip în Moldova, într-altul în Ţara Românească, au nevoie de un serios studiu analitic şi comparativ. Abia după facerea unei asemenea se poate procede la sinteză, la o reformă generală care să unească raporturile sub puncte de vedere comune şi să le reglementeze în mod echitabil […].

Daca am cerceta caz cu caz unde raporturile agricole sunt mai nesănătoase, am afla că mai cu seamă acolo unde proprietarii cei moşneni şi istorici au dispărut şi că, dacă există esploatare neomenoasă, ea se practică mai cu seamă pe moşiile coreligionarilor politici ai d-lui C. A. Rosetti. Unde un ateu sau un cosmopolit ca părintele democraţiei noastre va fi proprietar, raporturile iau forma cea mai rea din toate. Și, daca venerabilul redactor al „Românului” şi-ar da osteneala de-a vedea moşiile pe cari biserica e acoperită cu spini, şcoala cocină, primarul trecut zeci de rânduri pe după zăbrelele mănăstirii Văcăreştilor, să întrebe numai a cui e moşia şi va afla desigur numele vreunui ilustru amic politic al său. Iar satul în care va vedea semnele curăţiei şi averii, biserica frumoasă, şcoala populată şi cârciuma pustie, va afla aproape totdauna că e proprietatea vreunui reacţionar. Căci degeaba am tăgădui-o: una din cauzele sărăciei ţăranului şi a relelor raporturi este suplantarea vechei şi patriarhalei clase de proprietari mari prin oameni îmbogăţiţi şi suiţi în sus pe alte căi […].

Afară de-aceea, relaţiile fiind seculare, întemeiate pe obiceie admise de toţi şi necontestate de nimeni, legăturile între marele proprietar şi oamenii aşezaţi pe moşia lui erau prin chiar natura lucrului mult mai intime, mai înrădăcinate şi mai prieteneşti decât cele de acum. Ar trebui cineva să nu cunoască natura omenească pentru a ignora adevărul că obiceiuri statornice, admise pe tăcute şi cu deplină mulţumire de toţi, fac de prisos orice legiuiri artificiale, scornite de minţi teoretice înstrăinate de ţară şi de geniul poporului lor.

TIMPUL, 21 ianuarie 1882

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!