Mircea Băduț – Întoarcerea perenă (prezentare carte)

Mircea Băduț s-a născut la 15 noiembrie 1967 în Râmnicu Vâlcea. Este un scriitor și inginer român. A absolvit Facultatea de Electrotehnică a Universității din Craiova, în 1992.

A scris unsprezece cărți tehnico-științifice (de informatică aplicată) și șase cărți de beletristică (proză scurtă ficțională; proză eseistică de nuanță filosofică, psihologică și antropologică). De asemenea, a scris peste patru sute de articole tehnico-științifice pentru reviste din România și din Europa (CAD Report, CHIP, ComputerWorld, ENERGIA, GEOconnexion, GEOinformatics, Hello CAD FANS, IT Trends, My Computer, NET REPORT, PC MAGAZINE, PC REPORT, PC WORLD, Tehnică și Tehnologie, Market Watch).

Prin contribuțiile sale timpurii (articole, cărți, lucrări) în domeniile CAD (proiectare asistată de calculator) și GIS (sisteme geo-informatice), a fost un pionier în aceste subdomenii ale informaticii în România. O parte dintre titlurile semnate de Mircea Băduț sunt frecvent menționate în bibliografii academice și profesionale din România și din lume.

În domeniul cărților tehnico-științifice, Mircea Băduț a inventat conceptul editorial „…în trei timpi”: fiecare subiect/subcapitol din carte este prezentat pe trei nivele distincte de accesibilitate (începător, mediu, avansat – însă cu o redundanță minimă), astfel încât cititorul își poate alege singur nivelul potrivit pentru auto-instruire. Două dintre cărțile sale au fost create astfel (Calculatorul în trei timpi, AutoCAD-ul în trei timpi), și ambele au fost editate de mai multe ori (Editura Polirom, 2001-2017).

„ÎNTOARCEREA PERENĂ” poate fi considerată o continuare a cărţii „Întoarcerea fratelui risipitor” (2014), din care şi preia nuvela omonimă. În volum mai găsim o serie de proze ficţionale, dar şi câteva eseuri (proză neficţională) de factură antropologică. (Avem deci similitudini şi cu cealaltă carte de succes a autorului, „DonQuijotisme AntropoLexice”, reeditată în 2017.)

Dacă în proza „Întoarcerea fratelui risipitor” devenim părtaşi la gândurile întreţesute ale personajelor tinere din cunoscuta parabolă biblică – trăind cu intensitate o dramă aparent domestică –, în „Ultimele zile” (proză de dată recentă) avem şansa de a ne imagina că citim direct din jurnalele intime ţinute de Giordano Bruno şi de Galileo Galilei în chiar zilele când au fost condamnaţi de inchiziţie pentru erezia de a susţine că Pământul se învârte în jurul Soarelui – şi devenim astfel martori, implicaţi cu mintea şi cu inima, la o dramă filosofică derulată în poate cea mai semnificativă cotitură a istoriei cunoaşterii.

Interesant este și felul în care [autorul] îi imagineaza distinctiv pe cei doi apostoli ai lui Copernic, prin diferențierea pe care o simțim din monologurile lor. Giordano se exprimă mai mereu la persoana întai, are judecăți mai fruste, este mai impulsiv, pe când Galileo are fraza gândurilor mai lungă, mai abstractă, cu dese relativizări. Simțim astfel că nu e doar o diferență de vârstă, ci și de temperament, de educație. Giordano trăiește intens, din chiar mijlocul lucrurilor, pe când Galileo se vede mai adesea deasupra lor, deși cam același lucrul le frământa amândorura destinul în aventura de susținere a unei idei ce parcă desăvârșea, pe tărâm științific și filosofic, Renașterea.