Mircia Chelaru – Infractorii de partid și de stat și capitalismul de fraudă

Paralizând economia în toate ramurile sale, aruncând-o în taifunul concurenţei zdrobitoare cu performerele economiei capitaliste, liberalizând preţurile când nu fusese desfiinţat monopolul, acceptând drept investitori „strategici” aventurieri şi mafioţi constataţi ulterior ca făcând parte din cohorta asasinilor economici internaţionali, importând necontrolat şi necoordonat, în numele satisfacţiei consumatoriste, conducerile de până acum au semnat decesul-asasinat al economiei româneşti, sau în orice caz i-au produs dispariţia competitivă pe un orizont de timp periculos de îndepărtat.

Această dezagregare structurală, făcută cu bună ştiinţă, care a eliminat capacitatea naţiunii de regenerare a resurselor economice, a fost şi va rămâne o eroare ireparabilă, dar şi o culpă imprescriptibilă!

Efectul nociv se amplifică şi astăzi prin aceea că în fruntea tuturor agenţilor economici rămaşi sub tutela statului au fost instalate, pe mai departe, conduceri partinice, clientelare, care s-au dovedit dintotdeana lacome şi corupte.

Cei mai mulţi au abuzat de funcţiile lor, şi încă o mai fac cu insolenţa oligofrenului protejat de actul de „iresponsabil mintal” dat de psihiatru creându-şi, în afara unor venituri bugetare exagerate, posibilitatea de a extrage valori din chiar fondul public gestionat de ei, ca să le transfere către stăpânii politici, adevăraţii păpuşari din spatele cortinei puterii.

Mai simplu, au furat şi fură pe mai departe statul care i-a îndrituit să-i gestioneze averea! Aceşti infractori, prin stilul clientelar inaugurat, au primit garanţii solide că nu vor fi pedepsiţi atât timp cât îşi servesc cu credinţă hoţească partidul.

Ei au proliferat, s-au înmulţit, umflând toate organigramele, mai ales la capitolul directori şi şefi fără portofoliu. Fondurile salariale pentru aceşti nenumăraţi neonomenclatorişti, în general hoţi şi nevrednici, ca şi luxul lor neruşinat practicat în privilegii nelimitate, bunuri, prime, călătorii, sporuri, paranghelii şi cocoterii, au produs şi produc ravagii bugetelor locale şi celui naţional.

Nimeni n-a corelat, vreme de două decenii de sistem partinic clientelar, aceste salarii nesimţite cu câştigurile reale ale întreprinderilor, întrucât banii malversaţi alimentau şi continuă să alimenteze structurile politice tutelare, atotprotectoare.

Încârdăşite cu patronii „căpuşelor” jefuitoare, aceste structuri politice au creat tagma noilor capitalişti de fraudă constituiţi în mafii autohtone şi curând racolaţi la misiva internaţională.

Îi ştim, îi cunoaştem şi vine vremea să le spunem pe numele lor adevărat!

Furându-se capacităţile, cedând complice pieţele, distrugându-se coeziunile interdependente, evitând corelarea posibilă pe motivul invocate al statului minimal, abuzând de cheltuieli mari şi împovărătoare, s-a instalat, cum era de aşteptat, blocajul financiar care, în final s-a răsfrânt dramatic asupra condiţiei de viaţă a tuturor categoriilor de salariaţi, indiferent de natura muncii prestate.

Populaţia nu a mai făcut faţă preţurilor năucitoare, des schimbătoare şi aliniate pe verticala cererii şi puterii de cumpărare a îmbogăţiţilor prin hoţie legitimată.

Fireşte, toate categoriile de salariaţi, spoliate de veniturile normale, au cerut tot mai vehement indexări necesare de salarii, dar anormale, necorelate cu profitul declarat al intreprinderilor.

Raţionamentul sindicalistului de secţie a fost simplu: dacă şefii fură, să ne dea şi nouă. Şefii, făcându-le cu ochiul, le sugerau câte o grevă de avertisment şi, după unele convulsii regizate, le-au satisfăcut solicitările în numele păcii sociale, fără ca guvernanţii să ia seama că în forma aceasta spiralează inflaţia, adâncind groapa sărăciei.

Prin această sarabandă a escaladării plăţii muncii fără rod, regimurile succesive au intrat într-o altă eroare, dacă se poate numi eroare şi nu fatalism calculat. Adică, după noi potopul. Noi să scăpăm de ei, şi mai departe să se descurce cei de după noi cum or putea.

Şi ca să dea bine la toată lumea au inventat şmecheria alternanţei la guvernare ca model al unei democraţii originale! Numai că toate guvernările au reclamat imediat, ca o justificare a neputinţei lor, „greaua moştenire” preluată de la cele precedente.

Oricine a trecut pe la un curs de informare asupra mecanismelor simple ale economiei de piaţă’ ştie că indexarea fără corelarea cu rentabilitatea şi resursa proprie de valoare financiară adăugată este amplificator de inflaţie.

Din populism, regimurile post-ceauşiste, în loc să se concentreze pe rentabilitate, au acceptat numeroase indexări calculate politic, ducând de râpă moneda naţională.

Or, moneda naţională este o expresie majoră a practicii suveranităţii economice şi financiare a oricărei naţiuni. Dar pe cine a mai interest această suveranitate când toată clasa politică, de la stânga la dreapta şi invers, se arondase intereselor de clan pentru acumulări de averi colosale?

Ce suveranitate să mai pui în discuţie când trebuia să spulberi, mai rău ca în experimentul „Philadelphia”, nu o navă, ci o întreagă flotă maritimă naţională, cotată ca fiind printre primele zece din lume.

Sau să limitezi cotele producţiei de apă grea, una din cele mai pure din lume, la nivelul impus de sponsorul hegemon! Sau să vinzi capitalului otrăvit din est, mascat de terţi occidentali, producţia de oţeluri speciale concurentă cu cea a Japoniei!

Cum s-ar fi putut face aşa ceva practicând o politică demnă, sănătoasă, protecţionistă, transparentă, naţională şi suverană?

Aceasta ar putea fi explicaţia noastră de ce nu şi-au dorit să rentabilizeze întreprinderile atunci când puteau, să le asigure funcţionarea în corelare interdependentă până când se construiau pilonii de susţinere proprii, pentru că puteau!, să dea afară pletora de directori nevolnici, pentru că puteau!, să caute oameni cinstiţi şi gospodari şi să genereze o nouă lideranţă economică, pentru că puteau!

Nici o guvernare nu s-a grăbit să-şi debaraseze clientela ci, în complicitate cu ea, a concediat tocmai pe cei care erau în procesul de producţie, mai exact, resursa fizică şi intelectuală a valorii adăugate şi sursa inepuizabilă a creaţiei.

Dimpotrivă, i-au lăsat pe drumuri făcându-i să-şi blesteme zilele şi să-şi ia lumea-n cap!

A consemnat pentru dumneavoastră General (r) dr. Mircia Chelaru via certitudinea.ro.