Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova – 82 de ani de la Operațiunea „Tidal Wave” (Valul Nimicitor) – eveniment expozițional 1-31 august 2025
Vineri, 1 august 2025 Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Crucea Roșie Română – Filiala Prahova și Asociația „Memorial Ploesti Tidal Wave” vă invită la un eveniment expozițional dedicat împlinirii a 82 de ani de la Operațiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor).
Expoziția este dedicată evenimentelor tragice petrecute în orașele Ploiești și Câmpina la 1 august 1943 și aduce în prim-plan impactul economic și uman asupra celor două orașe în timpul desfășurării acestei operațiuni din cel de-al Doilea Război Mondial.
Veți putea vizita o expoziție tematică impresionantă, a cărei deschidere va fi marcată de un simpozion, în cadrul căruia va fi prezentată în detaliu istoria Operațiunii „Tidal Wave”, cu informații tehnico-tactice despre avioane, drame și povești din marea bătălie ce a avut loc în acea perioadă pe teritoriul orașelor Ploiești și Câmpina.
În speranța că veți da curs invitației noastre, vă așteptăm cu drag vineri, 1 august 2025, ora 12:00, la Palatul Culturii, Sala Coloanelor, Strada Slt. Erou Călin Cătălin, nr. 1, Ploiești, pentru a descoperi împreună un moment important și eroic din istoria Ploieștiului și a Câmpinei!
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!