Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi deschise până la ora 00.00, sâmbătă, 3 iulie 2021, începând cu ora 16.00 și până la ora 00.00.
Ajunși în Sala Tronului, vizitatorii vor putea vedea expus pentru prima dată, după 70 de ani, tronul regilor României. Piesa de mobilier este confecționată din lemn aurit și ornată cu pietre prețioase, pe spătar fiind reprezentat cifrul regelui Carol I, realizat în bronz poleit și aplicat pe o placă de onix algerian. Acest tron a fost folosit de către toți regii României și face parte din patrimoniul Muzeul Golești din județul Argeș, unde este de regulă expus în Salonul de Iarnă al conacului familiei Goleștilor.
Tot în Sala Tronului vizitatorii vor putea regăsi blazonul familiei de Hohenzollern şi stema monumentală situată în partea opusă a sălii. Plafonul este și acesta spectaculos, fiind decorat cu fresca Ceciliei Cuţescu-Storck – realizată la dorința regelui Carol al II-lea – ce are ca temă artele (pictura, sculptura, muzica, tragedia, comedia, poezia).
Ultima intrare se va face la ora 23.30, iar fotografiatul va fi permis cu telefonul mobil.
Spațiile istorice nu vor fi deschize publicului sâmbătă de la ora 10.00, cum erau în mod normal, ci de la ora 16.00. Acestea vor avea program normal de vizitare duminică, 4 iulie 2021.
Vizita se va face respectând regulile de distanțare socială în vigoare și cu portul obligatoriu al măștii la interior.
Mai multe detalii: http://mnar.arts.ro/.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!