Nicolae Grigorie Lăcrița – Impozitarea progresivă, una dintre soluțiile esențiale pentru reducerea deficitelor bugetare și înfăptuirea echității fiscale

„Lăcomia câştigului nu are limite în spaţiu şi în timp pentru rapacitatea ei.
Singurul ei obiectiv este de a produce şi a consuma.
Nu are milă nici pentru natura frumoasă şi nici pentru fiinţele umane vii.
Este gata ca, fără cruţare, să distrugă frumuseţea şi să ucidă viaţa – transformându-le în bani.”¹ (Rabindranath Tagore)

Cuprins:

1. Deficitul bugetar
2. Datoria externă
3. Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.
4. Efectul, în timp, al efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei familii.
5. Una dintre soluțiile esențiale de rezolvare: impozitarea progresivă.
6. Bibliografie.

România a ajuns într-o foarte grea situație economică și socială, printre cauzele principale fiind (1) deficitele bugetare, care se mențin de mulți ani, și (2) datoriile împovărătoare, mereu în creștere.

1. Deficitul bugetar

Reprezintă situația financiară în care cheltuielile publice ale unui stat depășesc veniturile pe care acesta le colectează într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an fiscal. În ultimii 5 ani, deficitul bugetar al României s-a apropiat, în fiecare an, de aproape 10%, precum de 9,20% în anul 2020, 8,65% în anul 2024 etc.

În anul 2024, veniturile statului au fost de 574,60 miliarde (mld) de lei, iar cheltuielile au fost de 727,32 mld de lei, deficitul bugetar fiind de 727,32 – 576,60 = 152,72 mld de lei, care reprezintă 8,65% din Produsul Intern Brut (PIB), de 1.764 de miliarde de lei, adică de aproximativ 353 de miliarde de euro.

2. Datoria externă a României

A ajuns, în anul 2024, la peste 186 miliarde de euro, respectiv de circa 930 mld de lei, ceea ce reprezintă circa 55% din PIB.

Atâta timp cât cheltuiești mai mult decât îți sunt veniturile, acest „deficit bugetar” se acoperă din împrumuturi de la alții.

3. Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.

Cu cât te împrumuți mai mult, cu atât îți crește datoria totală.

Până la urmă și cei care te împrumută (creditorii) își pun problema cu privire la tine, cel care te împrumuți și te tot împrumuți, „dacă mai ai credibilitate”, adică „dacă mai ești solvabil”, dacă mai poți să-ți plătești datoriile.

Strategiile creditorilor sunt foarte diferite:

1. unii nu-ți mai acordă împrumuturi;
2. alții te împrumută, dar la dobânzi tot mai mari, tot mai împovărătoare,
3. alții (inclusiv state și/sau instituții financiare internaționale) și-au stabilit o strategie, bine gândită: de a te împrumuta, în inconștiența ta, până când ajungi în situația de a nu-ți mai putea plăti datoriile, până intri în incapacitatea de a plăti datoriile externe, intrând în colaps financiar.

Ajuns într-o asemenea situație, de faliment, creditorii trec la executarea silită a ta.

Pentru a scăpa de acest faliment:

1. începi să-ți „privatizezi” din bogățiile țări, pe care străinii le cumpără mai pe nimic;
2. ajungi în situația de a nu prea mai avea nimic al tău în propria ta țară.

Situația este cu adevărat deosebit de gravă pentru o țară care nu prea mai are în proprietatea sa nici chiar propriile sale bogății, ale solului, ale subsolului, de interes strategic etc.

4. Efectul, în timp, al efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei familii.

Pentru a înțelege mai bine problema (1) deficitului bugetar și (2) al datoriei externe a țării noastre, vom porni, prin similitudine, de la un caz concret, de la cel al familiei lui „Dorel”, la care, an de an, de mai mulți ani:

1. veniturile = 57.000 de lei,
2. cheltuielile = 73.000 de lei,
3. diferența dintre venituri și cheltuieli = 57.000 – 73.000 = 16.000 de lei care, an de an, a fost acoperită din împrumuturi de la bănci (pentru a simplifica exemplul, excludem împrumuturile de la persoanele fizice care, uneori, sunt mult mai împovărătoare și mai periculoase).

Cum băncile erau foarte ademenitoare și lingușitoare cu împrumuturile oferite, Dorel cu soția sa au ținut-o dintr-un împrumut în altul.

„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).

După un timp datoriile au ajuns așa de mari că băncile nu numai că nu l-au mai împrumutat pe Dorel, dar au ajuns să-l someze să-și plătească datoriile.

Din cauză că Dorel nu și-a plătit datoriile, băncile au trecut la executarea sa silită, vânzându-i, la licitație publică, apartamentul în care locuia.

Cum din vânzarea apartamentului nu s-au acoperit toate împrumuturile contractate (de la mai multe bănci), s-a trecut la recuperarea diferenței prin vânzarea și a celorlalte bunuri din dotare familiei lui Dorel, precum autoturismul etc.

Pe înțelesul omului obișnuit, cam aceleași sunt efectele în timp și pentru un stat cu deficite bugetare și cu datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.

5. Una dintre soluțiile esențiale de rezolvare: impozitarea progresivă.

Impozitarea progresivă, sau impunerea în cote progresive (crescătoare), constă în faptul că, pe măsură ce venitul impozabil creşte, impozitul se calculează cu o cotă tot mai mare (progresivă, crescătoare).

Deci, esenţa impozitării progresive constă în faptul că procentul (cota) de impozit creşte pe măsură ce creşte şi venitul.

Ca urmare, ponderea (în %) a impozitului în venit este crescătoare, nu este constantă precum în cazul impozitării pe bază de cotă unică.

Altfel spus, în cazul impunerii progresive, cota de impunere (rezultată din raportarea impozitului la venitul impozabil) este corelată cu capacitatea contributivă, adică cu puterea de plată a fiecăruia, fapt pentru care este considerata cea mai echitabilă formă de impozitare, fiind aplicată în (aproape) toate ţările dezvoltate din lume, în frunte cu SUA.

Termenul de „progresiv” (din sintagma „impozitarea progresivă”) trebuie interpretat numai prin prisma principiilor de echitate fiscală, și nu prin prisma aspectelor sentimentale, emoţionale și/sau politice.

Caracteristic impunerii în cote progresive este faptul că nivelul cotei procentuale de impozit nu rămâne constant, ci creşte pe măsura sporirii veniturilor și a bogăţiei materiale impozabile.

Spre exemplu, este contrar autenticilor principii de echitate fiscală, economică și socială, să aplici aceeaşi cotă unică de impozite:

1. Și asupra venitului de 600 de euro pe lună, în echivalent de 3.000 de lei, care reprezintă salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2023, încasat de 1,897 milioane de persoane (în general din familii cu un singur venit, care mai au în întreţinere mai multe persoane, unele bolnave etc.), din numărul total de salariaţi activi de circa 5.265.000, 
2. Și unor venituri exorbitante, precum de 151.851 de euro, de 72.000 de euro, de 68.000 de euro etc., obținute în numai două luni, tot de câte o singură persoană², numai dintr-o singură sursă de venit, în afară de mai multe altele pe care le-au mai avut persoana respectivă și a cărui soţie a mai obţinut și ele venituri deosebit de mari, din mai multe surse.

Asemenea veniturile exorbitante, obținute de o singură persoană, în numai două luni, au intrat în atenţia și a Preşedintelui României Traian Băsescu, care, printre alte grave acuzații aduse acestora, a mai făcut și afirmația că aceștia sunt cei mai bine plătiți din lume pentru incompetenta lor: „Nu găsim alții mai bine plătiți decât ei. Niciunul nu are competențe…”.

Vorbe au fost și vorbe au rămas.

Asemenea venituri exorbitante sunt încasate numai și numai de salariații plătiți din banii publici.

În sistemul privat, unde veniturile sunt într-o deplină corelație cu efectele benefice ale muncii depuse, nu se înregistrează asemenea venituri exorbitante, iar dacă ar exista, ar fi pe deplin justificate.

Numai că, în cazul a numeroși salariații plătiți din banii publici, care au obținut asemenea venituri pe cât de mari, pe atât de nejustificate, s-a dovedit ulterior că aceștia au fost incompetenți, corupți și frauduloși, fapt pentru care au și ajunși la închisoare, mass-media relatând frecvent despre unii dintre aceștia.

În condițiile în care oamenii lacomi din conducerea instituțiilor statului sunt și mulți și puternici, inclusiv prin a-și face legi speciale pentru propriul interes, în mod sigur că nu se vor aplica autenticele principii de echitate fiscală, economică și socială, precum prin introducerea impozitării progresive.

„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).

În perioada 2001 – 2004, în țara noastră s-a aplicat, cu foarte bune rezultate, din toate punctele de vedere, impozitarea progresivă.

Nici din partea organelor fiscale, și nici din partea contribuabililor, nu au existat nemulțumiri, și cu atât mai mult nu au existat proteste, precum că nu eram pregătiți pentru aplicarea unui asemenea sistem de impozitare.

Acum, după ce s-a căpătat o asemenea bogată experiență, și când informatizarea s-a dezvoltat foarte mult, atât în activitatea organelor fiscale, cât și a contribuabililor, aplicarea impozitării progresive este mult mai simplă și mai ușoară.

Dar numai dacă se vrea, dacă există voință politică.

Dacă nu se vrea, este foarte ușor să aduci tot felul de argumente politicianiste, inclusiv că nu suntem pregătiți pentru introducerea impozitării progresive, că nu avem digitalizare, că…

6. Impozitarea progresivă în SUA și în țările dezvoltate.

În SUA, de aproape 100 de ani, veniturile din muncă se supun numai și numai impozitării progresive.

Numai că, frauduloșii demnitari de lux, când este vorba de apărarea propriilor lor interese, grav afectate prin introducerea impozitării progresive:

1. nu mai sunt nici pro-americani, americani care, de aproape 100 de ani, aplică numai impozitarea progresivă,
2. nu mai sunt nici pro-occidentali, occidentali care, de peste o jumătate de secol, aplică numai impozitarea progresivă,
3. ei sunt numai pro-ruși, care practică, de zeci de ani, numai impozitarea pe bază de cotă unică.

În lucrarea „Economie politică” de Paul A. Samuelson şi William D. Nordhaus, tradusă în limba română şi publicată de Editura Teora, se găsesc şi următoarele precizări cu privire la cota maximă de impozitare din Statele Unite ale Americii care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ajuns până la 94% (sublinierile îmi aparţin):

1. La pagina 385 din această carte se prezintă următoarea menţiune a fostului preşedinte Ronald Reagan (care, înainte de a fi președinte, a avut o carieră de actor la Hollywood), însoţită de comentariul autorilor cărții:

„’Am început să fac bani realizând filme în timpul celui de-al Doilea Război Mondial’, obişnuia să spună Reagan. ‘În acea vreme, impozitul pe venit ajunsese la 90%’. Dacă examinaţi […] veţi constata că actorul Reagan se situa pe partea cealaltă a curbei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când cotele maxime de impunere depăşeau 90%. Dar, prin 1980, cota marginală maximă de impunere aplicată asupra veniturilor era de numai 50%; reacţia preşedintelui părea să se aplice unei generaţii mai vechi de lucrători”.

2. La pagina 372 Samuelson precizează:

„Pentru a obţine bani în vederea susţinerii efortului de război, cotele de impunere au crescut rapid, ajungând până la 94%. După război, impozitul pe venit a continuat să fie cel mai important impozit federal. Totuşi, cota de impozit plătită de persoanele cu cele mai mari venituri a fost redusă la 70% în 1965, la 50% în 1982, ajungând la 28% la sfârşitul anilor 80, pentru a creşte din nou în 1993 la 40%”.

În prezent, veniturile din muncă se supun numai impozitării progresive pe baza unui barem cu 7 tranşe, cota maximă fiind de 39,6%⁴.

Toate țările cu o puternică dezvoltare economică și socială aplică impozitarea progresivă, aceasta fiind considerată ca fiind forma de impozitare prin care se asigură înfăptuirea autentică a principiilor de echitate fiscală, economică și socială.⁵

„Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.” (Isaia 46:8)

şi fiţi conştienţi de faptul că „Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663).

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (N. T., Luca, 8.3). Amin!!!

Bibliografie

Paul A. Samuelson. Cartea „Economia”, publicată pentru prima dată în 1948 şi reeditată de 24 de ori, a fost cel mai bine vândut manual din Statele Unite pentru aproape 30 de ani. Ulterior a fost tradus în 20 de limbi, iar în prezent se mai vinde în 50.000 de exemplare anual.

Note:

1. Rabindranath Tagore este numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta – d. 7 august 1941) fost scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

2. A se vedea fie și numai https://www.zf.ro/zf-24/in-scandalul-salariilor-asf-contraataca-publicand-veniturile-obtinute-in-trecut-de-membrii-csa-si-cnvm-numiti-de-pdl-12121968; https://www.dailybusiness.ro/finante-banci/basescu-cere-parlamentului-revocarea-imediata-a-intregii-conduceri-asf-este-o-cloaca-98515/

3. Paul A. Samuelson, născut pe 15 mai 1915 în Gary, Indiana, decedat la 13 decembrie 2009, la vârsta de 94 de ani, este primul american laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1970) şi unul dintre cei mai iluştri economişti al secolului al XX-lea. Samuelson a explicat economia keynesiana preşedinţilor americani (cel mai important student al lui fiind John F. Kennedy), liderilor mondiali, membrilor Congresului şi Consiliului Rezervei Federale. El a fost consultant pentru Trezoreria Statelor Unite, pentru Biroul pentru Buget şi a făcut parte din Board-ul de Consilieri Economici ai mai multor preşedinţi americani. Samuelson este autorul unuia dintre cele mai utilizate manuale şcolare din istoria educaţiei economice americane. Cartea „Economia”, publicată pentru prima dată în 1948 şi reeditată de 24 de ori, a fost cel mai bine vândut manual din Statele Unite pentru aproape 30 de ani. Ulterior a fost tradus în 20 de limbi, iar în prezent se mai vinde în 50.000 de exemplare anual.

4. Vezi, spre exemplu https://neotax.eu/user/pages/pdfs/About%20country%20-%20USA%20RO%20version.pdf.

5. Grigorie N. Lăcriţa (coordonator): 1. Impozitarea veniturilor din muncă. Editura Sitech, Craiova, 2004. ISBN 973-657-645-9. 124 pg. 2. Impozitarea progresivă.Editura Tehnică, Bucureşti, 2010. ISBN 978-973-31-2367-5, 260 pg. 3. Impozitarea progresivă sau pe bază de cotă unică? Editura Sitech, Craiova, 2010. ISBN 978-606-11-0722-3, 150 pg.

A consemnat pentru dumneavoastră Conf. Univ. Dr. Nicolae Grigorie Lăcrița.