Patrick Matiș – În primul rând, Adevărul, în al doilea rând, Adevărul, în al treilea rând, daca se poate, tot Adevărul

A cunoaște Adevărul și a nu spune tot Adevărul înseamnă a fi complicele falsificatorilor!

Dimitrie Gusti.

Adevărul! Se spune că nimeni nu-l deține, dar mulți îl pot rosti, mărturisi, trăi.

În aceste vremuri de confuzie amestecată, minciună cu adevăr, nu știm ce să mai credem. Nu mai avem repere, am spune unii dintre noi, nu mai avem valori.

Confuzia este atât de mare încât se crede minciuna ca și adevăr. Și-a preschimbat fața, ne identificăm cu ea.

Dacă minciuna ar fi adevăr, ce rost ar mai avea protestele oamenilor care simt că nu mai pot trăi condiționați, cu reguli, restricții și obligații? Nu cumva instinctul lor de conservare are un stâlp bine înfipt în conștiință? Nu cumva și-au dat seama că sunt trași pe sfoară?

Minciuna are picioare scurte, se spune, iar eu aș continua că de aceea nu poate merge prea departe. Ulciorul nu merge de două ori la apă. Rușine celor care mă fentează de două ori, dar rușine mie ca mă las fentat.

Adevărul este ca un copil frumos care ne bucură când îl vedem, ne împlinește dacă este al nostru și ne desăvârșește când devenim El. Unii se mântuiesc prin El, alții rătăcesc și se leapădă de El.

Îl avem atunci când îl mărturisim, suntem martori, îl rostim, îl evocăm, îl trăim. Experiența conștientă se numește trăire, sau trezvie.

Ce ne facem cu mincinoșii, că ne subjugă? Ne întrebăm. Ne forțează să trăim cum vor ei. Nu ne lasă să mergem la muncă, la cumpărături, la mall, la hypermarket, nu ne mai lasă ca să fim cool, hip, să putem intra cu gleznele goale! Cum facem?

Păi cum să faceți?! E o separație. Fiecare alege ce vrea: mall sau piața de după colț, ei sau noi. Noi am ales, aici la Revista România Culturală, ne-am ales pe noi, pe ai noștri.

Mincinoșii care ne subjugă au printre ai lor dintre ai noștri care au trădat țara, națiunea, neamul, familia pe niște dijme grăsuțe însă și-au lepădat conștiința. E posibil ca măcar unii dintre ei să nu poată dormi liniștiți noaptea, pe când alții dintre ei dorm liniștiți pentru că sunt total adormiți, leșinați în străfundurile sufletelor lor. De fapt, de mult nu mai au suflete.

Minciuna e semn că sufletul lipsește. Conștiința nu minte, așadar cine minte? Ce ne face să mințim? Vrem să ieșim bazma curată dintr-o situație în care pierdem sau suntem umiliți? Totuși, Adevărul, chiar dacă doare, eliberează atunci când îl spunem. Dacă nu deținem Adevărul, de ce-l rostim? Ce este Adevărul.

Toate religiile și cultele spirituale din lume spun că Adevărul este Tatăl Atoatecreator, Atotputernic și Atoatecunoscător. Adevărul nu e filozofie complicată, e limpede ca apa curată, e transparent, obiectiv. Se manifestă prin cuvintele noastre, prin faptele noastre, dar mai există și epifanii, apariții miraculoase, cum este cea mai controversată dintre toate, atunci când israeliții din Scriptură au cerut lui Dumnezeu să le arate Adevărul, iar El le-a adus în fața lor o femeie frumoasă, nudă. Aceste revelații se arată doar celor ce merită pentru că nu s-au dezis. Marii mincinoși, divorțați total de Dumnezeul Tată-Mamă, nu primesc aceste miracole, ba chiar le hulesc, le urăsc, își bat joc de ele cu aere de superioritate, le consideră tabu-uri sau le resping violent, jignindu-le și pângărindu-le.

Lupta este între cei care spun Adevărul și mincinoși.

Mincinoșii au dus minciuna la rang de narațiune mondială. E ca o pătura pe ochii celor care mai vedem. Sub această pătură se pot comite chiar și crime împotriva umanității (în numele sănătății, spunându-ne că „murim pentru sănătatea noastră”, pentru binele comun), ceva de care credeam că am scăpat. Însă, precum ne spun marii înțelepți, istoria se repetă pentru că nu învățăm nimic din ea.

Istoria este scrisă de învingători, ne spun mincinoșii. Iar cei care spun Adevărul ne spun că istoria e scrisă de trădători.

Cei care trădează o fac în numele minciunii. Cei care rămân fideli, o fac în numele Adevărului. Cine credeți că au succes, având în vedere că mincinoșii au adus lumea la dezastru?

Se mai spune că cei din urmă vor fi cei dintâi. Dar dacă nu mai există câmp de manifestare, lume în care să trăim, unde vor mai fi cei din urmă, cei dintâi? Cei asupriți ar trebui să întețească lupta. A te opune minciunii e deja o datorie, pentru că suntem datori vânduți Legii Divine pentru cât am permis minciunii să ne trădeze!

Adevărul e eliberarea noastră, într-adevăr, dar trebuie să ne ajutăm pe noi înșine ca El să ne ajute!

Încheiăm printr-o vorbă de suflet, de înțelepciune a sociologului Dimitrie Gusti:

Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiţie etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. De asemenea nu este nici o exagerare a conştiinţei de sine, ci o consecinţă a acesteia atunci când ea funcţionează în condiţii sufleteşti satisfăcătoare.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

A consemnat pentru dumneavoastră al vostru devotat Patrick Matiș.