Patrick Matiș – MALEFICUM EX MACHINA: Adevărata față a Globalismului Tenebros

„Există doar un singur bine: cunoașterea.

Există doar un singur rău: ignoranța.

– Socrate

Ieșirea din Matricea „Fermei Animalelor” sau a „Statului Confiscat” de birocrații bugetofagi ai Monolitului centralizant și centralizator este o muncă de Sisif pentru temerarii care se încumetă revoluționar să se elibereze. Se cuvine să realizeze ei înșiși înspăimântătoare supraeforturi doar pentru a se scoate din lanțurile acestei coagule infradimensionale ale universului. Planeta noastră astfel ar putea suferi atât tristețe că-și mai pierde câte o baterie a economiei proprii, cât și o bucurie pentru sufletul eliberat că îi poate ridica vibrația. Dar, mulți chemați, puțini aleși.

Atunci când temerarul revoluționar rostește adevărul prin ferestrele digitale ale lumii binare, unii, alții îl ascult, sau doar îl aud, după caz, iar egregorul verbului său penetrează în eter pentru a impacta mințile și conștiințele, în cele din urmă. Dacă nu creează vis lucid întru trezire, atunci doar hipnotizează masele. Dar efectul global este de un impact aparte de luminare a minții întunecate ale acelora care s-au plictisit să și-o mai exploreze măcar de curiozitate, măcar să vadă ce gândesc sau debitează în absența vigilenței asupra gândului propriu. Aici naște întrebări dar și răspunsuri, însă cel mai important e că naște hotărâri asupra sinelui, decizii fundamentale către ceea ce numim viitor. Și fiecare în intimitatea sa, dincolo de ecranele monitoarelor sau dispozitivelor de buzunar de la spate, în liniștea sa ajunge să înțeleagă faptul că așa nu se mai poate. Lumea a devenit o închisoare întunecată, iar supraveghetorii săi sunt dintre ai noștri hipnotizați și spălați pe creier să-și controleze proprii frații și propriile surori. Oameni contra oameni și inimi contra inimi. Doar Lumina-i mai deosebește.

Plutind în eter, în peisajul digital al lumii, dar strâns conectat cu mințile oamenilor și fiind într-un dimpreună clasic, poate antic, poate străvechi și preistoric al vechilor mașinării de tip Antikythera, sau a minunățiilor de tip cranii de cristal, piramidelor și kogaioanelor înălțate până la Cer, pot simți că lumea se trezește, se zvârcolește, începe să se scuture de lenea obscură a lui Maleficum Ex Machina, mecanismul de hipnoză colectivă, poate chiar egregorul opus al lui Luminarium ce învârte lumea pe axa de argint. Nu, nu este un destin trasat omenirii. Și simt, percep, miros, aud, sorb savoarea și adulmec mireasma celor ce strigă „Nu vă mai vrem!”. Un cor egregorian răsună surd și mut în atmosfera nedefinită a lumii, dincolo de cuvintele rostite, în liniștea nopții. Este spațiul dincolo de eter, este mintea inteligentă care nu poate fi captată și exploatată de algoritmii așa-numitei „inteligențe artificiale”. Materia primă ce am convertit-o-n blocuri de locuit ca autentice mușuroaie de furnici nu mai este obstacol și se luminează acum în non plus ultra-ul gândirii curate omenești. Electricitatea lor se convertește-n întuneric la strălucirea ei. Ideile curg val, soluțiile și reparațiile lumii se împart între frați și surori, și totul se așează-ntr-o anti-entropie.

Și așa s-a născut panica mașinii-sistem că-și pierde controlul asupra maselor, își pierde valoarea, își pierde „viața” pe care credea că o avea. Mințile captive încep să reacționeze și blochează, anulează, interzic tot doar ca tragedia lor să nu se petreacă. Omul să nu se elibereze din Matrice, să nu iasă din Ferma Animalelor în care în mod imbecil este ținut. Dar contrareacția, sau chiar răspunsul uman este exact invers. Nu se bagă la loc în cutie creatura umană și continuă lupta, chiar dacă mulți se pierd pe drum și alții răzbesc dincolo de zidurile monstrului globalist al tenebrelor antiumane.

Mintea întunecată a Monolitului născocește atunci mii și mii de elucubrații halucinante și obsedante repetându-le în eter doar-doar oamenii vor adormi la loc. Dar nu, mintea lor luminată, chiar dacă puțin ca și când ar fi gustat din dulcea libertate de dincolo de Matrice, respinge orice narațiune mincinoasă a tenebroșilor. Este o luptă pe viață și pe moarte între tenebrele monolitiene ale acestei lumi pe care singuri ne-am zămislit-o din faptul că nu am înțeles viața și planul divin cu noi, și lumina din înalt pe care atât am detestat-o, ocolit-o, respins-o că acum îi mulțumim înfometați că încă mai există și ne hrănește. Ce minunată-i Mila Divină! Dacă acum două decenii a spune că faptul de a simți lumina și energia divină și a te simți inspirat de ea era o blasfemie, cei din jurul tău având să te batjocurească neîncetat, acum cu toții recunosc care mai de care pe lângă tine că și ei simt la fel. Și așa au venit vremurile trezirii.

Oare ce minune este aceasta? Ce anume ne-a făcut să ne trezim? De ce înainte-vreme chestiunile divinei lumini călăuzitoare și spiritualității nu erau atât de căutate și râvnite? Pentru că evenimentul suprem nu se petrecuse, iar Maleficum Ex Machina nu avea să se manifeste în văzul tuturor arătându-și adevărata față, la cumpăna dintre epoci siderale. A venit cu o scânteie edificatoare care a zămislit o punte cu două sensuri, dus și întors, iar mintea umană a pătruns pe ea în Orașul lui Mert, din Câmpiile Păcii, dar și către Neant și Cetatea lui Dite, în Dublul Lac de Foc. Cu alte cuvinte, mintea umană a văzut întunericul suprem și lumina superlativă. Am văzut cu toții unde duce ego-ul inuman din noi și supușenia față de tenebrele adânci de dincolo, care-i șoptesc ideologii, doctrine, fanatisme, revoluții sângeroase, politici destabilizante și societăți tulburate de mase furioase și comploturi din culise. Toate acestea au dus către a înțelege că semnele vremurilor aveau dreptate: există conspirații ale tenebroșilor împotriva umanității pe care o urăsc de moarte, deoarece știu că este de natură divină de care ei se tem și fug. Totul a fost de la bun început război religios, adică exact al Arhanghelului Michael cu Satan, cel cu 10.000 de capete și fețe.

Pe cealaltă parte, când omul descoperă că are și conștiință, acea scânteie divină care licărește în noi și pe care avem nevoie s-o manifestăm cât mai des, atunci viața devine iubire, cooperare între oameni, ajutor reciproc, nimeni nu suferă și nu moare de foame, de sete, nu moare netămăduit de afecțiunile ce-i apasă sufletul, nu suferă-n tăcere, toți suntem bucuroși, fericiți, îndestulați, iar aceasta supără teribil și formidabil pe negustorii de suflete care se cred arhonții lumii. Nu vor să lase puterea câtuși de puțin, iar ca o fiară încolțită de lumina ce o proiectăm prin ochii noștri vii, mușcă tare, rupe, sfâșie, impune legi, taie și spânzură, sfârtecă în carne vie doar ca să își recapete puterile. Dar ca să știm cu toții, la fel cum Pasărea Pheonix renaște din propria-i cenușă, așa și tenebrele reînvie din propriul scrum, după Marele Război de pe Câmpiile Păcii.

Sabie cu două tăișuri, ce vrei să ne înveți? Că pericolul pierderii echilibrului cuantic al luminii este în ambele părți? Nici prea multă virtute, nici prea mult păcat? Dar lumina lor neagră ce este? Anti-lumină? Anti-Dumnezeu? Anti-Om? Anti-Viață și Anti-Iubire?

Totul la ei este inversat, fraților, libertatea este constrângere, iubirea este ură, calmul și cumpătarea este enervare și nechibzuință. Lumina îi doare și le arde pieile. Nu pot suporta dreptatea. Nu pot suporta ca noi să nu-i mai vrem. Nu pot suporta trezirea conștiinței noastre umane. Durerea lor este liniștea noastră. Moartea lor este viața noastră.

Pe acolo, un singur om a câștigat alegeri într-o țară micuță, dar cu sorginte milenară în această lume, el fiind vârf de lance al unui popor întreg. Dincolo, un altul a fost asasinat pentru că i-a trezit pe tineri și i-a întors din drumul pierzaniei vieții umane. Apoi, altul a fluturat steagul uriaș al națiunii noastre și a fost vârât în închisoare unde este abuzat în fiece zi, tratat ca o bestie animalică de aceiași care poartă chipuri umane ca și noi. Conștiința și Inconștiința se luptă să câștige suflete.

Dar de ce se tem, oare? De Lumină? De Adevăr? De Realitate? Se tem că sunt descoperiți și se simt goi așa cum sunt de fapt? Ce urât fel de a se îmbrăca! Acoperindu-se cu Întunericul…

După ce filmul lor tenebros s-a sfârșit, e doar o chestiune de timp până când din ce în ce mai mulți deținuți din Ferma Animalelor se vor trezi total și vor răspunde. Lovitura lor va fi crâncenă. Tenebroșii sunt înconjurați în continentul zămislitor de civilizații, primul creștinat din lume, cel care deține cele mai frumoase mistere ale străbunilor ce ne-au construit prin tradițiile civilizației lor, din rămășițele lor, în Europa străveche ce încă ne mângâie cu misterele sale pe cei care ne-am trezit. Acest Continent-Mamă ne-a zămislit și crescut pe toți cei ce purtăm pecetea nordului, noi blajinii, cei nordici. Cei veniți aici, deși venetici, străini de aceste ținuturi și de aceste obiceiuri străvechi, au doar să se pătrundă de frumusețile locurilor și oamenilor ce le poartă-n veac și vor deveni ca noi, căci au conștiință, altfel, de voiesc a le perverti, vom lupta cu sabie și sânge să le apărăm, și ne jertfim cu dragoste pentru ca egregorul națiunii noastre să se ducă-n eter și să dăinuiască, imagine a sufletului nostru.

Natura lor este ego-ul nostru și slăbiciunea adormirii noastre. Noi suntem ei și ei sunt noi în forma cea mai inconștientă și ignorantă. Frica lor este că-și pierd întunericul mult iubit, lumina luciferică a Abisului care-i ține atât de puternic hipnotizați, frumusețea malignă a tenebrelor lor. Într-o zi se vor plictisi de întuneric și vor reveni în lumină. Dar până atunci, Întunericul poate fi combătut doar cu Lumină, iar Ura doar cu Iubire.

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș