Patrick Matiș – Ne merităm conducătorii?

Atunci când femeile conduceau din umbră, era pace, era iubire, era echilibru, era cooperare, era înțelegere între popoare, al meu sau al tău nu exista.

Atunci lumea era un cămin, un cuib în care creșteau oameni.

Acum este o groapă de gunoi în care oamenii sunt dezintegrați și reciclați.

Acum, femeile sunt adeptele bărbaților care conduc din umbră, precum este Hillary Clinton adepta perversului și tenebrosului Saul Alinski, cel care spunea la un moment dat că viața este un proces coruptiv, iar cui ii este frică de corupție, îi e frică de viață, dacă vă puteți imagina. Acest individ era un gangster în adevăratul sens al cuvântului, absolut pervers și sinistru în gândire și în fapte, care încă de când era student îi înșela cu false cupoane de student privilegiat pe șefii de restaurante și cantine care îi dădeau din necunoștință de cauză mese gratuite. Hillary Clinton a fost „inspirată” de acest personaj pe timpul facultății și a devenit adeptul lui punând în practică tot ce scria în cărțile lui, precum „Rules for Radicals” (Manualul Radicalilor). Astfel de momente definesc faptul că femeia încetează să mai fie femeie.

Când femeia devine adepta unei scursuri bărbătești, cred că într-o altă viață trecută a fost și ea tot o scursură bărbătească, altfel nu se justifică renunțarea la feminitate în actuala existență, care este precursoarea maternității. Renunță la feminitatea sa, la demnitatea sa feminină, așadar renunță la propria maternitate. Nu mai este mama națiunii sale, nici măcar a comunității din care face parte, neinspirând deloc acea comunitate, ci femeia oricărui escroc bărbătesc ce fură conștiința și împlinirile spirituale și materiale oricărei nații. Un hoț la drumul mare, care a debutat prin a se fura pe sine însuși.

Există o vorbă românească înțeleaptă care este sfântă, ca de altfel multe vorbe românești înțelepte care sunt sfinte, care spune că „cine se aseamănă, se adună”. Păi, „maestrul” își atrage „învățăceii” și reciproc, sunt practic din aceeași tagmă. Ori sunt divini, ori sunt lepădături. Ceea ce mă duce la o altă vorbă înțeleaptă din străvechime care spune așa: „dacă cel drept este drept de șapte ori, căzut fiind de șapte ori se va ridica”. Pentru ei există doar coborâre, sau cădere.

În ziua de azi, conducătorii sunt protagoniști, actori pe o scenă politică și geopolitică reinventată. De fapt, totul este un spectacol (al știrilor) menit să ne țină atenția captivă, departe de ceea ce contează: ființa umană, natura, iubirea între noi, națiunile, neamurile, în loc să ne linșăm, cum spunea bardul din Ipotești, cea mai mare conștiință politică românească pe care am avut-o.

Ne merităm conducătorii? Dat fiind faptul celor scrise mai sus, cei care ați înțeles, devine o întrebare periculoasă. Merităm ceea ce suntem și am ales să fim.

Politica este arta guvernării (popoarelor). Nu-mi aparține această scurtă și tăioasă definiție, ci mi-a fost lăsată pentru a trezi și pe această parte conștiintele celor care încă mai căutăm de către un foarte bun prieten înțelept al acestui secol și al celui dinainte. Guvernarea este conducere, iar a conduce, am observat a fi a ghida, în engleză to lead, to guide, leadership. Iar acest ultim cuvânt observați-l – leadership, leader – conducător, ship – navă, ambarcațiune! Înseamnă, deci, a te îmbarca la a ghida, a conduce, devii un căpitan, un cap, o căpetenie, un om de încredere, așa te-a crescut mama ta, matriarhat.

Se spune (în reconfigurata societate bărbătească de tip științific) că pe vremuri patriarhatul era forma de conducere. Bărbații conduceau vădit comunitățile, țările, lumea. Șefii erau bărbați, soți, tați, luptători, războinici, cuceritori, iar ei tăiau și spânzurau (chiar și la propriu..). Dar dacă începem a căuta în arhivele și artefactele antice pe care le putem descoperi, găsim că femeia era peste tot, în față, în spate, mai sus, mai jos, înaintea și înapoia bărbaților care dădeau tonul, faceau cor și mergeau la luptă pentru lumea mai bună sau pentru a desăvârși lumea. Ele erau vestale, sacerdotese, preotese, sibiline etc. Liderii lumii, pe vremuri, erau și lideri religioși. Forma de leadership antic era teocrația, adică puterea sau stăruința celor îndumnezeiți. Iar femeia se vedea doar în elementele votive (venerante) ale artei lumii (hieroglife, basoreliefuri, desene etc.), ea fiind mereu cea care creea scenariul acelei reprezentații. Era vizibilă, dar cumva era pasivă, în spatele multor aspecte, și rar ieșea în evidență când nu se mai putea.

Un prieten îmi spunea la un moment dat că noi nu avem bărbați de stat. Și îmi venea în minte faptul că însuși președintele republicii în care trăim este sterp, așa declarându-se într-un scurt interviu televizat. Dar eu aș parafraza și aș spune că nu avem femei de stat. Sunt unele pe ici și pe colo cărora le place să sancționeze dreptatea altora, iar altele cărora le place să renunțe la suveranitatea țării lor pentru legislația unei entități fictive numită uniunea europeană, spre exemplu, de parcă această suveranitate este a lor pentru a o da.

Cum își permit toți aceștia?! V-ați putea întreba. Ei bine, își permit pentru că sunt obraznici de mult înțărcați pe sine sau chiar avortați de către Marea Mamă a Conștiințelor din toată această lume. S-au exclus din cadrul umanității cu tot ce înseamnă ea. Au devenit antiumani.. nu există altă explicație. Pomul se cunoaște după roade, iar omul după fapte (și după spuse)..

Acum atenție! Dacă ne conduc astfel de creaturi, e clar. Dacă cine se aseamănă, se adună, înseamnă că problema e la noi… stop!

Am consemnat,

Patrick Matiș

PandeMia, capitolul X, „Ne merităm conducătorii?”.