Patrick Matiș – Statul Parazit, nu Statul Paralel

Oamenii și-au dat din mâini puterea către alte personaje care atârnă din vârful piramidei conspirațiilor asupra marii omeniri de pe suprafața acestei planete. Această putere este cea de a crea, de a susține, de a lăsa moștenire mai departe generațiilor viitoare. Au îngenunchiat, de asemenea, la trâmbițarea unui steag fals, apoi și-au ridicat sprâncenele obosite de atâtea jigniri și și-au dat seama că au fost mințiti. A început trezirea!

Oamenii vor să fie îngrijiți de către Stat. Dar Statul are două fețe, una care se vede, cealaltă care nu se vede, precum cele două fețe ale lunii, aducătoarea vieții și a mareelor, fluxului și refluxului, mecanismelor naturii, fenomenelor care se succed și îmbracă planeta cu voalul lor efemer, Stăpâna Nopții, după cum spunea geniul de la Ipotești. Fața care se vede este cea care dă salarii, pensii, alocații, indemnizații, asigurări, abonamente, iar cea care nu se vede este cea care ne cere dublu, triplu sau de patru ori mai mult pentru toate acestea din urmă. Pentru a fi îngrijit de Stat, ai nevoie să alimentezi funcționarii Statului, instituțiile ca și clădiri, imobile cu toate utilitățiile și serviciile, să le asiguri viitorul, inclusiv să le plătești pensiile celor de acolo, însă toți banii pe care îi dăm se sifonează în alte părți decât numai în buzunarele acestor funcționari, în conturile, buzunarele și portofelele celor din Statul Paralel.

Statul Paralel este ca un univers paralel la universul statal al fiecărei țări, inclusiv a noastră. Este ca un Stat văzut în oglindă cu excepția faptului că Statul Paralel este inversul Statului normal.

Statul în sine este o entitate fictivă, mai pe șleau, o făcătură astăzi în orice țară, o chestie așa, aievea, nu are existență în sine, în afară de cea pe care i-o dau funcționarii săi. Dacă s-ar cunoaște totul despre Stat, cetățenii s-ar revolta ca și răspuns al conștiinței lor, al rigurozității ei. Exact cum spunea și Henry Ford acum zeci de ani despre sistemul financiar-bancar: „Ar fi bine ca oamenii să nu înțeleagă sistemul nostru bancar și monetar, pentru că dacă ar înțelege, cred că ar fi o revoluție până mâine dimineață.” Sau cum spunea Mark Twain: „Dacă votul nostru ar face vreo diferență, nu ne-ar mai lăsa să votăm.” De asemenea, un alt citat de-al lui spune: „Politicienii și scutecele trebuiesc schimbate des, din același motiv.” Twain avea și un simț al umorului special, nu jignea niciodată, dar atingea cu Adevărul. În fine..

Statul român astăzi nu mai produce nimic. Serviciile Statului Român lasă lamentabil de dorit, iar funcționarii săi în mare parte se dedau ilegalităților. Nu voi intra în detalii acum.

România s-a dorit, după 1990, să fie doar o piață de desfacere pentru așa-numitele produse ale marilor corporații multinaționale, pentru că s-a vrut, și se mai vrea, ca producția economică a lumii să fie oferită doar de aceste entități asociative pseudo-economice, aș spune eu, și mă explic. Sunt pseudo-economice pentru că nu distribuie corect resursele naturale și nici umane în întreaga lume, nici măcar cele financiare, ci singurul scop al existenței acestor entități care-și schimbă conducerile des este profitul indiferent de consecințe. Nu există sustenabilitate economică în cadrul acestora. Fac parte din Revoluția Industrială începută în Marea Britanie în secolul XIX și răspândită în întreaga lume prin intermediul agenților lor (mari industriași speculanți, proprietari de afaceri care au transformat lumea într-o mare corporație centralizată pe bază financiară). Vârful piramidei transnațională se termină cu sistemul bancar central și cu marile bănci ale marilor familii care se auto-denumesc elitiste.

De ce am făcut paralela între stat și corporație? Cum spunea Mussolini: „fascismul este căsătoria dintre stat și corporații”. Ne dă de gândit aceasta ca și doctrină politico-economică, nu-i așa? Legătura este în modul de abordare, în, dacă vreți, protecția muncii și toate codurile de etică practicate de către membrii corporațiilor. Corporația funcționează ca un stat, are politici de bune practici, are reguli, coduri de etică, rapoarte pe care le întocmește periodic, totul controlat și centralizat. La fel este și în Stat. Statul este o corporație, deci, astăzi în lume, iar la noi se poate vedea foarte ușor, unul dintre indicii fiind legea 28 din 15 martie 1991.

Alinierea unui stat la corporația internațională, tot entitate fictivă, s-a făcut natural odată cu abolirea (zice-se..) distributismului în lume, după cel de-al doilea război mondial. Încă din anii ’50 s-a dorit să se treacă la acest statut. S-a început odată cu înființarea Rezervei Federale ca și companie deținută privat la începutul secolului XX, care a obținut dreptul de a bate monedă în SUA și, de-a lungul deceniilor, s-au înlocuit băncile de stat cu cele multinaționale. Cu alte cuvinte, guvernele, încă de pe atunci, au început să servească interesele private, nu popoarele. De ce sunt împortante băncile în această ecuație? Moneda națională, sau internațională, este cea care dă mai departe remunerația funcționarilor publici în funcție de regulile financiare vis-a-vis de codul muncii etc., stabilite. Adică exact cum spunea Nathan Rothschild: „dă-mi puterea de a emite monedă în acea țară și nu-mi pasă cine-i face legile.”

Este Statul productiv? Nu. A încetat să mai fie odată cu acapararea monopolurilor de către companiile multinaționale. Activele Statului sunt active deținute în mare parte privat. Este Statul cel care mai are vreo putere? Doar asupra bazei piramidei, adica asupra cetățenilor de sub tutela Statului. Să avem în continuare încredere în Stat că ne vrea binele? S-a văzut de nenumărate ori că pentru ca Statul să ne îngrijească are nevoie să-l alimentăm. Cum spuneam, este o entitate fictivă, nu poate fără noi.

Astfel că Statul, cum am spus, nu are bani. Noi îl alimentăm cu bani, însă până când? Centralizarea tot mai mare a capitalurilor, a finanțelor lumii intră pe mâinile câtorva oligarhi bancari. Se poate specula în continuare asupra monedelor, cele care dau tonul veniturilor în lume. Dar este interesant acest cuvânt „venit”. Este de la verbul a veni, cu alte cuvinte a primi. Oamenii așteaptă de la Statul, să spunem, de fel socialist, să primească. Avem nevoie să înțelegem că Statul nu are bani decât pe cei pe care-i dăm noi în continuare.

Cred cu tărie că adevărata prosperitate vine din dăruire. Chiar și Sfintele Scripturi spun că cel ce dă, va primi cu îndestulare. Așa e Natura, așa procedează, iar străbunii noștri știau asta. Nu putem să dăm unei entități fictive crezând că aceasta ne va salva, pentru că această entitate a fost acaparată de câțiva privați ici și colo.

Din păcate, în România sunt mulți angajați în corporațiile multinaționale. Sunt majoritari. Iau salariile de la corporațiile multinaționale. Le cheltuiesc tot la multinaționale pe hrană, apă și energie. Acesta este monopolul suprem. Profitul maxim al multinaționalelor. Când vârful piramidei va fi cel mai dens, cel mai greu, și plin de toți banii, atunci va cădea la bază. Și ei vor ajunge la sapă de lemn…

Statul Paralel este intermediarul, puntea de legătură între corporațiile multinaționale și Statul Socialist cu aspect Național. Statul Socialist nu mai este Național de mult, tinde spre Comunist pentru că s-a transformat într-o corporație. Toate faptele funcționarilor Statului Socialist sub bocancul căruia trăim numai naționale nu sunt, ci globaliste. Până și informațiile pe care le răspândit în mediul online astăzi sunt în mare măsură cenzurate de către aceste entități corporatiste. A început dictatura celor care dețin frâiele.

Soluția? Trezirea și descentralizarea banilor primiți către om, către micul producător, către micul întreprinzător din țară și nu către multinaționale. Acesta va produce prosperitate pentru el, pentru cei din jur, pentru generațiile viitoare și va mai da și la export surplusul. E urgent! Altfel dispărem într-un lagăr fascist de tip corporatist.

Statul Paralel? Nu. Statul Parazit!

A consemnat pentru dumneavoastră al vostru devotat Patrick Matiș.