Paul Dragoș Aligică – Propagandismul și trogloditismul intelectual. A doua natură a vieții publice românești

De unde își trag acești oameni încrederea absolută în bonitatea lor intelectuală și, mai ales, convingerea că trebuie să îndrume națiunea în domenii și teme despre care e evident că nu numai că nu au studiat, dar nici măcar nu au gândit serios?! Un mister…

Este momentul propagandismului și trogloditismului intelectual. Nici nu mai bate la ochi, e acceptat ca atare; a devenit a doua natură a vieții publice românești. Intelectualitatea publică românească este analfabetă economic și analfabetă politologic. Această realitate este demonstrabilă prin cele mai elementare modalități de evaluare a competenței cuiva într-un domeniu de specialitate în care se pronunță cu pretenția de autoritate și formator de opinie.

Evident, un prim criteriu este acela că, la obiect și pe teme de substanță, nu sunt capabili să articuleze nimic altceva decât variații pe temele propagandistice ale zilei. Ne aflăm în situația în care, de pildă, problema integrării economice, proiectul european, mixul de politică macroeconomică și reforma structurală ne sunt explicate de sus, într-o manieră propagandistică, de către oameni care nu au nici cea mai mică înțelegere a elementelor de bază ale gândirii economice – precum formarea prețului sau teoremele avantajului reciproc.

Nu îmi dau seama dacă se înțelege asta… Este ca și cum i-am vedea dând sfaturi medicale sau de inginerie civilă. Pe baza că au citit pe internet, sau au răsfoit niște cărți, sau sunt isteți de la natură…

Oameni incapabili să explice formarea prețului sau să citească un grafic explică, fără nici cea mai mică ezitare, națiunii „cum vine treaba” in ideea ca ei au fost declarati „intelectuali publici”, deci „se aplică in virtutea definitiei”. De unde își trag acești oameni convingerea absolută că, deși nu ar putea trece examenul de anul I la ASE, trebuie să îndrume națiunea în domeniu, e un mister al vieții contemporane.

Avem cazuri de oameni care, în viața lor, nu că nu au publicat nimic într-o revistă de specialitate, dar nu au luat un curs de politologie, și totuși pretind o competență deosebită în acest domeniu in mass media tarii. Pe ce bază, nu se știe. Dar iată, intelectualitatea publică românească este, prin definiție, „politoloagă” desi in majoritatea cazurilor -consacrati si aspiranti- competentele pretinse sunt in alte domenii unde -nu e o surpriza- nu performeaza profesional cu mult mai bine.

În acest moment, avem situații în care asistenți universitari în domenii precum politologie sau economie de la universitatile romanesti au publicat în reviste de specialitate, dovedindu-și astfel competența minimă de a trece ceea ce se numește un test academic, mai multe articole decât toată intelectualitatea publică românească pe care o vedem prin studiouri media sau pe rețelele sociale, rupându-se în figuri de formatori și influenceri in politica si economie.

Nu fetișizez publicațiile sau pregătirea academică și profesională. Sunt oameni care, pur și simplu, de la natură, fără să fi citit masiv și fără pregătire în oricare dintre științele sociale, sunt capabili să fie foarte buni interpreți ai realității sociale.

Dar să fim realiști: întreaga intelectualitate publică românească – de la cei mai mari până la ultimii aspiranți la acest statut – este în situația în care nu ar putea să treacă un examen elementar de teorie economică. Imensa lor majoritate nu au luat în viața lor un curs serios de teorie politică sau statistică si pun pariu ca nici macar nu isi imagineaza ce ar putea contine unul…

Repet: nu ar fi absolut niciun fel de problemă dacă discursul lor ar avea măcar, ocazional, un element de factură intelectuală – o observație critică originală sau un element de coerență și soliditate epistemică. Istoria e plină de autodidacți care au strălucit.

Dar nu este cazul. Sunt aceleași șabloane propagandistice, repetate până la sațietate, doua ideii invartite si permutate doua luate cate doua. îmbrăcate într-o pretenție de cunoaștere. Agresivitatea, dorința de a da lecții unde ești în poziția de a nu le da, aroganța, misecuvenismul sunt trăsăturile definitorii.

Se pretind reformatorii și îndrumătorii României. Dar, înainte de a se pretinde repere intelectuale ale națiunii întru reformă, ar trebui să se uite în curtea lor. Ar trebui să înceapă cu reforma propriului malpraxis… Sa-si ia masura proprie…

De unde își trag acești oameni încrederea absolută în bonitatea lor intelectuală și, mai ales, convingerea că au ceva de spus în formarea opiniei publice românești e o problemă psihologică înainte de toate. Și una sociologică. Se întâmplă curent, iar complexul mass-media românesc – în realitate, o structură de propagandă și măsuri active care operează sub acoperire mediatică – trăiește din asta.

Folosirea opiniilor intelectualității publice – legitime civic (oricine are voie să aibă o opinie, oricât de dezaxată), dar profesional și epistemic complet nebazate si nejustificate – servește periodic pentru a injecta o aparență de fundament ideologic și epistemic liniilor de propagandă promovate.

Traim momentul propagandismului și trogloditismului intelectual. Nici nu mai bate la ochi; în mareea de propagandă, dezinformare și confuzie care ne cuprinde, aceste aberatii si personajele in cauza nici nu mai sunt notate ca atare – au devenit ca prezentă si performantă o a doua natură a vieții publice românești.

E donquijotesc să te opui acestui trend și realității? Poate că da, poate că nu… Dar nu vom ști niciodată răspunsul dacă nu încercăm să o facem, după puterile și competențele noastre limitate…

A consemnat pentru dumneavoastră prof. univ. Paul Dragoș Aligică.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!