Rasturnarea de situatie, marea tradare din al doilea razboi mondial

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/9-mai-1945-ziua-victoriei-15.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/9-mai-1945-ziua-victoriei-15.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Rasturnarea de situatie, marea tradare din al doilea razboi mondial” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533910245116{margin-bottom: 0px !important;}”]Recent, un oficial al statului, cand am fost in vizita intr-un oras port la Dunare, la o intalnire amicala, ne-a intrebat care este preferinta noastra, republica sau monarhie in Romania, ca forma de guvernare. Pozitia noastra, a echipei Revistei Romania Culturala, si a mea personala, este una echilibrata cu scopul intelegerii ca indiferent de forma de guvernare, daca nu se aliniaza la realitatea economica sustenabila pe termen lung, tinand cont si (dar mai ales de) factorii de mediu si sociali, atunci nu serveste. Cu alte cuvinte, nu avem preferinte, iar in ceea ce priveste monarhia in Romania, aceasta deocamdata nu exista, la fel, Casa Regala este oficial, legal si corect constitutional inexistenta aceasta avand nevoie sa fie creata daca asa se doreste. Daca noi, poporul roman, asa dorim, sa avem monarhie ca forma de guvernamant, sa ne exprimam oficial opinia si sa incepem sa participam la un referendum in acest sens, ca mai apoi sa cautam un succesor voievodal capabil sa construiasca aceasta Casa Regala pe care o cerem si sa instituim mai departe ierarhia si ordinea unei democratii participative. Insa, cati dintre noi suntem cetateni responsabili? Participam activ la ceea ce se numeste viata cetateneasca si facem parte cu adevarat din poporul roman? Iata motive de reflectie… In fine.

Dar sa incepem cu subiectul articolului nostru:

„In noaptea de 23 August, regele Mihai anunta la Radio ca fusese semnat un armistitiu cu sovieticii […] De fapt armistitiul nu a fost semnat pana pe 12 Septembrie, la Moscova. […] Dat fiind ca nu se semnase armistitiul, toate trupele romane, care se aflau pe frontul din Moldova si Basarabia si care incetasera focul, dupa ordinul regelui Mihai, au fost facute prizoniere de catre rusi; soldatii si ofiterii au plecat captivi catre Rusia. Asa ca a fost o capitulare si nu un armistitiu. Exista aici un rege care isi preda armata dusmanului. In ce tara din lume poate fi gasit un sef de stat asemanator? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin maresalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin ‘Ordinul Victoriei Sovietice’. Trista onoare de a fi decorat de catre dusmanul de moarte al poporului sau!” – General Platon Chirnoaga, sef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Predarea Romaniei sovieticilor la Yalta” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”– minciuna unanim acceptata –” font_container=”tag:h4|font_size:18px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”de Gheorghe Constantin Nistoroiu” font_container=”tag:h4|font_size:18px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533896997947{margin-bottom: 0px !important;}”]Romania, era in anul 1944 o tara ce facea parte pe merit din elita natiunilor europene, a carei contributie la crearea si mai ales la pastrarea valorilor identitare ale civilizatiei europene nu putea fi ignorata. Era o tara cu traditie democratica, pe care doar nesansa unui rege cu grave carente psihice si educationale, Carol al II-lea, o impinsese catre tavalugul totalitarismului monarhic, dar care nu reusise sa desfinteze radacinile viguroase ale legilor stramosesti ce guvernau inca in mediul rural, predominant. Dar mai ales, Romania anului 1944, avea, prima data in istoria ei, o elita intelectuala fara precedent gratie atat numarului mare de personalitati din toate domeniile vietii economice, stiintifice si culturale, cat si nivelului de recunoastere pe plan mondial, a multora dintre ei.

Isi puteau permite democratiile europene, Casele regale surori, dar mai ales, deja in curs de afirmare in postura de garant al democratiei planetare, SUA cedarea Romaniei neconditionat aliatului sovietic, asa cum afirma cu atata convingere ex-regele Mihai si intreaga propaganda pro-monarhica?

Oare Romania devenise dintr-o data neinteresanta pentru americanii care-si vedeau pierdute propriile investitii de pe Valea Prahovei?

Nu cumva trebuie sa cautam adevarul ascuns in documentele vremii pentru a vedea dincolo de „miturile” arhicunoscute Yalta, Crimeea, Postdam sau Moscova?

Nu ma voi opri de asta data la pregatirea si realizarea loviturii de stat de la 23 august 1944 ci doar la unul dintre primele decrete regale, cel din 20 ianuarie 1945.

Maresalul Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941, ca raspuns la telegrama din ajun a suveranului urmatorul mesaj: „Multumesc respectuos Majestatii Voastre pentru cuvintele de imbarbatare si de apreciere cu care ati cinstit Armata si pe mine. Fiti sigur, Majestate, de devotamentul nostru. Pentru tara si pentru Majestatea Voastra ne batem. Pentru tara si pentru Majestatea Voastra trebuie sa invingem”.

La 28 iulie 1941, Mihai I de Romania transmitea celui care ii datora nu numai Coroana dar si o pozitie de onoare si autoritatea fata de supusii sai, Maresalului Ion Antonescu un mesaj de felicitare, imediat dupa ce „vitezele trupe romano-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste si au reintregit pe vecie tara Moldovei.”

La referendumul national de la 9 noiembrie 1941,  3 481 311 de romani votasera pentru sustinerea programului de guvernare antonescian si doar 74 voturi fusesera contra, natiunea exprimandu-si aprobarea pentru tot ce infaptuise pana atunci „guvernarea dezrobitoare a Maresalului Antonescu”.

S-a spus ca odiosul decret promulgat de Mihai I la data de 20 ianuarie 1945 sub o „patriotica” masca – DECRET-LEGE – Pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii (anexa 1) – fusese acceptat doar pentru a le face pe plac sovieticilor care doreau astfel sa se razbune pentru infrangerile suferite in prima parte a razboiului. Decretul convenea insa, perfect si celui care il promulgase cu atata rapiditate, regelui, pentru ca ii permitea astfel sa „purifice” atmosfera atat de plina de indignare a celor ce asistasera neputinciosi la predarea neconditionata a tarii in mana sovieticilor si la masacrarea bravei armate romane de catre „aliatul” sovietic datorita lipsei unui armistitiu semnat.

Mare parte din cei carora le era „adresat” decretul luptau inca pe front si chiar se intampla sa si moara uneori respectandu-si juramantul de credinta fata de rege si tara!

Cel care avea sa refuze cererile de gratiere ale ofiterilor eroi ce dezrobisera Basarabia si Bucovina, nu s-a gandit ca ar fi fost o suprema onoare ca primul judecat si condamnat pentru ca luptase pentru o Romanie democratica, cu toti romanii uniti, sa fie chiar el, regele, sau adevaratul vinovat pentru pierderea Transilvaniei, nimeni altul decat taticul Carol al II-lea?

Odata cu promulgarea acestui decret, Romania intra in cumplita epoca a terorii si mistificarii ajunse politica de guvernare. Putea in orice moment sa se descopere de catre un „binevoitor” ca erai unul din cei care luptase pe frontul de rasarit sau chiar numai votasesi cu Maresalul! Justitia se transforma deja intr-o mascarada cu iz de tribunal popular, fara discermant ci doar aservit intereselor celor ce, folosind singurul simbol al puterii ce exista la acea data, regele, se instalau in forta la putere. Decretul devenea operant in timpul guvernului Radescu, unul din artizanii loviturii de stat si care impreuna cu Constantin Visoianu, la acea data ministru de externe avea sa conduca, o alta interesanta tema de dezbatere, peste putin timp una din miscarile de rezistenta a Romanilor din exil.

Ciudat, pentru cel curios si dornic sa inteleaga, este faptul ca intotdeauna in discursul sau, cel ce cu ingaduinta Domnului se numeste inca Mihai I, se plange ca „a fost nevoit sa accepte” sau „sa faca”. Actele sale, intreaga sa guvernare nu-i apartin niciodata! Lipsa asumarii raspunderii este caracteristica definitorie a acestei personalitati a istoriei romanesti. Sau asta s-a dorit sa credem, pentru ca lipsa de curaj, daca mai adaugi si faptul ca nu intotdeauna intelepciunea face casa buna cu curajul, poate sa duca la un iertator sentiment de resemnare care sfarseste aproape sigur, cu un „asa a fost sa fie, ce era sa faca?!”.

Oare chiar nu ar fi putut face nimic mai mult ?

La 24 februarie 1945, domnul general de corp de armata, adjutant Nicolae Radescu, presedintele Consiliului de Ministri, adresa la radio un apel catre poporul roman, din care redam un fragment:

„Frati romani,

Cei fara neam si fara Dumnezeu, asa cum i-a botezat poporul, au pornit sa aprinda focul in tara si s-o inece in sange. O mana de insi, condusi de doi venetici ANA PAUKER si ungurul LUCA, cauta prin teroare sa supuna neamul. Vor cadea striviti.

Acest neam care a stiut intotdeauna sa-si apere fiinta, nu de cativa neispraviti se va lasa acum ingenunchiat.

Sub masca democratiei, democratie pe care la fiecare pas o calca in picioare, aceste fioroase hiene nedajduiesc sa ajunga in stapanirea tarii. Sunt nenumarate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul tarii. Voi avea in curand prilejul sa va vorbesc de toate.

…

Criminalii care savarsesc aceste nelegiuiri nu au macar curajul faptelor lor. Vor cauta sa arunce vina asupra armatei care dupa spusele lor, ar fi provocatoare. Afirm cu toata taria ca nu poate fi insinuare mai infama. Armata a avut ordinul meu categoric sa nu atace decat daca este atacata si ea a facut ceva mai mult, peste tot unde armata a fost atacata, a tras in aer numai in scop de intimidare…

Putem insa sa ne multumim numai sa constatam acest lucru, fara ca sa ne vina atunci pedeapsa de la Dumnezeu?

Fara indoiala ca nu; ca un singur om trebuie sa ne ridicam si sa facem fata primejdiei.

Eu si armata ne vom face datoria pana la capat.

Fiti si voi cu totii la posturile voastre.

Ora 22

Bucuresti, sambata 24 februarie 1945”

(Arhivele Statului Bucuresti, fond Directia Generala a Politiei, dosar 17/1945, f.223-225)

Era, la acea data generalul Radescu, ca sef al executivului romanesc un inconstient, gata sa lupte cu sovieticii, forta de ocupatie?

ADEVARUL stiut de generalul Radescu atunci era altul decat cel pe care il invoca intotdeauna Mihai I de Romania atunci cand isi motiveaza comportamentul?

Raspunsul il gasim in telegrama secretarului de stat interimar al S.U.A., Grew catre reprezentantul american in Romania, Burton Y. Berry, privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit carora poporul roman trebuie sa fie asigurat ca Romania va ramane independenta. Telegrama poarta data de 24 februarie 1945, ora 10 p.m., fiind deci un suport real pentru seful Guvernului Roman, generalul Radescu in actiunea de eliminare a factorilor ce puteau duce la bolsevizarea tarii. Consider extrem de important documentul pe care il redau integral in anexa 2.

Am putea crede, obisnuiti cu modul balcanic de a face politica, ca lucrurile aratau bine doar pe hartie. Telegrama din data de 1 martie 1945, trimisa de reprezentantul S.U.A. in Comisia Aliata de Control pentru Romania, C.V. Schuyler, Ministerului de Razboi al S.U.A. in legatura cu demisia guvernului Radescu demonstreaza ca Romania nu fusese „daruita” sovieticilor niciodata de ceilalti doi aliati, Anglia si S.U.A., asa cum am fost facuti sa credem noi, romanii! (anexa 3).

Ceea ce nu stiau aliatii occidentali, era faptul ca suveranul roman, era cel care mostenise posibil genetic – moralitatea „mamelor” din Casa regala romaneasca este cunoscuta! – dar mai sigur prin educatie un mod „realist” de a vedea guvernarea: „totul pentru tine, ceilalti iti datoreaza supunere”. Este binecunoscuta scena, relatata in memoriile celor prezenti, despartirii dintre tatal, Carol al II-lea si fiul, Mihai I. La cererea fiului de a nu fi lasat „aici”, tatal „responsabil” ii aduce aminte ca are o misiune de indeplinit! Inaltator, veti spune!

Sa incercam sa aflam la ce misiune facea referire declaratul admirator al doctrinei totalitare, bolsevice, Carol al II-lea.

Sa ne oprim mai intai la telefonograma lui A. I. Vasinski, adresata lui V. M. Molotov, pe data de 1 martie 1945, dupa ce se pare ca primise de la regele Mihai I cel mai scump martisor platit de poporul roman, Guvernul Rosu:

„SECRET

Prin telefon, din Bucuresti

Tovarasului Molotov,

La 10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele. Inca o data i-am repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistand asupra faptului ca insarcinarea i-a fost data lui, ca unei persoane care corespunde tuturor conditiilor mentionate de mine anterior, in conformitate cu directiva.

Regele a raspuns ca el s-a informat cu atentie asupra punctului de vedere al guvernului sovietic si spera ca va putea lua o hotarare in conformitate cu indicatia Guvernului sovietic. A promis ca va da raspunsul in dimineata zilei de 2 martie, deoarece trebuie sa indeplineasca toate procedurile constitutionale.

Regele a subliniat in repetate randuri dorinta sa de a pastra pe deplin cele mai bune relatii cu Guvernul sovietic.

Vasinski

A transmis, prin Visinski / A primit: Podterob, la 1 martie 1945, ora 23:58.

S-a expediat tovarasilor: Stalin, Molotov, Mikoian, Beria, Malenkov, Dekanozov, Sectia a IV-a Europa”

(Arhivele Statutului Bucuresti, colectia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc. 5, f.21; Arhiva MAE al Federatiei Ruse, Moscova, Fondul 0125 – Referentura Romania, opis 33, mapa 128, dosar 5)

Agitata zi trebuie sa fi avut tovarasul Vasinski daca era nevoit sa se intalneasca cu regele Romaniei in miez de noapte!

Ne certifica acest lucru si telegrama expediata de Burton Y.Berry, reprezentantul SUA in Romania, catre Secretarul de stat american, in aceeasi seara de 1 martie 1945, din care alegem doar un fragment:

„Bucuresti, 1 martie 1945,ora 8 p.m.

(primita ora 9,12 p.m.)

Dl. Vasinski mi-a cerut sa-l vizitez asta seara la ora 6.

…….

Raspunzand la intrebarea mea daca noul prim ministru fusese ales, el a spus ca regele va face alegerea dupa consultari cu liderii partidelor. Am spus ca presupun ca liderii de partid vor desemna pe candidatii propriilor lor partide care intrau in guvern. Dl. Vasinski mi-a raspuns ca existau numeroase clici in vechile partide, ca existau fascisti si ca, desigur, reprezentantii unor astfel de grupari nu-si aveau locul intr-un guvern destinat sa combata fascismul.

……..

Impresia mea generala de la intalnire este aceea de confirmare a rapoartelor, recent inaintate Departamentului. Dl. Vasinski actioneaza pe baza unor instructiuni directe. Speranta sa este sa reuseasca a salva aparentele de procedura constitutionala, dar daca este necesar, el o va sacrifica pentru o solutie rapida.

Repetata la Moscova sub nr.33.

Berry”

(Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers,1945, vol. V, Europe, pp.489-490; publ. in Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo-americane (1944-1947), Bucuresti, p. 113.)

Sa remarcam ca Vasinski procedase inteligent intalnindu-se mai intai cu „aliatul” pentru a verifica daca regele roman ceruse sprijin sau informase despre presiunile ce se faceau asupra sa. Total linistit si multumit plecase la sfatul de taina cu Mihai I care se dovedea un loial colaborator, demn de toata increderea. Scenariul nu avea de ce sa capete note precipitate pentru a declansa o posibila reactie a lumii democratice.

La 2 martie 1945, Mihai I l-a insarcinat pe Petru Groza cu formarea noului guvern, fara a tine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un guvern „de colaborare” si, facandu-se ca nu intelege de ce gestul sau „…echivala cu o condamnare la moarte a democratiei in Romania”, Regele ii sugera proaspatului sef de guvern, sa solicite si celor doua partide istorice, National-Taranesc si National-Liberal sa desemneze membri in viitorul guvern, pentru ca asa era intelegerea cu ceilalti doi garanti ai democratiei in Romania, SUA si Anglia.

Partidele istorice insa aveau convingerea ca daca vor protesta pentru alegerea omului Moscovei in suprema functie in stat si nu vor accepta sa faca parte dintr-un asemenea grosolan fals, regele, garantul democratiei nu va investi noul guvern.

A fost probabil greseala cea mai grava a lor in aprecierea corecta a aliatilor si mai ales, a adversarilor momentului.

Iar pentru ochii democratiilor occidentale solutia era gata inca de ceva timp: aparitia unor „grupari rebele” ale imbatranitelor partide romanesti, coapte peste noapte de soarele rosu al Moscovei, tocmai apte sa guverneze conduse de „liberalul” Gheorghe Tatarescu si de „taranistul” Anton Alexandrescu.

Datorita trecerii timpului, chiar puternic marcati de cunoasterea cumplitului holocaust declansat prin gestul regelui Mihai I de a preda destinele tarii in mainile unui guvern socialist, gest liber consimtit asa cum cred ca s-a inteles in acest moment, reactia guvernelor britanic si american, la aflarea stirii ca in Romania este un guvern rosu, este de-a dreptul demna de o analiza aprofundata asupra imposibilitatii diplomatului de cariera de a crede ca un rege poate sa-si tradeze propriul popor.

Va urma…

Sursa: Basarabia Literara.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!