RRC Podcast – Ep. 40 – BioFarmland și agricultura ecologică în România, cu Katharina Haeni

RRC Podcast – Ep. 40 – BioFarmland și agricultura ecologică în România, cu Katharina Haeni

RRC Podcast - Ep. 40 - BioFarmland și agricultura ecologică în România, cu Katharina Haeni

Bună seara, bună ziua sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni! Pentru că ne întoarcem la origini așa cum ne-am obișnuit.

Vom vorbi despre agricultura străveche astăzi care s-a întors în gospodăriile de familie care au reușit în timp, prin a o practica, să crească și să se dezvolte într-o afacere la nivel național.

Continuăm seria invitaților și de această dată stăm de vorbă cu doamna Katharina Haeni, inginer agronom de profesie, din Elveția, fondatoare alături de fratele ei a afacerii de familie BioFarmland prin care și-au propus să practice agricultura ecologică.

Au fost în câteva țări de pe mapamond, precum Argentina, însă au descoperit că în România se poate practica o astfel de agricultură pe care și-o doreau. Astfel că au ajuns în țară, în 2004, au cumpărat diverse parcele de terenuri agricole și după ce le-au compactat, au început lucrul.

Au construit hale, la început, și-au organizat lucrul, chiar dacă a fost destul de obositor, însă în câțiva ani au reușit să-și cristalizeze visul. Așa s-a cristalizat BioFarmland.

„BioFarmland este ferma noastră ecologică încă din 2004. Este o altfel de agricultură: una bio-ciclică-vegană, una organică cu mare grijă pentru solurile virgine și plante.

Pe câmpurile noastre se găsesc cereale ecologice (Spelta, Einkorn – Alac, Grau și Secara), muștar ecologic, ceaiuri ecologice și condimente ecologice.”

Practică o agricultură sustenabilă și ecologică, pe care o lucrează fără plug, doar o mică suprafață de 5-8 cm de sol, urmând să renunțe în viitor la aceasta, folosind o mașină de însămânțare directă.

Vorbim de asemenea despre pământul care este un ecosistem, fiind cel mai adecvat a nu fi deranjat de plug, ci lăsat să se susțină singur prin „forța de capilaritate”, cu pauze la câțiva ani pentru odihnă. Mai vorbim și despre secetă și modul în care este corect să gestionăm situația.

Are de asemenea un magazin online de desfacere a produselor ecologice pe bază de cereale, condimente și ceaiuri, dar și produse pentru casă, precum procesatoare pentru cereale și sare de baie.

„Misiunea magazinului nostru online este de a oferi hrană din agricultură sustenabilă tuturor celor interesați de produse organice. Toate produsele pe care le oferim sunt plantate, crescute, procesate și ambalate în ‘curtea’ familiei noastre de aproape de 1.000 hectare certificată ecologic din satul Firiteaz județul Arad.”

BioFarmland Shop: https://www.shop.biofarmland.ro

Vizionare plăcută!

Să ne revedem cu bine și la episoadele următoare!

Vizitați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/culturaromana.ro.

Grupul România Culturală: https://www.facebook.com/groups/2019168085024833.

Pagina oficială web: https://culturaromana.ro/.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu