RRC Podcast – Episodul 8 – Transhumanța sufletului românesc, Zalmoxe și Nemurirea
RRC Podcast - Episodul 8 - Transhumanța sufletului românesc, Zalmoxe și Nemurirea
Bună seara sau bună ziua, bună dimineața dragi români de pretutindeni. Ne revedem iarăși la un nou episod al podcastului nostru Revista România Culturală, de data aceasta cu Tudor Urse. Subiectul pe care îl abordăm în seara aceasta este unul despre spiritualitatea românească străveche și anume despre transhumanța sufletului românesc și Zalmoxe și nemurirea la traci.
Tracii, fie ei geți, daci, carpi, apuli, tirageți, massageți, roxolani etc., aveau o cultură solară de o spiritualitate extrem de bogată și profundă, credeau în nemurire, în faptul că după moartea fizică sufletul continuă dincolo, ba chiar este nemuritor, indestructibil. Cum credința lor era transpusă în practică, erau evident cei mai înțelepți și mai viteji, conform lui Strabon în Geografică, cu referire la geți. Herodot ne spune, citându-l pe Mircea Eliade din „Istoria credințelor și ideilor religioase”, că tracii se credeau nemuritori, iar Eliade ne explică faptul că se făceau nemuritori, fiind o chestiune de practică ritualică spirituală.
Zalmoxe, ca mare legiuitor și înțelept al tracilor, cu origini necunoscute încă, le dădea tracilor învățătura cu privire la nemurirea sufletului, medicina și legile spirituale fiind în acord cu aceasta. Tot Herodot ne spune că Zalmoxe, sau Zalmoxis, ar fi fost un sclav sau discipol al lui Pythagoras, că s-a întors din Samotracia cu avuție și cu învățătură către tracii din nord unde și-a început misiunea de răspândire a ei. Ne vorbește despre mitul imortalizării lui Zalmoxis pe care îl vom desluși pas cu pas și vom face un pic de lumină asupra chestiunii imortalizării și asupra faptului că tracii nu aveau frică de moarte, ei înșiși fiind ad mortem paratissimi și având apetitus maximus mortus.
Erau ei nemuritori? Oare Zalmoxe era? Ce conținea învățătura lui și este oare similară cu învățătura lui Hristos? Existau similarități și în alte culturi ale Europei (ex. cea a vikingilor sau celților) sau de pe alte continente (America, Asia etc.)? La acestea și încă ceva în plus vom răspunde pe parcursul acestui episod.
Acestea fiind spuse, vă urăm vizionare plăcută! Să ne revedem cu bine și la episodul următor.
Nu uitați să dați like și subscribe dacă v-a plăcut acest episod, ca să fiți notificați despre episoadele următoare.
Vizitați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/culturaroman… .
Grupul România Culturală: https://www.facebook.com/groups/20191…
Partea întâi
Partea a doua
Dacă Lundius, Eminescu, Blaga, eminențe titulare ale culturii universale, spun Zamolxe, noi de ce trebuie să spunem altfel?
Ar fi timpul să știm că eruditul Carolus Lundius a precizat în mod expres că forma Zalmoxe este greșită, după a studiat activitatea lui Zamolxe timp de zece ani în cele mai faimoase biblioteci europene.
Această lipsă de rigoare e semn rău, fiindcă lasă loc pentru inocularea de falsuri care ne trimit pe piste greșite.
Cu respect
George Liviu Teleoacă
Forma Zalmoxe este cea inițială folosită de Herodot. De asemenea este cea folosită de Mircea Eliade însuși. Nu credem că ar exista alte autorități în domeniu care vorbesc despre Marele Legislator și Inițiat al pelasgilor. În altă ordine de idei, dacă ne fixăm doar pe acest nume, pierdem esența despre care vorbim în acest episod al podcast-ului nostru.
Vă rog, chiar vă rog, să consultați cartea lui Carolus Lundius, a fost mult mai competent cu privire la numele lui Zamolxe decât Herodot, care și-a scris multe din istoriile sale din auzite. După câte am reținut, Herodot sigur recunoaște că nu poate să precizeze dacă numele se referea la un zeu sau la un om. Incertitudinea sa este mărturisită.
Pe de altă parte și Mircea Eliade scrie „De la Zalmoxis la Genghis-Han”, volum ce conține și lucrarea „Dacii și lupii” publicată și separat de revista NUMEN, cu ediții regulate în cinci limbi. Cu regret trebuie, însă, să constatăm că în ciuda faptului că a invocat o bibliografie remarcabilă, peste 80 de titluri, Mircea Eliade a comis o gravă eroare de metodă, pe care n-au sesizat-o nici redactorii faimoasei reviste. În încercarea de a analiza semnificația Stindardului Dacic, Mircea Eliade s-a referit exclusiv la capul de lup, fără să se refere și la coada cu pene.
În loc să trateze întregul, a analizat doar o parte și ca urmare a ajuns la o concluzie falsă. Toată dezvoltarea sa s-a referit la un fel de alianță între om și ferocele lup, motiv pentru care a și folosit de cinci ori cuvântul CARNASIER, deși Stindardul Dacic este o hieroglifă care de peste 8000 de ani redă numele primordial al lui Dumnezeu. La acest nume se ajunge pe încă alte trei căi. Adică sunt în total patru domenii net distincte care conduc la unul și același nume, conferindu-i o valabilitate de necontestat. Așa că marele Eliade a mai avut și scăpări, ca orice om.
Spre deosebire de Mircea Eliade, și cu atât mai mult spre deosebite de Herodot, noi dispunem astăzi de mult mai multe informații, care circulă prin NET cu foarte mare viteză pe tot mapamondul, așa încât, fără a le diminua cu nimic prestigiul, chiar avem datoria să îndreptăm omeneștile lor erori.
Cu respect
George Liviu Teleoacă
Mulțumim, domnule George Liviu Teleoacă, alias Doru Davidescu, sau cum doriți să vă autointitulați, cunoaștem lucrarea lui Lundius, însă ne-am referit la cu totul altceva decât la a ne poticni la numele lui Zalmoxe sau Zamolxe. Încă odată, pierdeți esența! Și cu asta am terminat, punct. Credeți ce doriți dumneavoastră, dacă așa considerați că acest episod a fost STRICT despre numele de Zalmoxe sau Zamolxe…
Sine ira et studio.
Adevărul științific ne obligă să fim riguroși, atât în afirmarea esențelor, cât și în utilizarea numelor. Să nu uităm că STILUL ESTE OMUL ÎNSUȘI. Una fără alta nu se poate.
De aceea mă întristează să-mi spuneți „Și cu asta am terminat, punct.”
Pentru reușita unei națiuni, cum ziceți dvs. DE PRETUTINDENI, este necesară rigoarea în gândire și precizia în exprimare.
În ceea ce mă privește, eu nu cred în ceea ce doresc eu. Eu cred numai în ceea ce poate fi demonstrat, fiindcă acela este adevărul științific.
Să nu uităm de avertismentul lui Dan Ciachir: Păcatele culturale nu se prescriu niciodată.
Până la urmă, important este ca și dvs. și eu, adică noi, toți, să fim pe o singură vorbă, adică să fim uniți în gândire, dar și în exprimare.
Cred că nu ați înțeles ce facem noi acum și ce vrem să facem. Încă odată, pierdeți esența acestui episod. M-ați cam provocat să vă răspund, nu am ce să fac. Am spus că am terminat cu comentarea pe acest subiect.
Apoi, dv. cu ce proiect ați venit la rampă în această țară? În afară de a ne corecta pe noi, niște simpli colecționari de cultură română ca să nu o pierdem de tot, nefiind academicieni. Sigur că am vrea să invităm și academicieni, dar în masura în care da, gândim, simțim și facem împreună și dimpreună. Au trecut peste 30 de ani de la plecarea regimului anterior și ne găsim acum într-un regim de îndobitocire în care ne-am separat între noi și mai tare.
Când veți veni cu un proiect serios pentru țară, pentru a ne salva măcar cultural, atunci mai vorbim. Până atunci, n-aveți decât să vă întristați, sunteți singurul care o face… dar rămâneți cu ZALMOXE.