Scrisoarea lui Carl Gustav Jung către Mircea Eliade (19 ianuarie 1955)

Am primit un exemplar din cartea dumneavoastră despre Yoga¹. Mă simt foarte onorat. Apreciez nespus bunătatea și generozitatea cu care mă tratați. Am început să studiez lucrările dumneavoastră cu foarte mare atenție și mă bucur profund de bogățiile lor. Este, cu siguranță, cel mai bun și mai complet compendiu de yoga pe care l-am cunoscut și, desigur, sunt bucuros să am în posesie o asemenea informație.

Cu toate acestea, am fost oarecum surprins să aflu că nu mi-ați acordat credibilitate și responsabilitate științifică. Vă supun atenției faptul că am o pregătire educațională științifică riguroasă în domeniul științelor naturale, ale căror principiu este acela că „nimic nu se află în minte care să nu fi fost perceput senzorial”.

Orișicum, acesta este crezul fundamental al psihiatrului. Astfel că, vă puteți imagina ce surprins am fost când am întâlnit asocieri de idei, sau mai degrabă „forme mentale”, printre visele atât ale pacienților nevrotici cât și ale persoanelor normale, fără să aibă vreun model corespondent cunoscut. Firește, m-a șocat acest lucru deoarece există modele foarte recognoscibile, însă cu totul dincolo de percepția pacienților mei.

Nu a existat nici măcar o urmă de criptomnezie, deoarece modelele nu existau în mediul de relaționare al pacienților. Am tăgăduit și am explorat toate explicațiile posibile timp de paisprezece ani înainte de a publica dovezile. Am călătorit în S.U.A. ca să studiez visele negrilor din statele sudice și am constatat că visele lor conțin aceleași motive arhetipale ca ale noastre. De fiecare dată când un pacient a creat în mod spontan o mandală, am făcut tot posibilul să-i descopăr originea.

Pentru așa ceva, nu au existat modele în sfera lor relațională. Să le fi văzut undeva? Nicidecum. Nu le găsim printre noi și, mai ales, nu le cunoaștem importanța. Nu cunoaștem nici măcar utilitatea lor sau ce înseamnă, nestudiind nimic despre ele înainte. Ba chiar am găsi cu greu un cărturar precum „Tucci”², capabil să ne ofere informații despre acestea. În India, lucrurile sunt diferite. Acolo oamenii le pot reproduce foarte ușor deoarece le putem găsi reprezentări peste tot.

Printre cei care le imită „de-o șchioapă”, să spunem, sunt atât tibetanii cât și hindușii care le fac cam la fel. Însă, inconștientul reacționează în mod instinctiv, iar instinctul nu imită niciodată, ci reproduce fără un model conștient, urmându-și „modelul comportamental” biologic. Exact acest lucru se întâmplă în cazurile mele individuale: subiecții mei le reproduc instinctiv și automat, fără modele sau reprezentări.

Chiar și fostul meu profesor, doctorul Freud, nu ar fi admis niciodată faptul că complexul incestual, laolaltă cu fanteziile sale tipice (ceea ce eu numesc „arhetipul incestului”), ar fi fost doar o reacție instinctivă, imitarea unui model. Pentru dânsul, incestul era doar o chestiune biologică, adică un instinct sexual pervertit.

Copilul care dezvoltă acest gen de fantezii nu imită adulții. Propriul său instinct se află la baza fanteziilor sale. Fiecare instinct își generează propriile forme și fantezii care sunt mai mult sau mai puțin identice peste tot, fără a fi răspândite prin tradiții, migrație, imitație sau educație. De exemplu, mandala pare a fi inițial un gest apotropaic folosit în scopul concentrării. De aceea reproduce o formă care este cea mai primordială dintre tiparele infantile. Statisticile pe care Kellogg³ le-a compilat din desenele a mii de copii foarte mici sunt dovada acestui lucru.

A atribui calitățile psihicului conștient inconștientului este o eroare destul de gravă. Nu o comit și nici nu sunt atât de ignorant încât să nu pot recunoaște caracterul instinctiv al inconștientului. Mai presus de toate, trebuie doar să răsfoiți lucrările mele ca să vă dați seama că identific arhetipul cu „tiparul comportamentului”.

Ați folosit și termenul de „arhetip”, dar fără a menționa că înțelegeți prin acest termen doar repetarea și imitarea unei imagini sau a unei idei conștiente. Adevărata „maimuță” din noi este conștiința – cea care imită și repetă. Dar inconștientul, fiind instinctiv, este foarte conservator și greu de influențat. Nimeni nu știe mai bine decât psihiatrul cât de mult rezistă inconștientul la toate eforturile de a-l schimba sau de a-l influența câtuși de puțin.

Dacă ar fi „animalic”, ar fi ușor să-l facem să-și uite constrângerile și ideile sale obstinate – și, dacă ar fi imitativ, nu ar fi creativ. Intuițiile norocoase ale artistului și ale inventatorului nu sunt niciodată imitații. Acei domni nu ar admite niciodată așa ceva.

Aici există o problemă psihologică pe care nu o pot explica. Pe de o parte, faceți gestul foarte amabil și generos de a-mi trimite cartea dumneavoastră; pe de altă parte, pare că mă considerați atât de idiot, încât nici măcar nu v-ați gândit vreodată la natura inconștientului. Cum de am meritat această rea-voință? Din momentul în care am avut onoarea și plăcerea de a face personal cunoștință cu dumneavoastră, nu am simțit niciodată altceva decât admirație și stimă pentru marea voastră lucrare și aș fi necăjit să vă jignesc neintenționat.

Sper că nu vă veți supăra pe mine pentru că v-am scris această lungă și insistentă scrisoare, dar nu-mi place să las chestiunea nerezolvată. Nu mai spun cât de recunoscător v-aș fi dacă mi-ați da câteva cuvinte de explicație!

Mereu cu admirație și recunoștință,

Cu sinceritate, al dumneavoastră C. G. Jung,

19 ianuarie 1955.

Sursă: „Carl Gustav Jung – Scrisori, Volumul II, 1951-1961”.

Note ale redacției:

1. Mircea Eliade i-a trimis lui Carl Jung un exemplar al cărții sale „Yoga: Nemurire și Libertate”.

2. Giuseppe Tucci este autorul cărții „Mandala: Teorie și Practică”.

3. Rhoda Kellogg a fost o educatoare de grădiniță din San Francisco care a examinat peste un milion de mâzgăleli ale copiilor de 2-5 ani din mai mult de treizeci de țări  găsind tipuri și modele arhetipale. Descoperirile sale au fost publicate în „Psihologia Artei Infantile” (1967).