Tudor Urse – Marele Rebus din Pietrari

Exact cum ați citit! Nu. Nu este o glumă și dacă citiți în rândurile următoare, veți afla istoria integramelor în stil românesc.

În comuna Pietrari, din județul Vâlcea avem o poveste pe atât de puțin cunoscută pe atât de celebră ca rezonanță când i se pronunță numele.

Înainte de toate trebuie știut că, România este, una dintre cele 42 de ţări cu drepturi depline, în cadrul Federaţiei Internaţionale de Rebus. Iar datorită combinațiilor complexe şi definiţiilor strict pe tematica românească, careurile rebusistice româneşti sunt considerate a fi printre cele mai dificile din lume!

Dar care este legătura cu comuna Pietrari, vă veți întreba?

Născut la 22 aprilie 1909, domnul Nicolae Gheorghe Popescu își va lăsa amprenta într-un mod aparte astăzi printre pasionații de integrame.

Își face studiile liceale la liceul Alexandru Lahovary din orașul Râmnicu Vâlcea, urmând ca mai apoi să devină absolvent al Facultății de Filozofie și Litere din cadrul Universității din București. Ulterior va absolvi Conservatorul din capitală la clasa de Cor și Dirijat.

Este pe rând redactor la ziarul Dimineața între anii 1930-1939 și publicist la Realitatea Ilustrată, terminând tot în județul Vâlcea ca profesor la Pietrarii Vâlcii între 1948- 1971.

În tot acest timp, domnul Popescu, devine extrem de cunoscut atunci când în anul 1928, student la acea vreme, datorită pasiunii sale pentru jocurile de tip rebus, câştigă primul campionat naţional de cuvinte încrucişate. Ziarele îi laudă inteligenţa şi îl alintă… „domnul Rebus”. Astfel Editura Adevărul îl angajează să compună o revistă de specialitate şi pe care nu întâmplător o numeşte… REBUS. Un nume care devine brand, îi aduce celebritate fondatorului ei şi titulatura de părinte al rebusismului românesc!

Crina Popescu – bibliotecarul comunei Pietrari, jud. Vâlcea: „Cea mai mare realizare a dascălului N. Gh. Popescu – Rebus rămâne înfiinţarea Revistei „Rebus”, al cărei prim număr a apărut la 1 iunie 1931. Odată cu apariţia acesteia avea să ia fiinţă  la noi un adevărat curent care a dezvoltat competiţia la nivel naţional, făcând din toate aceste jocuri un sistem original de recreaţii instructive, dezvoltând vocabularul şi îmbogăţind bagajul de cunoştinţe al fiecărui jucător”.

Îi atrage atenția un alt pasionat al rebusismului, celebrul Tudor Arghezi, cu care începe o colaborare, însă va fi de scurtă durată atunci când Gh. Popescu se întoarce în comuna natală în 1939. Aici se va angaja ca dascăl, dar continuă prietenia cu poetul, care va veni din ce în ce mai des cu familia rezumând munca la careurile rebusiste.

Adrian Veţeleanu – profesor: „Venea cu copiii. Copilul Baruţiu era cam de vârstă cu mine. Şi veneau şi stăteau mai multe zile aici. Şi cu Mitzura”.

În 1952 noul regim, îl invită să revină ca redactor-șef al revistei Rebus, dar refuză știind că mai târziu ar fi trebuit să conceapă și careuri pe placul conducerii de partid.

Constantin Mereşescu: „Era puţin marginalizat. Pentru că nu avea aceeaşi afinitate pentru ideile socialiste”.

Prin acest refuz, Gh. Popescu-Rebus este marginalizat de regim, dar i se permite să revină la Pietrari ca profesor de limba română. Aici înființează un cor, va scrie cărți și le va preda elevilor diverse lecții folosind fix careurile rebusiste.

Constantin Mereşescu – fost dascăl al şcolii din Pietrari, Vâlcea: „A aplicat la clasă rebusul! Adică, pe o anume temă se făcea un careu de zece pe zece şi fie le dădea câteva litere de orientare, sau se puneau întrebările respective, şi elevii, pe baza cunoştinţelor pe care le aveau, trebuia să dezlege respectivul careu.”

Careurile sale au ajuns atât de populare în comunism, încât revista Rebus avea cereri de aproape opt sute de mii de exemplare, lunar. Şi totuşi, notorietatea celui care le-a creat, a scăzut atât de mult încât, astăzi, după numai doisprezece ani de la moarte, foarte puţini mai ştiu cine a fost părintele rebusului românesc. Asta și pentru că nu s-a vrut, sub vremurile respective, să fie promovat la nivelul meritat.

Crina Popescu – bibliotecarul comunei Pietrari, jud. Vâlcea: „Din păcate, domnul Popescu Rebus nu este atât de cunoscut nici măcar în localitatea noastră. Decât de cunoscătorii rebusului, în general.”

Astăzi în comuna natală, autorităţile locale nu i-au adus niciun omagiu dascălului Popescu – Rebus. Nu i-au ridicat statuie, n-au denumit o stradă cu numele său şi nici n-au fost interesate să-i exploateze invenţia rebusistică în interes turistic.

Singurul interesat de promovarea sa, este chiar proprietarul casei Rebus, domnul Cornel Băcanu:

„Este o casă din lemn, o casă din lemn de stejar. După cum observaţi, bârne de stejar cu lăţime de la 20 la 35, 40 de centimetri, tencuită la interior cu cânepă, câlţi, var şi nisip, cum se făcea şi se face în casa românească. Partea muzeală, partea casei pe care o vedem, va fi restaurată, consolidată este, şi va fi pusă în circuitul muzeal din zonă”.

Acesta împreună cu bibliotecarul comunei, care mai organizează pentru elevi concursuri rebusiste în vacanțele școlare, sunt singurii care mai promovează povestea domnului Rebus.

În 1997, ca o incununare a creaţiei sale, editează „Biografia sistemului rebusist”, iar în 1999, scoate de sub tipar lucrarea „Tudor Arghezi – rebusist”, dupa ce, în 1998, publicase „Castelul Fermecat – Drumeţind prin munţii noştri”. 

Ultima sa carte, „Istoria rebusismului românesc”, a apărut în anul 2001, la Râmnicu Vâlcea, cu doar un an înainte să se stingă din viaţă, în acelaşi oraş, dar a fost înmormântat în locul pe care l-a iubit cel mai mult – Pietrari.

Sperăm ca pe viitor, să fie accesate fondurile necesare și vă invităm pe această cale ca să vizitați casa și să contribuiți fiecare cum puteți pentru a o face mai cunoscută.

A consemnat pentru dumneavoastră,

Urse Morega Tudor Alexandru

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!