Se scremura muntii si fatara un soarece

Ca sa-mi clarific pozitia de la bun inceput, am parafrazat titlul unui articol „fastuos” al omniscientului Catalin Tolontan, articol aparut recent in Libertatea. Titlul este, si el, la fel de fastuos, in sensul apocaliptic al cuvantului: „Inscenarea lui Venus! Cum s-a regizat in 2019 cea mai importanta descoperire paleolitica din istoria Romaniei: «Am facut aicea un scenariu, ca am gasit-o»!”.

Ma asteptam la dezvaluirea unui fals istoric colosal, in care niste arheologi impostori, platiti nu se stie de cine, ar fi produs un artefact prin care sa ia mintile specialistilor din intreaga lume, demonstrand existenta primordiala a civilizatiei pe aceste meleaguri. N-a fost deloc asa ba, as zice, daca e vorba de plati, ca Tolontan pare a fi platit de cineva. Oricum, articolul are toate ingredientele unui text comandat. Altfel, nu-mi explic virulenta unei false anchete prin care nu demonstreaza, de fapt, nimic. Sau, cum ar spune Eminescu, „Parturiunt montes, nascitur ridiculus mus” (Se scremura muntii si fatara un soarece).

Nu-mi explic nici presiunea care l-a impins pe Catalin Tolontan, in prima zi a anului, de Sf. Vasile, sa se duca la Targoviste, la Muzeul Evolutiei Omului si Tehnologiei in Paleolitic, pentru a-i lua o declaratie profesorului Marin Carciumaru, cel care a condus sapaturile arheologice de la Piatra Neamt, unde a fost descoperita statuia paleolitica veche de 17.000 de ani (denumita deja, conform cutumelor arheologice, „Venus de Piatra Neamt”).

O manipulare bine instrumentata

Filmul acestei descoperiri este prezentat chiar in textul lui Tolontan din „Liberatea”, din care citez: „Descoperirea a fost facuta langa Piatra Neamt de doi amatori, pe 21 iunie 2019, la ora 12. Chemati de ei, arheologii au ajuns dupa 9 ore si, impreuna cu amatorii, au scos statuia din pamant. Arheologii au dus-o pe Venus peste noapte la hotel ‘Ceahlaul’ din Piatra Neamt, unde s-au cazat si ei. A doua zi, pe 22 iunie, cu totii au plantat statuia in acelasi loc in pamant. Frica lor a venit din faptul ca amatorii nu au voie, conform legii, sa sape in situri fara supravegherea specialistilor, iar aflarea adevarului ar fi creat probleme penale si ar fi compromis contextul stiintific al descoperirii.

Astfel incat arheologii au regizat ‘o descoperire’ pe care au filmat-o si au fotografiat-o, livrand ‘probele’ catre public, istorici si presa. Doar ca jurnalistii au pus intrebari si tot mai multi oameni au vorbit”.

Textul lui Tolontan este o manipulare abjecta, dar foarte bine instrumentata. Insa nu prin prezentarea „probelor” vreunui fals istoric (acestea neexistand), ci prin inductie si invaluire. Propozitia „arheologii au regizat «o descoperire»”, de exemplu, si punerea intre ghilimele a cuvantului „descoperire” au un efect subliminal foarte puternic, de suspiciune asupra descoperirii propriu-zise, sensul fiind inlocuit cu subtextul aluziei. Corect ar fi fost sa spuna ca „arheologii au regizat reconstituirea”, nu „descoperirea” pe care, de altfel, autorul nu o contesta explicit. O „otraveste” insa cu aluzii si trimiteri in derizoriu, pentru ca la sfarsit sa ramai cu impresia ca munca arheologilor si valoarea exceptionala a descoperirii sunt, de fapt, o mare cacealma.

„Mobilul crimei”

Sa mai luam un exemplu de manipulare, citand inca un paragraf din materialul publicat in Libertatea: „Ca sa-si sustina afirmatia, arheologii au explicat ca au reusit sa dateze descoperirea la doua reputate institutii. «Pentru precizarea varstei exacte a statuetei, au fost realizate cateva serii de datari radiocarbon AMS in doua laboratoare diferite, Beta Analytic din SUA si RoAMS, laborator al Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei. Astfel, rezultatul datarilor AMS a oferit varsta de 17.000 de ani», a precizat echipa Carciumaru. De fapt, datarea nu a fost a statuii, ci a stratului in care a fost gasita. Profesorul Carciumaru a evitat sa spuna acest lucru si a dat impresia, catre presa si public, ca a confirmat vechimea obiectului. Numai ca datarea cu Carbon se poate face doar pe materiile organice, pe oase, lemn, scoici, nu pe piatra, iar statuia e din gresie si poate fi verificata microscopic, dar mult mai greu si aproape niciodata datata cu precizie”.

Catalin Tolontan (sau cine o fi scris articolul) aplica aici aceeasi metoda a aluziei otravite, acuzandu-l pe profesorul Carciumaru ca a „evitat” sa spuna, la conferinta inaugurala din 18 decembrie, ca datarea cu carbon s-a aplicat, de fapt, stratului in care s-a gasit statueta, nu statuetei propriu-zise care, fiind de piatra si neavand componente organice, nu putea fi datata astfel. Nu „a evitat” nimic, domnule Tolontan, asa se procedeaza, iar la evenimentul respectiv au fost prezenti si oameni care stiau care-i procedura, nu doar ziaristi de la Libertatea.

Care ar fi insa „mobilul crimei”? Era nevoie de atata desfasurare de forte jurnalistice doar pentru a arunca in derizoriu o sculptura cu o valoare istorica inestimabila? Se pare ca da. In Europa – si cam peste tot in lume – se desfasoara, in paralel cu razboaiele militare, nucleare, economice, tehnologice, hibride sau „reci”, si razboaie cultural-identitare pentru castigarea sau pastrarea legitimitatii istorice asupra teritoriile castigate de cele mai multe ori in mod abuziv. In aceste conditii, argumentele de legitimitate culturala ale unor popoare mici sau minimalizate de unii (cum e cazul romanilor) pot ingreuna sau delegitima pretentiile „supraponderale” ale marilor venetici care au cucerit si stapanesc astazi Europa. Or, un artefact ca „Venus de Piatra Neamt” sau ca Venus Gravetiana de la Valea Ciresului – descoperita in 2015 de aceeasi echipa si care este inca si mai veche (20.000 de ani), dar nu este intreaga – poate duce la regandirea si reasezarea primordialitatii culturale in Europa si a redistribuirii termenului de „barbar”.

„Neglijenta” si tratamentul condescendent sau ironic cu care sunt tratate, de mediul academic romanesc, descoperiri uluitoare care atesta, pe teritoriul Romaniei, inceputurile stravechi ale civilizatiei omenesti se inscriu, probabil, in arsenalul hibrid al aceluiasi razboi cultural (vezi cazul placutelor de la Tartaria sau al tablitelor de la Sinaia).

Un posibil caz similar: „Leoaica Guennol” din Mesopotamia

Mai exista insa un aspect care poate completa motivatia demersului „jurnalistic” al lui Tolontan: banii. Sau, mai exact, valoarea de piata a statuetei de la Piatra Neamt. Pentru a fi mai bine inteles, am sa prezint un caz similar: „Leoaica Guennol”, o sculptura Proto-Elamita din magnezit avand 8,3 cm inaltime, datata 3000 – 2800 i.H.

Aceasta lucrare a fost descoperita la Templul Shara din Tell Agrab (Irak) de arheologul britanic Leonard Woolley, in cautarile sale langa Bagdad, intre anii 1924 si 1934, in ceea ce poarta numele de Diyala Valley.

Dupa descoperire, statueta a intrat in posesia unui galerist pe nume Joseph Brummer (1883 – 1947), nascut la Sombor si crescut la Szeghed, in Ungaria. A fost bun prieten cu mai toti marii artisti ai vremii, printre care Henri Rousseau, Modigliani, Paul Klee, Picasso, dar si cu Andrei Revesz, Milita Petrascu si Constantin Brancusi, caruia Brummer i-a organizat la el in galerie, la New York, doua mari expozitii personale (prima in anul 1926, a doua in 1933).

„Leoaica Guennol” a ramas in posesia galeristului pana la decesul acestuia, in 1948, cand a fost achizitionata de Alastair Bradley Martin. Acesta a pastrat-o intr-un muzeu din Brooklyn, din New York. Dupa 60 de ani, timp in care a fost expusa neintrerupt, dar exclusa din orice forma de actualitate, Leoaica Guennol a erupt spectaculos pe piata internationala de arta in ziua de 5 decembrie a anului 2007, cand a fost vanduta la Sotheby’s/New York pentru suma de 57,2 milioane dolari. Pentru o perioada de cativa ani, ea a detinut recordul mondial de cea mai scumpa opera de arta vanduta vreodata la licitatie. Expertii sunt de parere ca statueta, care provine din Mesopotamia, Irakul de astazi, a avut un rol important in mitologia tinutului. Acest artefact este numit „Guennol” dupa forma galeza a numelui „Martin” al colectionarului care a detinut-o pana in 2007 (Alastair Bradley Martin).

Ce nu face omul pentru 50 de milioane de dolari!…

Nu intamplator am adus vorba despre „Leoaica Guennol”. Valoarea ei de piata este uriasa (57,2 milioane de dolari) si nu are decat 5.000 de ani. „Venus de la Piatra Neamt” este mai „batrana” cu 12.000 de ani, este mai mare ca dimensiuni si la fel de intacta. Este de presupus, asadar, ca poate fi mult mai scumpa daca-si consacra statutul despre care se face vorbire: cea mai importanta descoperire paleolitica din istoria Romaniei. Ei, bine, in situatia asta orice manipulare, oricat de mizerabila, devine folositoare pentru cel care vrea sa arunce piesa in derizoriu, pentru a o mentine la o valoare de piata insignifianta. Iar o piesa fara valoare de piata poate fi oricand furata fara sa faca valuri mari, pentru ca peste nu stiu cati ani sa apara la o licitatie la un pret de achizitie cel putin cat al „Leoaicei Guennol”…

Sunt, cred eu, suficiente variante de decriptare a demersului lui Catalin Tolontan, care numai jurnalistic nu poate fi considerat. Caci aici nu e vorba de neregulile in sine ale protocolului arheologic, care sunt, probabil, reale (faptul ca cei doi nespecialisti care au colaborat cu arheologii au facut sapaturi fara acordul acestora, filmarea reconstituirii si prezentarea ei ca fiind descoperirea propriu-zisa si cam atat), dar care puteau fi semnalate intr-o stire de 10 randuri. E vorba de virulenta si amploarea uriasa acordata unei infractiuni minore, ca si cum ar fi fost vorba de o crima. Acest „truc” jurnalistic duce, inevitabil, la compromiterea echipei de arheologi (care are, probabil, multi dusmani), la compromiterea arheologiei romanesti in general si la estomparea valorii istorice a celei mai importante descoperiri paleolitice in Romania. De ce? De ce, domnule Catalin Tolontan?