Au existat și există încă multe controverse în legătură cu originea și autenticitatea plăcuțelor de la Sinaia. Odiseea lor este bine cunoscută așa că nu vom intra în detalii. Țin, totuși să accentuez că nu consider că aceste plăcuțe ar fi falsuri și de aceea cred că limba acestor inscripții este o limbă autentică. Este în principiu vorba de limba traco-dacă, probabil un anume dialect (sau câteva dialecte diferite), o limbă „literară” folosită preponderent în scris, la acea vreme. Cert este că putem vorbi de o istorie a scrisului în limba strămoșilor noștri, din moment ce anumite plăcuțe sunt scrise într-un alfabet misterios (poate o scriere silabică) cu mult mai vechi despre care cercetătorii nu au reușit să emită vreo părere. Trebuie adăugat că câteva plăcuțe conțin două texte diferite ăn două alfabete diferite. Cele două texte par să transmită același mesaj în două variante diferite, un fel de „Rosetta Stone”.

Având în vedere aceste detalii, doresc însă să fac o analiză a textelor așa cum au fost ele interpretate de Eugen Nicolaescu în lucrarea sa Vorbele din Plumb, publicată în 2014, la editura Printech din București. În opinia mea, descifrarea domnului Nicolaescu este cu mult mai bună decât cele anterioare. În principiu, limba respectivă seamănă atât cu latina și limbile italice, cât și, mai ales, cu româna de azi. Dintre cele peste 1000 de elemente lexicale a căror formă și sens sînt considerate de autor ca fiind sigure, o majoritate covârșitoare au echivalente în limba română și, de multe ori, și în latină, limbile italice sau alte limbi indo-europene.

În cele ce urmează, voi aduce în discuție o serie de cuvinte-titlu, după ce toate elementele lexicale au fost grupate pe categorii semantice, în număr de peste 300, multe considerate de lingvistica oficială din România de origine latină. Cu toate acestea, trebuie să adăugăm că în Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR), afirm că limba iliro-traco-dacă semăna mult cu limbile italice și cele celtice, ceea ce reiese cu prisosință din materialul lexicografic analizat aici. În plus am arătat că o bună parte din fondul lexical principal al limbii române este comun nu numai cu latina, ci și cu multe alte limbi indo-europene, din moment ce acest fond se conservă cel mai bine într-o limbă, fapt confirmat de faimoasele liste Swadesh. În plus, cuvintele-titlu sânt grupate și pe categorii gramaticale, anume: verbe, substantive, numerale, articol (hotărât și nehotărât), precum și conjuncții și prepoziții […].

Pe de altă parte, sânt dovezi de necontestat că traco-daca a avut articol hotărât similar cu cel din româna actuală, postpus și antepus, cel antepus mai ales cel din cazul genitiv, pe când se știe că latina nu a avut nici un fel de articol. Din limbile italice, numai etrusca a avut un început de articol hotărât antepus. Multă vreme s-a crezut că etrusca era o limbă ciudată, fără vreo filiație anume și de aceea rămasă nedescifrată. În ciuda tuturor acestor prezumții false, cercetătorul american Mel Copeland, în lucrarea sa Introduction to the Etruscan Language (academia.edu) dovedește cu prisosință că etrusca era o limbă italică similară cu latina care, la vremea ei, s-a vorbit pe un teritoriu larg care cuprindea 12 orașe, având de la început o răspândire mult mai mare decât latina sau alte limbi italice, poate cu excepția limbii osco-umbrice. Din glosarul alcătuit de Copeland, de peste 2000 de cuvinte, am selectat cca. 300 de cuvinte etrusce care au cognați în română. Adăugăm că, în latina clasică, cognații cu româna nu depășesc 400 de elemente lexicale. Cele peste 300 de cuvinte-titlu analizate etimologic în acest studiu, în marea lor majoritate au corespondenți în română, dar și în latină, fapt ce dovedește că traco-daca era înrudită cu limbile italice, inclusiv etrusca. În acest număr sânt incluse verbe (inclusiv verbele a fi și a avea), substantive din fondul principal, dar și foarte multe cuvinte de legătură adică adverbe, prepoziții și conjuncții. Se știe că acestea din urmă nu dispar dintr-o limbă decât odată cu dispariția limbii respective. Prin urmare, traco-daca nu a dispărut, ci trăiește în româna de azi. Am amintit mai sus că articolul hotărât, dar și cel nehotărât (un) sânt de asemenea, prezente. Sânt atestate aproape toate numeralele de la 1-10 (exceptând patru, cinci și opt) și toate seamănă cu cele din româna de azi, precum și alte câteva numerale discutate la locul potrivit. Sânt, de asemenea, câteva (nu multe la număr) împrumuturi din greacă și, probabil, și din latină. Există un număr redus de cuvinte dacice de pe plăcuțe care, cum era firesc, nu s-au păstrat în română, dar am reușit să le găsim cognați în alte limbi indo-europene […].

Menționăm că textele plăcuțelor tratează doar anumite teme din viața dacilor, anume probleme de natură politică, militară sau religioasă, vocabularul rezumându-se în mare în această sferă.

În încheiere, sperăm că acest studiu, coroborat cu Dicționarul etimologic al limbii române, să aducă dovada irefutabilă că limba română este, de fapt, varianta modernă a limbii traco-dace.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. ist. lingv. Mihai Vinereanu.