mankurti, romania, romania pe cale de disparitie

Alegerile locale și europarlamentare din România au avut loc pe 9 iunie anul acesta și s-au încununat cu câteva mici succese ale suveraniștilor și multe insuccese, dar reușite ale prostituatelor globaliștilor înșurubați bine în coloana vertebrală și coastele acestei minunate țărișoare a noastră de peste treizeci de ani. Au fost fraudate iar alegerile, s-a furat masiv, exitpoll-urile analizate de-al de Pieleanu și Palada (PieleaNU, PalaDA, cum spunea un clasic, fost dublu bursier soroș, în viață) au arătat în mod fals că suveraniștii reprezentați doar de SOS România au avut peste 5%, iar numărătoarea încă nu s-a încheiat.

Mai mult de atât, unele (de fapt multe) voturi furate din București au fost transportate și depozitate într-o locație obscură de pe str. Liviu Rebreanu nr. 29 (fostul restaurant Alba), ca mai apoi să fie arse în cuptoarele de acolo. S-au sesizat mai mulți reprezentați ai suveraniștilor printre care și candidatul la sectorul 3, Paul Gheorghe, Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România și mulți alții adunați acolo, inclusiv mai apoi candidatul la europarlamentare Luis Lazarus din partea SOS România. Jandarmii apărau acea incintă, îi apărau pe cei care comiteau, descoperiți în flagrant, infracțiuni electorale, furând voturile și mai apoi arzându-le, conform spuselor unui martor ocular, ba chiar mai mult, au bruscat-o și agresat-o, au lovit-o pe Diana Șoșoacă în cap și pe corp în timp ce aceasta încerca să dea la o parte gardurile pe care le-au instalat aceste „forțe de ordine”. Ceva inimaginabil, inadmisibil, ca aceștia să comită așa ceva față de 1. un senator al României aflat în exercițiul funcțiunii; 2. o femeie; 3. o mamă! Senatoarea a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca fiind diagnosticată cu diverse traumatisme, urmând să meargă la IML după aceasta ca să scoată certificat medico-legal în vederea acționării lor în justiție.

Se pare că jandarmeria nu se afla la prima astfel de abatere. Încă din 10 august tot comit grave infracțiuni și agresiuni față de poporul român devenită o „instituție” teroristă care merită desființată și membrii săi infractori duși direct la pușcărie și muncă silnică pe viață. Și acestea nu sunt vorbe prea dure.

Mai mult de atât, pe 10 iunie MApN-ul propune pentru dezbatere un proiect de OUG cu privire la finanțarea de către România a instruirii personalului ucrainean în cadrul facilității de instruire pentru personalul care operează aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană – Feteși. S-a luat în considerare declarația comună a președinților României și Ucrainei privind înființarea unei coaliții pentru pregătirea Forțelor Aeriene Ucrainene în operarea aeronavelor de luptă F-16, semnată în marja summit-ului NATO de la Vilnius, de către miniștrii apărării din România, Regatul Belgiei, Canada, Regatul Danemarcei, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Norvegiei, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Portugheză, Regatul Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu prilejul vizitei oficialului ucrainean la București în octombrie 2023, când nu a reușit să-și țină discursul în Parlamentul României fiind împiedicat de întrebările și afirmațiile pertinente ale senatoarei Diana Șoșoacă. Cu alte cuvinte, Jelinski, pardon, Zelensky, s-a jelit la Plăvanul din Deal că vrea de la noi energie gratis și sprijin militar, iar Plăvanul, prostituată supusă și lobotomizată așa cum este, a zis DA la toate.

Cu acestea vreau să începem mica noastră analiză și putem spune că alegerile de la noi din această perioadă, cu toate că au avut o prezență record de vreo 54%, au înregistrat cea mai mare fraudă din 1946 încoace. Dacă acum patru ani la sectorul 1 s-a furat mai rău decât în codru, filmați fiind de toate camerele de acolo, aflați de la noi că acum mankurții de serviciu și-au dat arama pe față mult mai grav decât au făcut-o vreodată, referindu-ne direct la incidentul din Liviu Rebreanu 29. Ce s-a întâmplat acolo? Voturile au fost duse într-o clădire din spate ce aparținea cândva fostului restaurant Alba, o clădire cu cărămidă roșie și plină de grafitti, fără panou oficial, nici măcar recunoscută ulterior telefonic de către AEP ca fiind o clădire a lor autorizată, iar indivizii care manevrau sacii cu voturi nu purtau haine care să ateste că erau angajați oficiali BEC sau AEP, fără ecusoane și legitimații, neavând nici procese verbale de predare-primire, și au fost prinși în flagrant. Ceea ce a urmat a denotat faptul că suntem conduși de mankurți, de indivizi care aparent sunt vorbitori de limbă română dar care sunt total întorși împotriva noastră ca popor, total împotriva alegerilor corecte și democratice, și sunt păziți de o pseudo-instituție militarizată care are ca și angajați mulți infractori care comit acte de terorism de mulți ani încoace. Total că suntem într-un soi de dictatură de tip militar.

Mankurții sunt indivizi întorși împotriva fraților lor, fără trecut, fără amintirea trecutului, fără să cunoască istorie, fără respect față de neam și patrie, fără respect față de oameni, gata oricând să execute ordinele stăpânilor lor, de această dată aflați pe filieră UE și a statului profund al SUA. Sunt teribil de iritați de corectitudinea senatoarei Diana Șoșoacă și a partidului ei. Sunt iritați la culme de actele de patriotism ale oricăror români, care aveau cândva să fie frați de-ai lor, și sunt gata oricând să execute ordinele stăpânilor lor care dețin o bună parte din ciolan, a se citi majoritatea activelor statului (ilegal retrocedate-cumpărate-concesionate etc.). Într-un cuvânt, frați întorși împotriva fraților pentru morcovelul ținut în fața lor agățat de undița cu ață. Destinația? Abisul Pierzaniei, cel mai sigur!

Românii ne-am trezit nu suficient, doar în mică măsură, majoritatea dintre noi fiind cu mintea și dorințele acaparate de consumismul occidental, de tendințele și modele (și modelele) importate din subculturile de consum din afară. Încă suntem în mare măsură spălați pe creier pierzând multe ocazii să răzbim împotriva caracatiței globaliste care ne sufocă încă din plandemie. Încă nu suntem în masivă măsură realizatori de fapte patriotice și de revoluții sociale corecte și pașnice. Nici măcar nu ne revoltăm împotriva vătafilor locali care ne țin în lesă pe noi și frații și surorile noastre. Suntem foarte mult hipnotizați și amortizați în așa fel încât globaliștii încă mai înregistrează victorii, în măsura în care în multe țări din Europa suveraniștii-naționaliști deja au câștigat alegeri importante. Ne referim la Franța, Germania, Olanda și Austria. Evident, după cum vedeți în linkuri, toți naționaliștii sunt considerați de către cei politic-corecți ca fiind extremiști, sau de extremă-dreapta. Vă rugăm să ignorați aceste etichete! Singurul extremism la nivel politic în Europa este cel al globaliștilor.

UE, puțin câte puțin, ori se prăbușește, destrămare preconizată încă din 2016 de către Wall Street Journal, înainte să fie cumpărat de Jeff Bezos, ori redevine ceea ce trebuia să fie încă de la înființarea ei. Iar odată cu câștigarea alegerilor europarlamentare de către AfD, este posibil ca Germania să iasă din UE dacă aceștia se țin de cuvânt.

Green Deal pică, iar întețirea conflictului ruso-ucrainean arată clar incapacitatea și rușinea celor de la NATO de a gestiona orice. Există un cuvânt în sanskrită care se numește karma. Americanii au o vorbă pentru asta: karma is a bitch. Le-o repetăm și noi lor că prea mult au făcut din România noastră un hub (sau cuib, mai pă românește) al deep state-ului lor. Dar din păcate bagă bățul prin gardul unde se află marele URS (fără doi de S de această dată…) de la noi din țară. Cumva le stă în gât România, iar dacă văd că pierd hățurile din Europa, încearcă all or nothing, pă americănește, cu noi. Problema este că încearcă să antreneze piloți F-16 ucraineni pe teritoriul nostru pentru a ataca Federația Rusă. Atât de mult ne iubesc nu numai americanoizii, dar și ucrainenii (la mărgineni), încât ne-ar pune direct o țintă pe frunce pentru ca marele țar Putin să tragă la liber, cum s-ar spune. Deci, tot noi cădem de fraieri și victime ale mișculațiilor lor ca să încerce să scape bazma curată după atâta terorism global și warmongering, tot pă americănește… Dar chestiunea e simplă, deși am putea fi atacați, starea de asediu și de război instaurată, iar Plăvanul din Deal indefinit rămas în funcție, tinerii noștri trimiși carne de tun pentru confortul îmbuibaților din fonduri și bani publici, distrugerea României ar fi foarte rapidă, iar a alianței nord-atlantice la scurt timp după ce aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice ar fi îmbăiate cu sânge românesc.

Într-o analiză pertinentă, Dan Diaconu afirmă că SOS România ar profita puternic după eșecul celor de la AUR și USR, aceasta concomitent cu condamnarea lui Florian Coldea și posibila restructurare din temelii a SRI-ului. Se pare că suveraniștii chiar au un cuvânt puternic de spus prin faptele lor patriotice. Miron Manega, unul dintre marii jurnaliști patrioți de la noi, a scris foarte clar într-un articol de ce a votat-o pe Diana Șoșoacă. Acesta merită citit și reflectat asupra lui. Iar cele întâmplate vin pe fondul schimbărilor de macaz al multor oficiali ai deep state-ului american către tabăra suveranistă.

Partidele parlamentare de la noi, în speță PSD și PNL, au cheltuit enorm în aceste alegeri, mai ales la europarlamentare, mai mult decât în 34 de ani de impostură în care ne-au supus și îndoctrinat. În comparație cu SOS România, se pare că AUR ar fi câștigat în Franța, Germania sau Spania, în timp ce partidul lui Șoșoacă ar fi câștigat în Italia și Marea Britanie, potrivit euronews.ro. Acestea au venit pe fondul unor diferențe mari de campanie dintre cele două formațiuni, SOS România fiind cea care a cheltuit cel mai puțin.

Dar UE se pare că se va prăbuși economic în timp ce stăpâna sa, SUA, rămâne cu dolarul în aer după ce Arabia Saudită a decis pe 8 iunie să nu mai reînnoiască acordul cu aceasta și a declinat participarea la G7. În Franța, într-un gest disperat, Macron dizolvă Adunarea Națională (camera inferioară a Parlamentului) și declanșează organizarea de noi alegeri legislative după victoria naționaliștilor francezi la alegerile pentru Parlamentul European. Totuși, schimbarea de sistem în Europa se întâmplă destul de repejor, așa cum a fost preconizată de dr. Călin Georgescu. Efectiv, Macron se confruntă deja cu diverse rebeliuni din partea unor centri de forță ai țării și îi este teamă să nu cumva să fie executat în piața publică. Dar totuși acesta nu cedează nici locul său călduț de așa-numit președinte al Franței, după ce facțiunea lui Marine Le Pen este gata să exercite puterea.

Peste toate acestea se pare că Europa va intra în război cu Rusia în 3-4 luni, potrivit spuselor președintelui Serbiei, Aleksandr Vučić. Am putea spune noi că ar putea începe chiar din România, având în vedere cele plănuite de către ministerul apărării de la noi și având în vedere ultimele mișcări de trupe în acest sens în Europa. Dar oare Rusia, deja câștigătoare în acel teren în Rimland, va putea câștiga în fața unor trupe NATO și SUA secătuite? Oare marii baroni ai MIC (Military Industrial Complex) vor avea suficienți dolari tipăriți cât să plătească toată logistica de război pentru ceea ce urmează, sau ne paște o iarnă atomică îndelungată? Se mai poate da înapoi cu negocieri, mai ales că în ultima întrevedere cu actualul ambasador al Rusiei, Vladimir Lipaev, la care a participat și senatoarea Diana Șoșoacă, ambasadorul a dat vina pe Europa și pe NATO pentru războiul din Ucraina și a anunțat deschiderea Moscovei de a „a relansa legăturile rupte” cu România, dacă țara noastră are „disponibilitatea de a-și abandona cursul neprietenos față de Rusia”. Poate fi un semn pentru că Vladimir Lipaev a mai adăugat și că Rusia este dispusă să reia „legăturile rupte” cu România, pentru că cele două țări au istorie, cultură și tradiții comune, dar depinde de România, care are o atitudine „neprietenoasă”, potrivit sursei citate.

Dar cum ne afectează pe noi toate toate aceste schimbări și permutări pe această tablă de șah mondială? Pare a fi foarte simplu de explicat. În timp ce suntem geografic plasați cumva la o răscruce de drumuri dintre Orient și Occident, așa cum bine știți din istorie, suntem și la răscruce de drumuri politico-economice. Lumea pare să prefere multipolaritatea suveranist-naționalistă în care se respectă identitatea națională a statelor și integritatea lor socio-politico-economică, în pofida politicilor criminale ale asasinilor democidari globaliști, cu alte cuvinte în detrimentul colonizatorilor noștri care s-au îmbogățit după urma statelor subjugate sub politicile lor. A sosit, iată, deci, timpul suveranității lumilor și popoarelor și s-a sfârșit timpul vasalităților și coloniilor marilor imperii, actualmente marilor corporații care în mod fascist au acaparat statele și vor să controleze întreaga lume. Plandemia prin care am trecut a arătat graba și disperarea lor de a controla întreaga lume și de a o reduce democidar (adică ucigând în masă populații întregi prin metode fals-medicale din câte se pare), ca să o poată exploata în continuu până la epuizare.

Dar noi ca și popor, ca și națiune, în timp ce nu ne-am trezit suficient, după cum spuneam, și am pierdut câteva ocazii bune în plandemie și după, avem încă șansa uriașă de a ne alinia corect la cerințele lumii întregi. La urma urmei, trăim în această lume, o lume de relații, iar ca și popor, care nu am avut tendințe cotropitoare și am fost cei mai îngăduitori, dar am și suferit cel mai mult dintre toate popoarele lumii, cu o astfel de istorie martirică imensă pe tapetul lumii întregi, avem iar ocazia să dăm un exemplu de corectitudine și inteligență. S-a terminat cu timpul mankurților care ne mănâncă din interior! A venit timpul curățeniei și înăuntrul țării și în afară.

Ceea ce ne afectează acum este încă alinierea la globalismul perdant și muribund care încă mușcă tare știindu-și aproape sfârșitul, doar-doar mai apucă o bucată cu care să poată să prindă controlul total cândva în viitor, sau ne aliniează pe toți la peisajul distopic pe care vor să ne picteze. Așa nu mai merge! Vremurile politicilor sclavagiste au apus, iar suveranist-naționaliștii câștigă tot mai mult teren. Ba chiar se vorbește despre refacerea fostelor vechi imperii europene de acum sute de ani, deci se dă înapoi ceasul cu mult înainte poate de primul episod al Revoluției Industriale. Marile corporații globaliste unipolare se pare că pierd teren, iar profitul nelimitat no matter what se pare că își găsește obștescul sfârșit. A venit rândul și nouă de a fi prezenți la masa negocierilor globale deoarece poziția noastră geografică, istorică, resursele pe care le avem și prestigiul pozitiv în lume ne recomandă pentru a avea un viitor printre statele lumii. Știm, sună frumos într-o țară cu o populație redusă la mediocritatea de a-și trăi existența, dar încă suntem aici și încă ne mai facem o imagine în lume.

A venit vremea trezirii din somnul națiunii care naște monștrii! Șansele noastre sunt să mergem din nou la vot, dacă se vor relua alegerile deja mârșav furate și să alegem corect!

Acum serios, trezirea frați români… ăștia care mai sunteți (că vedem că v-ați activat) patrioți! Că ni se pregătește ceva… adică plecarea!

P.S.: Avem și noi niște teritorii pe acolo furate de marile imperii, pe acolo prin Ucraina. Acelea au aparținut Țării Moldovei și anexate de imperiul țarist și de marele urSS pe nedrept și fără să ridicăm armele să ne apărăm… Până și Federația Rusă a spus că ne putem relua teritoriile. Dar cu cine să ceri, când încă nu avem patrioți la putere?…

Atât am avut de spus și semnalat

Cu acestea fiind spuse am consemnat

Al vostru devotat Patrick Matiș

semnatura, semnatura patrick, semnatura patrick matis

 

mihai eminescu, eminescu

Celor ce vor o purificare absolută a limbei li vom răspunde că acele vorbe pe cari vor ei să le alunge sunt așa de concrete, așa încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți; și cumcă limba se deșiră alungând vorbe d’o iluzorie origine slavă e dovadă în latiniștii noștri.

[Pe de altă parte] celor cari nu vor acea curățire de fel li vom răspunde că ei singuri sunt neconsecuenți, căci ei au lepădat o mulțime de vorbe grece și ruse pe cari le’ntrebuințau încă părinții lor, și multe din vorbele pe cari le scriu d-nii Florentin, Negruzii ș.a. – autori îndealtfel cu mult talent – s-au dus pe calea celor duse fără ca chiar dumnealor să le pară rău după ele. Am fi cam temerari de-a susținea cumcă limba noastră și-a sfârșit deja curățirea sa, că e organizată, că a ajuns la stadiul ultim al dezvoltării sale și că acum n-ar trebui decât constatarea formală a acelei dezvoltări prin etimologie și sintaxă. Limba noastră – placă-ne-o a crede – are un trai lung și de-aceea-i și trebuie o dezvoltare lungă. Purizarea ei merge ‘nainte, deși e mai bine ca să meargă prea încet decât prea iute. Noi – generațiunea de față – nu împlem decât șanțurile, noi avem să dăm noțiuni poporului nostru, ca să cugete; limba clasică e sarcina generațiunilor viitoare.

Un fenomen nou e acela că cultura și literatura la români nu merg defel în același pas, ba sunt eterogene chiar. Cultura claselor privilegiate cel puțin e cu mult deasupra literaturei țării lor, dar e străină; literatura e națională, dar e în urma culturei.

Partea netraductibilă a unei limbi formează adevărata ei zestre de la moși strămoși, pe când partea traductibilă este comună gândirii omenești în genere.

Precum într-un sat ne bucurăm toți de oarecari bunuri cari sunt a tuturor și a nimănui, ulițe, grădini, piețe, tot astfel și în republica limbelor sunt drumuri bătute cari sunt a tuturor, adevărata avere proprie o are însă cineva acasă la sine; iar acasă la dânsa limba românească este o bună gospodină și are multe de toate.

Mihai Eminescu

MANUSCRISUL 2257

(perioada 1866 – 1877)

portul popular din dobrogea, george pascal, costum popular

Dobrogea este cunoscută ca o zonă de conlocuire şi convieţuire etnică. Din acest considerent, cercetarea asupra portului popular dobrogean de la începutul secolului al XX-lea implică decodificarea impactului pe care l-a avut conviețuirea românilor autohtoni cu românii din Balcani, moldoveni, mocani şi păstori transilvăneni şi diferitele populaţii stabilite aici (bulgari, lipoveni, ucraineni, greci, turci, tătari, italieni ş.a.).

În spaţiul de cultură al Dunării de Jos, portul popular, prin anumite elemente specific locale, se desprinde atât de ansamblurile vestimentare caracteristice zonelor învecinate, cât şi de cele de pe întreg cuprinsul României, punând interesante probleme legate de originele sale, cu atât mai mult, cu cât aria de răspândire a acestui tip de costum acoperă, în mod miraculos, teritoriul fostei provincii romane Moesia Inferior, locuită în antichitate de traco-geţi.

În Evul Mediu, acest spaţiu geografic a fost străbătut de drumuri comerciale de o mare însemnătate: cele care porneau de la gurile Dunării spre Lvov şi Crimeea; drumul negustorilor din Balcani spre Marea Baltică; drumul Europei Centrale care. pornind din zona Adriaticei, trecea prin Ţările Române, ajungând în Flandra.

După cucerirea statelor din Balcani şi transformarea lor în provincii, Imperiul Otoman ia în stăpânire şi cetăţile româneşti nord-dunărene, transformându-le, împreună cu teritoriile din jurul lor, în raiale turceşti. Patru secole de dominaţie otomană asupra întregii arii geografice a Dunării de Jos şi-au pus pecetea şi asupra evoluţiei culturii populare, elementele sud-dunărene, de influenţă balcanico orientală, cum ar fi: fesul, podoabe din monede turceşti de aur (icuşari, mahmudele) găitanele, croiul pantalonilor bărbăteşti, largi, cu tur, asemănător şalvarilor, zăbunele pătrunzând în costumul local fără să-i altereze structura de bază.

Țărăncile dobrogene își acopereau capul de cele mai multe ori cu tulpan sau tulpănaș – o țesătură de formă triunghiulară, ornamentată pe tiv cu bibiluri (realizate cu acul), mărgeluțe sau paiete; întâlnit și cu denumirea de bariz, modă, moadă, modiță, legătoare, batistă, testemel, brobodiță, ciumber sau păpurică. Alte tipuri de învelitoare au fost marama și ștergarul de cap țesute la războiul de țesut orizontal cu bumbac și borangic și care au fost înlocuite treptat de năframele industriale. Și aceste năframe au avut variante și denumiri multiple: casânca (batic negru înflorat pe margini), basmaua mocănească cu chenar, gearul cu zale (cu ciucuri lungi împletiți) sau gearul cu clopoței (cu ciucuri scurți legați în smocuri), berta (broboadă mai groasă, folosită în perioada rece).

Piesa nelipsită din vestimentația tradițională era cămașa. Se realiza din pânză de bumbac, din pânză simplă (limpede) sau chirachie (învărgată) obținută prin introducerea unor fire de bumbac mai gros numit tiriplic, sacâz sau bumbac crunt. Avea forma dreaptă, lungă până la glezne, largă în șolduri. Se decora foarte puțin la gura cămășii, mâneci și poale. Dintre motivele cusute în punct de cruce amintim șuvoiul sau calea rătăcită, crucea, melcișorii, merișoarele, pomișorii, trandafirii, garoafele, rozetele sau stelele.

Pestelca are cea mai mare concentrație de elemente decorative, fiind alcătuită dintr-un câmp sau pod, încadrat de două chenare pe verticală și unul orizontal dispus în partea inferioară. Motivele de pe câmp și chenare sunt asocieri de elemente geometrice și poartă denumiri variate: oglinda, piscul, colțul, puiul, puișorul, șetranga, viarba întoarsă, steaua, șuvoiul etc.

O importanță aparte o are costumul turcoaicelor, acesta fiind una din piesele care a rezistat în timp, putând fi identificată și astăzi, este oyalı çember. Acoperământul de cap, de formă pătrată, ușor rotunjit era decorat pe margine cu o dantelă realizată în tehnica oya făcută cu acul, ceea ce reprezenta nota particulară a piesei (altfel putând fi ușor confundată cu un batic). Çember-ul era purtat zilnic, existând diferențieri cromatice în funcție de vârstă: roz sau culori deschise, pentru tinere, maro, gri sau negru, pentru bătrâne. În momente festive, de sărbătoare sau de ceremonial çember-ul se purta cu ikinci çember, un tip de maramă, care învăluia fața, astfel încât doar ochii erau vizibili. Vestimentația era completată de o cămașă din pânză de casă sau pânză topită – anteri sau gömlek – care se purta cu ilicul din postav numit yelek și pantaloni largi – șalvar sau don.

În varianta de sărbătoare ilicul și șalvarii aveau decorațiuni din fir de găitan, fir de mătase sau fir metalic. Pieptarele de postav fin sau catifea numite fermene sau çepken – pieptare cu mânecile despicate, bogat ornamentate, erau piese de vestimentație atribuite celor cu situație financiară bună și purtate la ocazii speciale. Peste aceste haine, în spațiile publice, se purta ferace, feregeaua, un veșmânt obligatoriu ce-i acoperea trupul până la glezne. Încălțările utilizate în interior erau çorap (ciorapii) sau terlik (târlici tricotați), pentru exterior purtându-se pabuç (papuci cu vârful ascuțit) și mest (ghete fine tip ciorap, din piele de saftian). Marama se purta și la slujba din casă, oficiată de cinci ori pe zi. În ceremonialul nunții întâlnim kaptan-ul, o rochie din catifea, cu decor somptuos brodat cu fir de aur.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. George Pascal.

Bibliografie:

  1. Bâtcă M., 1996, Costumul Popular românesc, Editura Datini, București
  2. Titov I., 2020, Feminitatea vestimentară în Dobrogea multietnică, Anuarul Muzeului Național al Literaturii Române Iași
  3. https://acasalaromani.ro/costumul-popular-din-zona-dobrogei/
  4. https://etnotique.ro/portul-popular-din-dobrogea/
alin cristian, literatura, carti, scriitori, diletanti

Nu moare în el

ceea ce vrei să moară în el,

împărate!

N. Stănescu, Nod 2

Confruntată cu mari pierderi de efective, ce-i amenință însăși existența, lumea literelor se vede silită să reflecteze o dată în plus la relația-i cu restul mai puțin citit al lumii. Să fie gustul pentru lectură compromis, în parte, de însăși litania profesionalizării — insistența pastorală pe seriozitate și palmares recunoscut, cu care opinia publică românească e bombardată formativ de vreo trei decade încoace?

Împotriva profesionalizării, ale cărei merite incontestabile ne par absolutizate ideologic în discursul dominant actual, îndrăznim să sugerăm că placa turnantă a transmiterii culturale o constituie tocmai diletanții — amatorii ce mai mult înfrunțesc decât îmbracă diversele costumații/roluri creionate literar. Altfel spus, cei ce sucesc pe toate părțile, exasperant, schimbarea de sine mai înainte de a-i cădea la picioare c-o precoce ejaculare de entuziasm și cereri în căsătorie; profesioniștii… flirtului cu profesionalizarea, neîncrezători în oferta de recunoaștere socială a pieței; recruții cei mai refractari la înregimentare, din cale-afară de suspicioși la adresa arcanului soft, ce prinde omul prin cultivarea gusturilor sale. Într-un cuvânt, vulgul dătător de sens verbului a vulgariza și profilat serios pe amatorlâcul îmboldit de-o curiozitate neangajată. Asta însemnând liberă până și de tentația identificării c-un sine/rol distinct, recomandat insistent de profesioniști ca apt să sporească eficiența furnicarului dirijat lucrativ de ei.

De reținut că, fără lipirea sub frunte a unei identități/etichete—sugestiv numite în engleză handle, adică mâner — manageriatul social nu are priză la lunecoasa realitate umană; nu o poate mânui convenabil.

Să convenim că bramburiții labili, croiți să retrăiască la preț redus efervescențe străine, în loc să-și caute și întrețină altele, așa-zis proprii, reprezintă mediul social amniotic al profesioniștilor—originea lor în sensul cel mai larg. Cât de net pot fi cele două categorii distinse în principiu, ne întrebăm? Mai pronunțat kantian: cât de rezonabilă e speranța lăsării în urmă definitive și tranșante de către profesioniști a tenacei stihii sociale, țiitoare nu doar pe urmele lor, ci pe-ale tuturor? Fiindcă prea tomnatica făptură umană e urmată ubicuu de-o „trenă lungă / De culoarea vântului”, cum ar zice Topârceanu.

Suspiciunea noastră insuperabilă e că, în fiecare pretins ajuns departe — pe cele mai înalte culmi valorice, în limbajul găunos al epocii de aur —, zace încă rezidual un nenăscut de prestație mult mai modestă. Un repetent incorigibil, un avorton inexpulzabil prin herculeanul travaliu de chiuretă al negației — un Nicolae Moromete sărit în ultimul moment, să zicem, din căruța tatălui, ce-l hurduca spre arănire, pentru a rămâne pe veci la oi cu bâta-n mână, sudalma-n gură și mațele ghiorțăind. În postură de radical pădureț al neclintirii, de ancoră sfidând vâltoarea devenirii din timiditate, de rest spectral imun la cizelarea dialectică, în fine, de dublu caricatural, inhibat bocnă, al oricărui profesionist. Care, e de-nțeles, încearcă disperat să se descotorosească de urmăritor, deși o veche înțelepciune populară avertizează că, de ce fugi, de-aia nu scapi.

Cum campania anti-populistă actuală cere să se închidă fleanca obștii cât mai mormântal și mai pilduitor, a i-o redeschide devine, pentru autorul rândurilor de față, o chestiune de asumare în discurs a propriului trecut românesc de rând. Ca pe-o flacără de cenaclu abia mai pâlpâind prin fosele memoriei, dar plină încă de-un potențial incendiar neștirbit.

În asemenea condiții, cine-ar mai fi surprins s-audă că nepoftitul spectru al originii, dosit ineficace prin dulapul cu vechituri întru dobândirea de respectabilitate, îngână obsedant, a reproș, versurile de stadion ale lui Adrian Păunescu: „Voi ce-n Lună zburați / Și Marlboro fumați / Aveți grijă de-acei frați / Ce fumează ‘Carpați’”? În numele frăției, jenanta companie rămasă de căruța devenirii însoțește, ca pocitania din poveste, imaginea comercială, intens plivită și cosmetizată, a pomădaților de platouri TV. La fel cum, în registru olfactiv, un damf înțepător de „Carpați” fără filtru și cioareci neschimbați de când lumea viciază aerul din jurul sclivisiților. Desigur, pentru cei cu ochiul ager și nasul fin…

Și de ce, mă rog, un mort nemuritor – o „pată” metafizică de nescos, un trecut netrecător, absolut recalcitrant la îngropare – și-ar revendica revanșard, dinspre fundul șifonierului cu haine/roluri, locu-i în prezent? Fără a intra în detalii, pentru că lucrarea negației, ca toate cele omenești, e imperfectă, mai exact incapabilă să deconstruiască lumea până-n iluzoriile-i temelii ultime; s-o radă complet, adică, fără rest. Imitatio Dei rămâne doar o perfectibilă maimuțăreală omenească a divinului, animată de-un elan refondator deficitar, mereu deja parțial ratat: o negație negată, la rându-i, de-un rest căpățânos, ieșind indelebil la iveală din străfundurile lumii. Și tare inoportun.

De parcă acea tabula rasa „terminală”, pe care legiștii științelor exacte întind lumea ca pe-o masă rece de morgă, nu s-ar lăsa curățată oglindă decât în imaginarul matematic, cu-al său „fie!” de reclădit pe baze ultra-țepene, pur numerice, mondena zvăpăiată ce ne poartă-n pântece — prea turbulentă pentru gustul lor și zbătându-se suplimentar să scape de silnicul pipăit digital-numeric. Într-atât încât anumiți ereziarhi, foarte alergici la cifrăraie, îi iau pătimaș partea tocmai datorită firii ei năbădăioase — „năravului” ei de design divin, s-ar putea spune: „mai lăsați-o, mă, c-o omorâți de-atâta ordonare!”

Inutil de readus în atenție că soarta noastră și-a lumii siluite obscen prin calcul sunt legate cvasi-ombilical.

Între producătorii și consumatorii îndârjiți de cultură în sens eclectic, de Hochkultur, se întinde un spectru foarte larg și pestriț de lume cu oarecari preocupări culturale—dialecticieni de fierăria lui Iocan, pentru a rămâne în lumea romanului lui Preda. Caracteristică lor e cochetăria cu cultura în joacă, fără intenții de profesionalizare. Dintr-un entuziasm la fel de aleator ca însăși traiectoria lor în viață—așa-numita cale a minimei rezistențe. Oamenii lui, „să vedem ce-o pica”, mulțumiți să reacționeze fără a iniția și susține o creștere de sine cu bătaie lungă, autodefinitorie. O carieră, așadar.

Și totuși, o atare bâjbâială „la plesneală” după punctele slabe ale mediului, unde inserarea promite să fie ușoară, nu-i niciodată pură plesneală, ci mereu una întrucâtva inspirată, călăuzită de-un gust necultivat, incert; asta ca să nu-i zicem mână nevăzută… Deși doar sporadic, cititorul de duminică e încercat și el de aspirații elevate, cum ar fi desprinderea de gloată și performanța stelară. Daimonul fiecăruia cheamă, indiferent cât de slab sau neluat în seamă, la o exorbitantă și strălucitoare incandescență. Bezna cea mai neagră pare să rezerve oricui—nu atât pe fundul lăzii lui de zestre, cât în străfundul ei—o ardentă cămașă descrisă de „Oda în metru antic” ca auto-combustie: „Jalnic ard de viu”. Jalnic o fi zbuciumul marilor pasionați, dar parcă și mai jalnică putrezirea de vii a marilor defetiști, resemnați cu abandonul de sine în obscuritatea protectoare a anonimatului.

Cât trăim, suntem însoțiți și de spectrul ponderabil al ratării, dar și de cel imponderabil al autodepășirii, care, luându-ne apăsarea de pe suflet, ne invită aspirațiile la înălțare. Tot așa cum profesionistul e lestat de originile-i sociale umile — orice arbore genealogic se înrădăcinează, mai aproape sau mai departe, într-o țărână frustă invariabil de neagră —, victima delăsării defetiste e păzită și așteptată răbdător la întâlnire pe firmament de daimonu-i. Peste genunea unor inhibiții dacă nu moștenite ca atavism, atunci inculcate prin educație de pretinși ași „inegalabili”. Cu cât aceștia își trâmbițează mai zgomotos elevația—profesionalizarea mai desăvârșită—, cu atât ea e mai nesigură, iar trâmbițașii în cauză nu doar egalabili, ci depășibili.

Dovedită faptic într-un fel ce rămâne mereu discutabil, căci circumstanțial—doar până la proba contrarie, nu mai mult—, inegalitatea valorică trăsnește a ideologie elitistă: o poveste de adormit adulții în venerația necritică pentru un X sau Y, momentan mai bine afirmați. Iar cine nu crede că ideologia e un trăscău ce lovește în moalele capului mai ceva ca vaporii etilici, nu-și dă nici seama că printre semeni suntem, ca-n basm, pe pajiștea cu flori otrăvite, sedați prin l’air du temps. Lucrați, adică, prin îmbălsămare, dați de vii pe mâna pompelor funebre. Ciulinii lui Istrati măcar înțepau de trezit din mahmureală și ripostat; cea mai nocivă floră actuală însă ne tămâiază cu fumuri nesfinte, de producție proprie1. Evident, pentru a ne menține în condiția de subordonați servili ai așa-zișilor noștri superiori, ce nu suportă să-și vadă statutul repus în discuție.

Orice cititor cu țârâita se cufundă în lectură cu speranța că, din largul vastei întinderi de semne scrise, imprevizibila lume a ideilor îl va revendica printr-o pasiune mistuitoare—un dar nemeritat, un fabulos return on investment, în jargonul oamenilor de afaceri. Care, într-un fel, au dreptate să generalizeze pofta de câștig nemuncit: existențial vorbind, și cel mai mic efort depus într-o anumită direcție așteaptă dintr-acolo o răsplată lipsită de măsură (dacă nu pe loc, atunci în viitorul apropiat, ca promisiune deja în curs de ținere din partea transcendenței). Căci, în apatia minerală ce-o pândește dinspre propriile-i oase, carnea vie se simte cam ca o râmă în cârligul de pescuit: rostul zvârcolirilor ei e s-atragă atenția monstrului de resurse și motivație sălășuind prin cotloanele tainice ale lumii. Odată cu răsfoitul distrat al unor pagini scrise, se caută, nu neapărat conștient, intrarea într-un joc de noroc cu acel nabab necunoscut, distribuitor de aer curat și mari șanse, care-i largul zării. Ceea ce face dintr-o carte scrisă una de joc.

Pentru a mijloci schimbul între producătorii și consumatorii incurabili de cultură e nevoie de un mediu social mult mai curabil—poate chiar prea curabil—dispus unor aventuri de motel cu Muzele tocmai pentru că nu se simte revendicat matrimonial, printr-un strașnic cârlig cu piedică, de vreuna din ele. Vasăzică, amatori neintrați bine pe rolul de iubit sau iubitor, ci flirtând ușuratic cu ambele și îmbrăcând respectivele costumații scenice doar de probă. În glumă, fără hotărârea de-a achiziționa neapărat ceva. Numai de-ar fi „simpla” probă simplă de-a binelea, adică deloc încercată de tentația unei schimbări majore, de calibrul renașterii…2

În realitate, costumația nouă, de ocazie, oferită de hazardul lecturii literare—personajele unei opere epice, sau vocile ce modulează liricul și dramaticul, sau mințile ce se-nfruntă eseistic cu argumente—riscă să-i pice atât de bine celui ce-o probează încât să-l revendice vorace, fără scăpare. Să-i vină ca turnat, să-i fuzioneze cu pielea, substituindu-se acesteia și devenind astfel suplimentul de origine derridian al respectivului: incalificabila lipsă ce-l roade, datul veșnic în curs de luare pe mână, insolubila lui problemă, căreia viața nu-i oferă decât varii soluționări provizorii și parțiale, de-o adecvare mereu îndoielnică. A se citi, cârpeli, bricolaje, paliative, substituții, improvizații în loc de o fantasmată soluționare matematică, certă în virtutea unei logici interne independente de realitate.

Combustia ce-l consacră pe Heracle ca erou tragic provine din tunica înmânată lui cu solicitudine conjugală de Dejanira—o textilă înveninată, un text-capcană, o făclie existențială înmuiată-n substanța vitală a vindicativului centaur, ca atare așteptând să fie preluată de nou-i purtător. O iluminare literalmente de atins, transmisă tactil și indirect vătămătorului de victima sa. Pe de-o parte, vâlvătaia dă o moarte-n chinuri, de neinvidiat; pe de alta, ea sublimează trupul muritor cuprins de flăcări într-un corpus gloriosus. În aură eroică purificată de lumesc. Textila-text dă în același timp și moartea, și nemurirea; ea constituie, pentru Heracle, radioasa poartă de intrare în dimensiunea grandiosului mitic — teapa eroică, altissimă, la care el a aspirat cel puțin o viață prin gustu-i pentru încleștările vitejești. Iar asta încă de dinainte de-a se specializa pe rolu-i.

La fel de bine însă putem spune și că textila-text l-a inspirat de la mare distanță pe omul Heracle dincolo de condiția obștească, singularizându-l destinal și orientându-l fără greș prin aparenta-i necunoștință de cauză. Lovirea centaurului cu săgeata înmuiată în veninul Hidrei n-a făcut decât să declanșeze ceea ce eroului îi era deja scris într-o scriitură circulantă, rătăcitoare subversiv prin venele victimei și așteptând acolo să fie dată tragic la iveală. Să zicem, păstrând proporțiile, cam ca o nevinovată poezioară de stadion strecurată pe sub pielea unui participant din mulțime la Cenaclul „Flacăra” și lucrându-l pe acesta subliminal, mocnit. Printr-o telematică a fiorilor de rezonanță.

Care text nu-i o textilă înmuiată incalculabil în acel supliment de origine general uman numit măiestria înaintașilor, ne întrebăm? În cerneala melancoliei, după titlul uneia din ultimele cărți ale lui Starobinski. Ce înșiruire de cuvinte poate fi radical exclusă din lucrarea de readucere laolaltă a luminii împrăștiate prin lume, care-i logosul în ansamblul său? De la Pavel Coruț la Dimitrie Anghel, trecând prin Haralamb Zincă și Petre Ghelmez, orice scriere promite să inducă o vervă de talia renașterii în simțirea rezonantă cu ea la superlativ. Doar e știut că, prin rezonanță, energia unui sistem mecanic poate crește până la distrugerea lui premergătoare refacerii. Analog, un entuziasm neinhibat de ironia profesioniștilor poate, prin perseverente retrăiri crescendo, spori până ce temelia aparent de nezdruncinat a respectivei vieți cedează. Rezonând superlativ cu datul mai mult sau mai puțin umil al propriei sorți, omul poate „trage” maieutic de un altul—de-o altă soartă—printr-o deconstrucție ce vizează reconstrucția de sine. C-un nihilism (auto)fondator, în stare să-l scoată din amorțeală și pe Dumnezeul—cât de mort?—al lui Nietzsche.

Cel mișcat profund, transfigurator, de niscai versuri fără semnătură simandicoasă n-are nici un motiv să se jeneze: crinul cu care un eventual mesager al tăriei ar bate-n geam nu-i pe alese, ci pe simțite sau nesimțite. Invers, deși recomandat până la refuz printr-un tir publicitar susținut, un succes de piață are toate șansele să-l dezamăgească pe cel scarandiv la gusturi, ferit sistematic de influențe profesioniste. „Eminescu mă lasă rece”, declara Răzvan Theodorescu acum mai bine de două decade într-o curajoasă încercare de scoatere a simțirii publice din gheara prelucrătorilor ei. A (de)formatorilor ei de formație, cum ar veni. Contează cât vibrează cititorul fără plan de lecturi la fiorul primit, oricât de slab cotat ar fi acesta din urmă la bursa valorilor culturale recunoscute.

Lectura e o rufă sufletească de împrumut lunecătoare pe sub piele și dătătoare de elanuri năzdrăvane omului — o „încălecare pe mătura vrăjitoarelor”, cum își descria Nietzsche livresca-i întâlnire cu Spinoza. Un cititor oricât de puțin cultivat se dirijează somnambulic spre mlaștina doldora de latențe a literaturii, cu-ai ei monștri și mai sacri, și mai profani. Unde îl pasc de-a valma trăiri mai vechi, dar capabile încă să-i inducă incandescența concesionată lui pe moment de fire — cum altfel decât prin intermediul unei scrieri specifice, alese de el printre șovăieli și, ca atare, întrucâtva pe gustu-i? Gust neformat de profesioniști recunoscuți, dar preformat cu dichis de creatorul lumii, și de-asta salutar de liber să primească orice umil dar de cuvinte ca pe-o înaltă împărtășanie cu sublim. Chit că știutorii cu fumuri văd în asta un ridicol îmbătat cu apă chioară.

Dacă reclama e sufletul comerțului, cum se spune, atunci pasul decisiv — placa turnantă — înspre materializarea tranzacției îl reprezintă acea anexare superficială, ludică, a produsului la trupul clientului cunoscută sub numele de probă. Căci produsul se lipește de client cel puțin tot atât de posesiv cât clientul de el. În acest sens, cititorul diletant se bagă-n gura vechilor lupilor întinși citeț pe hârtie cu salutara intuiție că rostul omului pe pământ e să se ofere sacrificial unor imemoriale apetituri. Care, prin potolire, nu fac decât să sporească. Pofta de lectură vine citind. Hârtia scrisă n-aspiră decât să cuprindă incendiar arhipelaguri întregi de piele omenească întru renașterea unui glorios corp social.

Spre deosebire de profesionist, amatorul n-a fost încă îmbrobodit definitoriu în iluzia că și-ar fi găsit sinele „propriu”, și că tot restul vieții nu i-ar rămâne de făcut decât să intre cât mai bine pe rol, încetând cu costisitoarele-i explorări. Risipa îl definește: refuzând să țină socoteală, mâna lui spartă caută să se asigure cât mai deplin de sprijinul necondiționat al transcendenței — partenerul lui de joc. Noblețea obligă: cine se pretinde suprauman în sens forte, și nu doar biet căprar peste turma bipedă, trebuie cumva să-și dovedească superioritatea de statut metafizic. Iar nimic nu convinge mai ferm ca sfidarea suverană a calculelor—generozitatea deșănțată, larghețea complet lipsită de griji. „De ce m-ai mai poftit la joc dacă te zgârcești la acordatul șanselor ca un pârlit de rând?” raționează amatorul împătimit de amare, lansat în jocul amoros cu ardoare mistică. Nepăsarea lui aristocratică față de meschinăria calculativă îl face să-și testeze riscant partenerul de joc, forțând astfel limitele, întinzând ața vieții până aproape de rupere. Ca un pescar amator ce se zbate să tragă afară din apele virtualității însăși temelia lumii înghițite de ele; să (se) renască, deci, să dea timpul înapoi asemeni marelui Gatsby. Cine testează nemilos iubirea e poate înțepat și mai nemilos de ea la rându-i; căci nu caută să scape din ac cu zvârcoliri furibunde decât peștele ce se simte prins în el fără speranță de scăpare.

Încercând literalmente cu degetul marea de cerneală întinsă vălurit pe hârtie, fiecare își are șansa lui să fie tras de curenți în larg, la întâlnirea cu sori ce nu-și pot stinge focul „cu toate apele mării”. Deși norocul diletantului nu trebuie subestimat, el nici nu reprezintă o garanție. Pledoaria de mai sus nu e atât împotriva profesionalizării ca atare, cât a profesionalizării după recomandări cu semnătură pompos elaborată. Autoritare, de plan cincinal. Evident, când sacul își găsește peticul, o textualizare a legăturii lor e de rigoare. Dar, pe cât de necesară, pe-atât de reeditabilă. Împătimitul autentic, artistul neprofesionist, se lasă într-una de meserie, deși numai pentru a se descoperi revendicat și mai tenace de ea. El rămâne pe-o traiectorie inerțială numai în urma unor violente scuturări de inerție—și cu atât mai violente cu cât se dovedesc mai zadarnice. Motiv pentru care și biserica preferă păcătoșii spășiți celor ce nu se abat niciodată de la regulă; respectarea normei de frica pedepsei e o dovadă de iubire superficială, neispitită de rebeliune și, ca atare, nedureroasă, comodă, călâie.

Cine știe la ce turbulente întoarceri în urmă romantice nu ne va trage ceea ce, deși scris nouă destinal, adastă încă în taină sub orizont ca pe sub o piele de centaur? Nota bene: cea mai ardentă cămașă de costum național e încă de îmbrăcat…!

A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. univ. Alin Cristian.

Note:

1. Ne amintim că, în legendele Greciei antice, pantera își anestezia victimele cu miresme.

2. Ideea de om simplu nu-i decât o simplificare ideologică, voit reductivă, a unei realități mult mai complexe și pline de surprize. Cel ce folosește sintagma se plasează de obicei în opoziție, cât mai ferit de suspiciunea unei contaminări din născare cu realitatea desemnată de ea.

secretul insulei pin-up, ovidiu vasu

Cluj-Napoca, România – 22 iunie 2024 – mult așteptata premieră românească a filmului „Secretul Insulei Pin-Up”, primul film SF românesc premiat la ediția cu numărul 49 a prestigiosului Boston Sci-Fi Film Festival, va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) pe 22 iunie 2024. Proiecția va avea loc la Cinema Arta, la ora 14:30.

Acest eveniment marchează prima dată când publicul român va avea ocazia să vizioneze filmul care a câștigat deja recunoaștere internațională. Echipa filmului, inclusiv regizorul Alecs Năstoiu, actrița principală și producătoarea Rina Gri și producătorul Ovidiu Vasu, vor fi prezenți pentru a se întâlni cu publicul și pentru a discuta despre film.

Regizorul Alecs Năstoiu si-a exprimat așteptarea, spunând:

„Sunt foarte curios să văd cum reacționează publicul român la un film cu o temă atât de importantă cum este cea a sănătății mintale”.

Actrița principală și producătoarea Rina Gri a subliniat semnificația proiecției, spunând:

„Pentru mine, ca străin, proiecția de la TIFF este foarte importantă, reprezentând o recunoaștere a muncii mele în industria de film din România”.

Producătorul Ovidiu Vasu a evidențiat rădăcinile locale ale producției:

„Fiind o producție transilvăneană, realizată la Târgu Mureș, foarte aproape de Cluj, este un motiv în plus să ne bucurăm de această premieră în care comunitatea noastră poate viziona filmul pentru prima dată.”

„Secretul Insulei Pin-Up” este un film SF care explorează intersecția dintre realitate și fantezie printr-o terapie inovatoare pentru tratarea depresiei.

Filmul este în limba engleză cu subtitrare în limba română.

Informații despre bilete:

Biletele pentru proiecția în premieră pot fi achiziționate online de pe site-ul oficial TIFF și de la casa de bilete Cinema Arta. Rezervarea din timp a biletelor este recomandată din cauza locurilor limitate și a cererii ridicate.

Biletele se pot achiziționa aici: https://tiff.ro/festival/2024/secretul-insulei-pin

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial al TIFF sau urmăriți canalele noastre de social media.

Facebook – https://www.facebook.com/thesecretofpinupisland

Instagram – https://www.instagram.com/thesecretofpinupisland

Despre Secretul Insulei Pin-Up

O terapie de ultimă generație, realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, redefinește tratamentul depresiei pentru femei. Subconștientul Alesiei se îmbarcă într-o călătorie virtuală, undeva la granițele dintre realitate și fantezie, confruntându-se cu demonii trecutului pentru a-și recăpăta echilibrul mental. Abordarea inovatoare a filmului și imaginea deosebită i-au adus recunoașterea internațională, inclusiv premiul pentru cel mai bun design de producție la cea de-a 49-a ediție a Festivalului de Film Sci-Fi din Boston.

Despre Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF)

TIFF este cel mai important festival de film din România, având în program o gamă diversă de filme din întreaga lume. Cunoscut pentru atmosfera sa vibrantă, TIFF oferă o platformă pentru cineaști pentru a-și prezenta filmele publicului entuziast și profesioniștilor din industrie.

secretul insulei pin-up, ovidiu vasu

portul popular din sudul moldovei

Motto: Când îmbraci pentru prima dată ia românească, porți cu tine un întreg destin, cel al României.”

Portul popular din zona Galațiului se integrează în trăsăturile specifice portului românesc, se caracterizează prin liniile drepte ale cromatului, folosirea materialului gros al țesăturii, lungimea unor piese cum ar fi cămașă, cojocul și prin contrastul cromatic dintre monocromul anumitor piese și albul imaculat al pânzei. Structura acestuia a fost direct determinată de condițiile geografice ale regiunii și materiile prime existente.

Costumul bărbătesc era format din cămașă de borangic, cusută în alb cu mânecă lungă și largă, manșetă netăiată, cu canafi și nasturi, gulerul era îngust, drept, lângă gât, cu modele geometrice pe piept, paralele cu cele de lângă tăietură și modele pe mânecă, acestea erau de culoare predominant albastră sau roșie, vegetală, lungimea acesteia era până la genunchi.

This slideshow requires JavaScript.

portul popular din sudul moldovei

Port popular femeiesc din zona etnografică Covurlui. Sursa: Enăchescu-Cantemir, 1939.

Cămașa bărbătească cu platcă de sărbătoare este caracterizată prin decorul vegetal geometrizat și este amplasat pe guler, piept și manșete, motivul constând dintr-o ghirlandă cu flori și frunze. Accentul principal al decorului îl formează compoziția ornamentală de pe piept. Trei rânduri verticale încep de la guler și coboară până la brâu în alternanță cu câte două cercuri. Decorul este realizat în tehnica broderiei în cruci. Ambianța culorilor roșu, verde și albul pânzei poartă un caracter simplu și discret.

Bărbații în vârstă preferau culoarea neagră și purtau de multe ori șalvari turcești. De la începutul anilor 1900, datorită influenței din Țara Vrancei, bărbații au început să poarte modelul ițarilor de la munte.

Costumul femeiesc îmbină mai multe influențe exterioare și era format din cămașă formată din două părți, bluză și poale dar cusute între ele, peste cămașă se purta iarna flanel împletit și cojoc iar peste fustă purtau pestelcă albă la femeile tinere și neagră la cele în vârstă, catrința cusută în ambele părți și fusta împletită în clini apare mult mai târziu, fiind o influență din partea de nord a Moldovei, specific zonei fiind fusta de lână cu pestelcă aleasă în război de culoare roșie sau chiar albastră cu diferite motive florale, zoomorfe cum ar fi spicul de grâu, păunul, hora, pomul vieții, etc. Pe cap acestea purtau îndeosebi batic sau năframă în zilele de sărbătoare, iar femeile în vârstă ori cele văduve broboadă de culoare neagră.

Din fondul moldovenesc se asimilează cațaveică și cămașă lungă cu platcă, poale, de cele mai multe ori cusute de cămașă, iar ia de culoare neagră s-a asimilat în urma transhumanței ardelenești, în timp ce acea în culori multiple este vrâncenească.

Atât bărbații cât și femeile purtau opinci cu nojțe din păr (porase) înfășurate peste obiele sau bocanci.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. George Pascal.

Bibliografie:

  • Chirilă A., 2012, Monografia Comunei Tulucești – Revăzută și adăugită, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galați
  • Bâtcă M., 1996, Costumul Popular românesc, Editura Datini, București
  • https://www.ccdj.ro/doina_prezentare.html
groapa lui ouatu

Înainte să devină o metropolă plină de șiruri nesfârșite de blocuri de locuințe și să își piardă farmecul de odinioară, Bucureștiul avea, mai ales spre periferii, zone pitorești, care ofereau Capitalei un șarm aparte. Din sud, de la Cărămidari și până în nord, la Mahalaua Dracului, care era cândva hotarul de nord-vest al orașului, orașul era o dezordine ordonată, cu străzi pavate cu case superbe, biserici, prăvălii, dar și străzi prăfuite cu case mai mult încropite.

Una dintre cele mai vestite părți de la marginea orașului este Mahalaua Groapa lui Ouatu, care își împrumută numele de la „atracția principală” a locului. De ce groapă? De ce a „lui Ouatu”? Cum a apărut? Asta veți afla în rândurile următoare.

groapa lui ouatu

De unde vine numele vestitei Gropi a lui Ouatu

Fiind o zonă rău-famată a orașului, unde nu de puține ori se ascundeau sau se stabileau unii dintre cei mai periculoși infractori și tâlhari ai Bucureștiului, nu este deplasat să te gândești că Ouatu a fost, poate, un hoț vestit care a împrumutat acestor locuri numele său. Din păcate, povestea numelui gropii nu este atât de palpitantă, însă este amuzantă.

Numele gropii provine de la un englez pe nume Watt, care la începutul secolului al XIX-lea a venit la București și a deschis aici o fabrică de vase din lut. Pentru a obține argila, compania lui Watt a realizat mai multe gropi în oraș, gropi neastupate, care încet-încet au fost absorbite în mahalale. Prin viu grai, din „groapa lui Watt”, aceasta a devenit ușor „groapa lui Ouatu”, și așa i-a rămas denumirea până a fost astupată.

Groapa lui Ouatu se afla în mahalaua cu același nume, care se încadra între Cimitirul „Sfânta Vineri” și Cimitirul Israelit „Filantropia”. Aceasta este menționată și de scriitorul Eugen Barbu în romanul „Groapa”, fiind situată în „câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, de la marginea cartierului Grivița”.

groapa lui ouatu

Mahalaua, populată de familii sărmane și de infractori

În mare măsură, pe aceste locuri trăiau familii sărmane, dar și unii dintre cei mai cunoscuți infractori ai Bucureștiului. Și nu e mare mirare, la o aruncătură de băț se afla Mahalaua Dracului, care era de asemenea preferată de cei care nu prea aveau frică de Dumnezeu.

Pentru a înțelege mai bine situația, străzile din această mahala nu erau asfaltate nici măcar în perioada interbelică, iar de canalizare nici măcar nu mai vorbim. Cât despre curent electric, acesta a fost tras în zonă abia în anul 1935. Astfel, nu e deplasat dacă spunem că sărmanii Bucureștiului locuiau în mizerie, printre noroaie și gunoaie, în adevărate focare de boli, în timp ce lumea bună locuia pe bulevarde superbe, curate, iluminate și pietruite.

Amintim că la 1852, în București erau nu mai puțin de 62 de gropi de gunoi, în jurul cărora trăiau în sărăcie lucie destule familii întregi. Acest lucru ducea, și nu de puține ori, la răspândirea de epidemii de tuberculoză, tifos exantematic sau dizenterie.

Și infractorii preferau zonele limitrofe, precum cea de la Groapa lui Ouatu. Aici au fost organizate adevărate găști de infractori, care se răfuiau deopotrivă cu autoritățile și cu alți tâlhari din zona Chibrit, care erau rivalii lor principali. Dintre infractorii vestiți ai zonei, amintim pe Petrică Malaezu’, Fane Mahomed sau pe Bozoncea banditu’.

Condițiile din Mahalaua Groapa lui Ouatu s-au mai elevat începând cu începutul secolului XX, când inginerul Cuțarida a ridicat între Calea Griviței și Filantropia o fabrică de cărămizi, care a fost amplasată aici strict pentru solul argilos, de care avea nevoie ca materie primă.

În timpul liber, localnicii din mahala, care fie lucrau la STB, fie la Atelierele Grivița, fie erau zugravi sau măcelari, se strângeau la cele două cârciumi cunoscute din zonă: „La Cocoș” și „Nea Mitică Minciună”, să bea o „secărică”, să stea la palavre sau să-l asculte pe nea Petrică Urâtu’ și pe ceilalți lăutari care minunau cu muzica lor pe meseni.

groapa lui ouatu

Cu Groapa lui Ouatu nu era de joacă

Deși poate pare ceva mai mult simbolic la prima vedere, Groapa lui Ouatu nu era nicidecum un șanț mic: avea 30 de metri adâncime, avea maluri murdare și alunecoase, gunoaie, și apă stătută pe fund. Din joacă, de-a lungul timpului mai mulți copii au căzut pe fundul gropii și au murit înecați, atât vara, cât și iarna, când gheața se spărgea. De asemenea, pe malul gropii își făceau veacul și mai multe haite de câini mari, fără stăpân.

În cele din urmă, la începutul anilor ’50, autoritățile au decis să astupe Groapa lui Ouatu cu pământ și au amenajat pe acel loc Parcul Cireșarii, care în prezent se numește Parcul Regina Maria. Astfel, dintr-o mahala săracă, haotică, cu propriul ei microunivers, zona a devenit una verde, liniștită, aflată la intrarea pe Podul Grant.

grupul pentru romania, mergeti la vot, alegeri

Cetățeni ai României,

Grupul pentru România se adresează dumneavoastră cu câteva zile înainte de 9 iunie 2024, ziua alegerilor locale și europarlamentare. 

În martie 2024, în Comunicatul nr. 3, Grupul pentru România a formulat o serie de propuneri și recomandări. Cu riscul să repetăm unele dintre ideile din acel comunicat, considerăm că este foarte important să ne întoarcem asupra acestui subiect.

România este în situația pe care noi am descris-o în Comunicatul nr. 1 al GpR. Fără să mai revenim, apreciem că este mare nevoie ca țara să iasă din acest sistem ticăloșit și să înlocuiască statul eșuat euro-atlantic actual cu un stat suveran, într-o Uniune Europeană conformă legislației semnate la aderare, respectiv o Uniune Europeană a unor state suverane și independente, atâta timp cât va mai funcționa ea. 

Politicienii care conduc actualmente România: președinte, guvern și majoritatea parlamentară sunt prizonierii serviciilor secrete ticăloșite din România, aserviți intereselor străine și străini de interesele românilor. De aceea românii trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a-i înlătura de la conducerea țării și a-i înlocui cu politicieni suveraniști, aflați în slujba țării.

Pentru Parlamentul European NU votați în nici un caz reprezentanții partidelor care sunt la putere, sau au fost la putere. Deviza noastră este: „Fără PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale!”. Ei au distrus România timp de 34 de ani și au făcut planuri pentru distrugerea României pentru 10 ani înainte! Nu le permiteți să amaneteze viitorul poporului român! Ieșiți la vot, dragi români!

Chiar dacă unii dintre cei care susțineți mișcarea suveranistă nu aveți încredere în partidele suveraniste actuale sau în conducătorii lor, votați candidații lor la europarlamentare, pentru că în grupul suveranist european ei se vor alinia majoritar acestei linii politice. 

Conducătorii României și stăpânii lor occidentali au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare tocmai pentru a vă manipula și a vă determina ca votând un primar din partidele ticăloșite, pe care dumneavoastră îl apreciați pentru realizările lui, sau pentru personalitatea lui, să votați și listele europarlamentare ale respectivului partid. Chiar dacă agreați primari sau președinți ai consiliilor județene pe care i-ați apreciat și care v-au confirmat așteptările și care fac parte din partidele ticăloșite pe care le-am nominalizat mai sus, NU votați și listele europarlamentare ale partidelor lor. Votați-i pe ei ca primari, dar votați europarlamentari din partide care nu au mai fost la guvernare. Este foarte important ca în Parlamentul European să fie cât mai mulți suveraniști care să blocheze politica deliberată de distrugere a națiunilor europene pe care o promovează sistemul iudeo-globalist euro-atlantic.

Grupul pentru România își exprimă totala dezamăgire față de faptul că, și la acest scrutin, Biroul Electoral Central, birourile electorale județene și cele ale Municipiului București sunt deservite de Serviciul de Telecomunicații Speciale, serviciu aservit Serviciului Român de Informații. În aceeași măsură, GpR este dezamăgit de întreaga clasă politică, în primul rând de opoziție, care nu a întreprins nimic pentru a elimina serviciile secrete din activitatea electorală. STS este un serviciu secret militarizat, ai căror ofițeri și comandanți execută ordine, iar societatea românească a avut ocazia de a constata gradul mare de corupție și foarte numeroase fapte de încălcare a normelor legale de către serviciile secrete din România. 

De asemenea, GpR își exprimă dezamăgirea față de faptul că, pe listele electorale din România, se află câteva milioane de poziții în plus, în mod greșit, față de numărul real de alegători din țara noastră. Acest fals de mari dimensiuni, întreținut intenționat, este în măsură să afecteze procentele reale care sunt comunicate oficial și reprezintă un mare risc pentru corectitudinea alegerilor, ușurând posibilitățile de falsificare a alegerilor.

GpR dorește să se adreseze și numeroșilor români dezamăgiți de regimul politic euro-atlantic și care nu mai doresc să participe la vot. GpR îi îndeamnă să participe la vot, chiar dacă nu au încredere în corectitudinea viitorului rezultat al alegerilor pe care îl vor comunica oficial autoritățile. Participarea românilor în număr cât mai mare este foarte importantă pentru a nu lăsa votul doar pe mâna profitorilor regimului politic ticăloșit și partidelor care au exercitat puterea în ultimele trei decenii și jumătate și pe mâna aparținătorilor acestora. În cel mai rău caz, îi invităm pe acești români, dezamăgiți pe bună dreptate, să-și anuleze votul, dar să participe. Este important și pentru ca șefii serviciilor secrete, care administrează puterea în România, și conducătorii politici ai țării să vadă, încă o dată, în ciuda nesimțirii lor trădătoare, că poporul dezavuează politica lor și că este nevoie de o schimbare reală de regim în România. Cu cât această schimbare se va produce mai repede, cu atât mai repede se va opri distrugerea etniei române, încă majoritare, se va opri jaful colosal care se practică și se va opri distrugerea în continuare a țării.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

grupul pentru romania, orban, horthy

Către unguri, către celelalte minorități și către instituțiile statului

La jumătatea lunii aprilie 2024, Grupul pentru România a luat act de faptul că România a pierdut recursul formulat la Curtea Europeană de Justiție împotriva deciziei Comisiei Europene de a înregistra inițiativa „cetățenească” a ungurilor din România, prin care aceștia solicită autonomia culturală a unui așa numit „Ținut Secuiesc” din centrul României. În proces a fost parte și Ungaria, în calitate de intervenient susținător al inițiativei ungurilor. Ca urmare, această inițiativă va fi supusă votului plenului Parlamentului European, instituție majoritar globalistă, care militează împotriva statelor naționale și suveranității acestora, instituție care promovează discriminarea pozitivă a minorităților naționale în dauna majorităților naționale, linie politică cu care Grupul pentru România nu este de acord. Grupul pentru România militează pentru respectarea drepturilor majorităților naționale și consideră că democrația trebuie să apere prioritar interesele celor mai mulți.

GpR reamintește că în pragul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului 2023, Zoltán Zakariás, deputat UDMR, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), a depus în nume propriu la Parlament trei proiecte de legi care urmăresc implementarea autonomiei ungurilor. Primul proiect este proiectul de lege-cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale, al doilea este statutul de autonomie culturală a comunităţii naţionale maghiare, iar al treilea este Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). Cu o grabă suspectă de  complicitate cu ungurii, conducerile celor două camere ale Parlamentului României au introdus pe ordinea de zi, pentru ședințele Camerei Deputaților și Senatului din 28 și 29 decembrie 2023 discutarea celor trei proiecte de legi.

GpR constată că demersurile ungurești încep cu autonomia culturală și se încheie cu demersul de autonomie teritorială. GpR constată că liderii comunităților ungurilor, sprijiniți de Ungaria, continuă acțiunile dușmănoase la adresa statului național unitar suveran și independent România, așa cum este el proclamat de Constituția României, așa cum a fost el dorit de multe generații de români care au luptat secole la rând și mulți și-au dat viața pentru acest deziderat. În același timp, GpR reamintește că statul național român s-a format și a fost aprobat de marile puteri ale lumii în primul rând ca leagăn al poporului român. Ca urmare, este evident că minoritățile naționale venite sau aduse pe parcursul istoriei pe spațiul etnic românesc trebuie să conviețuiască bucurându-se de drepturi fără a leza calitatea țării de stat național unitar indivizibil. GpR afirmă cu tărie această necesitate.

Ca urmare, GpR consideră că acțiunile vizând autonomiile culturale și teritoriale ale ungurilor din România, sprijinite de Ungaria, se înscriu pe linia politicii seculare constant antiromânești pe care au dus-o Ungaria și conducătorii ungurilor din România. Din această cauză, GpR consideră că acești conducători ai ungurilor din România, sprijiniți de conducerile trădătoare ale României euro-atlantice, care profită de prăbușirea României din această etapă istorică, sunt dușmani ai poporului român. Vorbele frumoase ale politicienilor unguri nu pot ascunde această realitate.

În legătură cu proiectul de lege privitor la Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) depus la Parlamentul României, GpR reamintește că, după înfrângerea României în Războiul Rece și lovitura de stat din decembrie 1989, ungurii au solicitat pe un ton amiabil, „cuminte” și „respectuos” să li se ofere autonomie culturală și educațională, susținând cu falsă convingere că ei nu doresc autonomie teritorială. „Nu vrem autonomie teritorială!” – așa spuneau ungurii în 1990.  Oameni politici și de cultură români, pe care nu-i mai nominalizăm, au atras atenția asupra faptului că ungurii mint și au planuri antiromânești ascunse. Poporul român a fost neatent, iar conducătorii săi trădători nu au apărat România în nici un fel, astfel că țara noastră a făcut constant pași înapoi conservării intereselor profunde ale etniei române. Existența statului național român a continuat mai mult în virtutea inerției dobândită în perioada de importantă dezvoltare și consolidare a României, din anii regimului socialist de stat.

GpR reamintește opiniei publice din România că, imediat după încheierea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920), conducătorii ungurilor din România și guvernele maghiare de toate orientările politice care s-au succedat au promovat o politică a pașilor mărunți care urmărește obținerea etapizată de autonomie culturală, autonomie teritorială, aducere a Transilvaniei sub controlul Ungariei și, în final, alipirea Transilvaniei la Ungaria. De 104 ani, toate regimurile politice din Ungaria, de dreapta, de stânga, de centru, autoritare sau de factură liberală, consideră că Tratatul de la Trianon este cea mai mare nenorocire din istoria de peste 1.100 de ani de când ungurii au venit și s-au așezat în Europa. O foarte mare parte a Transilvaniei a fost deja retrocedată ungurilor, inclusiv prin falsuri grave, de către trădătorii care au fost aduși la putere de lovitura de stat din decembrie 1989, trădători care s-au perpetuat la conducerea României cu grijă ca nu cumva vreun patriot român să ajungă să conducă Președinția sau Guvernul României.

Pentru atingerea obiectivelor de anulare a prevederilor Tratatului de la Trianon, Ungaria și ungurimea internațională nu acționează numai prin intermediul cetățenilor unguri din România, ci și prin intermediul guvernului de la Budapesta. Acesta pompează sute de milioane de euro în ungurii din Transilvania, a acordat subvenții celor care cumpărau pământuri de la români, a dat împrumuturi fără dobândă, a finanțat în fel și chip operațiunile de consolidare a stăpânirii ungurești asupra unei foarte mari părți a Transilvaniei, de slăbire a românilor și românismului și de penetrare a instituțiilor statului român. Acum, Ungaria a intervenit direct împotriva României în procesul intentat de statul român Comisiei Europene.

O parte a serviciilor secrete românești a semnalat aceste riscuri uriașe de securitate națională, încă din zilele evenimentelor din decembrie 1989 și ulterior, dar conducătorii politici trădători ai României post-ceaușiste au ignorat aceste riscuri de securitate și au cooperat strâns cu conducătorii ungurilor pentru a-și conserva puterea și averile obținute, prin jaful din fosta economie națională și prin corupție. Așa s-a ajuns că o uniune culturală a ungurilor, respectiv UDMR, să fie prezentă în Parlamentul României și la conducerea țării timp de decenii, în condițiile în care partidele politice formate pe criterii etnice sunt interzise de Constituția României, iar minoritățile naționale aveau un grup propriu în Parlament. Principalul serviciu care ar fi trebuit să asigure securitatea națională a României, Serviciul Român de Informații, este înțesat de unguri și alte minorități etnice, având el însuși la comandă inclusiv minoritari etnici. Serviciul Român de Informații, sucursală a unor servicii secrete occidentale și israeliene, nu a realizat nici un fel de prevenție a acestor riscuri de securitate deosebit de grave.

GpR se oprește din a mai reaminti în acest moment uriașa dușmănie manifestată de unguri împotriva românilor în numeroase diverse momente istorice.

Nu este lipsită de importanță juridică internațională nici denunțarea unilaterală de către Ungaria a Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre România și Ungaria, semnat la 24 ianuarie 1948, document de drept internațional prin care Ungaria recunoștea frontiera care atestă apartenența Transilvaniei la România. Această denunțare s-a făcut în ziua de 21 decembrie 1989, cu o zi înaintea loviturii de stat, într-o perioadă a unor intense operațiuni destabilizatoare întreprinse de unguri pe teritoriul Transilvaniei, Banatului și în București.

Grave au fost și confruntările interetnice de la Târgu-Mureș, din martie 1990, provocate de unguri, făcând parte tot din proiectul separatist unguresc din Transilvania.

Comportarea antiromânească a ungurilor din județele Covasna și Harghita, declanșată în zilele loviturii de stat din decembrie 1989, a condus la depopularea de etnici români a acestei regiuni a țării noastre.

GpR face apel la toți factorii responsabili din societatea românească, în primul rând la instituțiile din sistemul de Apărare, Siguranță Națională și Ordine Publică și la etnia română să apere cu ultimele forțe, cu orice preț, integritatea teritorială a României și statutul ei de stat național unitar, pentru care românii au luptat și au murit de-a lungul a sute de ani. În această direcție, GpR face apel și la cei aproximativ zece milioane de români răspândiți în afara granițelor țării, să conștientizeze opinia publică europeană cu faptul că ungurii au în România toate drepturile, chiar mai multe decât etnicii români, iar demersurile și operațiunile lor în direcția slăbirii statului național unitar român și a obținerii de autonomie în interiorul său sunt ilegitime, ilegale și provocatoare.

GpR face apel la celelalte minorități naționale din România să nu susțină acțiunile antiromânești ale acelor unguri care militează pentru autonomii de toate felurile, inclusiv teritoriale, și pentru secesiune.

GpR face apel la toți ungurii responsabili din România să se dezică de acțiunile antiromânești ale celor care promovează și susțin politica ungurească antiromânească.

GpR face apel la Ungaria să nu se mai amestece în treburile interne ale României, așa cum a făcut-o constant după 22 decembrie 1989 și să respecte statul național unitar român, în conformitate cu angajamentele pe care și le-a luat sub semnătură în cadrul Actului Final al Conferinței pentru Pace și Securitate în Europa (OSCE), din august 1975.

Prin atitudinea Comisiei Uniunii Europene, care a nesocotit Constituția României și interesele fundamentale ale poporului român, luând decizia de a promova demersurile ungurești, această instituție confirmă că acționează potrivnic intereselor poporului român. Din această cauză, GpR consideră că guvernanții României trebuie să caute soluții alternative la linia politică a UE și să pregătească țara pentru alegerea momentului cel mai potrivit pentru ieșirea țării din această organizație supra-națională. Prezența României în UE și politicile care sunt impuse României de către diriguitorii de la Bruxelles au devenit factori de disoluție a națiunii române, de depopulare continuă a țării de etnici români și de înlocuire a acestora cu un număr tot mai mare de venetici aduși de pe alte continente, de culturi, tradiții, obiceiuri și religii diferite, majoritatea neasimilabili. Aducerea acestor emigranți face parte din proiectul globalist de distrugere a națiunilor europene și este susținută de organismele UE. Din toate aceste motive și din multe altele pe care nu le mai menționăm în aceste rânduri, prezența României în UE amenință însăși existența statului național unitar român și calitatea românilor de majoritari în România.

GpR consideră că linia politică de care are nevoie România este una bazată pe suveranism național și promovare prioritară a intereselor naționale românești. Din această cauză GpR nu susține linia politică globalistă promovată de marile instituții financiare mondiale, de UE și de Partidul Democrat din SUA. GpR consideră că România nu are șanse să promoveze o politică patriotică național-suveranistă în cadrul pe care îl impun funcționarii de la vârful UE, cadru care excede tratatului în baza căruia am aderat și care precizează că UE este o uniune de state suverane și independente. Toate măsurile care s-au impus României pentru a-și ceda suveranitatea sunt ilegale și neavenite. Pe lângă încălcarea Tratatului Uniunii Europene, cedarea suveranității României s-a făcut cu încălcarea gravă a Constituției României, cu complicitatea Curții Constituționale a României, care nu și-a folosit pârghiile pentru a proteja suveranitatea națională, așa cum este ea prevăzută în legislația internă și internațională.

GpR solicită tuturor instituțiilor abilitate ale statului român să solicite în mod imperativ instituțiilor Uniunii Europene revenirea României la statutul ei de țară suverană, abrogarea măsurilor acceptate care contravin suveranității naționale, care au făcut ca românii să devină cetățeni „de mâna a doua” ai Europei. De asemenea, GpR solicită Președinției României să-și folosească dreptul ei legal de veto, pentru a se opune măsurilor care contravin intereselor vitale ale României profunde și pentru a-și impune voința în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, GpR solicită Președinției, Guvernului și Ministerului de Externe să ia sau să accepte deciziile care privesc România, în mod transparent.

GpR consideră că neatingerea obiectivelor naționale menționate în rândurile de mai sus este temei judicios pentru ieșirea României din UE.

GpR consideră că instituțiile statului român trebuie să ia foarte în serios previziunile politice potrivit cărora Uniunea Europeană se va dezmembra și să ia măsurile pentru pregătirea României în vederea unei posibile/probabile ieșiri a țării din această construcție care a îmbrăcat un caracter colonialist, prin încălcarea repetată a prevederilor legale care au constituit UE. Din acest punct de vedere, prim-ministrul Ungariei, pe care fostul președinte al SUA, Donald Trump, l-a numit în martie 2024, ca fiind „cel mai deștept lider european”, a declarat că Uniunea Europeană se va dezmembra complet până cel mai târziu în 2030.  

GpR va reflecta în continuare la măsurile pe care să le propună societății românești pentru a întrerupe continuarea distrugerii statului național unitar român și disoluția etniei române.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

baile herculane, asociatia pamantul stramosesc, asociatia flori de fan, sa traim sanatos

baile herculane, asociatia pamantul stramosesc, asociatia flori de fan, sa traim sanatos

În cadrul evenimentului, invitații vor beneficia de un tur al muzeului de obiecte tradiționale, unde vom regăsi exponate de patrimoniu, adunate în timp și expuse cu bun gust, obiecte din gospodăria țăranului român, costume populare vechi, autentice, podoabe, țesături, dantele, covoare, cuverturi, ștergare, altițe, ii toate păstrate cu grijă de dna. Despina Bălteanu.

Vor fi proiecții video și vizite în stațiune asigurate de dl. Dorin Bălteanu care va fi ghidul perfect în această aventură a poveștilor locale precum cea a inelului cu rubin a împărătesei Sissi a Austriei. Se va merge pe urmele lui Hercule.

Invitații vor învăța să coasă în stil și prin diferite tehnici de lucru tradițional, se vor expune meșteșuguri de artă populară, se vor face incursiuni la celebrele izvoare tămăduitoare cu ape bromoiodurate și clorosodice sulfuroase.

Toate acestea vor fi încununate de un discurs magistral al dlui. CĂLIN GEORGESCU, invitatul nostru special.

Contacte cazare:

dna. Dr. Mihaela Galenski – 0723 622 358
dna. Profesor Despina Bălteanu – 0727 381 207