După succesul premierei musicalului „Romeo & Julieta” Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” anunță încă 8 reprezentații în luna aprilie 2025
Romeo si Julieta

București, 3 aprilie 2025 – TNOMID mulțumește generosului public care a umplut până la refuz Sala Mare a Operetei București la cele 4 reprezentații din seria premierei musicalului Romeo și Julieta confirmând interesul pentru divertismentul de înaltă calitate promovat de noua viziune artistică a instituției.

Reacțiile spectatorilor și ale criticilor au fost entuziaste: „Ceva se întâmplă la Operetă. Încă nu înțeleg ce, dar e al naibii de interesant”, „Oamenii aceștia frumoși m-au lăsat astăzi fără cuvinte!”, „Știam că va fi un spectacol fain, însă acesta a fost cu mult peste așteptări” – sunt doar o mică parte dintre reacțiile spectatorilor pe rețelele de social media.

De asemenea, presa de specialitate a confirmat impactul acestei premiere: „Și în România poate exista musical de calitate” (București City News), „Probabil că, mai bună decât orice cronică, e experimentarea pe propria piele” (PressHub).

teatrul national de opereta si musical ion dacian

Un nou început: Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” își lansează noua identitate vizuală

În contextul acestui succes, teatrul își reafirmă noua viziune, orientată spre viitor prin adoptarea unei noi identități vizuale, ce reflectă modernitatea și dinamismul actualei direcții artistice. Noul logo simbolizează o viziune contemporană asupra spectacolului muzical, păstrând respectul pentru tradiție, subliniind conceptul arhitectonic al sediului instituției (less is more) și versatilitatea unui repertoriu eclectic.

„’Romeo & Julieta’ a demonstrat că publicul iubește musicalul de calitate, iar misiunea noastră este să livrăm producții relevante și captivante. Cu această nouă identitate vizuală, Teatrul Național de Operetă și Musical ‘Ion Dacian’ face un pas spre viitor”, a declarat dl. Radu Petrovici, directorul general al instituției.

Spectacolul Romeo & Julieta revine pe scenă în datele 10, 11, 12, 13, 24, 25, 26 și 27 aprilie.

De asemenea, pe 9 mai, teatrul va organiza un eveniment de presă în cadrul căruia vor fi prezentate detalii despre noua viziune artistică și despre evenimentele viitoare.

Pentru mai multe detalii despre program și bilete, vizitați www.opereta.ro sau urmăriți-ne pe rețelele sociale.

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România a celebrat 30 de ani de activitate printr-o Gală Aniversară la Ateneul Român pe 2 aprilie 2025

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) a celebrat 30 de ani de activitate printr-o Gală Aniversară, care a avut loc miercuri, 2 aprilie, orele 18:30, în Sala Mare a Ateneului Român, în prezența comunității artistice, precum și reprezentanților mediului guvernamental și non-guvernamental.

Fondată în 1995, UCIMR este organizație nonprofit de utilitate publică, care de trei decenii contribuie la dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice, atât pe plan național, cât și internațional. Asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Uniunea creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

„În anii ’90, legislația privind drepturile artiștilor era plină de necunoscute. În contextul Legii nr. 35/1994 privind timbrele culturale, care oferea doar uniunilor de creație posibilitatea de a beneficia de aceste fonduri, se conturează ideea unui organism dedicat exclusiv susținerii muzicienilor interpreți, căci din peisajul uniunilor de creație lipsea segmentul artiștilor interpreți, vectorii principali ai transmiterii actului muzical către public. Această inițiativă a pregătit terenul pentru înființarea în 1995 a UCIMR, prima asociație a artiștilor interpreți, dedicată exclusiv realizării și implementării de proiecte culturale. Astfel, de 30 de ani, asociația a contribuit la îmbogățirea peisajului cultural român, promovarea valorilor artistice autentice românești în străinătate, generarea de oportunități pentru afirmarea tinerilor artiști și la susținerea materială a artiștilor pensionari, care a contribuit la retenția artiștilor în România în contextul exodului masiv.”Ștefan Gheorghiu, Fondator și Președinte UCIMR

Premiile UCIMR

În cadrul galei, prezentate de Marius Constantinescu, au fost decernate PREMII ANIVERSARE PENTRU INSTITUȚII ȘI ORCHESTRE FONDATOARE ale asociației UCIMR, care celebrează realizările artistice pentru întreaga activitate ale instituțiilor, ansamblurilor, grupurilor și personalităților din lumea muzicală, înmânate de către membrii Consiliului Director UCIMR, reprezentanți ai mediului de business și guvernamental, dar și PREMII DE EXCELENȚĂ PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE, oferite drept recunoaștere a întregii activități profesionale.

PREMII ANIVERSARE PENTRU INSTITUȚII ȘI ORCHESTRE FONDATOARE

Au fost înmânate de Ștefan Gheorghiu și Romeo Ciocârlan, în calitate de președinte și vicepreședinte și, respectiv, membri fondatori ai UCIMR, și au mers la:

  1. Teatrul de Operetă „Ion Dacian” București
  2. Filarmonica „George Enescu” București
  3. Filarmonica Brașov
  4. Opera Brașov
  5. Opera Națională Română Cluj-Napoca
  6. Filarmonica „Transilvania” Cluj-Napoca
  7. Filarmonica „Oltenia” Craiova
  8. Filarmonica „Moldova” Iași
  9. Filarmonica de Stat Sibiu
  10. Filarmonica de Stat Târgu Mureș

Premiile individuale PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE:

  • Anatol Covali
  • Nicolae Maxim
  • Varujan Cozîghian
  • Tiberiu Ungureanu
  • Aurelian Octav-Popa

Au fost acordate PREMII DE EXCELENȚĂ, oferite drept recunoaștere a întregii activități profesionale, având următoarele nominalizări:

  • Muzică de cameră
    • Cvartetul ConTempo
    • Cvartetul Arcadia
    • Cvartetul PlaCello

Premiul a fost înmânat de Sebastian Gheorghiu, membru al Consiliului Director UCIMR, și Atanas Krastev, violoncelist, director al Festivalului Cellissimo și partener din Bulgaria al UCIMR, și a mers la Cvartetul ConTempo, format din Adrian Mantu (violoncel), Bogdan Sofei (vioara I), Ingrid Nicola (vioara a II-a) și Andreea Banciu (violă). Premiul a fost ridicat de către violonistul Ladislau Csendes, Conf. Univ. Dr. la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), care a avut o contribuție la formarea ConTempo, în urmă cu 30 ani.

De asemenea, a fost acordată o distincție specială aniversară lui Atanas Krastev în semn de mulțumire pentru partenerii externi de lungă durată.

  • Solist instrumentist
    • Remus Azoiței
    • Adrian Petrescu
    • Luiza Borac

Premiul a fost înmânat de Marin Cazacu, managerul Filarmonicii „George Enescu” și membru al Consiliului Director al UCIMR, și Ștefan Gheorghiu, Președinte UCIMR, și a mers la Remus Azoiței, solist aclamat internațional, care a concertat pe marile scene ale lumii, cu numeroase premii în palmares. Remus Azoiței este de asemenea și profesor universitar la Royal Academy of Music din Londra, unde este stabilit de mulți ani.

  • Solist vocal
    • Luiza Zan
    • Veronica Anușca
    • George Petean

Premiul a fost înmânat de Cristina Comandașu, director Radio România Muzical, și Sorin Preda, reprezentant Global Vision, sponsor al proiectelor educaționale ale asociației UCIMR, și a mers la baritonul George Petean, solist al Operei din Hamburg, care are în repertoriu numeroase lucrări ale lui Giuseppe Verdi, și în palmares premii și distincții internaționale. Acesta a transmis un mesaj video, iar premiul a fost ridicat de Răzvan Suma, violoncelist, Solist Concertist al Orchestrelor Radio, Director artistic al Festivalurilor ICon Arts și CellEAST.

  • Ansamblu de jazz
    • Amphitrio
    • Big Band Radio
    • Sorin Zlat Trio

Premiul a fost înmânat de Dan Dediu, președinte al UCMR – Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, și Mircea Dragomir, Primarul Comunei Biertan, și a mers la Amphitrio, compus din Andrei Petrache (pian), Mike Alex (contrabas) și Philip Goron (percuție), unul dintre cele mai tinere grupuri de jazz autohton, cunoscuți pentru stilul lor eclectic și original.

De asemenea, a fost oferită o distincție aniversară de către Ștefan Gheorghiu, în semn de mulțumire pentru colaborarea instituțională îndelungată, domnului Primar Mircea Dragomir.

  • Grup folcloric
    • Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare
    • Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu Jiu
    • Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava

Premiul a fost înmânat de Viorica Flintașu, membră a Consiliului Director al UCIMR, și Neacșu Valentin, fost inspector al Muzicilor Militare, și a mers la Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare, reprezentat de Iuliana Dragoș, managerul acestuia.

  • Proiecte cofinanțate
    • Festivalul Internațional „Enescu și Muzica Lumii”
    • Drumul spre celebritate
    • Concursul național pentru muzică de fanfară „Iosif Ivanovici”
    • Vacanțe Artistice Bârnova

Premiul a fost înmânat de Kazuko Shimada, președinta Asociației Romanian Music Society in Japan, partenerul nipon al UCIMR, și a mers la Festivalul Internațional „Enescu și Muzica Lumii”, fiind ridicat de Dan Petre, managerul Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, desemnat de câștigător.

De asemenea, a fost oferită o distincție aniversară de către Ștefan Gheorghiu, în semn de mulțumire pentru partenerii externi de lungă durată, doamnei Kazuko Shimada.

De asemenea, nu a lipsit nici categoria GENERAȚIA MILENIULUI III, dedicată tinerilor interpreți, indiferent de genul muzical,  la secțiunile „Interpretare vocală” și „Interpretare instrumentală”, desemnate de un juriu special, compus din Diana Moș, Iulia Isaev, Dan Dediu și Marin Cazacu.

  • „Interpretare vocală”
    • Cristian Ruja – bariton
    • Adelina Cociobanu – mezzosoprană
    • Daria Lupu – soprană

Premiul a fost înmânat de Diana Moș, Rectorul UNMB, și Tibor Kovacs, din partea Institutului Marghiar din București, partener cultural al UCIMR, și a mers la mezzosoprana Adelina Cociobanu, masterandă, la secția canto clasic a Universității Naționale de Muzică București, la clasa prof. univ. dr. Iulia Isaev.

  • „Interpretare instrumentală”
  • Petru Pane – clarinet
  • Ioan Bănescu – chitară
  • Cătălin Răducanu – pian

Premiul a fost înmânat de Diana Moș și Tibor Kovacs și a mers la pianistul Cătălin Răducanu, student al Universității Naționale de Muzică București, specializarea pian.

În final, a fost oferit un PREMIU SPECIAL pentru întreaga activitate, înmânat de subsecretarul de Stat al Ministerului Culturii, Mădălin Voicu, Președintelui Fondator, Ștefan Gheorghiu.

Valoarea totală a premiilor acordate a fost de peste 100.000 lei.

Atmosfera a fost animată de momente muzicale speciale:

  • Uvertura operei „Forța destinului” de Giuseppe Verdi, interpretată de Filarmonica „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore;
  • „Balada” de George Enescu, interpretată de Filarmonica „George Enescu” și solistul Remus Azoiței;
  • „Muzica” din opereta „Valurile Dunării” de George Grigoriu, interpretată de Filarmonica „George Enescu” și solista Veronica Anușca;
  • Amphitrio și solista Luiza Zan;
  • „Suita românească”, în aranjamentul lui Mihai Gherghelaș, interpretată de Filarmonica „George Enescu” și solista Monica Bejenaru;
  • „Romanian Medley”, de Sabin Păutza, interpretată de Filarmonica „George Enescu”.

Gala UCIMR 30 de ani a fost organizată sub patronajul Ministerului Culturii și a fost acompaniată de vinurile și spumantele Jidvei. Co-producător: TVR Cultural. Parteneri: Radio România Muzical, Global Vision, Filarmonica „George Enescu” București

Scurt istoric

În data de 15 ianuarie 1995, a avut loc Adunarea de constituire a UCIMR, la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din București, și a reunit reprezentanții următoarelor colective artistice, care au fost considerați membri fondatori: Teatrul de Operetă „Ion Dacian” București, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Filarmonica „Transilvania” Cluj-Napoca, Filarmonica „George Enescu” București, Filarmonica Brașov, Opera Brașov, Filarmonica „Moldova” Iași, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica „Oltenia” Craiova și alte personalități muzicale care au solicitat aderarea în mod individual. Uniunea a dobândit personalitate juridică prin Hotărârea judecătorească nr. 75 / 20.04.1995.

În primele etape, finanțarea proiectelor a întâmpinat dificultăți din cauza noutății asociației pe piața culturală, lipsei de cultură asociativă în rândul muzicienilor și dialogului limitat cu autoritățile competente. Calitatea proiectelor implementate de UCIMR a condus la aprecierea acestora atât pe plan internațional, cât și național. În anul 1996 au loc primele colaborări internaționale ale UCIMR pentru proiecte culturale ce promovează valorile interpretative românești peste hotare. Se pun astfel bazele viitoarelor parteneriate strategice, menite să deschidă calea către performanță pentru mii de artiști. Activitatea UCIMR devine tot mai vizibilă în mediul cultural, astfel prin Hotărârea Guvernului nr. 1242/29.11.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 634/06.12.2000, UCIMR dobândește statutul de instituție de utilitate publică, consolidându-și rolul în peisajul cultural românesc și facilitând accesul la resurse pentru proiecte majore.

Datorită Legii nr. 8/2006, membrii UCIMR pensionari au primit un plus de 50% lunar, la pensie, pentru că UCIMR era recunoscută de utilitate publică. Pentru mulți artiști, acest plus a însemnat supraviețuire.

În 2003, UCIMR organizează Cursurile de Vară de Muzică Contemporană de la Breaza, primul eveniment internațional de acest gen în România, intrând pe harta manifestărilor cu tradiție precum cele de la Darmstadt, Bayreuth și Varșovia. În 2006, cursurile evoluează în Academia ICon Arts Sibiu, care, pe lângă muzică, include și secții de coregrafie și dans, fotografie și teatru, atrăgând mentori și studenți de pe 5 continente. Astăzi, Academia numără XXIII de ediții.

În 2009, pentru a contracara emigrarea masivă a tinerilor muzicieni români valoroși, UCIMR lansează programul cultural anual „Oportunități la Tine Acasă”, dedicat păstrării și valorificării potențialului interpretativ în spațiul românesc. Programul deschide noi scene și stagiuni, sprijinind tinerii absolvenți în dezvoltarea unei cariere în țară și oferindu-le totodată venituri periodice, într-un context în care posturile în filarmonici și în instituțiile de spectacole sunt insuficiente. Acest proiect se numără printre primele inițiative de responsabilitate socială în cultură din România și continuă și în prezent.

În 2010, organizează la Sibiu prima ediție a Concertului de Anul Nou, chiar în 31 decembrie, fiind prima instituție care propune o variantă autohtonă, personalizată, a celebrului concept de concert simfonic festiv, de inspirație occidentală. În timp, Concertul de Anul Nou de la Sibiu a devenit cel mai așteptat eveniment cultural la cumpăna dintre ani.

În 2015, în colaborare cu EnjoyTV Romania, UCIMR lansează un concept original de spectacol-conferință sub forma unei emisiuni TV cu public și intermedii artistice, transmis online prin live streaming. Round Table București, apoi Round Table România, reunește personalități din viața culturală în jurul unor subiecte de interes comun, sub coordonarea moderatorilor Valentina Sandu-Dediu (muzicolog, Rector al Colegiului Noua Europă), Nicolae Pepene (istoric, Manager al Muzeului Județean de Istorie Brașov), Oana Ciucă Lazăr (jurnalist Capital Cultural) .

În 2018, marchează Centenarul Marii Uniri prin programul „100 de ani în 100 de concerte”, o inițiativă multianuală, inovatoare, care evidențiază personalități și momente istorice reprezentative, prin muzică, muzeografie, fotografie și film documentar.

În 2020, în pofida constrângerilor sanitare, UCIMR își păstrează angajamentul față de cei peste 10.000 de membri și față de comunitatea artistică din România, organizând în condiții de siguranță 50 de concerte, 3 festivaluri, 14 cursuri de perfecționare și 2 rezidențe artistice, în 11 județe și în mediul online.

În 2022, organizația avea peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente se implică în inițiativele UCIMR, evidențiind caracterul internațional al proiectelor derulate. Academia și Festivalul ICon Arts Transilvania, The Jazz Cave Festival, Jazz Bastion și CellEAST Festival, alături de concertele dedicate Zilei Naționale din Tokyo și Baku și cele de Anul Nou la Sibiu, continuă să pună în valoare cultura și arta interpretativă românească.

În 2023, proiectul JAZZ BASTION III – Globetrotter a fost onorat cu titlul de PROIECTUL MUZICAL AL ANULUI în cadrul Galei Premiilor Anului în Cultură Brașov 2023, organizată de Consorțiul Cultural Corona. Premiul a marcat aprecierea publicului, sectorului guvernamental, a breslei și presei de profil.

Astăzi, UCIMR numără peste 10.000 de membri și sprijină, prin multiple programe, sute de muzicieni interpreți, coriști, dansatori și balerini. Uniunea își propune să-și extindă rețeaua de colaborări și să dezvolte noi proiecte multidisciplinare, rămânând un pilon pentru creația și interpretarea artistică din România și dincolo de granițele ei.

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații ne/convenționale. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.

Programul lunii aprilie 2025 la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot

La Teatrul Godot, primăvara continuă cu spectacole care îți vor provoca imaginația, îți vor aduce zâmbetul pe buze și te vor purta prin lumi fascinante. Fie că îți dorești un thriller psihologic care îți va tăia respirația, o comedie spumoasă sau un musical de poveste, evenimentele lunii aprilie promit seri de neuitat în sala de bal a Palatului Bragadiru, o bijuterie arhitecturală ce adaugă un farmec aparte fiecărei experiențe.

Programul lunii aprilie:

I.D.I.O.T. – 9 aprilie, ora 20:00

IDIOT, palatul bragadiru, teatrul godotÎntr-un peisaj sonor de excepție, pianistul Sergiu Tuhuțiu și actrița Flavia Giurgiu vor deschide poarta unei călătorii în universul lui Frédéric Chopin, unde muzica se întâlnește cu teatrul, iar emoțiile își găsesc expresia în fiecare notă. O seară ce îmbină rafinamentul cu profunzimea sentimentului, revelând povestea unui geniu al muzicii.

Vino Veritas – 10 aprilie, ora 20:00

Vino Veritas, palatul bragadiru, teatrul godotÎn seara de Halloween, două cupluri beau împreună un vin albastru ciudat, iar secretele lor încep să iasă la iveală. Vino Veritas explorează cu umor întrebări esențiale despre relațiile moderne, parenting și căutarea fericirii.

De treci codrii – 17 aprilie, ora 19:00

De Treci Codri, palatul bragadiru, teatrul godotUn musical inspirat din basmele românești, ce aduce în prim-plan personajele secundare din poveștile clasice. Sub bagheta regizorală a lui Eugen Gyemant și cu o distribuție de excepție, spectacolul reunește mituri și tradiții românești într-o viziune modernă.

Back to Black – 23 aprilie, ora 20:00 Tribute to Amy Winehouse

Cu o prezență scenică captivantă și o interpretare care îmbină forța emoțională cu o profunzime artistică, Ana Maria Alexie invită publicul într-o călătorie muzicală plină de nostalgie și eleganță. Concertul va include piese cunoscute din repertoriul regretatei artiste, reorchestrate într-o manieră originală de pianistul Sorin Zlat.

Palace Escape – 30 aprilie, ora 20:00 aka Opturi Supranaturale

Palace Escape, palatul bragadiru, teatrul godotO incursiune unică în istoria muzicii și a dansului, Palace Escape îmbină coregrafia inovatoare a Andreei Gavriliu cu arhitectura spectaculoasă a Palatului Bragadiru. 19 artiști te vor conduce printr-un univers vibrant de cabaret, umor și sensibilitate.

Pentru informații și rezervări, vă rugăm să vizitați site-ul oficial al Teatrului Godot: www.teatrulgodot.ro.

Teatrul Național Aureliu Manea Turda – Reîntâlnirea trecutului artistic prin prisma instrumentelor viitorului (proiectul Mind the Gap)

În această primăvară continuăm Arhiva Artistică TNAMT Digital cu cea de-a III-a ediție, prin proiectul Mind the Gap, care își propune atât să extindă procesul digitalizare al arhivei Teatrului Național Aureliu Manea Turda, cât și să creeze oportunități de cercetare și explorare a evoluției scenei teatrale românești. Rezultatele acestui demers, realizat de experți în artele spectacolului și alte domenii conexe, vor fi transformate într-o expoziție imersivă AR (Realitate Augmentată), o premieră pentru activitatea culturală a orașului.

Proiectul este conceput ca o invitație către publicul larg, dar mai ales către segmentul publicului tânăr, de a descoperi teme și momente semnificative ale trecutului artistic, de a reimagina istoriile spuse și nespuse ale scenei, prin capacitatea tehnologiei avansate, care oferă posibilități inedite de vizualizare și storytelling. Această formă dinamică de a interacționa cu trecutul urmărește să stimuleze interesul unui public în formare, dar și să asigure un context de dialog între generațiile care cunosc parcursul instituției TNAMT și a căror memorie neprețuită să întâlnește cu forme noi de păstrare a memoriei culturale. Astfel ne propunem ca proiectul să valorifice impactul edițiilor anterioare și să încurajeze dezvoltarea graduală a unei identități locale puternice și adaptate la provocările societății actuale.

„Primul mare proiect al acestui an îl derulăm cu finanțare substanțială din partea Administrației Fondului Cultural Național în valoare de 247195.9 lei. Nu întâmplător în jurul arhivei artistice a TNAMT s-a construit acest nou proiect: Mind the Gap: Echoes from the Arhive. Cu siguranță artiștii care vor veni în perioada următoare la Turda și vor aprofunda partea de cercetare artistică vor amplifica ecourile arhivei teatrului”, a spus managerul Cătălin Grigoraș.

Această ediție a Arhivei Artistice este prima finanțare nerambursabilă obținută de TNAMT în 2025, prin programele Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) de susținere a Artei Digitale. 

Vă invităm să urmăriți paginile de social media ale teatrului pentru a afla informații și noutăți despre desfășurarea viitoarei ediții TNAMT Digital.

Read more

Mihaela Fășie Cudalbu – Peste trei decade de istorie română, într-o seară de „emoții și reflexii” la Toronto

Seara zilei de 28 martie 2025 a adus comunității române din Toronto un eveniment inedit sub egida a două organizații care au menținut de-a lungul anilor „o punte peste depărtări” între românii din diaspora canadiană și cei din țara natală. Ambasada României la Ottawa și Consulatul României la Toronto au oferit publicului român intrarea liberă la programul evenimentului organizat la  Todmorden Mills Heritage Site, un program cuprinzând o ceremonie de recunoaștere pentru promovarea culturii românești în Canada, și proiecția filmului Anul nou care n-a fost în regia lui Bogdan Mureșanu.

Dumitru Popescu

Dumitru Popescu

Ceremonia a debutat cu înmânarea de către Ambasadorul României în Canada, excelența sa Bogdan Mănoiu, a Decretului de Decorare semnat pe 18 decembrie 2024 de Președintele României Klaus Johannis domnului Dumitru Popescu, fondatorul și Directorul revistei româno-canadiene Observatorul „în semn de apreciere pentru devotamentul față de cultura română și susținuta activitate publicistică prin care a contribuit la permanenta conectare a diasporei românești cu țara de origine, precum și pentru promovarea imaginii României în Canada”. De menționat că decorația este în fapt Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – Promovarea Culturii; mai mult, această importantă recunoaștere urmează multor altor prestigioase decorări de către premierul statului Ontario, ori fostul primar al orașului Toronto, pentru contribuția inestimabilă la îmbogățirea mozaicului cultural al Canadei. „De asemenea, în 2017, publicația Observatorul a fost recunoscutã în cadrul aniversării a 150 de ani ai Canadei, primind o diplomă pentru integrarea și promovarea valorilor culturale în mediul multicultural canadian, precum și o medalie pentru serviciile aduse la dezvoltarea societății canadiene.” (Carmen Oltean, Un eveniment cultural in Toronto – într-o atmosferă plină de emoție și recunoștință)

Decret de decorare Dumitru Popescu

Decret de decorare Dumitru Popescu

Dumitru Popescu

Dumitru Popescu

Străin publicului din țara natală, Domnul Popescu, cunoscut tuturor românilor-canadieni sub numele de Puiu, a fondat revista care de mai bine de 30 de ani aduce comunității din patria adoptivă știri din țară și lume, promovează realizările cultural-artistice ale tuturor membrilor comunității și pune în lumină cultura română în peisajul multi-național al Canadei. Grupul Observatorul cu un colectiv redacțional de numai cinci persoane își începea activitatea într-o frumoasă noapte de sânziene (din același articol) cu un unic țel; de a oferi celor (acum) peste 300000 de români din diaspora canadiană sentimentul că, deși plecați fizic de acasă, spiritual sunt încă acasă. De peste trei decenii, fiecare ediție a revistei (atât online cât și în format tipărit) oferă publicului căruia i se adresează informații utile, promovează personalități ale culturii române sau internaționale, relatează (nu interpretează și nu distorsionează!) știri, tradiții și istorie, într-o cuprinzătoare și informativă platformă de care românii canadieni sunt mândri. „De peste trei decenii, Observatorul nu a fost doar o publicație, ci o forță vie a memoriei colective, un loc unde cultura românească a prins rădăcini și s-a întărit în ciuda depărtării de țară. În fața schimbărilor tehnologice, de la cerneala tiparului la metodele electronice moderne, domnul Popescu a rămas statornic în misiunea sa, adaptându-se și învățând continuu, asemenea unui țăran care își schimbă cămașa muncii, dar nu și dragostea pentru pământ.” (din același articol).

Și iată că în seara de 28 martie 2025 un emoționat Puiu Popescu a primit cu mâna-i tremurândă medalia de Cavaler și și-a expus propria-i aventură canadiană într-o cuvântare care a smuls lacrimi și ropote de aplauze audienței; departe de a-și asuma meritele pentru marea realizare (cu toate că îi aparțin integral), Puiu și-a depănat scurt povestea vieții, inclusiv cu sosirea în Canada, amintind publicului că fiecare român are o istorie personală, mai mult, ceva de care se poate mândri. (Medalia Meritul Cultural pentru Puiu Popescu – YouTube).

Seara s-a încheiat cu vizionarea fimului de lung metraj Anul nou care n-a fost sub regia lui Bogdan Mureșanu, o tragi-comedie a cărui acțiune se întâmplă în decursul unei întregi zile premergătoare revoluției române de la 1989. „Se întâmplă multe și, inițial, filmul încetinește puțin, înainte de a lua treptat avânt. Dar o secvență finală de aproape 20 de minute, setată pe Bolero-ul lui Ravel, se dezvoltă într-un crescendo exploziv, îmbinând perfect imaginile de arhivă în acțiune și captând impactul îmbucurător al istoriei în devenire.” (Wendy Ide, 2 septembrie 2024 la https://www.screendaily.com/reviews/the-new-year-that-never-came-venice-review/5196759.article). Filmul a reprezentat o premieră la Festivalul Internațional de la Veneția pe mai mult planuri; în primul rând pentru că a avut premiera în cadrul festivalului, apoi pentru că a constituit debutul regizorul al lui Bogdan Mureșanu. În același timp a fost unicul film românesc prezent la ediția 2024 a celebrului festival. Și deși Leul de Aur a fost înmânat unui alt regizor, filmul semnat Mureșanu a captat atenția prin caracterizarea personajelor despre care regizorul însuși se exprima astfel; „M-a interesat umanitatea vieților mici expuse la mari evenimente istorice și modul în care acestea se confruntă cu sentimentul unei lumi care dispare.” (Ioana Mihăescu, September 1, 2024, (https://culturaladuba.ro/filmul-anul-nou-care-n-a-fost-regizat-de-bogdan-muresanu-a-avut-azi-premiera-la-venetia/).

A consemnat pentru dumneavoastră de la Toronto,

Mihaela Cudalbu

Muzicolog și Profesor de Muzică