Motto: „Poporul român poate fi convins, dar nu învins.”
– Florin Zamfirescu.
A fost o perioadă tumultoasă pentru România și una dintre cele mai importante etape s-a încheiat cu un eveniment de tip „Lebădă Neagră”. Vreau să mă refer la alegerile prezidențiale care au fost oprite, anulate, iar reluarea lor într-o formă cvasi-legală (părere personală) s-a soldat cu interzicerea candidatului-cheie care a câștigat legal până la începutul turului doi. România și românii am primit o lovitură în inimă și în suflet. Așa ceva nu s-a mai realizat niciodată, nicăieri, niciunde în istoria omenirii. A fost un moment unic, un moment teribil de negativ, distructiv, a lăsat urme adânci în conștiința neamului românesc și nu va fi uitat niciodată.
Dar, ca să ieșim din bulversarea – și e puțin ce spunem –, pe care evenimentul ne-a generat-o, am spune că este începutul unei noi ere, unor noi abordări a unora față de ceilalți, a unora cu „putere investită” față de ceilalți fără, pentru a experimenta în continuare pe mințile șubrede pe care le avem. Dar poate și invers, a noastră față de ei, căci așa cum Abisul se uită la noi, și noi ne uităm în Abis și știm ce vedem.
Cunoașterea psihologiei maselor este una foarte periculoasă pentru că se află în mâinile acelora care se află în categoria celor care se numesc în mod occidental „haves” versus celor din „have nots”, adică pe românește în mâinile călăilor, dar este doar o chestiune de timp până când va trece în mâine victimelor. Aceștia au trecut deja la fapte, au anulat alegeri, dreptul de a alege pentru funcții să ne reprezinte în Stat, apoi dreptul la liberă exprimare, dreptul la protest și, în curând, și dreptul la liberă circulație, pentru a perpetua demoniaca lor închisoare națională, în care sunt liberi să experimenteze toate metodele năstrușnice „de manual” ale dictaturii, tiraniei, despotismului și uzurpării față de popor, oricum în mare parte transformat în populație.
Dar acesta este doar un început mai crâncen al visului lor de peste o mie de ani încoace. Însă, ce să vezi, experimentul lor orwellian este din ce în ce mai restrâns într-un singur areal de experimentare socială, în Europa, lăsând locul așa-numitei lumi „multipolare”. Se spune că a venit vremea schimbării, sfârșitul jocului lor fiind extrem de aproape.
Prin sincronicități cu iz divin, doar pentru cunoscători, candidatul-cheie a făcut afirmații misterioase care a lăsat să se înțeleagă, de către cei care au urechi să audă și pricepere pentru a băga la cap, faptul că globalismul unipolar, new-world-orderian, de-a dreptul satanic, a pierdut și-și va da în curând obștescul sfârșit. Ne spune, de asemenea, că înainte de a veni dimineața, este din ce în ce mai întuneric, iar frigul este din ce în ce mai crâncen. Aceasta ne aduce aminte de ceea ce Cicero, marele orator roman, spunea antologic despre „sfârșitul Imperiului”, că atunci când vine, acesta își înăsprește din ce în ce mai puternic legile. Sunt două feluri de a spune același lucru.
„Trezirea în conștiință” a poporului român a avut valența deschiderii ochilor asupra feței oribile pe care Monolitul sistemului îl are și ura sa teribilă față de stirpea umană, și nu contează că este vorba de români, acest lucru fiind un mic detaliu psihologic de care s-au folosit să experimenteze. Însă, lovitura de grație pe care ne-au dat-o prin anularea alegerilor și interzicerea ilegală și neconstituțională a candidatului-cheie are iz de lovitură fatală. Dar „moartea” este o trecere, doar. Lovindu-ne în acest fel nu înseamnă că poporul român a dispărut, a fost ras de pe fața pământului, iar bestia globalisto-satanistă a învins în lume. Câtuși de puțin! Chiar dacă Dumnezeu lucrează prin oameni, și Satan lucrează tot prin oameni, iar unde este omul, este greșeală, este slăbiciune…
Continuarea este în mâinile celor care s-au prins. Pentru că trezirea avea menirea să genereze și un alt efect: darea de seamă! Și atunci când poporul s-a prins cum stă treaba, în înțelepciunea sa strămoșească face front de rezistență antiglobalistă. A spune NU este necesar, este vital, asupra tuturor impunerilor globalisto-occidentale, toate care atacă natura umană și drepturile, libertățile, responsabilitățile umane. E drept că nu putem să cerem poporului să se întoarcă brusc la origini trăind din propriile puteri la sat, mai degrabă decât la oraș, în modul cel mai rustic și strămoșesc posibil, dar putem cere să rămână treaz și să țină piept pașnic și cu inteligență și înțelepciune la ceea ce vine. Dar avem pretenția să se formeze comunități de români capabili în momente cheie și în funcții cheie care să poată prelua ștafeta când Imperiul va cădea. Nu este vorba de o lovitură de stat, ci de o preluare democratică și legitimă prin alegerile democratice și conștiente pe care le facem și le vom face atunci când va veni timpul, și acesta va fi foarte aproape. Este nevoie să fim alerți și pregătiți.
Renunțarea și delăsarea nu sunt opțiuni, pentru că oricum lumea merge înainte indiferent cum și unde, iar popoarele au oricum geneza lor, dar și sfârșitul lor. Iar noi încă suntem aici. Deci, nu este o chestiune prea deșteaptă să renunțăm la luptă acum când abia a început.
Și ne mai spunea candidatul-cheie, devenit președinte-ales, ca să facem în ciudă organizatorilor „jocurilor foamei” de România, că e nevoie să avem răbdare, schimbarea a venit, dar nu se face brusc, precum Natura nu face salturi, iar Adevărul așteaptă, pe când minciuna se grăbește, la fel cu atunci când Adevărul aleargă maratoane, iar minciuna aleargă curse de viteză. O caracatiță monolitică antiumană și antihristică precum aceasta pe care am lăsat-o să ne domine resursele și puterile nu poate să moară politic bătând din palme.
Un alt înțelept ne spunea că e necesar să ne facem propriul nostru sistem în așa fel încât sistemul lor să devină desuet, să fie demodat, să nu mai aibă putere și să fie înlocuit în cele din urmă. Un sistem paralel al oamenilor pentru oameni, al românilor pentru români. Acesta înspăimântă teribil pe creaturile Monolitului – a se citi funcționarii Statului – și fac, vor face tot ce le stă în putință să ne reducă la tăcere. Aici este martiriul nostru…
Partenerii noștri strategici e posibil să nu recunoască următoarele alegeri, căci sunt oricum ilegale după lovitura pe care au dat-o anulând pe cele anterioare și interzicând candidați pe „dictări de conștiință”, și nu pe tehnica legii. Aceasta e egal cu faptul că sistemul lor multipolar bazat pe respectul între statele națiuni și reciprocitatea lor nu recunoaște schemele și combinațiile corupte ale mărunților înșurubați în funcții de putere care curând vor fi înlăturați. Suntem noi prea mici pentru acest război? Desigur, și Dumnezeu e mare și lucrează misterios și miraculos prin oameni, adică prin fiecare dintre noi, indiferent de pozițiile pe care le avem, de om de rând, de președinte-interimar, de premier sau ministru etc. Multe lucruri ce urmau să se întâmple absolut devastator cu omenirea nu s-au întâmplat. Iată că încă stăm de vorbă, la ceas de taină oarecum…
Ajunși în punctul în care înțelegem că nu e cazul să depunem armele (dreptății, libertății și ale păcii), continuăm să ne reorganizăm inteligent pentru a face față următoarelor circumstanțe prin care vom trece ca neam, ca popor, ca națiune. Ce urmează? Un fel de lupte greco-romane între suveranism și globalism, dacă este să folosim etichete „politice”. Adică mutări pe tabla de șah a lumii. Dar poate că e prea mult pentru noi să înțelegem, poate că noi, românii, în aceste situații delicate și absolut periculoase, cu un aparent procentaj mic de putere, pentru că vedem ce mult și puternic ne prigonesc, e cazul să ne culcăm la loc. Nicidecum! Abia acum începe lupta, după primele lovituri în ring, în arenă, unde am consemnat primele înfrângeri.
Nu uităm că suntem în plin post dinaintea Sfintelor Sărbători de Paști în care știm bine că atacurile tenebrelor externe și interne sunt din ce în ce mai puternice și crâncene, căci – nu-i așa? – se pregătește moartea Regelui Lumii, Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorului Hristos, și că gata, s-a terminat cu lumina divină. Dar nu noi, oamenii, nici ei tenebroșii, nu dictăm pe acest Pământ, în această lume, ci Aceia care l-au făcut. Și tocmai datorită acestui lucru consider că e cazul să reflectăm profund la semnificația jertfei hristice.
Și candidatul-cheie s-a jertfit în felul său, precum David în luptă cu Goliath, lovind puternic cu mica sa piatră în fruntea uriașului. E o metaforă, iar cine are înțelegere va pricepe semnificația. A pus în cap patru „mamuți partidici” care deja începuse să fie petrecuți de putregai și mucegai, umilindu-i și dându-le rușinea, fiind vârful de lance, iar poporul lancea. Așa au ajuns să simtă că poporul nu-i dorește, pentru că el i-a deschis gura, a vorbit, după 35 de ani de tăcere, și a ales.
În democrația ideală, ba chiar în forma sa participativă, poporul este precum un copil care trebuie ghidat, iar conducatorii sunt ghizi, nu controlori ai vieții sale, și nu uzurpatori după propriile placuri, sunt cei care îl conduc să se conducă, guverneze. Apoi, poporul devine matur să preia puterea, că o are deja prin practica vieții. Asta e tot… restul ține de cum vrea să acționeze.
În aceste momente sfinte, avem să ne aducem aminte de faptul că, deși tenebrele atacă crunt, până la Răsărit, într-adevăr dimineața când cocoșul cântă va fi absolut puternică, sublim de luminoasă și deșteptătoare, precum acel principiu al cauzalității la Kant: „Cocoșul cântă pentru că vine Dimineața, sau Dimineața vine deoarece cântă Cocoșul?”. Nu contează, în cele din urmă câți cocoși reușesc ei să sugrume, Dimineața tot vine. De aceea, renunțarea la luptă nu este o opțiune!
Domnul Dumnezeul nostru să binecuvânteze România, nu renunțăm la luptă, vom birui unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu! AMIN!
Acestea fiind spuse am consemnat,
Al vostru devotat,
Patrick Matiș
