Nicolae Grigorie Lăcrița – Impozitarea progresivă, una dintre soluțiile esențiale pentru reducerea deficitelor bugetare și înfăptuirea echității fiscale
,

Nicolae Grigorie Lăcrița – Impozitarea progresivă, una dintre soluțiile esențiale pentru reducerea deficitelor bugetare și înfăptuirea echității fiscale

„Lăcomia câştigului nu are limite în spaţiu şi în timp pentru rapacitatea ei.
Singurul ei obiectiv este de a produce şi a consuma.
Nu are milă nici pentru natura frumoasă şi nici pentru fiinţele umane vii.
Este gata ca, fără cruţare, să distrugă frumuseţea şi să ucidă viaţa – transformându-le în bani.”1 (Rabindranath Tagore)

Cuprins:

  1. Deficitul bugetar
  2. Datoria externă
  3. Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.
  4. Efectul, în timp, al efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei familii.
  5. Una dintre soluțiile esențiale de rezolvare: impozitarea progresivă.
  6. Bibliografie.

România a ajuns într-o foarte grea situație economică și socială, printre cauzele principale fiind (1) deficitele bugetare, care se mențin de mulți ani, și (2) datoriile împovărătoare, mereu în creștere.

1. Deficitul bugetar

Reprezintă situația financiară în care cheltuielile publice ale unui stat depășesc veniturile pe care acesta le colectează într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an fiscal. În ultimii 5 ani, deficitul bugetar al României s-a apropiat, în fiecare an, de aproape 10%, precum de 9,20% în anul 2020, 8,65% în anul 2024 etc.

În anul 2024, veniturile statului au fost de 574,60 miliarde (mld) de lei, iar cheltuielile au fost de 727,32 mld de lei, deficitul bugetar fiind de 727,32 – 576,60 = 152,72 mld de lei, care reprezintă 8,65% din Produsul Intern Brut (PIB), de 1.764 de miliarde de lei, adică de aproximativ 353 de miliarde de euro.

2. Datoria externă a României

A ajuns, în anul 2024, la peste 186 miliarde de euro, respectiv de circa 930 mld de lei, ceea ce reprezintă circa 55% din PIB.

Atâta timp cât cheltuiești mai mult decât îți sunt veniturile, acest „deficit bugetar” se acoperă din împrumuturi de la alții.

3. Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.

Cu cât te împrumuți mai mult, cu atât îți crește datoria totală.

Până la urmă și cei care te împrumută (creditorii) își pun problema cu privire la tine, cel care te împrumuți și te tot împrumuți, „dacă mai ai credibilitate”, adică „dacă mai ești solvabil”, dacă mai poți să-ți plătești datoriile.

Strategiile creditorilor sunt foarte diferite:

  1. unii nu-ți mai acordă împrumuturi;
  2. alții te împrumută, dar la dobânzi tot mai mari, tot mai împovărătoare,
  3. alții (inclusiv state și/sau instituții financiare internaționale) și-au stabilit o strategie, bine gândită: de a te împrumuta, în inconștiența ta, până când ajungi în situația de a nu-ți mai putea plăti datoriile, până intri în incapacitatea de a plăti datoriile externe, intrând în colaps financiar.

Ajuns într-o asemenea situație, de faliment, creditorii trec la executarea silită a ta.

Pentru a scăpa de acest faliment:

  1. începi să-ți „privatizezi” din bogățiile țări, pe care străinii le cumpără mai pe nimic;
  2. ajungi în situația de a nu prea mai avea nimic al tău în propria ta țară.

Situația este cu adevărat deosebit de gravă pentru o țară care nu prea mai are în proprietatea sa nici chiar propriile sale bogății, ale solului, ale subsolului, de interes strategic etc.

4. Efectul, în timp, al efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei familii.

Pentru a înțelege mai bine problema (1) deficitului bugetar și (2) al datoriei externe a țării noastre, vom porni, prin similitudine, de la un caz concret, de la cel al familiei lui „Dorel”, la care, an de an, de mai mulți ani:

  1. veniturile = 57.000 de lei,
  2. cheltuielile = 73.000 de lei,
  3. diferența dintre venituri și cheltuieli = 57.000 – 73.000 = 16.000 de lei care, an de an, a fost acoperită din împrumuturi de la bănci (pentru a simplifica exemplul, excludem împrumuturile de la persoanele fizice care, uneori, sunt mult mai împovărătoare și mai periculoase).

Cum băncile erau foarte ademenitoare și lingușitoare cu împrumuturile oferite, Dorel cu soția sa au ținut-o dintr-un împrumut în altul.

„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).

După un timp datoriile au ajuns așa de mari că băncile nu numai că nu l-au mai împrumutat pe Dorel, dar au ajuns să-l someze să-și plătească datoriile.

Din cauză că Dorel nu și-a plătit datoriile, băncile au trecut la executarea sa silită, vânzându-i, la licitație publică, apartamentul în care locuia.

Cum din vânzarea apartamentului nu s-au acoperit toate împrumuturile contractate (de la mai multe bănci), s-a trecut la recuperarea diferenței prin vânzarea și a celorlalte bunuri din dotare familiei lui Dorel, precum autoturismul etc.

Pe înțelesul omului obișnuit, cam aceleași sunt efectele în timp și pentru un stat cu deficite bugetare și cu datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.

5. Una dintre soluțiile esențiale de rezolvare: impozitarea progresivă.

Impozitarea progresivă, sau impunerea în cote progresive (crescătoare), constă în faptul că, pe măsură ce venitul impozabil creşte, impozitul se calculează cu o cotă tot mai mare (progresivă, crescătoare).

Deci, esenţa impozitării progresive constă în faptul că procentul (cota) de impozit creşte pe măsură ce creşte şi venitul.

Ca urmare, ponderea (în %) a impozitului în venit este crescătoare, nu este constantă precum în cazul impozitării pe bază de cotă unică.

Altfel spus, în cazul impunerii progresive, cota de impunere (rezultată din raportarea impozitului la venitul impozabil) este corelată cu capacitatea contributivă, adică cu puterea de plată a fiecăruia, fapt pentru care este considerata cea mai echitabilă formă de impozitare, fiind aplicată în (aproape) toate ţările dezvoltate din lume, în frunte cu SUA.

Termenul de „progresiv” (din sintagma „impozitarea progresivă”) trebuie interpretat numai prin prisma principiilor de echitate fiscală, și nu prin prisma aspectelor sentimentale, emoţionale și/sau politice.

Caracteristic impunerii în cote progresive este faptul că nivelul cotei procentuale de impozit nu rămâne constant, ci creşte pe măsura sporirii veniturilor și a bogăţiei materiale impozabile.

Spre exemplu, este contrar autenticilor principii de echitate fiscală, economică și socială, să aplici aceeaşi cotă unică de impozite:

  1. Și asupra venitului de 600 de euro pe lună, în echivalent de 3.000 de lei, care reprezintă salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2023, încasat de 1,897 milioane de persoane (în general din familii cu un singur venit, care mai au în întreţinere mai multe persoane, unele bolnave etc.), din numărul total de salariaţi activi de circa 5.265.000, 
  2. Și unor venituri exorbitante, precum de 151.851 de euro, de 72.000 de euro, de 68.000 de euro etc., obținute în numai două luni, tot de câte o singură persoană2, numai dintr-o singură sursă de venit, în afară de mai multe altele pe care le-au mai avut persoana respectivă și a cărui soţie a mai obţinut și ele venituri deosebit de mari, din mai multe surse.

Asemenea veniturile exorbitante, obținute de o singură persoană, în numai două luni, au intrat în atenţia și a Preşedintelui României Traian Băsescu, care, printre alte grave acuzații aduse acestora, a mai făcut și afirmația că aceștia sunt cei mai bine plătiți din lume pentru incompetenta lor: „Nu găsim alții mai bine plătiți decât ei. Niciunul nu are competențe…”.

Vorbe au fost și vorbe au rămas.

Asemenea venituri exorbitante sunt încasate numai și numai de salariații plătiți din banii publici.

În sistemul privat, unde veniturile sunt într-o deplină corelație cu efectele benefice ale muncii depuse, nu se înregistrează asemenea venituri exorbitante, iar dacă ar exista, ar fi pe deplin justificate.

Numai că, în cazul a numeroși salariații plătiți din banii publici, care au obținut asemenea venituri pe cât de mari, pe atât de nejustificate, s-a dovedit ulterior că aceștia au fost incompetenți, corupți și frauduloși, fapt pentru care au și ajunși la închisoare, mass-media relatând frecvent despre unii dintre aceștia.

În condițiile în care oamenii lacomi din conducerea instituțiilor statului sunt și mulți și puternici, inclusiv prin a-și face legi speciale pentru propriul interes, în mod sigur că nu se vor aplica autenticele principii de echitate fiscală, economică și socială, precum prin introducerea impozitării progresive.

„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).

În perioada 2001 – 2004, în țara noastră s-a aplicat, cu foarte bune rezultate, din toate punctele de vedere, impozitarea progresivă.

Nici din partea organelor fiscale, și nici din partea contribuabililor, nu au existat nemulțumiri, și cu atât mai mult nu au existat proteste, precum că nu eram pregătiți pentru aplicarea unui asemenea sistem de impozitare.

Acum, după ce s-a căpătat o asemenea bogată experiență, și când informatizarea s-a dezvoltat foarte mult, atât în activitatea organelor fiscale, cât și a contribuabililor, aplicarea impozitării progresive este mult mai simplă și mai ușoară.

Dar numai dacă se vrea, dacă există voință politică.

Dacă nu se vrea, este foarte ușor să aduci tot felul de argumente politicianiste, inclusiv că nu suntem pregătiți pentru introducerea impozitării progresive, că nu avem digitalizare, că…

6. Impozitarea progresivă în SUA și în țările dezvoltate.

În SUA, de aproape 100 de ani, veniturile din muncă se supun numai și numai impozitării progresive.

Numai că, frauduloșii demnitari de lux, când este vorba de apărarea propriilor lor interese, grav afectate prin introducerea impozitării progresive:

  1. nu mai sunt nici pro-americani, americani care, de aproape 100 de ani, aplică numai impozitarea progresivă,
  2. nu mai sunt nici pro-occidentali, occidentali care, de peste o jumătate de secol, aplică numai impozitarea progresivă,
  3. ei sunt numai pro-ruși, care practică, de zeci de ani, numai impozitarea pe bază de cotă unică.
Paul A. Samuelson

Paul A. Samuelson

În lucrarea „Economie politică” de Paul A. Samuelson şi William D. Nordhaus, tradusă în limba română şi publicată de Editura Teora, se găsesc şi următoarele precizări cu privire la cota maximă de impozitare din Statele Unite ale Americii care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ajuns până la 94% (sublinierile îmi aparţin):

1. La pagina 385 din această carte se prezintă următoarea menţiune a fostului preşedinte Ronald Reagan (care, înainte de a fi președinte, a avut o carieră de actor la Hollywood), însoţită de comentariul autorilor cărții:

„’Am început să fac bani realizând filme în timpul celui de-al Doilea Război Mondial’, obişnuia să spună Reagan. ‘În acea vreme, impozitul pe venit ajunsese la 90%’. Dacă examinaţi […] veţi constata că actorul Reagan se situa pe partea cealaltă a curbei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când cotele maxime de impunere depăşeau 90%. Dar, prin 1980, cota marginală maximă de impunere aplicată asupra veniturilor era de numai 50%; reacţia preşedintelui părea să se aplice unei generaţii mai vechi de lucrători”.

2. La pagina 372 Samuelson precizează:

„Pentru a obţine bani în vederea susţinerii efortului de război, cotele de impunere au crescut rapid, ajungând până la 94%. După război, impozitul pe venit a continuat să fie cel mai important impozit federal. Totuşi, cota de impozit plătită de persoanele cu cele mai mari venituri a fost redusă la 70% în 1965, la 50% în 1982, ajungând la 28% la sfârşitul anilor 80, pentru a creşte din nou în 1993 la 40%”.

În prezent, veniturile din muncă se supun numai impozitării progresive pe baza unui barem cu 7 tranşe, cota maximă fiind de 39,6%4.

Toate țările cu o puternică dezvoltare economică și socială aplică impozitarea progresivă, aceasta fiind considerată ca fiind forma de impozitare prin care se asigură înfăptuirea autentică a principiilor de echitate fiscală, economică și socială.5

„Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.” (Isaia 46:8)

şi fiţi conştienţi de faptul că „Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663).

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (N. T., Luca, 8.3). Amin!!!

Bibliografie

Paul A. Samuelson. Cartea „Economia”, publicată pentru prima dată în 1948 şi reeditată de 24 de ori, a fost cel mai bine vândut manual din Statele Unite pentru aproape 30 de ani. Ulterior a fost tradus în 20 de limbi, iar în prezent se mai vinde în 50.000 de exemplare anual.

Note:

1. Rabindranath Tagore este numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta – d. 7 august 1941) fost scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

2. A se vedea fie și numai https://www.zf.ro/zf-24/in-scandalul-salariilor-asf-contraataca-publicand-veniturile-obtinute-in-trecut-de-membrii-csa-si-cnvm-numiti-de-pdl-12121968; https://www.dailybusiness.ro/finante-banci/basescu-cere-parlamentului-revocarea-imediata-a-intregii-conduceri-asf-este-o-cloaca-98515/

3. Paul A. Samuelson, născut pe 15 mai 1915 în Gary, Indiana, decedat la 13 decembrie 2009, la vârsta de 94 de ani, este primul american laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1970) şi unul dintre cei mai iluştri economişti al secolului al XX-lea. Samuelson a explicat economia keynesiana preşedinţilor americani (cel mai important student al lui fiind John F. Kennedy), liderilor mondiali, membrilor Congresului şi Consiliului Rezervei Federale. El a fost consultant pentru Trezoreria Statelor Unite, pentru Biroul pentru Buget şi a făcut parte din Board-ul de Consilieri Economici ai mai multor preşedinţi americani. Samuelson este autorul unuia dintre cele mai utilizate manuale şcolare din istoria educaţiei economice americane. Cartea „Economia”, publicată pentru prima dată în 1948 şi reeditată de 24 de ori, a fost cel mai bine vândut manual din Statele Unite pentru aproape 30 de ani. Ulterior a fost tradus în 20 de limbi, iar în prezent se mai vinde în 50.000 de exemplare anual.

4. Vezi, spre exemplu https://neotax.eu/user/pages/pdfs/About%20country%20-%20USA%20RO%20version.pdf.

5. Grigorie N. Lăcriţa (coordonator): 1. Impozitarea veniturilor din muncă. Editura Sitech, Craiova, 2004. ISBN 973-657-645-9. 124 pg. 2. Impozitarea progresivă.Editura Tehnică, Bucureşti, 2010. ISBN 978-973-31-2367-5, 260 pg. 3. Impozitarea progresivă sau pe bază de cotă unică? Editura Sitech, Craiova, 2010. ISBN 978-606-11-0722-3, 150 pg.

A consemnat pentru dumneavoastră Conf. Univ. Dr. Nicolae Grigorie Lăcrița.

/0 Comments/by
Nicolae Grigorie Lăcrița – Omul nepotrivit la locul nepotrivit

Nicolae Grigorie Lăcrița – Omul nepotrivit la locul nepotrivit

„România lucrului bine făcut: bogaţii te învaţă cum să faci foamea,

trădătorii cum să-ţi iubeşti ţara, hoţii cum să fii cinstit și

conducătorii incompetenți și corupți cum să fii un truditor ingenuu!”1

(N. Grigorie Lăcrița)

Cuprins:

  1. Omul nepotrivit la locul nepotrivit a fost și mai este un fenomen obișnuit în România.
  2. Câteva dintre cauzele care generează gravele neajunsuri sociale prin promovarea omului nepotrivit la locul nepotrivit.

1. Omul nepotrivit la locul nepotrivit a fost și mai este un fenomen obișnuit în România

Aproape că nu este zi în care mass-media să nu relateze, cel puțin despre câte un caz în care o persoană este numită într-o funcție total nepotrivită cu pregătirea sa.

Este vorba de numirea omului nepotrivit la locul nepotrivit numai în instituțiile publice și în unitățile de stat, care au fost și sunt sub dictatura politicianismului incompetent și corupt.

Aproape că nu a fost minister, instituție publică și unitate de stat care să nu fi avut, sau să nu aibă la conducere persoane care nu au avut, sau nu au pregătirea profesională temeinică din domeniul pe care au fost puși să îl conducă.

1. Avem numeroase exemple de oameni inteligenți și autentice elite profesionale care au refuzat să accepte conducerea unor ministere, instituții publice și/sau unități de stat din următoarele cauze:

  1. numărului mare al incompetenților din acestea, angajați, promovați și puși în funcții de conducere după pile, după criterii politice și/sau ale corupției;
  2. imposibilitatea de a-i elimina pe salariații incompetenți și/sau corupți și de a angaja în locul lor persoane după autenticele criterii ale valorii-muncă, ale meritului personal;
  3. erau conștiente că, neacceptând comenzile politice și/sau ale unor grupuri de interese nelegitime (care sunt puternic implicate politic), nu se vor putea menține pe post.

2. La fel de bine avem numeroase exemple de incompetenți conducători cu o mare sărăcie atât în zestrea cerebrală, cât și domeniul de pregătire pe care îl conduc.

„Faceți din incompetenți conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill)

Altfel spus, este vorba de proşti care sunt plini de încredere, în toate împrejurările, care nu numai că acceptă, dar chiar se luptă pentru a accede în funcții de conducere, la care și ajung, fie după criterii politice, fie după criteriile corupției.

„Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”. (Charles Bukowski, celebru scriitor germano-american)

3. Exemple numeroase sunt și cu persoane care au o anumită pregătire într-un anumit domeniu de activitate, dar care nu numai că acceptă, dar chiar se și luptă (pe viață și pe moarte) să ajungă să conducă ministere, instituții publice și unități de stat din domenii de activitate total diferite cu pregătirea lor.

La acești oameni este vorba de boli psihice cornice, care se manifestă prin ideea fixă de a fi într-o funcție de conducere, indiferent care este aceasta, inclusiv în domenii de activitate pentru care nu au pregătire, nu sunt competenți și nici nu au aptitudini pentru acestea.

Obsesia, până la orgoliu exagerat (până la paranoia) după funcții de conducere, este încadrată, din punct de vedere medical, ca fiind o tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă.

Paranoia conducătorilor politici incompetenți și corupți a devenit una din cele mai obișnuite boli. Grav este faptul că bolnavii nu suferă, în schimb suferința produsă de aceștia a cuprins întreaga societate.

4. Un incapabil și corupt, ajuns pe pile și/sau după criterii politicianiste, va angaja, va promova și va proteja, la rândul său alte nonvalori (ca și el), continuând astfel cercul vicios.

Pe Internet sunt numeroase pagini care prezintă cazuri concrete de persoane nepotrivite puse să conducă domenii de activitate pentru care nu erau competente. A se vedea în acest sens fie și numai acest articol.

2. Câteva dintre cauzele care generează gravele neajunsuri sociale prin promovarea omului nepotrivit la locul nepotrivit

„Proştii mor, dar prostia rămâne eternă și invincibilă”. (I.L. Caragiale)

Ca persoană care am lucrat, efectiv, timp de aproape 23 de ani (și) într-o importantă instituție a statului, consider că sunt în măsură să prezint unele dintre principalele cauze care generează numeroasele și gravele neajunsuri sociale prin promovarea omului nepotrivit la locul nepotrivit.

3.1. Politizarea tuturor instituțiilor și a unităților de stat. Nu există nici o categorie de personal care să fie angajată după criteriul valorii-muncă, al meritului personal.

3.2. Dacă se analizează persoanele care dețin funcții de conducerea, se va constata că sunt frecvente cazurile în care acestea sunt

  1. cu modeste posibilități intelectuale,
  2. care niciodată nu au dovedit o temeinică pregătire profesională în domeniul pe care îl conduc,
  3. care nici ca studenți nu au excelat, unii fiind la nivel de mediocrii și
  4. cele mai mute sunt pe funcții de conducere de 20, 25 și chiar de 30 de ani.

Un incapabil și corupt, ajuns pe pile și/sau după criterii politicianiste, va angaja, va promova și va proteja, la rândul său, alte nonvalori (ca și el), continuând astfel cercul vicios.

Paranoia conducătorilor politici incompetenți și corupți a devenit una din cele mai obișnuite boli. Grav este faptul că bolnavii nu suferă, în schimb suferința produsă de aceștia a cuprins întreaga societate.

3.3. Situația este asemănătoare chiar și la nivelul personalului de execuție de care depinde foarte mult înfăptuirea legalității, combaterea evaziunii fiscale, gradul de colectare a veniturilor statului etc.

3.4. În timp ce tinerii noștii capabili, cu sclipiri de inteligență, mulți spre geniali,

  1. sunt pregătiți la cele mai prestigioase universități din lume,
  2. se bucură de cele mai frumoase aprecieri de firme de renume mondial,
  3. nu-și găsesc un loc de muncă, pe măsura pregătirii lor, în cazul în care doresc să muncească în țara noastră, și aceasta din cauza promovării incompetenților după criterii politicianiste și ale corupției.

3.5. În instituțiile și în unitățile de stat au ajuns și persoane și cu o bogată zestre cerebrală și cu o bună pregătire profesională; aceste persoane nu pot să-și exercite, pe deplin, activitatea cu corectitudine și profesionalism din cauza cenzurii șefilor ierarhici, protectorii ai grupurilor de interese (unele nelegitime) care i-au numit, care i-au promovat și / sau care îi mențin pe funcțiile respective, nemeritate. Este groaznic pentru oamenii corecți și profesioniști autentici să fie subordonați incompetenților și corupților.

3.6. Lipsa criteriului valorii-muncă, a meritului personal, în încadrarea, în menținerea pe post și în promovarea personalului este principala cauză:

  1. generatoare de corupție și
  2. a slabelor rezultate în înfăptuirea legalității, în combaterea evaziunii fiscale, în gradul foarte scăzut de colectare a veniturilor bugetare etc.

Spre exemplu, înainte de anul 1989, pentru a lucra în activitatea de control fiscal, erau recrutate persoane cu o temeinică pregătire și experiență practică în domeniul financiar-contabil, precum șefi de serviciu financiar, șefi de serviciu contabilitate, contabili șefi. După anul 1989, în activitatea de control fiscal s-au angajat și continuă să se angajeze:

  1. direct absolvenți de facultate, unii cu rezultate modeste, chiar mediocre,
  2. persoane din diverse domenii de activitate, total diferite de domeniul fiscal, care nu numai că nu aveau nici cele mai elementar cunoștințe specifice acestui domeniu, dar care nici nu și-au putut însuși temeinic acest domeniu, și nici nu aveau cum atâta timp cât nu au lucrat efectiv în activitatea practică.

3.7. În contextul celor de mai sus este ușor de înțeles că, cu persoane incompetente și corupte:

  1. nu are cum să fie combătută nici evaziunea fiscală și nici marea corupție în fraudarea veniturilor bugetare, și
  2. nu are cum să se asigure un grad mai ridicat de colectarea a veniturilor cuvenite bugetului de stat.

De 13 ani România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea obligațiilor bugetare (impozite, taxe, în special tva, contribuții sociale etc.).

România, cu un aparat fiscal neperformant (din cauzele menționate mai sus) are gradul de colectare a veniturilor fiscale la bugetul de stat de 27% din PIB, cu o treime mai puţin decât media europeană, de 40% din PIB, unde există un personal fiscal performant. Vezi, spre exemplu, acest articol.

Am luat ca exemplu unele aspecte din Ministerul Finanțelor, dar situația este asemănătoare în toate instituțiile și unitățile de stat.

3.8. Fără măsuri radicale nu se poate ieși din această stare cu adevărat deosebit de gravă pentru bugetul de stat și, pe cale de consecință, pentru întreaga societate.

„Dacă faceți din proști conducători, nu vă mai întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill)

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8:3). Amin!!!

În loc de bibliografie:

„Dacă vreți să construiți o țară în care se vor întoarce fiii și fiicele tale, dacă vreți să construiți o țară în care oamenii vor pleca doar în timpul vacanțelor, dacă vreți să construiți o țară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceți doar doi pași:

  1. Echivalați corupția cu trădarea de țară, iar oficialii corupți cu trădători până la a șaptea generație…
  2. Faceți trei profesii cele mai bine plătite și cele mai respectate: profesia de militar, de profesor și de medic.

Și cel mai important – munciți, munciți și munciți pentru că nimeni în afară de voi nu vă va proteja, nimeni în afară de voi nu vă va hrăni și doar voi aveți nevoie de țara voastră, nimeni altcineva.” (Golda Meir)

Note:

1. Ingenuu: care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate, cu curățenie morală și cu naivitate; plin de nevinovăție sufletească; candid; naiv; inocent.

A consemnat pentru dumneavoastră Conf. Univ. Dr. Nicolae Grigorie Lăcrița.

/0 Comments/by
Tudor Matei – 11 iunie 2025 – Legea Vexler a Coaliției Nicușor Dan. 11 iunie 1948 – „Marea Naționalizare”. Ziua în care 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări au fost trecute din proprietate privată în patrimoniul statului

Tudor Matei – 11 iunie 2025 – Legea Vexler a Coaliției Nicușor Dan. 11 iunie 1948 – „Marea Naționalizare”. Ziua în care 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări au fost trecute din proprietate privată în patrimoniul statului

Motto: „Istoria nu se repetă, dar rimează.”

– Felix Petre Dumitrache.

La 11 iunie 2025, absolut toți deputații din Coaliția PUPU a lui Nicușor Dan (PNL-USR-PSD-UDMR) au votat rușinoasa „Lege Vexler”, o înșiruire antinațională și anticonstituțională de articole de „lege” care neagă și falsifică realitatea istorică a României și dreptul la adevăr. Să mulțumim tuturor „idioților utili” care l-au votat pe Nicușor Dan și sistemul antiromânesc din spatele lui.

La 11 iunie 1948 a fost dată lovitura de grație proprietății private din România prin exproprierea majorității întreprinderilor prin adoptarea Legii cu privire la naționalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări.

Încă de la Conferința Națională a PCR din octombrie 1945, comuniștii au deschis lupta împotriva proprietății particulare de orice fel în economie. După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naționale a României, controlul statului asupra tuturor instituțiilor de credit a devenit efectiv. Încă din iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producției și desfacerii produselor. Naționalizarea întreprinderilor a fost finalul unui întreg proces. Din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale și de transport. S-a constituit o Comisie Superioară de Naționalizare concomitent cu comisii județene și colective pentru fiecare întreprindere.

Plenara CC al PMR, din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu privire la naționalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”.

În aceeași zi de vineri, la ora 6 dimineața, comuniștii infiltrați au sigilat casele de bani, au ocupat birourile șefilor și au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activiști pregătiți din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată țara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susținerea naționalizării.

În timp ce echipele de activiști comuniști preluau controlul fabricilor și uzinelor, legea nationalizarii nici măcar nu era adoptată. Practic, totul s-a făcut în aceeași zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineața în guvern și apoi transmis de urgență Marii Adunări Naționale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu.

Proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naționale. Gheorghiu-Dej, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, argumenta astfel adoptarea legii:

„Situația creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naționale, pentru a pune toate forțele productive ale țării în slujba ridicării nivelului politic, economic și cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părți din mijloacele de producție”.

Se naționalizau prin lege „toate bogățiile subsolului”, întreprinderile siderurgice, prelucrătoare de metale, șantierele navale, întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, din domeniul industriei petroliere și de gaze naturale și lista continua până la întreprinderile de uscat fructe sau cele producătoare de bulion și marmeladă.Erau naționalizate și Societatea Anonimă Română de Telefoane și Societatea Română de Radiodifuziune.Legea a fost votată în unanimitate. Au fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări.

În mod expres erau exceptate de la expropriere întreprinderile mixte sovieto-române (sovrom), înființate în 1945 cu scopul recuperării de către U.R.S.S a datoriilor de război.

La 13 iunie 1948, cotidianul România Liberă titra:

„În toate întreprinderile naționalizate oamenii muncii au primit cu un uriaș entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naționale”.

Scânteia publica în aceeași zi:

„Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.

nationalizare, 11 iunie, legea vexler, 11 iunie 1948, socialism, comunism

Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor și unităților de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice și restului de unități economice și social-culturale, precum și asupra locuințelor.

Tot în iunie 1948 a fost creat și Comitetul de Stat al Planificării, organism destinat planificării economiei naționale. De asemenea, în anii ’50 întreaga elită politică și culturală a României a fost practic eliminată din viața publică, membrii acesteia au fost arestați și mulți dintre ei au murit în închisoare sau au fost persecutați. Modelul sovietic a fost introdus în toate domeniile societății (și a fost pepiniera prin care bunicii și părinții progresiștilor de azi s-au făcut pe ei înșiși în acest laborator al manipulării propagandistice și nomenclaturiste pentru ca mai apoi să lase loc hipsterilor globaliști astăzi care vor fi noii torționari și turnători, negaționiști ai poporului român – n.red.).

O naționalizare masivă a avut loc în toate statele fostului bloc estic, în perioadă comunistă, printre care România, Albania, Polonia, Republica Cehoslovacă, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria Republica Democrată Germană și URSS (incluzând Rusia și alte provincii sovietice ca Estonia, Letonia, Lituania, Moldova sau Ucraina).

Sistemul introdus în 1948 nu a putut fi schimbat până în decembrie 1989. Când se va schimba sistemul actual o să revenim cu o actualizare.

A consemnat pentru dumneavoastră Tudor Matei via ActiveNews.ro.

/0 Comments/by
Patrick Matiș – „Pleacă ai noștri, vin ai noștri!”, dar noi unde suntem? Unde se află România Profundă?

Patrick Matiș – „Pleacă ai noștri, vin ai noștri!”, dar noi unde suntem? Unde se află România Profundă?

Motto: „Dacă poporul acesta ar ști câtă forță are, ar zgudui istoria.”

În vremuri tulburi, de zguduire istorică prin care trecem, noi, românii, se cade să ne uităm în noi înșine profund și să fim sinceri: CINE SUNTEM NOI? CINE ESTE ROMÂNIA? UNDE ESTE ROMÂNIA PROFUNDĂ?

Am trecut prin două războaie mondiale precedate și succedate de zvârcoleli, vânzoleli și forfote așa-zis politice în Bătrânul Continent Europa și la noi, în Patria Mumă România, în care am obținut integralitatea statală și Unirea de neam, țară, națiune, în fapt, în cuget și în simțiri, apoi am fost trădați de ai noștri în complicitate cu ai lor.

Am trecut prin „reeducări” ce s-au lăsat cu martirizarea elitelor socio-profesionale, sfințirea multora dintre ei, bărbați și femei de-o potrivă, înălțarea lor spirituală într-o mistică a lacrimilor ce încă dăinuie pe meleagurile acestui continent și în spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru ca al nostru egregor să renască puternic cândva după ce pâcla hoțiilor se va fi risipit.

Am trecut printr-un asasinat economic timp de 35 de ani care continuă și acum, căci țara încă n-a murit, iar sufletul românesc încă nu și-a dat duhul. Prin înfometarea noastră ei cred că ne va aduce sfârșitul ca națiune dată de la Dumnezeu. Dar aceasta va fi doar dacă le permitem și doar atunci când inteligentul nostru instinct de conservare ne va fi paralizat total.

Indiferența noastră este o boală care ne macină de zeci de ani, încă de la momentul 23 august 1944 și acum s-a acutizat într-atât încât letargia în care ne aflăm este posibil că ne va fi fatală. Dar totul nu este pierdut, încă.

Am trecut de ceea ce se numesc alegeri, am ajuns să ne uităm la ceruri, unii dintre noi, și să întrebăm: Ce trebuie să facem? Ce avem de făcut? Unii se mișcă nevăzut să se adune, să se coaguleze în diverse celule de criză, pentru ca în viitorul apropiat să acționeze la suprafață și să ne luăm țara înapoi, iar alții încă se vânzolesc între ei, poate călăuziți de astre, poate de alte forțe pozitive nevăzute, dar tot la origini se întorc, se întorc spre ei înșiși. 

Am trecut prin cel mai cumplit examen de până acum care a început cu anularea alegerilor din 6 decembrie 2024, iar prin lovitura de stat în formă continuată am ajuns să trăim momentul 18 mai 2025 în mod fatidic și să simțim cum tenebrele s-au așezat asupra noastră și asupra țării doar ca să ne dăm acum seama ce am ales: insula muribundă a globalismului fatal, „Europa” progresiștilor.

Marea Crăpelniță a grădinii zoologice progresiste de la noi s-a dat în spectacol, apoi, în timpul marii „învestiri” a „președintelui” lor care ne-a confiscat România. Al lor spectacol grotesc ne-a scârbit cumplit, dar ne-am dat seama că ceva am greșit în tot acest timp de am ajuns să trăim asemenea „jocuri ale foamei” de România, undeva, cândva în tot acest răstimp, am schimbat macazul. Avem de văzut unde și când.. Monolitul statal și-a arătat adevărata față și colții în această perioadă în care i-am spus clar că nu-l mai vrem, și că vrem pace, libertate și democrație, că vrem suveranitate, că vrem SĂ FIM. Nu am fost lăsați, dar am permis să ni se întâmple toate acestea pentru ca acum să trăim urmările.

Vor veni și alte mari examene prin care trecem. Poate majorările exagerate și fascistoide ale taxelor și impozitelor, poate cenzura în mediul online pentru cei care susținem marii eroi ai neamului considerați de ei „criminali de război” și „organizații de tip fascist” etc., poate trimiterea inconștientă la război a tinerilor noștri și multe altele năstrușnice care le vor trece prin cap. Se întorc anii de tristă amintire în care pe străzile țării se facea poliție politică, asta doar pentru că unii dintre noi am ales greșit și am permis ca după lovitura de stat în formă continuată, să facă fraudă electorală. Căci – nu-i așa? – după lovitura de stat urmează mereu fraudele electorale, numai ca acei „înșurubați” în sistem să rămână în funcții ca să căpușeze în continuare involuând cumplit.

Dar noi ceilalți, porecliți de tefeleii mass-mediei de propagandă ca făcând parte din „pleava societății”, am ales în cele din urmă să ne facem un examen de conștiință, să ne uităm în oglindă, să ne aducem aminte de noi, de ființa noastră românească, și am văzut ce avem nevoie să schimbăm. Ne vom corecta și ghida gândirea, simțirea și fapta, căci acum când scriem aceste rânduri ne sunt mult tulburate, și avem nevoie să fim cât mai limpezi.

Privim în oglinda noastră și ne schimbăm gândurile și sentimentele de tristețe, ură, pizmă, ranchiună, răzbunare, lene și delăsare, letargie și indiferență, în exact inversul lor: fericire, iubire, bucurie pentru binele aproapelui, hărnicie, implicare, chiar dacă pentru unii pierduți în sinea lor toate acestea pot părea utopii personale. Pentru noi nu, căci ne schimbă inclusiv fapta.

Ne vom aduna, ne vom unii în comunități mici și cât mai multe, în care ne vom ajuta în orice facem. Vom pune baze sociale și poate chiar politice luând-o de la capăt, la firul ierbii, deoarece am pierdut vremea și nu ne-am schimbat fundamentul nostru interior. Am continuat cu certurile între noi, cu punerea bețelor în roate, cu sabotarea unora și altora dintre noi doar ca să întârziem inevitabilul care chiar a venit, eșecul total de aproape că am pierdut o țară.

Egregorul distrugător al neomarxismului a crescut monstruos vrând să distrugă egregorul nostru strămoșesc ce dăinuie pe meleagurile noastre de milenii. Este posibil să o facă, să-i pună capăt zilelor dacă mai permitem ca valorile noastre să se piardă. De aceea, noi toți, începând individual, continuând familial și comunitar ne vom conserva aceste valori milenare care sunt ca talanții cosmici în sufletele noastre, schimbând și corectându-ne modul de a gândi, simți, vorbi și acționa. Prin aceste falii lucrează răul între noi și ne distruge sufletul românesc.

Ajungem în punctul în care ne uităm la noi, bulversați fiind de ieșirea din cadru a liderilor noștri, totală sau parțială, chiar temporară, începând din acel moment 18 mai, și ne întrebăm dacă nu cumva am fost trădați, sau lăsați să ne purtăm de grijă, ca formă de autoguvernare, sau ne dă îndemnul inteligent, înțelept, părintesc să continuăm cumva singuri într-un fel de tăcere ermetică, prin „catacombe”, ghidați de spiritul lor, de egregorul lor, de moștenirea lor, de ceea ce ne-au spus, sfătuit, ne-au arătat prin exemplul lor jertfelnic, chiar dacă ei mai sunt încă printre noi.

Ni s-a spus că: „Atunci când râul vine în viitură, cu multe mizerii, este bine să nu îl traversezi… Aștepți pe mal.” Însă și atunci când acesta iese din matcă încercând să-și revendice pentru sine și pe aceia care așteaptă pe mal, atunci se cuvine să ne dăm mai în spate ca să nu fim luați de vâltoarea uriașă.

Gândurile rele duc la fapte rele, creionându-ne un caracter rău. La fel, sentimentele de frică, de angoasă, de lene și delăsare, să ni le preschimbăm în curaj, dar cu inteligență, hărnicie cu noi și între noi, căci la sentimente rele, se cuvine să răspundem cu sentimente bune, gândind, simțind, făcând exact inversul celor ce ni se fac acum.

Ce ne costă să ne uităm la noi și să fim sinceri cu noi înșine? Oare suntem corecții pământului? Oare merităm o asemenea soartă pe un drum așa de greșit?

Ce ne costă să ne punem frână gândului distructiv și răzbunător, sau tristeții și dezamăgirii, și să revedem frumusețea vieții care încă există în noi și cu care am fost înzestrați? Mai avem oare forță să ne revenim în fire?

Toate faptele bune cu noi, între noi, duc la schimbări majore printre noi și ne consolidează unitatea trainică pe mai departe. Chiar dacă este un precept bun, are la baza fapta creatoare de comunități, de vetre de familie. Valori umane avem nevoie să cultivăm în noi, ca ele să se reflecte în tot ce facem. Acestea ne sunt schimbările.

Apoi, după ce am făcut istorie spunând lumii întregi care ne este voința, faptul că nu mai vrem ca hoții să ne conducă, va da la o parte vălul de umbră întunecată care încă mai bântuie pe aceste meleaguri românești și în mințile noastre vrând să ne țină adormiți. Lumina va veni atunci când și mai mult vom acționa spre binele nostru.

La dezbinare, vom fi uniți unii cu ceilalți și noi toți cu Dumnezeu. La hoție, vom da celui ce nu are și-l vom ajuta să prospere. La corupție, vom răspunde corect cu demnitate, respectând legea, dar mai ales legea firii și cea divină gândind corect, simțind corect, acționând și vorbind corect, și așa vom da exemplu generațiilor următoare. La crimă vom răspunde cu fapta dătătoare de viață, creatoare, care insuflă și inspiră.

La tristețe, cu bucurie ne vedem de propriile vieți. Dar unul alături de celălalt, nu izolați și dezbinați cu suspiciuni și temeri de a fi dimpreună.

Hoția din țară nu se șterge cu una, cu două, ci doar întâi înțelegând că așa nu se face, nu așa se trăiește, iar fapta ne urmează și dând vom redobândi, dar fără să așteptăm nimic în schimb. Dacă alții ne distrug, noi să construim, chiar și cu puținul pe care-l avem. Dacă alții ne fură, noi să dăm chiar și din puținul pe care-l avem. Iar apoi liniștea, pacea, prosperitatea vor veni organic, natural, firesc pe acest făgaș care ne consolidează egregorul străvechi de milenii.

Nu suntem suflete rele, nu suntem cruzi din fire și nici sângeroși din naștere, ci buni, pașnici și blajini, îngăduitori, înțelegători și înțelepți, și vrem să continuăm așa, nu să ne schimbăm natura pe un bol de linte sau pe 30 de arginți.

Toți cei care au fost buni, au fost martirizați de cei care i-au hulit, batjocorit, blasfemizat, dar nu le-a păsat, s-au crucificat nerăzbunându-se.

Soarta noastră este acolo unde gândim, simțim și facem corect, nu pe drumul groaznic al răutăților, urii și dezbinării între noi.

De aici reîncepe viitorul nostru, din unitatea noastră și din modul corect în care ne ajutăm unul pe celălalt.

De aici încolo suntem noi, România Profundă, în care suntem dimpreună.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

semnatura, semnatura patrick, semnatura patrick matis

/0 Comments/by
Trupa de Teatru QFeel vă aduce trei spectacole educative și interactive pentru copii, în weekendul 14–15 iunie 2025, la București
,

Trupa de Teatru QFeel vă aduce trei spectacole educative și interactive pentru copii, în weekendul 14–15 iunie 2025, la București

București, 11 iunie 2025 – Înainte ca școlile să se închidă oficial și bagajele să se facă pentru vacanță, Trupa de Teatru Qfeel invită copiii și părinții la o serie de spectacole menite să aducă distracție, învățare și conexiune, în inima Bucureștiului.

În weekendul 14–15 iunie, vor avea loc trei reprezentații dedicate familiilor, care îmbină teatrul clasic cu mesaje actuale de dezvoltare personală și conștientizare socială

Spectacolele vor fi găzduite de Sala Luceafărul – zona Universitate.

Prin spectacolele sale, Qfeel oferă copiilor mai mult decât divertisment: oferă lecții de viață esențiale, transmise într-un mod accesibil, creativ și memorabil.

„La Qfeel credem că teatrul poate educa, cu blândețe și bucurie. De aceea, ducem spectacolele noastre în cât mai multe orașe, ca fiecare copil să aibă parte de o experiență care îl face să râdă, să gândească și să simtă. Spectacolele noastre sunt experiențe interactive, distractive și educative. Răspunsul publicului ne confirmă că suntem pe drumul cel bun – părinți, copii și chiar bunici sunt parte activă din povești și ne încântă cu aplauze furtunoase, de fiecare dată”, spune Doina Ionescu-Posea, fondatoarea Școlii și Trupei de Teatru Qfeel, actriță și regizor de teatru.

Spectacolele Trupei de Teatru Qfeel se adresează copiilor cu vârsta de peste 2 ani și au o durată de aproximativ 50-60 de minute, special gândită pentru a menține atenția celor mici și a le oferi o experiență completă, fără a-i suprasolicita.

La finalul fiecărui spectacol, copiii au ocazia să interacționeze direct cu actorii – pot face poze, pot îmbrățișa personajele preferate și pot pleca acasă cu o amintire caldă și veselă. În plus, fiecare eveniment include și o tombolă specială, cu premii surpriză și bilete la spectacolele viitoare – un mod plăcut de a prelungi magia teatrului și de a încuraja participarea constantă în familie.

Trupa de Teatru Qfeel este recunoscută pentru spectacolele sale interactive, unde copiii nu sunt doar spectatori, ci devin parte din poveste. Prin teatrul educativ și implicarea emoțională a publicului, Qfeel reușește să transmită valori esențiale într-un mod accesibil și memorabil.

Program spectacole București – Sala Luceafărul (zona Universitate):

  • 14 iunie, 12:00 – Cei trei purceluși
  • 14 iunie, 12:00 – Agentul ECOTRON – Misiune pe TERRA
  • 15 iunie, 12:00 – Ursul păcălit de Vulpe

Pentru rezervare rapidă și garantarea locului, este recomandată achiziția online prin platforma www.ambilet.ro/qfeel, unde plata se poate face în siguranță cu cardul. De asemenea, pentru confortul tuturor spectatorilor, biletele pot fi cumpărate și direct la intrare, cu plată în numerar sau cu cardul.

În plus, fiecare bilet include acces gratuit la un Atelier de dezvoltare personală prin teatru atât pentru copii, cât și pentru adulți, organizat ulterior la Școala de Teatru Qfeel, în București.

În plus, în această vară, reprezentanții Școlii de Teatru Qfeel aduc o serie de tabere dedicate dezvoltării personale și artistice, menite să transforme experiența copiilor, adolescenților și familiilor într-o călătorie autentică de descoperire și conectare.

La doar 2 ore de București, într-un spațiu sigur și relaxant în mijlocul naturii, la Măgura, în județul Dâmbovița, cei care au nevoie de o reconectare cu natura și cu sinele sunt așteptați la 3 tabere speciale:

Tabăra EVOLUȚIA – pentru adulți – 26-29 iunie

Un program intensiv de coaching prin teatru și dezvoltare personală. Conceput ca o călătorie interioară ghidată, programul se adresează celor care își doresc să înțeleagă mai bine cum funcționează mintea, cum pot gestiona emoțiile și cum pot accesa un sentiment autentic de direcție și sens. Spre deosebire de alte tabere de „relaxare”, EVOLUȚIA propune un format activ, structurat, cu ateliere, exerciții practice și introspecție ghidată.

Tabăra de actorie & dezvoltare personală pentru adolescenți (12–18 ani) – 7–11 iulie

O experiență profund transformatoare pentru adolescenți, care îmbină teatrul, improvizația, storytellingul și dezbaterea cu joaca, prietenia și aventura în natură. Prin ateliere creative și momente de conectare autentică, participanții își dezvoltă curajul, încrederea și vocea personală.

Vacanță de poveste la țară – pentru întreaga familie – 24–27 iulie & 14–17 august

Un retreat în familie, unde părinții și copiii se bucură împreună de ateliere creative, jocuri de echipă, seri cu foc de tabără, gătit la ceaun și activități de reconectare. O ocazie deosebită de a crea amintiri autentice, departe de ecrane și agitație urbană.

Taberele răspund unei nevoi actuale de echilibru emoțional și autocunoaștere, tot mai accentuată în rândul adolescenților și tinerelor familii, din cauza presiunilor sociale.

Este un exemplu de educație non-formală în afara orașului, într-un cadru sigur, natural și organizat.

Despre Trupa de Teatru Qfeel

Trupa de Teatru Qfeel este formată din actori talentați și pasionați, ghidați de regizorii Doina Ionescu-Posea, Mihai Răzuș, Vero Căliman și George Claudiu Posea. Fiecare spectacol Qfeel combină teatrul cu dezvoltarea personală, oferind publicului o experiență interactivă, educativă și emoționantă, cu accent pe participarea activă și exprimarea liberă a emoțiilor.

Despre Școala de Teatru Qfeel

Școala de Teatru Qfeel oferă cursuri de artă improvizație și public speaking pentru toate categoriile de vârstă, de la copii și adolescenți până la adulți. Cu spații moderne în București și Brașov, și în curând și în alte orașe, Școala de Teatru Qfeel creează un mediu de explorare personală autentică, favorizând dezvoltarea personală, antrenarea creativității și exprimarea liberă. Motto-ul „Be Smart Feel Free” reflectă angajamentul Școlii de Teatru Qfeel față de inspirație, creativitate și pasiunea pentru exprimarea artistică autentică. Cu un program diversificat de evenimente, workshop-uri și ateliere, Qfeel promovează nu doar abilitățile teatrale, ci și dezvoltarea personală și formarea de conexiuni solide și pline de semnificație între cursanți. Mai multe detalii pe www.cursuri-actorie.ro.

/0 Comments/by