După București și litoral, One World Romania ajunge și în vestul țării
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania își continuă turneul prin țară și revine în această toamnă în vestul României.
După ediția din august de la Eforie Sud, publicul din Timișoara (9-12 octombrie), Arad (13-15 octombrie) și Oradea (17-19 octombrie) va putea viziona unele dintre cele mai apreciate filme ale ediției a 18-a, desfășurată în primăvară la București sub tema „M-auzi?!”.
Ca în fiecare an, proiecțiile vor fi completate de dialoguri comunitare cu invitați speciali – regizori, activiști, experți și reprezentanți ai ONG-urilor locale. Totodată, festivalul aduce în orașele-gazdă ateliere de film documentar pentru adolescenți, programul de educație cinematografică Juriul Liceenilor (la Timișoara), dar și proiecții educaționale dedicate liceenilor. Înscrierile pentru ateliere și juriu sunt deja deschise.
Edițiile locale se vor deschide cu documentarul „Trenuri” / „Trains” (regia Maciej J. Drygas) – un eseu vizual compus exclusiv din materiale de arhivă, care surprinde dramele și speranțele Europei secolului XX. Filmul, distins cu Marele Premiu la prestigiosul Festival IDFA 2024 din Amsterdam, va fi prezentat și la Oradea, pe 18 octombrie.
Un alt titlu inclus în program este „Musafirul” / „The Guest”, povestea emoționantă a unui refugiat sirian găzduit de o familie poloneză la granița cu Belarus.
De asemenea, publicul se va întâlni cu „CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?”, documentarul despre celebrul violonist lăutar Caliu, tezaur uman, urmat de discuții cu regizoarea Simona Constantin și reprezentanți ai unor organizații dedicate culturii țigănești.
Bunăoară, Taraful de la Clejani al lui Caliu a concertat în afara țării cu Filarmonica de Stat a Cehiei la Opera din Praga.
Din repertoriul lui Caliu se numără „Cântecul Ciobanului”, „Balada ciobanului care și-a pierdut oile”, „Cântec de dragoste și joc” etc.
La Timișoara, spectatorii vor putea viziona și filmul premiat de Juriul Liceenilor din București, „Laguna soldatului”, o explorare vizuală hipnotică a moștenirii eroului columbian Simón Bolívar și a relației complexe dintre om și natură.
„Pentru prima dată, ediția din afara Bucureștiului propune un turneu în vest: Timișoara, Arad, Oradea. Mai mult decât filmele, publicul va putea experimenta spiritul festivalului: dialoguri comunitare, educație media și pentru drepturile omului, conectare, comunitate. Îndrăznesc să spun că e un format particular în mediul cultural de la noi, de unde nicio persoană căreia-i pasă de cei din jur n-a plecat dezamăgită”, a declarat Andreea Lăcătuș, directoarea festivalului.
Programul complet și biletele pentru proiecțiile de la Cinema Studio din Timișoara sunt deja disponibile online. La Arad și Oradea, accesul publicului este gratuit.
A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!