Arii de curte, vodeviluri și divertisment regal la Teatrul Coquette, într-un nou concert ARIE ȘI ECOU pe 8 decembrie 2024

Seria de reprezentații ARIE ȘI ECOU de la Teatrul Coquette continuă duminică, 8 decembrie 2024, cu un nou concert susținut de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug. Programul include, așa cum ne-au obișnuit deja protagoniștii, pagini de o extraordinară poezie din creația lirică barocă, împletite eclectic cu cântece dintre cele pe care le fredonăm cu bucurie în momentele noastre însorite. O seară specială, în care frumosul îmbracă forme variate, de la elegantul madrigal italian, la canțoneta napolitană, romanța românească plină de dor sau istețul vodevil, acest odor muzical pe care muzicienii francezi renascentiști l-au cules din târg și l-au transformat în divertisment pentru urechile nobile de la curțile regale.

Astăzi, termenul de „vodevil” ne trimite cu gândul la o specie teatrală: o farsă, o comedie ușoară, împănată cu cuplete cântate. La origini, însă, avea un înțeles diferit. Întâlnit pentru prima dată la începutul secolului al XVI-lea (în 1507, mai exact, conform dicționarului Le Robert), în titlurile culegerilor muzicale publicate în epocă, cuvântul „vaudeville” desemna un cântec popular, opusul compozițiilor savante ale maeștrilor vremii. Etimologia sa e încă subiect de dezbatere, dar cea mai favorizată ipoteză este aceea că vodevilul ar fi voix de ville, un tip de cântec care „se dansează și se cântă prin târguri” (Chardavoine, Recueil, 1576), E vorba, așadar, de folclorul urban al Parisului renascentist, o muzică lejeră care potrivește strofe și texte variate pe un fond de melodii reutilizate. Lefèvre de Saint-Marc definea vodevilul astfel: „un soi de cântece pe arii cunoscute, cărora li se iartă toate neglijențele imaginabile dacă versurile sunt cantabile, firești și cu spirit”. În 1703, în lucrarea sa Comparaison de la musique française et italienne, Lecerf de la Viéville scria: „Aceste micuțe arii de vodevil, în care, așa scurte cum sunt, punem adesea multă muzică, și care, la fel ca și cântecele de pahar, sunt bunuri proprii Franței și pe care italienii nu le cunosc… francezii, după greci și latini, sunt aproape singurii care au înțeles acea concizie rezonabilă care face perfecțiunea vodevilului și acea naivitate care îi dă gustul”. Nici Jean-Jacques Rousseau nu omite vodevilul în al său Dictionnaire de musique, dar îl apreciază diferit: “Vodevilul este, de regulă, puțin Muzical. Cum nu dă atenție decât vorbelor, muzica nu servește decât la a face recitarea mai emfatică, în rest, nu are nici gust, nici cânt, nici măsură”.

Oricum ar fi, e cert că, în epocă, vodevilul era muzica „oamenilor simpli” (1656, Oudin, în Curiosités françoises), un produs pur franțuzesc, în care s-a sădit toată tradiția muzicală a târgoveților Franței de ev mediu, un cântec viu, vesel, spiritual și plin de calambururi, ritmat și rimat, sclipitor și plin de vervă, isteț și deloc plângăreț. Nu are nimic din construcția savantă a muzicii solemne, dar știe să te scoată din tristețe, din plictiseală, din oboseală, și să-ți înveselească ziua. Nu e de mirare, astfel, că vodevilul și-a croit rapid drum către serbările celor cu sânge albastru, unde a fost introdus de muzicienii vremii, care l-au cules din stradă, l-au aranjat, l-au coafat și l-au prezentat la curte, dându-i numele de air de cour și publicând partituri care au făcut ca această muzică să circule (și astfel să ajungă și până la noi) în formă scrisă. Istoria consemnează numeroase culegeri de vodeviluri publicate între 1500 și 1800, nu le vom înșira aici, însă toate arată că vodevilul este viu și evoluează odată cu societatea. În 1672, Regele Soare acordă Academiei regale de muzică (mai exact lui Jean-Baptiste Lully, tatăl italian al operei franceze) privilegiul de a fi singura instituție ce poate prezenta teatru pe muzică – Comedia Franceză avea, la rândul său, exclusivitate pentru teatrul vorbit în franceză – interzicând astfel celorlalte teatre să-i facă concurență. Privilegiul spunea clar: se interzice de acum „a se cânta o piesă întreagă pe muzică, fie cu versuri în franceză, fie în alte limbi, fără permisiunea scrisă a numitului domn de Lully, sub sancțiunea unei amenzi de zece mii de livre și confiscarea teatrului, a mașinilor, a decorurilor, a costumelor și a celorlalte lucruri”, și nu e voie “nici să se facă spectacole cu mai mult de două arii și două instrumente fără permisiunea scrisă a domnului Lully”. Într-un final, se va ajunge la un compromis și, în schimbul unei redevențe plătite Operei, teatrele vor primi dreptul de a include și muzică în piesele lor, într-o măsură limitată. Dar astfel, constrânse de situație, teatrele populare caută soluții inventive și vin cu piese ușoare combinate cu cântece, încercând să eludeze privilegiul regal. Și așa ia naștere un gen nou: opera comică, o comedie în care replica vorbită se combină cu cupletul cântat. Iar în 1782, Piis și Barré dau uneia dintre operele lor comice titlul de „comedie-vodevil”, consacrând înțelesul modern al termenului, care desemnează nu atât cântecul, cât tipul de spectacol.

Cea mai mare parte a repertoriului de vodeviluri renascentiste este alcătuită din piesele publicate de Adrien Le Roy (c.1520 – 1598), în culegerile sale Le Second Livre de guiterne, contenant plusieurs chansons en forme de voix de ville (1555) și Livre d’airs de cour mis sur le luth (1571). Câteva dintre acestea le veți putea asculta live, în interpretarea sprintenă și plină de șarm a sopranei Cristina Fieraru, acompaniată la chitară de Maxim Belciug, în concertul ARIE ȘI ECOU ce are loc pe 8 decembrie 2024 la Teatrul Coquette din București.

Seria de concerte ARIE ȘI ECOU, inițiată de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, va fi programată în mod constant la Teatrul Coquette în stagiunea 2024-2025, în încercarea de a oferi publicului prilejul unor întâlniri cu câteva dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului liric într-o prezentare adaptată la o scenă de teatru mic, unde intimitatea dintre artiști și public și lipsa artificiilor de regie permit o altfel de apropiere – mai directă, mai sinceră, mai vie – de această muzică de o infinită frumusețe și bogăție de nuanțe.

Concertul din 8 decembrie 2024 începe la ora 19:00 și are loc la Teatrul Coquette din București (Calea Călărași 94). Biletele sunt disponibile pe platformele online mystage.ro, eventim.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventbook.ro sau se pot rezerva la email rezervari@teatrulcoquette.ro ori tel. 0754990017, 0721191675 (zilnic între 11-19), urmând a fi ridicate de la teatru, înainte de începerea spectacolului. După concert, publicul se va putea bucura, în tihnă, în foaierul teatrului, de un pahar de vin oferit cu drag de CRAMA HISTRIA.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!